Nistorescu, libertatea si cenzura

Duminică, 2 august 2009, 21:48 Actualitate | Opinii

Un mare jurnalist stransese o mare echipa si conducea un mare ziar. Un bastion al libertatii de exprimare, cum il proclamse, pe vremuri, intr-un editorial. In timpul Guvernarii Nastase, asta era. Intre timp, marele ziar s-a mai micsorat. Marea echipa s-a imprastiat in patru zari. Fantoma marelui gazetar de ieri a bantuit debusolata pana cand marelui mogul i s-a facut mila. I-a dat un ziar mai mic, sa-l faca tot bastion. Bastionul luptei impotriva libertatii de a gandi. Cornel Nistorescu a revenit la conducerea unui ziar cenzurand. Marele gazetar a murit iar astazi a inviat un mic Ciucurel Pasha.

Exigent si atent la detalii, dusmanul locurilor comune si al subiectelor supte din pix, era temut si respectat cat a condus EVZ. Ne faceam mici cand venea in sedintele de redactie si se intampla sa punem pe masa subiecte slabe, ciorbe incalzite, stoarse din lenea noastra de gazetari sau din pana de inspiratie.

Atunci stergea cu noi pe jos si ne umilea inventand subiecte din nimic. Ziarist cu simturile mereu la panda, vedea temele mari. Ajungea repede la esenta. Simtea clipa, momentul, avea instinct si nerv. Stia cum sa faca ziarul sa plezneasca. Cat pricepea cu adevarat din politica sau economie, Dumnezeu stie. In fiecare mare gazetar zace un mic impostor.

Prin 2003, scria un editorial in fiecare zi. Unele texte erau mediocre, altele sclipeau, iar Cantarea Americii, un text despre reactia americanilor dupa atentatele de la 11 septembrie 2001, a facut inconjurul lumii. Topea ceva din talentul sau de scriitor de reportaje intr-un fel de editoriale. Diferit de opinacul de astazi, Nistorescu nu era vreun mare analist. Spunea povestioare.

Catre sfarsitul guvernarii Nastase, scrisese o serie de editoriale despre aventurile lui Ciucurel Pasha. Era un personaj inventat. Il ridiculiza si demasca pe cel care se credea Imparat, pe Insusi, cum i se mai spunea lui Adrian Nastase. Ciucurel Pasha era corupt, despot si lacom de bani. Nistorescu spunea atunci povestea unui despot real, veros si care azi se incurca in dosare penale.

“Au furat prea mult! Mafia care s-a catarat in spatele acestei tari a devenit o forta devastatoare”, isi incepea Nistorescu un text din octombrie 2004, si incheia: “Vremurile grele ne-au obligat sa transformam Evenimentul Zilei intr-un bastion al libertatii de exprimare”.

Ca director de ziar, era insa destul de usor de influentat. Printre cei cu mare trecere pe langa el se numara si Petru Romosanu. Da, ati auzit bine. Petru Romosanu, deconspirat de ancheta Mirelei Corlatan drept turnatorul cu nume de cod Robert. O ancheta, ce ironie, oprita vineri de la publicare  in Cotidianul chiar de Cornel Nistorescu, chiar in ziua cand prelua conducerea ziarului.

Prin 2003, Romosanu l-a convins pe Nistorescu sa democratizeze opinia in ziar, adica sa-i lase pe gazetarii tineri sa publice editoriale. Alta ironie a sortii, dar asta-i viata.  Personaj pedant, cultivat si inteligent, Petru Romosanu se invaluia in fata noastra, a jurnalistilor mai tineri, intr-o aura misterioasa, de eminenta cenusie pe langa EVZ.

Aveam sa constat mai tarziu, in cazul sau, o anumita labilitate politica: dupa 2004, cochetase ba cu PNTCD, ba cu PD. Cand era pro, cand anti-Basescu. Labilitate? Se temea Romosanu de propriul trecut? Isi cauta un refugiu? Era pur si simplu oportunist, un talent ascuns al turnatorilor de elita? Poate s-a cait, in felul lui.

Cariera lui Nistorescu are epoca ei luminoasa: nu a ingenunchiat ziarul unui Guvern care reusise sa reduca restul presei la tacere. A rezistat tentatiilor unui Ciucurel Pasha. Va fi contribuit poate, cu o farama, la democratizarea Romaniei.

Luminile de la EVZ, dar si umbrele lor:  Nistorescu amesteca presa si afacerile. Cu o mana semna editoriale, cu alta contracte de publicitate. Din acest amestec grotesc de interese au rezultat sensibilitati la unii ministri PSD ca Dan Ioan Popescu si Miron Mitrea.

A mai rezultat o avere obscena pentru un simplu truditor cu pixul. Cristi Sutu, spre ghinionul lui ziarist la Cotidianul, i-a reprosat  acum vreo doi ani in direct la Realitatea TV ca a jucat incorect ca gazetar. Nistorescu i-a raspuns ca asa erau vremurile si ca ii pare rau ca l-a angajat. N-a avut insa nimic sa-si reproseze.

Arghirofil, de o zgarcenie proverbiala, Nistorescu a murit ca gazetar, ingropat in afaceri obscure cu Sorin Ovidiu Vantu. Nu e clar daca a devenit agentul sau imobiliar sau a lucrat pe cont propriu. E mai putin important. Cine i-a dat lovitura de gratie marelui gazetar? Cine l-a ucis cu adevarat? Lacomia? Oamenii din jurul sau? Noul anturaj?

Ar fi prea banal si incomplet sa spunem ca o goana nebuna dupa bani l-a rupt complet de realitate. In tot cazul, omul s-a transformat in ceva nefrecventabil. Dar ce anume l-a schimat atat de radical? Cum si de ce a abandonat un om inteligent, excesiv preocupat de sine si imagina sa, statutul de ins onorabil? Ce i-a sucit mintile in asa hal incat sa nu mai distinga albul de negru, sa nu-i mai pese de cum iese in lume?

Dupa ce si-a vandut actiunile de la EVZ, il gasim oplosit pe langa patroni de presa dubiosi: Adrian Mititelu, Sorin Ovidiu Vantu. Acel “Au furat prea mult! Mafia care s-a catarat in spatele acestei tari a devenit o forta devastatoare” strigat in 2004 s-a sters repede din memoria sa.

Desprinderea sa de realitate si transformarea totala s-au produs in apropierea lui SOV. Fostul mare gazetar vorbeste azi ca o tata vesnic oparita pe tot Universul. Bolborosesc in el frustrari cosmice si uri meschine, e o buba de om, o umbra acrita si dezorientata, o fantosa gesticuland impotriva tuturor. Devine isteric cand vorbeste despre Traian Basescu si ajunge la el chiar daca e intrebat despre gripa porcina. Basescu e vinovat de orice. Acelasi Basescu se arata interesat indeaproape de anchete fiscale si penale in cazul trustului Realitatea Catavencu. Pe aici trebuie cautate explicatile.

In mod previzibil, Nistorescu va transforma Cotidianul intr-un nou bastion. Dupa cum a inceput, nu va fi al libertatii de exprimare, ci unul de lupta impotriva ei. In mintea lui, Basescu e un fel de Nastase din 2004 care trebuie dat jos cu orice pret. Cotidianul condus de Doru Buscu era la fel, dar nu-l avea pe Nistorescu si oprea investigatii de la publicare mai rar. Interzicea, in schimb, ziaristi. Pe TRU. Ziarul tinea coada pe sus si mima niste principii.

Azi, nimeni de la ziar, cu cateva exceptii, nu mai striga dupa principii. Cand Mihail Neamtu a scris ca unor junalisti de la Cotidianul li se opresc anchete, au sarit cativa ca arsi. Azi, cand Nistorescu cenzureaza pe fata si asumat, nu mai sare nimeni. Unde le sunt principiile?

Buscu era viteaz cu TRU, dar tace chitic cu Nistorescu. Doar Ioan T Morar a carait ceva pe blog, adica l-a anuntat pe noul director editorial ca refuza colaborarea cu el. Probabil ca ziaristii de la Catavencu se vor folosi de acest moment  ca sa-si recupereze cumva pozitiile de putere pierdute cu timpul in trustul lui Vantu. Vom vedea.

Nistorescu se raporteaza azi la realitate de pe alte pozitii. Fostul gazetar a intrat cu simbrie in lumea lui Ciucurel Pasha, pe care o demasca acum cativa ani. A ajuns si el un Ciucurel vibratil. Nevrozele sale televizate par ecoul agitatiei patronului. Afacerile lui SOV merg tot mai prost. Cateva investigatii in curs si criza economica l-ar putea ingenunchea, iar Sorin Ovidiu Vantu traieste live acest cosmar. A spus recent ca ideea falimentului il sperie.

Vineri, SOV l-a numit director editorial la Cotidianul. Si cum spera sa invie cel mai mare jurnalist mort in viata? In doi pasi. Pasul unu: il dezgroapa pe Ioan Ratiu, un simbol al democratiei, si ii inchina un omagiu. Pasul doi: ingroapa o ancheta despre securism, despre turnatori, despre Petru Romosanu, amicul sau.

Dupa atentatele de la 11 septembrie 2001, Cornel Nistorescu scria Cantare Americii, un cant inchinat liberatii. Miscat profund de exemplara mobilizare civica, a exclamat: “Numai libertatea poate face asemenea minuni!”.  

La opt ani de atunci, Nistorescu e ca multi altii: striga dupa libertate calcandu-le altora libertatea in picioare. Libertatea lui se traduce azi prin libertatea lui Sorin Ovidiu Vantu, putin diferita de a noastra, cea care face cu adevarat minuni.  

Cam trist sfarsit pentru un mare gazetar care a murit deja fara prea multa glorie. Ratata revenire.