Cea mai importanta observatie din raportul de tara pe justitie, publicat deja de Hotnews.ro, se refera la judecatori: nu judeca. A doua observatie: de reformele in justitie depinde aderarea Romaniei la spatiul Schengen. Iar a treia observatie majora: monitorizarea inseamna construirea statului de drept si a unui sistem judiciar independent si stabil. Dar, marea problema a Romaniei sunt acum judecatorii. Comisia Europeana e uluita, acesta e cuvantul folosit in raport. E siderata ca dosarele de coruptie din Romania nu se judeca, din multiple cauze, dar o vina au si judecatorii. Oficial, raportul va fi dat publicitatii miercuri. E de vazut cat de eficient a functionat lobby-ul romanesc la Bruxelles, cat a ramas in raportul final. Vom afla miercuri la orele 14:00, cand raportul va fi dat oficial publicitatii.

In raportul tehnic, Comisia Europeana noteaza ca este “izbitor” faptul ca din cele 462 de dosare instrumentate de DNA, aflate in curs de judecata, in nici unul nu s-a pronuntat o sentinta in prima instanta, cu atat mai mult o sentinta finala.

Curtea mentioneaza in mod special cazul Copos, trimis in judecata in dosarul Loteria: “Printre aceste cazuri se numara cel al unui fost vicepremier, trimis in judecata la 6 iunie 2006, al carui proces dureaza de peste trei ani fara ca actul de acuzare sa fi fost citit, singurele actiuni in acest dosar limitandu-se la discutarea unor chestiuni procedurale. Ancheta DNA in acest caz a durat mai putin de un an”.

Aici se vede reaua credinta a politicienilor care acuza DNA ca nu are rezultate, cum a facut Victor Ponta azi, si minimalizeaza eforturile procurorilor, descrise cu superlative la Bruxelles. Repet cifrele care au lasat masca Comisia Europeana: din 462 de dosare trimise de DNA in instanta, judecatorii n-au avut curaj sa pronunte inca nici o sentinta in prima instanta. Cazul Copos e revoltator: de trei ani de zile, judecatorii tin dosarul blocat si refuza sa citeasca actul de acuzare, adica sa faca un prim pas elementar in judecarea dosarului Loteria.

N-au nici o scuza. In trei ani de zile trebuiau fie sa retrimita dosarul la DNA, daca erau incalcari procedurale, fie sa inainteze in judecarea lui. Insa au preferat sa-l tina pe loc. Trei ani scursi in favoarea lui Copos. Peste trei ani, faptele pentru care a fost trimis in judecata se prescriu, adica scapa definitiv de judecata.

Si atunci, pe ce baza solicita ei astazi sporul de suprasolicitare neuropsihica de 50% din salariu cand mintea multor judecatori e perfect odihnita? Cum justifica banii ceruti in plus cand vedem ca sistemul nu functioneaza, ca nu-i deloc eficient, ca bate pasul pe loc?

Judecatorii, in special cei de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, au devenit marea frana a modernizarii justitiei. La ei ajung marile dosare de coruptie si se topesc ca intr-o gaura neagra. Tot ei se comporta cel mai agresiv in chestiunea sporului de 50%: cer amendarea ministrului finantelor cu 20% din salariu. Si vor judeca desigur recursul acestuia. Sfideaza o tara aflata in pragul falimentului invocand, in vremuri de criza cumplita, un drept obtinut foarte discutabil: ei l-au cerut, ei si l-au dat.

O tara de exceptie

E adevarat ca nu doar judecatorii, ci si avocatii celor cercetati penal folosesc toate caile legale disponibile ca sa amane procesele. Cea mai des utilizata arma este exceptia de neconstitutionalitate. Raportul Comisiei Europene constata ca avocatii o folosesc abuziv din moment ce in 98% din cazuri exceptiile ridicate sunt respinse. Si acestui capitol, raportul Comisiei ii acorda o atentie speciala: “Daca sunt admise de instante – si de regula sunt – procesele se suspenda pana cand cazul e judecat de instantele competente (n.r. Curtea Constitutionala). (...) Un proiect de lege care ar fi inlaturat suspendarea automata a procesului pana cand Curtea Constitutionala judeca exceptia de neconstitutionalitate a fost respins de Senat in 4 mai 2009.

Impotriva proiectului au votat senatorii PSD, adica partidul cu cea mai mare concentratie de dosare pe numar de lideri. Un alt dulap pus in usa justitiei ramane, fireste, Parlamentul. Fraza precisa din raport suna asa: “Procedurile parlamentare s-au prelungit, cazurile in care Parlamentul a avizat inceperea urmaririi penale au durat 4 luni, 7 luni, 7 luni, respectiv 10 luni”.

Exista, desigur, si judecatori suprasolicitati neuropsihic, care intra in instanta cu zeci de dosare pe saptamana si muncesc pe branci. Ei se vor simti frustrati de un raport care nu le recunoaste meritele, dar din pacate rezultatele lor se pierd intr-o mare de ineficienta. Sunt prea putini, nu se vad. Cazurile de coruptie ajung, se pare, doar la fricosi, la lenesi sau la lasi. Prinsi in hatisul unor legi absurde, chiar si cei cativa de buna credinta au ajuns in imposibilitatea de a-si face meseria.

Monitorizarea si statul de drept

Faptul ca expertii de la Bruxelles au simtit nevoia sa avertizeze ca instantele sunt blocate in ce priveste lupta-anticoruptie arata ca aici e marea problema. Rezultatele DNA sunt cele 462 de dosare trimise in instanta. Rezultatele judecatorilor sunt nici o pronuntare in cele 462 de dosare, fie de achitare, fie de condamnare. Nimic, zero.

In urmatorul an nu se va schimba mare lucru pentru ca noile Coduri, penal si de procedura penala, vor intra in vigore cel mai devreme in 2011. Ce-ar insemna ca Romania sa iasa pana atunci de sub monitorizare? O cadere in timp si un mic dezastru. Fara monitorizare, firavul stat de drept din Romania s-ar prabusi. In lipsa unor repere reformiste clare stabilite la Bruxelles, s-ar spulbera si putinul castigat in ultimii ani.

Traian Basescu, PDL, PSD si toti cei care strigau ca se vor bate la Bruxelles ca sa obtina ridicarea monitorizarii pana la sfarsitul anului s-au facut de ras. Raportul de tara spune clar ca Romania va fi monitorizata si in 2010. Nici nu se putea altfel pentru ca expertii scriu in raport o fraza ca s-o priceapa populistii de la Bucuresti: “Ratiunea mecanismului de cooperare si verificare (MCV) nu este sa stabileasca o lista ce trebuie bifata, ci sa construiasca statul de drept cu un sistem judiciar stabil si independent, care sa fie capabil sa detecteze si sa sanctioneze conflictele de interese si sa combata eficient coruptia” .

P.S.Victor Ponta injura de zor Comisia Europeana, spune ca raportul de tara e zero si ca e un instrument birocratic depasit. Azi vorbeste ca Rodica Stanoiu, dar in Guvernul Nastase ocupa, ce ironie, functia de ministru pentru implementarea legislatiei europene. Trist personaj.