Declinul apusean la moartea unui idol: Michael Jackson

Marţi, 30 iunie 2009, 9:23 Actualitate | Opinii

S-a stins din viata un artist american si, intr-o lume neobisnuita cu verdictul implacabil al biologiei, milioane de suflete s-au lasat indoliate. Michael Jackson a decedat la 50 de ani, cu trupul intoxicat de petidina — un medicament analgezic folosit pentru cazurile extreme de durere fizica. Desi foarte slabit, depigmentat, aproape anorexic si lovit de o afectiune pulmonara, cheia suferintei „regelui pop” se ascunde in alta parte: dezordinea psihica.

Vlastarul unei familii inzestrata muzical, MJ a pornit in lume ca fiecare dintre noi: inocent si promitator. Munca si talentul l-au facut rapid popular intr-o lume avida de nou si splendoare. Debutul triumfal, angajand sute de concerte pe trei continente, a fost inghitit rapid de sirul unor patetice esecuri personale.

Dupa zeci de albume vandute in beneficiul unei averi considerabile, o duzina de operatii estetice, experimente maritale ratate, aventuri sexuale de tot soiul, MJ a sfarsit printr-o negare salbateca a propriei sale umanitati. Chiar si asa, s-au gasit milioane de „fani si admiratori” sa boceasca moartea acestui idol, de la Madonna si Paul McCartney pana la Adrian Nastase si Mihai Constantinescu. M-am intrebat, atunci, cu egala sinceritate: nu-si implora oare Occidentul, in aceste zile, propria eutanasie? Cand nostalgia adolescentei se poate fixa pe asemenea obiecte de cult mediatic, nu marcam definitiv sfarsitul unei ere?

Sa ma explic. Prin faptul ca n-a stiut niciodata ce hram poarta, Jackson defineste in mod pregnant evolutia multiculturalismului apusean. Barbat de culoare neagra, MJ si-a negat atat masculinitatea (printr-o voce efeminata strident), cat si identitatea rasiala (prin schimbarea tenului). Filozofic vorbind, aceasta inseamna ca mizam totul pe diferenta si recuzam conceptul de identitate.

Ca atatia alti cantautori, MJ a refuzat „jugul” traditiilor formatoare, definind asteptarile unei intregi generatii de tineri americani intorsi cu spatele la memorie, loialitate, stiinta, munca sau datorie. V-as intreba, pe fuga: cate carti credeti ca a citit Michael Jackson? Care literatura? Din cate limbi? Din ce secol?

Chiar si fara aceasta fixatie elitista pentru biblioteca, oricine a putut vedea ca MJ se imbraca si se dezbraca cu acelasi prost gust consacrat de vedetele din Hollywood. Kitsch debordant si insecuritate psihologica extrema. Avea insa un gest care-l facea cu totul unic. Infernul acustic il surprindea frecvent cu mana atingandu-i organele genitale: o placere perversa urmata de cativa pasi incordati intr-un ritm obositor, robotizat si halucinant. Care era reactia publicului in fata acestei falocratii dansante? Tot numai lacrimi, aplauze si isterie...

Pe aceasta tema delicata, inspirata de zeul Priapus, poetul MJ a scris si cateva versuri. Sa nu le uitam: „haide pe podea (Get on the Floor) si danseaza cu mine / imi place mai ales modul in care iti misti... stii tu ce (I Love The Way You Shake Your Thing, Especially)”.

In fata acestor marturisiri pudice, cine n-ar mai subscrie acum la evocarea domnului Ion Iliescu – republicanul socialist care, in absenta vizelor corecte din pasaportul monarhului Mihai I, l-a intretinut in 1992 pe „regele-pop” Michael? Spre deosebire de golanii Pietei Universitatii, acest american rasfatat de poporul roman „a fost un om foarte simplu, foarte deschis, nesofisticat, cu o anumita inocenta specifica copilariei.” Cu alte cuvinte: o inteligenta de sugar si un comportament psihanalitic, pe masura.

Scena ii tolera lui Jackson multe gusturi bizare. Acasa, insa, povesteau vecinii, Jackson parea mult mai relaxat. Trecut prin doua divorturi oficiale si cateva prietenii incerte cu barbati pentru toate ploile, MJ a ales in cele din urma sa aiba copii. Acestia, insa, n-au venit decat mai tarziu, fiind nascuti dintr-o alta stirpe. Pe cei doi baietei adoptati (aflati acum la 12 si 7 ani) i-a numit tandru si plin de imaginatie: „Prince Michael I” si „Prince Michael II”. I-a iubit asa cum a stiut si a putut, lasandu-le mostenire rusinea unor scandaloase dosare de presa despre un tata debil, ridicol si pre-senil.

In ultima vreme, devenise consumator avid de pornografie, invitand in palatul sau adolescenti si copii care, dupa vizite prelungite, puteau ramane peste noapte. Michael Jackson: de ce nu si un babysitter inocent? Joaca avea loc in compania televizorului cu satelit si, desigur, a cimpanzeului Bubbles. Rasfatand acest exemplar al primatelor din jungla africana, Jackson aducea nu atat un crud elogiu darwinismului, cat mai descoperea o fratietate peste milenii. Acestea i-a permis maimutei adoptate sa imparta acelasi closet cu nefericitul sau prieten si patron: MJ.

O data impacat cu stramosii, Jackson a putut incepe lupta cu timpul prezent. L-au hartuit pesemne jurnalistii, amantii si impresarii, dar ceea ce l-a doborat, peste toate, a fost nimicul, teama de vid si demonul celebritatii. Acuzatiile repetate de pedofilie s-au soldat cu lungi procese, doua achitari si milioane de dolari platite in contul avocatilor.

Intr-un accent penitential, poate, Michael Jackson a imbratisat si religia islamica. Si totusi, nimic nu l-a oprit sa arate, la o varsta perfect rezonabila, trist ca o paiata. De altfel, intr-o surprinzatoare notatie din Jurnalul de la Tescani, Andrei Plesu ii comenta astfel aparitia: „O marioneta perfecta! Ce risipa de virtuozitate ii trebuie omului pentru a arata cat de putin este!”

Daca ignoram efectele de lumina si impachetarea atenta a acestui produs comercial total, fereastra muzicii lui Jackson se deschide catre cel mai banal-ofensator hau al culturii de masa. Tematic, tot ceea ce prostie ideologica si non-sens meloman, atinge apogeul.

Sub raport biografic, MJ prelungeste traiectoria „stelelor cazatoare” din universul muzical euro-american. Elvis Aaron Presley (1935-1977) a pierit si el, timpuriu, innecat in amfetamine. Jim Morrison (1943-1971), raposat la doar 27 de ani, a pierdut batalia cu hectolitrii de alcool si gramajele consistente de heroina. Freddie Mercury, etc. - caci lista continua democratic si nu da semne ca s-ar opri. Avem si noi o vina? Pana cand si cu ce consecinte?

Raspunsul ideal, deci antiteza, ar putea sa vina numai din interiorul culturii occidentale. In lumea controlata de MTV, Atomic sau Etno-Folk, totusi, este implauzibila resurectia sensibilitatii maselor secularizate pentru adevaratele valori: de la clasici si preclasici pana la vocile unui lirism pop curat si parfumat. Niciodata nu vom vedea milioane de abonati la John Dowland, J.S. Bach sau Albinoni, la Mahler, Rachmaninov sau Puccinni, fara sa fie uitati Louis Amstrong sau John Coltrane, Johnny Raducanu ori Cesária Évora, Stela Enache ori Seldom Scene.  

Partida decentei si a normalitatii a fost probabil pierduta iar Occidentul nu se va trezi din captivitatea idolatra decat printr-o presiune venita din afara. Un ochi atent vede la marginile spatiului nord-atlantic un Iran nervos, cu ambitii nucleare precise; o Rusie resentimentara si neadormita; un Magreb iconoclast, monodic si inflationar sub raport demografic, plus un Orientul mijlociu controlat in mare parte de ideologíi talibane.

Vazand preocuparile presei occidentale, stresata intre o relatare despre pantofii lui Michelle Obama si testamentul lui Michael Jackson, vecinii nostri vor continua sa preseze.  Antipatici si agresivi, ei vor sa dea desteptarea, cantand si strigand in propria lor gama si hoarda: „Invincible”!