Suntem in iunie 1990. Cum pe vremea aia eram student si era sesiune, aveam examen. Cu Varujan Pambuccian.

Impreuna cu un prieten, Bicek, am ajuns la scoala (Universitate). Acolo era un adevarat macel. Se cautau cei cu barbi, ochelari si alte semne specifice pentru o corectie politica cu parul in vederea aducerii democratiei pe calea cea buna. Noi doi aveam blugi si plete, deci eram vizati.

Scoala era inchisa. Am intrat in vorba cu niste mineri care stateau pe bordura si ne-am asezat intre ei, trei mineri, noi doi, trei mineri. Le-am spus ca suntem studenti, ca am fost in piata, ca fac rau daca bat oamenii. Au acceptat toate astea si chiar au marturisit ca habar n-au ce cauta pe acolo. Ca asa le-au zis sefii.

La un moment dat de la metrou a iesit Adina Dinescu (acum Valean) si a vazut o scena oribila in care doi mineri snopeau in bataie o tigancusa. Si a inceput sa tipe la ei. Imediat minerii au schimbat tinta, noroc ca le-am spus celor cu care stateam ca e colega cu noi, ceea ce si era, si au salvat-o din mainile lor. Am urcat-o in metrou si m-am intors in asteptarea lui Varujan.

A aparut si Varujan, le-am spus cine e minerilor nostri si l-au lasat sa intre, pe noi nu. Peste o jumatate de ora, i-a plimbat pe la Planetariu si le-a batut obrazul pentru distrugeri, cei care-l intampinasera cu "Tu cine esti ba?" l-au salutat cu "Sa traiti Dom Profesor!"

Am plecat sa dam examen in alta parte, pe jos. In drum, in fata sediului PNT de unde zburau hartii, mobilier si alte alea pe geam, niste mineri bateau o babuta. Nu stiu de ce. Spiritul civic a rabufnit si Varujan a inceput un discurs despre etica. Minerii au gasit o victima pe masura lor. Eu aveam vreo 50 de kile in minus fata de Varujan, m-am proptit in el si cu cateva injuraturi adresate lui Varujan de catre mine si noua de catre mineri pentru ca am fugit, am disparut pe Caimatei in casa lui Bicek.

Am plecat, am dat examen, am mancat inghetata, l-am ascultat pe Iliescu multumind.

Pe Adina n-am mai vazut-o de 10 ani, pe Varujan de 2. Pe Bicek de 6. Oare ce fac minerii cu care am stat pe bordura?

Citeste si comenteaza pe Romania obiectiva.