Anul trecut, dupa primele zile de campanie pentru locale, Cozmin Gusa (PIN) era condamnat public ca isi foloseste copilul in reclama electorala. Idem candidatul ala din Baia Mare care se balacea cu fi-su in piscina viloiului personal strigind “hai sa facem Baia Mare”. (Se pare ca, totusi, nu a reusit sa-i “faca” pe baimareni…)!, scrie Florin Dumitrescu, pe blogul lui.

Au fost interzisi si penalizati toti cei care au exploatat imaginea copiilor in scop propagandistic, inclusiv ciudatii aceia de prin Ardeal care isi filmau copiii batjocorind afisele contracandidatilor.

La uninominalele din toamna lectia era invatata. Copiii nu au aparut in reclame decit incidental, in chip de subiecti de reportaj.

De ce anul asta, copiii se lafaie in spoturile pentru europarlamentare ale partidelor la guvernare fara sa zica nimeni nici pis!? Or doar nu s-o fi schimbat legea asa, sui-generis?

PSD vine cu un remake al clasicului Daisy, in varianta cu trandafiri rosii. Mai putin amenintarea atomica, mai in fata ideea de viitor:

Despre PD-L s-a tot circotit ca a “imprumutat” sloganul berii Bucegi (”la bine si la greu”). Dar cum sa nu le reprosezi mai degraba secventa cu cei doi copii care se joaca cu batu-n girla pina-i cheama bunicii? Evident, epopeea de 30″ cu familia unita la nevoie poate fi reeditata bine-mersi si fara pasajele cu minori. Dar… parca nu ar smulge aceeasi emotie…

Ar mai fi un spot cu un copil… unul nevinovat care se alinta cind vorbeste; si mai ales cind ne marturiseste ca “nu-i usor sa te cheme Basescu” (si sa ti se pupe mina la tot pasul - as adauga eu ca glosa la secunda 21 a spotului)…

Comenteaza pe textier.ro.