Pe plaiurile bucovinene, zice-se, an de an se organizeaza nu-stiu-ce eveniment, hora, in fine. Chiar nu stiu si se intimpla ca azi sa n-am nici timp sa caut. Ideea e ca lui Gheorghe Flutur, fost si actual ministru al Agriculturii, i s-a aprins frumusete de bec galben deasupra capului. Prin urmare, s-a pus lumea sa investeasca vrei treo poli ca sa-i faca pe plac demnitarului. Au cumparat niste birne, le-au batut in pamint si au facut opt tarcuri sub forma de litere. Le-au umplut cu oi (pe tarcuri, nu pe litere), cit sa se vada din elicopter ca scrie Bucovina, scrie Alex Mihaileanu pe blogul Subiectiv.
Toate bune si frumoase, doar ca ne cam pute a comunism, spun analistii de la teve, vrednici aparatori ai pseudo-democratiei mioritice. Asa ceva se facea doar pe vremea Raposatului, fie-i numele uitat! Si sa dea naiba peste el, ca numa’ rau ne-a adus!, uite ce mentalitati cretine avem!, nu-i asa? Numa’ pentru el se faceau manifestari din astea, de efect, si numai el cobora cu elicopterul si-i palmuia pe tarani prin lanurile de porumb!
- Alo, domnu’ analist, in provincie nu-i ca-n Bucuresti!
Bucurestiul, “bastina” tuturor analistilor de la TV, geme de un cosmopolitism de duzina. Spun “bastina” pentru ca e locul de nascare pentru gindirile postrevolutionare de mare angajament, unde tot ce conteaza este cercul de amici din aceeasi categorie sociala, singura la care te mai poti raporta in comparatie cu ceilalti. Doar ca Bucurestiul e ceva aparte. In provincie, lucrurile difera fundamental. Iar gindirile de tip “las’ ca stim noi mai bine, ca doar stam in Capitala si aici se intimpla totul“, sint cit se poate de deplasate, iar parerile sint cit se poate de “pe linga”.
Timp de doi ani, pina sa-mi mut cuibul in Bucuresti, ca jurnalist de provincie, am asistat la tot soiul de manifestari cu un puternic iz comunist, fie ca a fost vorba de inaugurarea nu-stiu-carui monument din comuna Cracauanii din Deal, fie ca a fost vorba de inaugurarea unui nou corp de spital cu patru etaje sau de taierea panglicii unui centru pentru copii vai de fundul lor. In toate cazurile, asemanarile cu surlele si trimbitele comuniste au fost izbitoare. N-aveai cum sa ratezi un sentiment de deja-vu, provocat cel mai probabil de vreun film romanesc despre perioada pre-’89.
- Metenele, pupaturi si o sira a spinarii arcuita
De regula, in provincie, mai ales in orasele cu mai putin de 200.000 de locuitori, la orice eveniment organizat de vreo institutie publica, obligatoriu trebuie sa fie chemat si seful Consiliului Judetean sau prefectul. Mari personalitati ale judetului, toata lumea face sluj cind trec mai-marii, toata lumea alearga care-ncotro, doar-doar sa nu-i lipseasca nimic domnului invitat, toata lumea zimbeste si, bineinteles, e prietena cu toata lumea, chiar daca in restul timpului se spurca. Pe scurt, mai toti directorasii devin un soi de chelneri ai bravilor conducatori.
Va suna cunoscut? Nu cumva parca se intimpla la fel si acum 20 de ani? Ah, cum adica, asa se intimpla si acum? Dar, vai!, de unde atita mirare? Ei bine, domnii consilieri judeteni, prefecti, presedinti de cejeuri, nu pot sa nu plece fara macar un ditai friptanu’ la pachet si vreo trei-patru peturi de vin. Si, desigur, ce ramine se pastreaza pentru relaxare, pentru bauta de dupa, din biroul directorului, unde se pune de-o birfa ca la mama acasa. In fond, de aia e protocol, nu? Sa fie respectat, sa bem si noi pe banii institutiei din cind in cind! Mai vorbim si de domnii senatori? Sau de ministrii ajunsi din intimplare prin provincie?
- “…ca-n Bucuresti, in toata lumea nu gasesti”
Aceiasi bravi conducatori de provincie, ajunsi in Bucuresti, sint tratati la fel ca orice alt functionar public, care ia o leafa din banul contribuabilului. Dar acolo, la ei, sint sefi pe mosie. Ierarhia, in mintea oamenilor, e simpla: ei sint cei de jos, care au un loc caldut, apoi sint cei mari. Deasupra lor, de obicei, sint ai mai batrini, care au prins protocoale comuniste, care s-au obisnuit cu sistemul micilor atentii plasate la cel de deasupra, care-i invata si pe ceilalti sa aiba aceleasi obiceiuri.
Cum ar trebui tratat un senator, din punctul meu de vedere? Ca si cum ar fi cel mai josnic functionar public, cel care te scuipa cind ii ceri o informatie! si as putea da cel putin trei exemple de senatori care n-au facut nimic, dar au dormit pe banii contribuabilului in fotoliile Parlamentului. De ce ar merita “mici atentii”, metenele si pupaturi in latimea-i dorsala? Doar ca are o functie? Dar asta se intimpla in provincie, oricita greata ti-ar provoca. N-ai cum sa schimbi o mentalitate batind din palme.
Citeste continuarea si comenteaza pe blogul Subiectiv.
0
1
