Imi amintesc situatia ironica descrisa de Mih intr-un articol trecut: in timp ce prin alte parti condamnatii organizeaza evadari spectaculoase si periculoase din inchisoare, cu planuri complicate, cu elicoptere sau tuneluri samd., la noi tot ce trebuie sa faca e sa gaseasca un medic care sa scrie ca au o boala; o singura hartie stampilata si pot iesi din puscarie fluierand, salutand respectuos gardienii. Nu trebuie niciun fel de efort, ingeniozitate, sau subtilitate, sistemul e cat se poate de predictibil si demn de incredere cand vine vorba sa mearga prost.
In cazul Grobunov de vina era legea. Dar daca legea e buna, atunci nicio problema!, avem judecatori care s-o interpreteze de sa vada stele verzi. Despre un astfel de episod stupefiant scrie Dorin Petrisor in Cotidianul. E vorba de dosarul in care fostul sef al Romsilva e acuzat de trucarea unor licitatii. Ca tot spuneam de lipsa de ingeniozitate, trucarea licitatiior a devenit un fel de loc comun. Ca tot spuneam de lipsa de efort, Romsilva a cumparat inclusiv ace de cravata, cu adaosuri mergand pana la 19.900% fata de pretul pietei. Ca tot vorbeam de lipsa de subtilitate, fericitul castigator al acestei “licitatii” a achizitionat la randul lui produsele respective de la firmele perdante. Niciun fel de jena, se pare pe buna dreptate. Faptele nu au fost puse la indoiala, in schimb, oricat de clar ar fi pentru noi ce reprezinta ele, judecatorii n-au vazut nicio problema, si au decis achitarea. Cum au motivat?
„Managementul aprovizionarii cu materiale, in conditiile in care pretul era suportat din surse proprii, nu publice, nu poate fi supus nici unei intruziuni decat cu infrangerea principiilor manageriale libere specifice economiei de piata”
(ICCJ, in motivarea achitarii lui Ion Dumitru)
Nici nu stiu de unde sa incep sa comentez aceasta insiruire de aberatii. Odata, se pare ca ICCJ a privatizat cu de la sine putere Romsilva, altfel nu vad cum ar putea spune ca regia are “surse proprii, nu publice”. Apoi, nu stiu ce are a face economia de piata cu achizitiile supraevaluate si licitatiile trucate facute de conducerea unei regii monopol de stat. Ideea ca managerii unei firme private pot face ce vor cu banii firmei e un fals ridicol. La fel si ideea ca asa ceva nu poate fi supus, si inca din principiu (!), vreunui fel de control. Cum spuneam, o insiruire de aberatii. Si nici macar n-am atins-o pe cea mai mare. “Principii manageriale” si “economie de piata” sau nu, exista totusi ceva numit lege, care trebuie parca respectata…
…Sau nu. Intr-un pasaj incredibil, la argumentul procurorilor ca s-au incalcat regulile prevazute in lege pentru organizarea licitatiilor, judecatorii spun ca respectivele texte de lege …au doar “caracter orientativ” (!), si ca inculpatul a actionat in virtutea “cutumelor” din domeniu! De unde mama naibii s-au inspirat judecatorii sa scrie asa ceva? Din “Piratii din Caraibe”?? Daca radeti, va reamintesc ca radeti pe banii vostri. Prejudiciul pe are onor ICCJ il considera “cutumiar” si acceptabil e 70 de miliarde de lei.
Daca ICCJ va mentine sentinta la recurs, atunci consecinta naturala ar trebui sa fie desfiintarea tuturor regiilor de stat, eventual prin privatizare. Nu vad ce am putea face altceva. Daca statul e obligat sa se supuna unei fictiuni create de ICCJ, atunci calea logica este sa faca din fictiunea respectiva o realitate. Daca judecatorii vor decide ca directorii pot trata regiile pe care le conduc la fel ca proprietatea lor personala, unica reactie rationala este sa transformam regiile in proprietatea personala a cuiva. Iar daca ICCJ va mentine si motivarea integrala, atunci consecinta naturala va trebui sa fie desfiintarea Inaltei Curti. Ca sa fiu in ton cu domeniul de lucru al inculpatului, judecatorii si-au taiat craca de sub picioare. Nu vad niciun fel de motiv rational care sa ii mai justifice existenta: daca legea are caracter orientativ atunci o institutie pusa sa decida in baza ei are un caracter superfluu.
Citeste si comenteaza pe Inventarul Stricaciunilor Politice.
1
2
