Posturile alocate Romaniei in Comisia Europeana ocupate in proportie de 53%. Ce a ramas liber si pe ce salariu? 

de Andreea Vass     HotNews.ro
Luni, 4 mai 2009, 21:13 Actualitate | Opinii

Ce si cat se cuvine Romaniei? Pe langa cei 33 de europarlamentari romani care vor activa in Parlamentul European, oficialii europeni ne pun la dispozitie alte 10 posturi de functii de conducere de nivel superior in Comisia Europeana: un director general adjunct si noua directori (consilieri principali). Alti 42 de romani vor putea ocupa functii de conducere de nivel mediu. Inca 326 de functionari si agenti temporari romani mai pot ocupa locurile ramase disponibile din cele alocate Romaniei pana in 2011.
 
Odata cu extinderea UE, Comisia si-a fixat obiective ambitioase de recrutare a functionarilor si agentilor temporari pentru a se asigura cat mai repede posibil echilibrul geografic dupa aderare. Aceste obiective se bazeaza pe ponderea relativa a fiecarui stat membru, calculata tinand seama de trei criterii: populatia, ponderea voturilor in Consiliu si numarul de locuri in Parlament.
  • Articolul 27 din Statutul functionarilor Comunitatilor Europene prevede ca „recrutarea trebuie sa vizeze asigurarea angajarii functionarilor cu cel mai inalt nivel de competenta, de eficienta si de integritate, recrutati pe o baza geografica cat mai larga dintre resortisantii statelor membre ale Comunitatilor Europene. Niciun post nu poate fi rezervat resortisantilor unui anumit stat membru.”
  • Pentru a facilita recrutarea celor din noile state membre, cat mai repede cu putinta dupa aderare si pentru a constitui astfel baza geografica larga ceruta de statut, Consiliul a adoptat un regulament[1] care autorizeaza institutiile sa ocupe posturile vacante prin numirea unor resortisanti bulgari si romani, in limita posturilor prevazute in acest scop si tinand seama de deliberarile bugetare. Acest regulament face derogare de la a doua teza din articolul 27 din statut. Astfel, este asigurat temeiul juridic pentru recrutarea resortisantilor romani si bulgari pana la 31 decembrie 2011, in conditii privilegiate. De pilda nu mai este necesara publicarea interna, in prealabil, a posturilor.
Cifra indicativa pentru romani: 698 de recrutari in perioada 2007-2011

La 1 februarie 2009, cei 372 de functionari si agenti temporari de cetatenie romana, recrutati sau angajati de Comisie si in activitate la acea data[2]. Cu trei inainte de perioada tranzitorie, 53,3% din cifra indicativa de referinta pentru nationalitatea noastra reprezinta un rezultat rezonabil.

Pe de alta parte, Comisia nu si-a fixat obiective de angajare in ceea ce priveste agentii contractuali. Celelalte institutii fiind organe independente, nu se subtituie acelorasi obiectivele de recrutare cu cele ale Comsiei.

Pe ansamblu, la doi ani dupa aderarea Romaniei, romanii reprezinta aproape 2% din personalul angajat la Comisia Europeana. Adica 553 de romani, repartizati pe functii astfel[3]: 215 functionari, 157 de agenti temporari si 181 de agenti contractuali.


Precum toate celelalte nationalitati, romanii pot sa fie recrutati de catre institutiile UE ca functionari sau sa fie angajati sub doua tipuri de contract: agenti temporari si agenti contractuali.
  • Functionarii intra sub incidenta statutului si sunt recrutati in mod permanent prin numire, deci fara contract de munca.
  • Conform conditiilor prevazute de Regimul aplicabil celorlalti agenti ai Comunitatilor Europene si de politica de personal definita de fiecare institutie, durata contractului agentilor temporari si a agentilor contractuali variaza in functie de tipul de agent si de tipul de post pe care il ocupa.
  • Celelalte institutii fiind organe independente, isi definesc propria politica de angajare a agentilor temporari si a agentilor contractuali.
 Deciziile adoptate de Comisie in ceea ce priveste angajarea agentilor temporari si a agentilor contractuali prevad urmatoarele durate de contract:

 In cazul agentilor temporari: maximum trei ani pentru persoanele care fac obiectul articolului 2 literele (b) si (d) din Regimul aplicabil celorlalti agenti, angajate pe posturi permanente ca inlocuitori ai unor functionari.

 Aceasta durata poate fi prelungita la maximum sase ani pentru agentii temporari din aceste doua categorii, precum si pentru agentii temporari care fac obiectul articolului 2 litera (a) din Regimul aplicabil celorlalti agenti, angajati pe posturi temporare si care au profiluri specializate, dupa ce au parcurs cu succes o procedura de selectie externa.

Contractele agentilor temporari care fac obiectul articolului 2 litera (c) din Regimul aplicabil celorlalti agenti, angajati in special in cabinetele comisarilor, sunt incheiate pe o durata nedeterminata.

In cazul agentilor contractuali: trei ani pentru persoanele care fac obiectul articolului 3b din Regimul aplicabil celorlalti agenti, angajate in institutii; o posibilitate de durata nedeterminata pentru persoanele care fac obiectul articolului 3a, angajate in oficii administrative, reprezentante si delegatii ale Comisiei si in institutii, pentru a executa sarcini manuale si de suport administrativ.

In decizia sa referitoare la durata maxima pentru care se poate recurge la personal nepermanent, Comisia limiteaza, in principiu, la sase ani posibilitatea de a exercita functii in interiorul sau, sub diferite statute (agent temporar si agent contractual, dar si expert national detasat, interimar si prestator de servicii), cu exceptia agentilor contractuali care fac obiectul articolului 3a din Regimul aplicabil celorlalti agenti si a agentilor temporari care fac obiectul articolului 2 litera (c) din Regimul aplicabil celorlalti agenti. Durata contractelor pe care Comisia le poate oferi agentilor temporari si agentilor contractuali depinde deci de angajarea lor eventuala sub un alt statut.

52 locuri alocate pentru romani in personalul de conducere al CE

De asemenea, Comisia a fixat pentru fiecare nou stat membru obiective de recrutare pentru personalul de conducere de nivel mediu si superior. In cazul Romaniei, obiectivele fixate au fost de 42 de persoane pentru functii de conducere de nivel mediu si 10 persoane pentru functii de conducere de nivel superior: un director general (adjunct) si noua directori (consilieri principali).

Pana in prezent, Comisia a recrutat doar trei sefi de unitate si trei directori romani. Numarul sefilor de unitate va creste, probabil, in mod considerabil in lunile urmatoare. Primele liste de rezerva pentru sefii de unitate de cetatenie romana au fost publicate recent si sunt în prezent procesate de catre Comisie.

Toate salariile de mai jos sunt in euro, pe luna, net si aproximative + sau - 10%:

I. Categoria masei largi a functionarilor de mijloc, cu studii superioare  si fara atributiuni de conducere (unii dintre ei au un asistent sau secretara):

AD 5 si AD6 = 4.000- 4.400/luna  - marea masa a functionarilor, definitia lor ar fi "functionari debutanti cu studii superioare" - majoritatea sunt economisti, juristi, translatori. Examenele EPSO sunt in general pt AD5. In cadrul Comisiei erau incadrati  cam 3.000 de angajati AD5 si AD6, in 2008.

AD7 si AD8 = 5.000-5.500/luna - functionari care au promovat datorita vechimii de la AD5 si AD6 sau care au fost incadrati direct AD7 pentru ca aveau experienta mai mare, masterat, specializari de genul jurist-lingvist sau altele.

II. Categoria sefilor de unitati  - head of unit – sunt fie promovati din randurile AD7 si AD8, fie numiti direct pe criterii de competenta si/sau politice.

 Sefii de unitati sunt gradati in functie de vechime (in general, vechime in institutii UE) si de marimea unitatii. In cadrul Comisiei erau in 2008 incadrati  1.191 angajati AD9, 740 angajati AD10, 2.484  angajati AD11  si  2.651 angajati AD12. Pe aceleasi grade (AD9, 10, 11, 12) sunt incadrati si expertii, consilierii sperciali si inspectorii importanti (ai unor comisari, directori etc.).

AD9 si AD10 = 6.200 -7.000/luna

AD 11 si AD 12 = 7.800-8.800/luna.

Unitatile sunt un fel de "sectii" impartite inmai multe departamentele. Ele au un personal de vreo10-30 de angajati fiecare.

III. Categoria directorilor. AD13 si AD14= 10.000-11.500/luna  - sunt directorii simpli, adica sefii departamente dintr-o agentie sau directorat general (DG).

In cadrul Comisiei erau incadrati 346  angajati AD13  si  481 angajati AD14, in 2008.

AD15= 13.000/luna - directori si directori-general-adjuncti - cei care conduc 2-3 departamente sau asista un DG sau un comisar.

In cadrul Comisiei erau incadrati  244  angajati AD15 in 2008.

AD16= 14.000-15.000/luna - directorii-generali plini, adica sefi de DG sau agentii.

In cadrul Comisiei erau incadrati 40 angajati AD16, in 2008. De regula, directorii sunt numiti pe criterii politice si pe criterii de competenta. Repartitia numarului de directori e clar proportionala cu puterea tarii in UE. Exemple AD16: Germania 8, Franta 6, Marea Britanie 6, Italia 5, Spania 5 iar Olanda, Danemarca, Belgia, Austria cate 1.
 
Romania avea un total de 164 de angajati la inceputul anului 2008, astfel:

AD5= 157

AD6= 1

AD7= 2

AD8= 0

AD9= 0

AD10= 0

AD11=1

AD12=1

AD13=1

AD14=1

AD15=0

AD16=0

La nivelurile 11-14 se regasesc romanii din cabinetul comisarului V. Orban.

Spre comparatie, Ungaria avea un total de 324, adica dublu fata de Romania, dar cu o populatie la jumatatea Romaniei:

AD5= 212

AD6= 25

AD7= 42

AD8= 6

AD9= 12

AD10= 0

AD11=0

AD12=17

AD13=0

AD14=8

AD15=2

AD16=0

Nota: Andreea Vass este consiliera la cabinetul premierului Emil Boc, candidat PDL la europarlamentare pe o pozitie neeligibila si consilierul europarlamentarului Theodor Stolojan.


Citeste mai multe despre   




















Material sustinut de BRD Groupe Société Générale

5 motive de cheltuit banii - electronice pentru casa. Idei de cadouri si rasfat

Decembrie este luna cadourilor si in toata nebunia asta trebuie sa mai cumperi si cate ceva pentru casa ta. Bine, sau poate vrei sa faci un cadou unor apropiati, asa ca de "casa noua". Motive de cheltuit bani se vor gasi mereu. Asadar, va propunem o lista de "motive" pentru cheltuit banii, mai ales ca acum e ocazia perfecta sa beneficiezi de ofertele de Craciun ale comerciantilor.

6094 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    nota (Luni, 4 mai 2009, 21:41)

    ileana [anonim]

    referitor la "nota", cum adica: "candidat pdl la europarlamentare pe o pozitie neeligibila"?????
    • 0 (0 voturi)    
      uite-asa (Luni, 4 mai 2009, 21:57)

      Gogu [anonim] i-a raspuns lui ileana

      pai ce, e singurul candidat cu un loc neeligibil pe liste?
      • 0 (0 voturi)    
        ... (Luni, 4 mai 2009, 22:32)

        ileana [anonim] i-a raspuns lui Gogu

        Nu, dar asa sa spui : pe o pozitie neeligibila", far aun sondaj, fara o ...ceva.
        Perdant de cand te-ai pus pe lista?!
  • 0 (0 voturi)    
    E-adevarat ca Monica Macovei (Marţi, 5 mai 2009, 2:18)

    minunea [anonim]

    a candidat pentru pozitia de director general adjunct adica AD15 la DG Enlargement si a fost respinsa cu brio? Motiv pentru care a si acceptat oferta PDL de a candida la europarlamentare...?
    • 0 (0 voturi)    
      minciuna (Marţi, 5 mai 2009, 12:18)

      Nicole [anonim] i-a raspuns lui minunea

      Aceasta este o minciuna sfruntata (ca a fost respinsa)... A avut de ales plutot.
  • 0 (0 voturi)    
    hehehe (Marţi, 5 mai 2009, 9:01)

    animalutul20 [anonim]

    probabil mafia pdl-ista vrea sa ocupe aceste posturi prin SNE-uri
  • 0 (0 voturi)    
    posturi Comisie (Marţi, 5 mai 2009, 11:26)

    Ion Georgescu [anonim]

    Din articolul doamnei asistent parlamentar reiese ca doar Comisia ar face angajari. Sunt mai multe institutii europene!!! asa ca statisticile doamnei cu trei functii nu sunt chiar asa reliable.
    • 0 (0 voturi)    
      articolul specifica ca se face referire doar la co (Marţi, 5 mai 2009, 13:56)

      Pai nu e asa deloc [anonim] i-a raspuns lui Ion Georgescu

      "Celelalte institutii fiind organe independente, isi definesc propria politica de angajare a agentilor temporari si a agentilor contractuali." si continui eu : nu se publica astfel de statistici cu privire la romani. Aici e vorba doar de alocarile natioanale de posturi in PE si in CE. E corect.
    • 0 (0 voturi)    
      pardon (Marţi, 5 mai 2009, 14:43)

      offff [anonim] i-a raspuns lui Ion Georgescu

      se specifica din titlul ca se face rerire doar la comisia europeana.
  • 0 (0 voturi)    
    cam tarziu... (Marţi, 5 mai 2009, 13:10)

    functionar [anonim]

    Foarte tarziu apare o pozitie oficiala fata de situatia angajarii de romani in institutii...

    De pe lista de AD5 sunt angajati cam jumatate, la peste 18 luni de la publicare, AST3 de abia daca a fost atinsa... nicio competitie de AD7 in afara de cea de JL...

    In plus, statistica este extrem de viciata de faptul ca acolo sunt inclusi si temporarii.

    In afara de 2 sau 3 eurodeputati, nimeni nu a ridicat problema - nimeni.

    Sper ca in sfarsit RO sa preia modelul statelor cu experienta si sa faca lobby pentru laureatii proprii.

    Si spre pacea cititorilor: concursurile EPSO nu se trucheaza. EPSO poate fi considerat subiectiv sau chiar nerelevant, insa e dincolo de orice suspiciune de coruptie.
  • 0 (0 voturi)    
    cateva mici observatii... (Marţi, 5 mai 2009, 19:06)

    sforicica [anonim]

    prima observatie: nu avem doar 3 directori romani in acest moment, ci 4. Ei se afla la: DG AGRI (Ciolos), DG MARE (Gheorghiu), DG INFSO (Lupescu) si DG SANCO (imi scapa acum numele, este insa o femeie)).

    a doua observatie ref. la mentiunea "La nivelurile 11-14 se regasesc romanii din cabinetul comisarului V. Orban" Nu-i chiar asa - cei 4 directori mentionati anteriori se inscriu la aceste niveluri. De la cabinetul lui Orban, mai putin.. ..Viorel Serbanescu (de la cabinet) este ce-i drept pe lista de rezerva pt HoU (head of unit) cu grad AD 12, dar deocamdata nimeni nu a fost recrutat de pe acea lista.


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version