Intr-o piata aflata pe un trend descendent de aproximativ un an si jumatate, cu o accentuare a scaderilor in ultimele 6 luni, orice “bear market rally” este o oportunitate pentru diversi analisti ai fenomenului bursier de a proclama bottom-ul indicilor. Si acum ne aflam intr-un astfel de moment: indicele S&P 500 a stabilit pe 9 martie un nou minim al ultimilor 12 ani, la interesanta valoare de 666 puncte, urmand apoi o revenire de peste 10% de la minim, fapt ce a determinat o serie de vanatori de bottom sa celebreze o noua victorie istorica a binelui in lupta cu raul.

La modul general este clar ca fiecare are o anumita inclinatie si un anumit sentiment asupra evolutiei pietei bazate pe argumente mai mult sau mai putin pertinente, dar lejeritatea si superficialitatea cu care sunt expuse unele afirmatii este nejustificata, in special in contextul economic actual. Se vorbeste des de caracterul educativ al acestei crize, promovandu-se ideea ca greselile ce au contribuit la crearea si dezvoltarea acestei crize nu vor fi repetate in viitor. Cum se va intampla asta daca nici dupa seria lunga si recenta de lectii drastice predate de acesta criza n-am invatat nimic si am uitat foarte repede?

Faptul ca niste analisti rateaza anumite tinte de pret si estimari este absolut normal, insa amploarea si mai ales perseverenta erorilor unor analisti, teoretic de prim rang, de-a lungul acestei crize nu sunt deloc firesti. Acesti analisti ai marilor institutii financiare pot influenta cu mare usurinta o mare parte din investitori, avand in vedere ca isi exprima parerile si sunt citati la cele mai importante entitati din media financiara: Bloomberg, Reuters, CNBC etc. Teoretic, impactul acestor analisti asupra investitorilor poate fi destul de ridicat prin simplul fapt ca pozitia pe care se afla ei relativ cu un investitor oarecare este incomparabila din multe puncte de vedere. Prin urmare si responsabilitatea lor ar trebui sa fie una pe masura, mai ales ca printre acei investitori se numara si clientii insitutiei pentru care lucreaza. In cele ce urmeaza voi exemplifica derapajele unor astfel de analisti cu o atentie speciala asupra analistului David Bianco, chief strategist la UBS New York.

Citeste restul materialului si comenteaza pe Blog to market.