O poveste despre bani, alegeri si televiziuni din tara oglinzilor paralele

Vineri, 28 noiembrie 2008, 21:04 Actualitate | Opinii

Era in plina campanie cand Elisa V., de la postul public de radio ORF, venise in Romania cu un grup de jurnalisti austrieci ca sa relateze despre atmosfera alegerilor. Elisa, o austriaca pe jumatate unguroaica, cu parinti nascuti prin Sibiu, se mira politicos de Casa Poporului. Monumentala, spune, desi parea ca, in sinea ei, se cutremura. Rezuma in cateva minute ce se intampla, zice, asa, ca pentru cineva care n-a auzit niciodata de Tariceanu si Basescu. Ca pentru fritzii de rand, care pun semnul egal intre Romania si hoti.

Porneste reportofonul. Cine cu cine se bate? Cum arata campania? Ce-i in neregula? Deschid gura ca un peste. Pauza lunga. Zic: nu prea pot in trei minute. Faceti va rog si voi exercitiul asta imposibil: imaginati-va ca aveti in fata un Fritz oarecare. Vrea sa stie cine e la putere, cine in opozitie. Ca sa va incurce de tot, va intreaba la care televiziune sa se uite ca sa priceapa ceva. Aud? Ce-i ziceti?

Cum sa-i explici lui Fritz, in doua vorbe spuse la radio, ca PSD combate in opozitie dar practic s-a dat de vreo doi ani cu puterea. Ca teoretic e de stanga dar asta nu-l impiedica sa sprijine un partid de dreapta care guverneaza cu 20%. Ce le spun eu fritzilor? Pe scurt, zic, trei partide par sa se bata intre ele  dar liberalii si pesedistii fac blat, adica nu se bat pe bune. Intelege Fritz ceva din smecheria asta romaneasca? In Romania, lucrurile nu sunt ce par a fi. Tara aparentelor.

Cum sa le explici coerent si logic ca, in Romania, anti-coruptia a ramas o miza la fel ca in 2004? Ce inteleg ei daca le spui ca noi ne prefacem de ani de zile ca luam de guler coruptii. Ce sens are pentru un austriac urmatorul enunt: dosarele politicienilor au fost blocate in Parlament. N-are. Elisa nu intelege nimic.

I-as zapaci complet pe fritzi daca as intra in mici detalii, daca le-as spune ca tocmai din cauza fricii de justitie s-au aliat Voiculescu, Geoana si Tariceanu. Numele lor nu inseamna nimic in Austria, dar pentru ascultatorii ORF trebuie precizat ca ele reprezinta partide care pareau pana mai ieri perfect incompatibile. Astazi se sprijina reciproc si, uite asa, lucrurile s-au amestecat ingrozitor. A iesit o tiganie, ca sa fac trimitere la un cuvant pe care-l intelegeti poate mai bine.

Cum sa-i convingi pe fritzi in trei cuvinte ca, in politica romaneasca, mai exista un personaj foarte important. In aparenta se ocupa doar cu afacerile. In realitate, este cel mai influent om politic. Poate austriecilor nu le zice nimic Dinu Patriciu. Totusi, Elisa, omul sta la baza bramburelii de mai sus din care voi, fritzii, nu veti pricepe mare lucru. Nimic grav, jumatate din Romania nu intelege.

Pana la urma, cine e bun si cine e rau? Basescu? Tariceanu? Geoana? Patriciu?  Elisa pune intrebari simple. Iarasi e foarte dificil de raspuns clar. Repet, Romania e tara aparentelor. Aici, totul se vede ca in oglinzi paralele. Iti trebuie ceva experienta sa citesti corect politica de la Bucuresti, sa dezlegi uneltirile puse la cale pe holurile din Casa Poporului. Aici, urzeala, complotul si tradarea sunt la ordinea zilei. Asa am scris toata istoria moderna cu intrigi si comploturi de palat. Toata istoria noastra politica se rezuma la un lung sir de tradari.

Pe scurt, lucrurile stau cam asa: unii sunt foarte rai si plini de dosare penale. Ceilalti sunt mai putin rai dar nu-s nici foarte buni pentru ca s-au tampit nitel in opozitie. Cum sa zic mai clar, Elisa, fritzilor tai? Adevarul e ca n-avem de ales intre negru si alb. Dar ce stiu ei, fritzii tai corecti, despre lumea trucata din Estul post-comunist, aflata la ani lumina distanta de Europa desi pretinde formal ca joaca azi dupa regulile ei?

Era in plina campanie cand Elisa se mira prin Bucuresti ca-i suspect de multa liniste, n-ai zice ca suntem in campanie. Citise ceva despre aranjamente ascunse intre unii candidati si nu prea intelegea cum vine asta. Blat, ii spun, pe romaneste ii zice blat, dar n-as putea sa-i traduc foarte exact publicului austriac.

Blatul, ca sa aiba totusi noima ce spun, are o lunga traditie la noi in tara. Il gasesti peste tot: in fotbal, in politica dar si in afaceri. Marile firme fac blat, mimeaza competitia, isi impart piata. Asta se intampla uneori si la voi acolo, prin Austria. Noi blatuim insa zilnic pe aici, blatuim tot ce se poate blatui. Candidatii cumpara voturile alegatorilor, cu banii jos. Cash. Tot un blat si asta. Dar avem si blaturi intre politicieni si presa.

Uite, o intreb, de exemplu candidatii austrieci platesc ca sa apara la televizor? Da, zice, platesc reclame. La noi platesc sa apara in emisiuni realizate de jurnalisti, nu doar pentru reclame. O noua provocare pentru jurnalista austriaca. Esti sigur? Sigur, au anuntat si tarife. La emisiunea asta te costa 10.000, la asta 20.000. Iar jurnalistii nu zic nimic. Se prefac ca e totul in regula. Blat cu politicienii.

Elisa spune ca legea austriaca nu face diferenta intre reclama la detergenti si publicitatea politica. Totul se rezuma la un principiul foarte simplu: tot ce apare pe bani e marcat cu P, de la publicitate. Ce nu-i pe bani, e pe bune. E real. Punct.

Daca o emisiune e sponsorizata, scrie pe ecran. Daca nu, nu. Televiziunile si-ar pierde credibilitatea daca si-ar pacali telespectatorii. Iar jurnalistii n-ar accepta sa se prefaca.  La noi nu, Elisa. Noi jucam putin diferit.  La noi, in Romania, cel mai greu e sa te compromiti. Adica e chiar imposibil. Nu te poti compromite dintr-un motiv foarte simplu: suntem o tara cu capul in jos, rasturnata. Ce-i rau pentru unii, e bun pentru altii si invers. N-am cazut inca de acord ce e bine si ce e rau.

In plus, la noi nu-i asa simplu ca la voi, la austrieci. La noi, legea electorala e proasta, in lege scrie ca televiziunile pot incasa tarife pentru emisiunile electorale. Ce-i aia o emisiune electorala? O prostie care nu exista in Austria. Adica nici cal, nici magar. Ceva total nejurnalistic, o aparenta, o oglinda paralela. Ca sa zic asa, un blat.

Daca tu, producator, anunti peste noapte ca emisiunea care pana ieri era pe bune se transforma de maine in emisiune electorala e suficient. Gata. Iti faci din vorbe telespectatorii. Le servesti o emisiune electorala, nu pricepe nimeni ce-i aia. Nu se prinde nimeni ca-i pe bani. Asta te scuteste sa mai pui P de la publicitate. In plus, nici nu te complici cu facturi iar unele televiziuni albesc in felul asta bani negri.

Asta e, avem o lege proasta si televiziuni destepte foc. Legea te ajuta sa te fofilezi. Cum noi suntem campionii blaturilor, ne fofilam si la televizor. Adica sunt cateva televiziuni, nu chiar toate, care se fofileaza. Blatuiesc.  Zic ca nu le iau banii candidatilor, dar in realitate trebuie sa platesti ca sa apari. Se intampla sa nimeresti cu telecomanda la emisiuni sau sa vezi stiri care par adevarate. In realitate, sunt aranjate. Blat. Ce mai conteaza o aparenta in plus intr-o tara trucata?

Legea electorala nu e proasta doar la capitolul tv. Avem sistem de vot uninominal unic in Europa, unic in lume. Avem o aparenta de uninominal care in realitatea functioneaza ca un vot pe lista, n-are rost sa-i mai plictisesc pe fritzii tai si cu asta.

Elisa s-a zapacit complet spre final, si-a notat mult in carnetel, iar eu am depasit  trei minute de explicatii inutile pentru fritzi. In fine, era curioasa sa afle ce inteleg romanii din toata nebunia asta. Slabe sanse ca fritzii ei sa se lamureasca.

Habar n-am, ma tem ca ai nostri nu pricep mai multe decat fritzii vostri. Dar de votat vor vota, unii fara sa aiba nici cea mai vaga idee de trucajele din jurul lor. Ma tem ca vom continua sa fim tara oglinzilor paralele, in care Casa Poporului, cu toti parlamentarii ei, se poate vedea si monumentala si monstruoasa. Depinde cine ti-o arata si cum ti-o descrie.

P.S. Voi merge totusi la vot, i-am spus Elisei, voi vota ca de obicei cu speranta ca fiecare alegeri mai clarifica putin lumea din jur, ca mai spulbera din aparente.