De mai multi ani, previziunile demografice arata ca pana in 2050 populatia activa din UE va scadea cu 48-50 de milioane de persoane. Ceea ce reprezinta un real pericol pentru economia Uniunii. De prin 2005 se discuta despre posibilitatea ca UE sa-si acopere deficitul de forta de munca si sa se salveze economic prin atragerea lucratorilor cu inalta calificare din afara spatiului comunitar.

Evident, e vorba de persoane din tari in curs de dezvoltare. In acest domeniu, UE este mult in urma marilor economii. Daca in SUA lucratorii ne-cetateni cu calificare superioara reprezinta 3% din totalul fortei de munca, iar in Canada chiar 7%, in UE ei nu constituie decat 1,7%.

Sa nu-si inchipuie cineva ca initiativa de atragere a lucratorilor cu inalta calificare are ceva altruist, ca cineva s-a preocupat sa ofere celor cu calificare superioara sau cu o experienta bogata posibilitatea unei vieti mai bune sau de a se realiza profesional intr-o tara UE. Acestea ar putea fi consecinte (vom vedea daca si in ce conditii), dar ideea de baza este sa se salveze economia UE. Ca sa se gaseasca si o justificare eleganta a initiativei, se vorbeste despre necesitatea de a avea o forta de munca de inalta calificare si usor adaptabila pentru a atinge un inalt nivel de productivitate si inovare, ceea ce constituie unul din obiectivele Strategiei de la Lisabona. Frumoase cuvinte, nu-i asa? Numai de s-ar regasi acest spirit si in directiva care va fi adoptata in curand.

Propunerea Comisiei Europene

In octombrie 2007, Comisia Europeana a elaborat propunerea pentru sistemul Cartii albastre (« Blue Card »), avand drept scop principal asigurarea unui acces mai mare la piata muncii din UE pentru cetatenii din spatiul extracomunitar. Un alt scop este reducerea diferentelor existente azi intre legislatiile si practicile, foarte diferite, ale celor 27 de state membre.

Ca orice astfel de initiativa, ea ridica o serie de probleme a caror rezolvare este dificila si incerta. In primul rand, nu exista o definitie general acceptata in UE a ceea ce inseamna lucratori cu inalta calificare (highly skilled workers). Din aceasta cauza, precum si pentru ca difera sistemul de colectare a datelor in statele membre, nu exista nici macar posibilitatea unei comparatii acceptabile intre tarile UE, dar e sigur ca durata si complexitatea procedurilor de selectie sunt diferite.

In acelasi timp exista obstacole la diferite niveluri (european, national, regional, local) pentru recunoasterea calificarilor, ceea ce ar limita foarte mult mobilitatea eventualilor detinatori de Blue Card pe teritoriul UE

Solutiile la astfel de probleme sunt extrem de importante, pentru ca este posibil, de exemplu, ca o calificare recunoscuta intr-un stat membru sa fie respinsa in alt stat, impiedicand astfel persoana care a obtinut un Blue Card sa se mute intr-un alt stat al Uniunii.

Or, mobilitatea fortei de munca, principiu de baza al UE, ar fi firesc sa se aplice nu doar cetatenilor Uniunii. Si totusi, propunerea de directiva nu pare sa imbratiseze aceasta idee. Comisia Europeana a elaborat un Studiu de impact, iar pe baza lui propunerea actuala promoveaza doua principii.

Primul e cel al subsidiaritatii, in sensul in care lasa statelor membre o mare libertate in a adapta sistemul Blue Card la nevoile propriilor piete de munca, inclusiv in ceea ce priveste numarul imigrantilor pe care sa-i accepte, oricat ar fi de calificati. Al doilea principiu e al proportionalitatii, in sensul in care, fiind vorba de o directiva, statele dispun de o mare flexibilitate in implementarea ei.

Pentru ca nu exista o definitie ca atare a ceea ce ar putea sa insemne lucratori cu o inalta calificare, s-a ajuns la un set de conditii pe care un cetatean al unei terte tari trebuie sa le indeplineasca pentru a putea obtine un Blue Card.

In primul rand, solicitantul trebuie sa aiba un contract de munca valid sau o oferta categorica pentru cel putin un an intr-un stat membru (si sa indeplineasca cerintele legislatiei nationale a acelui stat in privinta profesiei respective). In acelasi timp trebuie sa prezinte un document de calatorie valabil (statele membre avand posibilitatea sa solicite ca acesta sa acopere cel putin durata initiala a permisului de rezidenta).

Solicitantul de Blue Card mai trebuie sa aiba si documente care sa ateste asigurarea medicala, atat pentru sine, cat si pentru membrii familiei care il insotesc pe perioada contractului de munca. Bineinteles, e absolut necesar ca persoana sa nu fie considerata ca reprezentand un pericol la adresa ordinii publice, a securitatii sau sanatatii.

In plus, exista criteriul “salariului”: salariul brut specificat in contract nu trebuie sa fie mai mic decat salariul minim decis de statul respectiv, iar acolo unde un astfel de minim nu exista, salariul brut al tertului cu inalta calificare trebui sa fie de cel putin trei ori mai mare decat venitul minim care da dreptul la asistenta sociala. O derogare exista pentru tinerii profesionisti, adica cei sub 30 de ani, care de regula nu au suficienta experienta pentru a avea salarii mari; in cazul lor se cere sa aiba studii complete, la nivel universitar, in domeniul de activitate in care au obtinut contractul de munca.

Persoana care reuseste sa indeplineasca toate aceste conditii poate obtine un Card albastru al UE (EU Blue Card) cu o valabilitate initiala de doi ani si care poate fi reinnoit pentru alti doi ani. Daca persoana are un contract de munca pentru mai putin de doi ani, atunci Blue Card-ul se acorda pentru perioada contractului, plus inca trei luni (este acceptata o perioada de neangajare de trei luni).

Pe perioada celor doi ani, persoana este obligata sa lucreze acolo unde este specificat in contract, orice modificare trebuind sa fie supusa autorizarii prealabile a autoritatii competente din statul membru care i-a acordat cardul.

Detinatorii de Blue Card vor avea dreptul sa intre, sa reintre pe teritoriul statului membru unde rezideaza si sa calatoreasca oriunde in spatiul comunitar. In principiu, dupa doi ani de resedinta legala intr-un stat membru al UE, detinatorul cardului albastru va putea sa se mute intr-un alt stat membru.

Directiva nu se va aplica cetatenilor extracomunitari care sunt membri de familie ai cetatenilor europeni, acestia avand oricum dreptul la libertatea de miscare in interiorul Uniunii. De asemenea, ea nu se va aplica celor care au solicitat statutul de refugiat sau celor care se afla intr-o forma de protectie internationala temporara; nu pot obtine Blue Card nici alte categorii care beneficiaza de un statut special, reglementat de alte directive europene.

Cu siguranta, ceea ce a dorit Comisia Europeana a fost sa atraga aceasta forta de munca inalt calificata si sa o mentina in cadrul Uniunii pe termen lung, inclusiv prin posibilitatea de a se misca liber si de a munci oriunde pe teritoriul Uniunii. La acest moment, date fiind interesele atat de diferite ale tarilor membre, acest aspect pare mai degraba o dorinta, decat o realitate.

Pozitia Parlamentului European

Nu stiu ce va face Parlamentul European. In principiu, prin Rezolutia din 26 septembrie 2007, el si-a exprimat sustinerea fata de o asemenea initiativa. Acum insa, daca ma uit la contributia adusa deja de cei care sunt raportorii pe acesta tema, am mari indoieli ca se va ajunge prea departe.

Unele din considerentele prezentate pana acum de raportoarea Comisiei de libertati civile, justitie si afaceri interne, departe de a ne linisti cu privire la viitorul detinatorilor de Blue Card, ridica semne de intrebare. Raportoarea, membra a Partidului Popular European, insista enorm pe principiul subsidiaritatii si pe dreptul statelor membre de a decide numarul migrantilor pe care ii accepta. Aceasta cu atat mai mult cu cat in UE nu exista o piata unica a muncii, a asistentei sociale, a sistemului de pensii. Ceea ce e adevarat.

In plus, raportoarea afirma cu tarie ca, in opinia ei, migratia lucratorilor cu inalta calificare nu este solutia adecvata la problemele economice si demografice ale UE, statele membre trebuind sa adopte masuri economice si de incurajare a familiei, masuri care sa asigure forta de munca proprie! Cum propune sa creasca numarul de copii intr-o Europa unde natalitatatea este in continua scadere, nu stiu. Desi in curentul popularilor se manifesta din plin dorinta de interzicere a avortului. Sper ca nu se gandesc sa interzica si planificarea familiala.

In plus, opinia asupra acestei propuneri formulata deja de Comisia privind ocuparea fortei de munca si afaceri sociale are cateva prevederi ingrijoratoare. Opinia a fost redactata de un membru al gruparii Uniunea pentru Europa Natiunilor, o formatiune mai degraba de extrema drepta, ceea ce explica optiunile, dar nu le face mai putin periculoase.

De exemplu, un amendament considera ca este incompatibila calitatea de detinator de Blue Card cu orice forma de asistenta sociala pe care persoana ar putea-o primi, pentru ca aceste persoane vin sa intareasca economia Uniunii, nu sa o slabeasca, iar directiva nu trebuie sa fie in folosul lor! De asemenea, raportorul considera ca statul membru care ar oferi cardul albastru ar trebui sa-i permita cetateanului din spatiul extracomunitar un acces treptat pe piata muncii si la fel in ceea ce priveste dreptul de a-si aduce familia si de a avea libertate de miscare in spatiul European!

In plus, se propune ca cel de-al doilea stat membru in care detinatorul cardului albastru s-ar putea duce, sa nu aiba nicio obligatie in ce priveste conditiile mai bune de care acesta a beneficiat anterior, in schimb sa i se ceara detinatorului sa faca dovada ca dispune de mijloace suficiente pentru a-si putea intretine familia, daca doreste sa se reuneasca. Personal, mi se pare ca aceste propuneri nu urmaresc altceva decat sa umileasca solicitantii de Blue Card si sa le faca viata cat mai grea.

Si mi se pare evident ca, daca astfel de prevederi vor fi adoptate, Uniunea Europeana nu va reusi nici sa atraga si cu atat mai putin sa retina lucratorii cu calificari superioare. In cel mai bun caz, dupa doi ani de experienta intr-o tara membra a UE, acestia vor pleca in SUA, Canada, Australia.

Concluzii personale

Asadar, initiativa Blue Card-ului trebuie privita din mai multe perspective. In ce priveste interesul UE, acesta e evident, Uniunea avand nevoie pe termen mediu si lung de aceasta forta de munca pentru a fi competitiva din punct de vedere economic.

Un al doilea aspect este cel al interesului detinatorilor de Blue Card. Care mi se pare la fel de evident, Cei care beneficiaza de expertiza obtinuta fie in lungi ani de studiu, fie in ani de munca asidua, doresc sa se realizeze in tari unde ar putea fi platiti corespunzator. N-as putea niciodata nega acest drept, pentru ei si copiii lor.

In fine, un al treilea aspect, care nu poate fi evitat a fi luat in discutie, este cel al tarilor de unde vor proveni detinatorii de Blue Card. Ce raspuns dam la marea intrebare: ce se va alege de tarile lor de origine? Mai ales de tarile africane si in special ale Africii sub-sahariene?

Rapoartele PNUD arata ca fenomenul « brain-drain » costa continentul african 2,5 miliarde de euro anual, din cauza ca peste 150.000 de profesionisti lucreaza in alte tari. Iar daca cineva o sa-mi spuna ca asta nu e treaba mea, o sa raspund ca, dimpotriva, e problema noastra, a tuturor.

Dupa ce i-am facut sclavi, dupa ce le-am luat resursele naturale, ar fi profund imoral sa le luam si mintile instruite fara sa punem nimic in loc: adica o politica de investitii serioase si pe termen lung, acompaniata de o politica de resurse umane de care insesi tarile africane sa poata beneficia pentru a se dezvolta. In opinia mea, dincolo de aspectul moral, viitorul continentului african reprezinta cea mai mare provocare globala a secolului in care traim.