Horia Georgescu. Numele va spune ceva? Nu? As pune prinsoare ca secretarul general al ANI, caci despre el e vorba, ar fi fost foarte fericit sa ramana un anonim. Omul e exemplul tipic al unei faune care prospera, in general, in umbra politicienilor: directori, consilieri, “specialisti”, sefi de cabinete, avocati de casa. Oamenii de incredere. Ancheta din Cotidianul arata un traseu tipic: specialist la PNA (care i-o fi fost specializarea?), transferat dupa inlocuirea dlui Amarie cu Daniel Morar la ministerul pentru IMM-uri, ajuns apoi consilier al ministrului justitiei Chiuariu, si apoi detasat ca secretar general al Agentiei Nationale de Integritate (cine i-a semnat detasarea? ce calitati sa fi avut pentru un asemenea post?).

Ancheta din Cotidianul priveste declaratia sa de avere, care, alaturi de zambetul sau larg arata cam pe ce maini a ajuns integritatea nationala:

“Horia Georgescu, secretarul general al Agentiei Nationale de Integritate (ANI), si-a cumparat anul trecut, in cateva luni, o vila si doua apartamente cu 450.000 de euro.

(…)

Reiese ca secretarul general al ANI are, la banca, o rata lunara de peste 1.000 de euro, iar la suma imprumutata de la cele doua persoane fizice, in cazul in care acestea nu i-ar percepe nici o dobanda, ar avea de platit in medie 5.000 de euro lunar. Venitul actual al lui Georgescu, cu tot cu prime, indemnizatii si stimulente, e de maximum 3.000 de euro lunar. ”

Daca situatia ar fi altfel, episodul ar fi chiar amuzant. Dl Georgescu ar vrea sa credem ca a cumparat locuintele de la parintii sai, pe care ii plateste din 300.000 de euro imprumutati de la nasii sai, imprumut la a carui rambursare e ajutat de …parinti. Ii dau cu o mana ce ii iau cu cealalta. Nu era mai simplu (si mai ieftin) daca-l lasau pur si simplu sa foloseasca casele si vila? Apoi, ca sa justifice aparitia si disparitia unui apartament din declaratia de avere, dl Georgescu vorbeste de un ante-contract intre el si parintii sai… Cu alte cuvinte, dl Georgescu ar vrea sa credem ca n-a avut destula incredere in proprii sai parinti. Adica aceeasi oameni care ulterior ii vor da bani ca sa plateasca imprumutul luat pentru plata unor imobile. Cumparate tot de la ei. “Cusut cu ata alba” nici nu se mai potriveste aici. Asta e la insulta inteligentei. Oare cu nasii sai a semnat vreun act? Sau i-au dat sute de mii de euro, fara sa semneze nimic, unei persoane care trebuie sa semneze ante-contracte cu proprii parinti?

Nu sper sa mai obtinem raspunsuri de la dl Georgescu. Articolul din Cotidianul se termina cu un caz de chutzpah, de insolenta care te lasa fara replica. Secretarul general al ANI refuza sa aduca alte explicatii apropo de averea sa, pe motiv ca i se incalca dreptul la viata privata, viata de familie etc. Dl Georgescu se afla la conducerea unei institutii menite, intre altele, sa faca lumina asupra averilor demnitarilor. Demnitarul Georgescu considera ca e dreptul sau sa pastreze intunericul asupra propriei sale averi. Exista expresia comuna “lup paznic la oi”, dar n-a ajuns sa acopere cazul unui lup ce pretinde ca protectia oilor e intre drepturile sale.

Daca e ceva bun in toata chestiunea asta, este faptul ca avem un test rapid pentru nou infiintata Agentie: primul anchetat de aceasta ar trebui sa fie dl Georgescu insusi, daca va mai detine un post de demnitar supus acestui control. Altfel “draga de ANI” va ramane o vorba goala, cam cum era PNA-ul condus de Amarie. Sunt cateva observatii care se pot face apropo de episodul de mai sus. Prima este sa notez durabilitatea reformelor Monicai Macovei. In doi ani de mandat, in conditii extrem de ostile, fostul ministru al justitiei a lasat instrumente care inca mai functioneaza, cum sunt aceste declaratii de avere. Ma intreb cat timp vor mai rezista.

Daca nu am fi avut declaratiile de avere dl Georgescu ar fi ramas un necunoscut, ancheta Cotidianului nu ar fi avut pe ce sa se bazeze. Si aici vine a doua observatie: regula transparentei ar trebui sa se aplice pentru toti demnitarii, cu atat mai mult pentru cei de la conducerea unei agentii care se ocupa cu transparenta. Nu stiu sa fie public un CV al acestui Horia Georgescu, sa vedem ce pregatire si ce parcurs profesional are, ca sa ocupe un astfel de post.

Episodul mai demonstreaza ce problema avem in continuare cu lupta impotriva coruptiei, cat timp un demnitar ajunge cu o asemenea avere dubioasa in fruntea Agentiei de Integritate, ba chiar refuza explicit sa faca lumina asupra ei, pretinzand ca nu are de ce.

Comenteaza pe Inventarul Stricaciunilor Politice.