Iata ca cei patru ani de guvernare liberala se apropie de sfarsit. Acesti patru ani puteau fi folositi insa pentru a termina procesul de privatizare si pentru a respecta pe deplin dreptul la proprietate. S-au facut cativa pasi inainte, s-au facut chiar si cativa pasi inapoi insa cei mai multi pasi s-au facut pe loc, scrie Emil Stoica, pe blogul lui.

Pasii inainte se refera, de exemplu la privatizarea cu succes a BCR: o privatizare facuta la timp, in mod transparent, privatizare ce a adus mai multi bani la buget decat daca ar fi fost facuta azi.

Un alt pas inainte este priviatizarea partiala prin Bursa a anumitor firme de stat precum Transgaz. Din nou un proces transparent ce va trebui sa duca atat la un management mai competent cat si la cresterea valorii participatiei statului. Un alt pas inainte, extrem de important, a fost crearea Fondului Proprietatea (FP).

Guvernul a facut si cativa pasi inapoi, in special in domeniul energiei unde doreste reversarea programului de liberalizare si concurenta din perioada 1996 - 2004; guvernul intentioneaza sa creeze un nou mega-mamut industrial energetic, cu influente grave asupra competitiei in domeniul energetic, asta in conditiile in care timp de patru ani de zile nu s-a facut nimic in privinta transparentei conducerii unor firme precum Hidroelectrica.

Insa cei mai multi pasi au fost facuti pe loc. De exemplu privatizarile Postei Romane, a CEC-ului, a CFR-ului, a Romgazului nu au avansat deloc, ne aflam in aceeasi situatie ca in 2004, ca in 2000, ca in 1996. Acum, cand economia romaneasca a crescut in fiecare an din 2000 si pana in 2008, cand ne confruntam chiar cu o criza a fortei de munca, acum ar fi fost timpul ca aceste firme sa se restructureze complet si sa se privatizeze.

Citeste restul articolului si comenteaza pe Jeopardy.