Potrivit noii justitii romanesti, procesul lui Ceausescu, asemenea celui al lui Nastase, s-ar desfasura in Parlament si in comisiile juridice. Ar fi ajuns acolo trimis de procurorii lui Basescu, motiv pentru care ingerintele politice, lipsa probelor si relele intentii ar fi de domeniul evidentei. Cum si Ceausescu a fost la vremea lui "parlamentar" in Marea Adunare Nationala, iar legile functioneza retroactiv, s-ar invoca lipsa avizului de urmarire penala dat de forul mostenitor, adica actualul Parlament. S-ar vorbi de "facaturi", "razbunari" si "dictatura procurorilor". De atentatul la imagine.
Ticalosia si prostul caracter nu au limite. O dovedesc stenogramele discutiilor din Comisia juridica. Dusmani infocati ai lui Nastase, cel care nu mai departe de acum patru ani, reprezenta "raul suprem", liberalii Ghise si Dobre ii ridica acum osanale. La fel ar face si cu Ceausescu, daca in discutie s-ar afla propriile privilegii. Cotidianul a publicat citeva din luarile de cuvint. Cititi.
Ioan Ghise (PNL)
"Mie, cel puţin ca cetatean roman si acum ca membru al Parlamentului, mi se pare inadmisibil si o mizerie iesita din comun ca pe o personalitate a Romaniei, care a marcat istoria ultimilor 20 de ani, fie din postura de ministru de Externe, de presedinte al Camerei Deputatilor, de prim-ministru, de presedinte al partidului de guvernamint si acum din nou deputat si din nou presedinte al Camerei Deputatilor pentru o perioada de timp, sa se permita sa o aduca intr-o asemenea murdarie, o abordare politica evidenta printr-o structura a puterii judecatoresti. Dupa ce domnia sa a avut, sa spunem asa, sa nu spunem neaparat pe mina, dar in puterea de decizie, in pixul domniei sale, mii de miliarde de euro, bugetul public al statului roman, sa se vina si sa se acuze pentru dare, luare de mita pentru nişte termopane. Este ceva ce depaseste limitele oricarui bun-simt. Dincolo de adversitatea politica, merita sa judecam ca si cind noi am fi in cauza".
Traian Dobre (PNL)
„Domnule prim-ministru, stiu cit ati muncit, cunosc rezultatele pe care le-aţi obtinut si cu ce sacrificii, daca va aduceti aminte, la 12.00 noaptea erati la birou si zau ca nu meritati aceste lucruri. Eu voi fi impotriva acceptarii urmaririi dumneavoastra in penal.“
Sorin Dumitrescu (PSD)
„Ma uit la colegul nostru Adrian Nastase si ma gindesc: un om de valoarea dinsului, si i-am spus-o si in mod particular, ce ar fi putut sa faca in acesti trei ani pe care si i-a consumat, si nu mai zic de sanatate si asa mai departe, ca sa dejoace niste lucruri care sunt impotriva dreptului, impotriva practicii si împotriva a tot ceea ce inseamna, daca vreti, sistemul democratic.“
Nastase nu va ajunge niciodata in fata instantei si, cu atit mai putin, dupa gratii. Asa cum n-a ajuns niciun demnitar de rang inalt. Motivul este simplu: Coalitia 322 a dat istoria inapoi.
Toate se leaga in Marea Adunare a anului 2008. Acum doua zile, judecatorii au returnat dosarul lui Mihai Chitac, pe motiv ca procurorii nu aveau avizul presedintelui pentru inceperea urmaririi penale. Necesar, nu-i asa, din moment ce Chitac a fost timp de doua luni ministru in guvernul provizoriu din 1990 si legile actioneaza retroactiv cu 18 ani in urma.
Tot in ultima zi de sesiune, deputatii au blocat retrocedarea in natura catre fostii proprietari a imobilelor nationalizate si vindute chiriasilor. Iata cum Ion Iliescu invinge din nou dupa 12 ani de la tezele de la Satu Mare, timp in care s-au retrocedat doar 10% din imobile. De data aceasta insa, intreaga suflarea politica e linga el. Tot inainte, tovarasi!
Ca sa nu mai discutam despre Codul de procedura penala, care ne face unici in Europa. Despre legea lui Ghisa si Ghita cu stirile bune si rele, de parca nu ar ajunge corul televiziunilor aservite si vindute.
Dar stradaniile Noricai Nicolai si ale lui Sergiu Andon de a distruge si ce a mai ramas din CNSAS? Sau legile cu dedicatie pentru clientela politica si de afaceri?
In patru ani, presedintele Basescu a refuzat sa promulge 70 de legi, 30 dintre acestea in 2007 si 13 in prima jumatate a lui 2008. Cele mai multe vizau diferite privilegii acordate fie parlamentarilor, militarilor, judecatorilor, alesilor locali, fie incredibile plocoane politice sau atentate la proprietate. Credeti ca a avut vreun succes? 75% dintre ele au trecut prin forma initiala, dupa pohta alesilor.
Asa arata unul dintre cele mai odioase parlamente de dupa '90. Dar sa te fereasca Dumnezeu sa spui asta clar si raspicat, ca sar alesii pina la ceruri. Subminezi, atentezi la insusi statul de drept, la democratie.
Pentru ca in mintile andonilor, ghisilor, bolcasilor, noricelor si, sa nu-i uitam, pe iliesti si nastasieni ei sint statul. Pe care l-au pus capra. Si pe care il vor asa pret de inca o generatie. Cel putin.



















Nu e vorba de telecomanda, e vorba de maus.
Tu esti stapanul mausului !
am de mult banuiala ca exista oameni care fac asta "for a living" vorba romanului. si am impresia ca si pe hotnews exista vreo 2-3
asta in primul rand. iar in al doilea rand convingerile mele nu sunt neaparat pro basescu. as zice mai degraba ca sunt anti comuniste, anti nastase, anti iliescu.
dar sunt convins ca un om inteligent ca tine a remarcat asta deja acest lucru iar veninul pe care il arunci sper mine vine ca o obligatie de serviciu. nu-i asa? (retoric evident)
Iti recomand, pe linga antena3 si celelalte site-uri ale lu' Voiculescu, si blogul lu' Ciutacu si pe cel al lu' Nastase. Mergeti voi frumusel si postati acolo, nu va mai faceti rau vizitind hotnews.
Atita timp cit mesajele mele sint cenzurate pe blogurile mai sus amintite nu mi se pare corect sa veniti pe hotnews sa poluati atmosfera.
Nu stiu...intreb...
Libertatea si visurile a 22 milioane de oameni ...
Pacat ca lumea vede doar stirile de la antene, iar "Nastase 7 case" devine peste noapte dintr-un hot ordinar ce este "victima sistemului".
Intreaga analiza mi se pare corecta.
Iar pe Ghise si Funar sa ii judece colegii lor academicienii (oops! era sa zic turnatorii!)
Si totusi... EI ne arata ca au resurse inepuizabile. Inca nu s-a inventat cuvantul care sa descrie fidel NESIMTIREA la care au ajuns!
Si mai cred ca odraslele lor nu vor putea perpetua ce au furat inaintasii lor ptr. ca vor fi deja dezavantajati de faptul ca li se da totul de-a gata, si nu sunt in stare sa creeze nimic.
Vor risipi tot ce-au "agonisit" parintii lor:)
Baietii astia din parlament (nu-i fac porci ca jignesc niste animale fara vina) din pacate traiesc in prezent si nu au nici un pic de rusine si masura. Ce le pasa lor de istorie cata vreme iese banu' acum?
Poftiti, domnu liberal-bratian Dragoş Ujeniuc (PNL) :
Comisia juridica, in apararea lui Nastase:
„Dăm o nouă primă de încurajare imposturii, şi suficienţei, şi aroganţei unor organe care vin în contact cu Parlamentul României. Am da, cum v-am spus, o primă de încurajare suficienţei şi aroganţei acestei instituţii numite DNA.“
si uite asa scapam de dictatura celor 322 ca,alfel la toamna ne trezim cu al 4 lea mandat pentru iliescu ,nastase si vacaroiu.
adevarat,in secolul 21 este cam urit dar,mai bine decit sa va gazam pe toti ,cum facea hitler la auschvitz.cel putin asa o sa muriti frumos rezbunind sacrificiul ceausestilor.
In afara de Antena 3, Jurnalul si Gardianul restul
sunt omagiale en gros mai putin la desena animate si sport dar si acolo aduc multumiri conducerii intelepte
iunie 20, 2008 la 12:46 am
Frumoasă emisiune, domnule Năstase. Nu vă stă chiar rău împreună cu Ludovic Orban Dar, data viitoare - aţi reţinut - un pic mai mult galben la cravată
J o h n s o n spune:
vineri 20 iunie 2008 la 12:35:35 pm
@ Roxana…Azi a fost Jihadul pe forumul de care-ti spuneam,cel putin la Cartarescu….I-am clonat in serie si ei stiu ca de la mine li se trage,i-am avertizat ca nu ma joc cu ei….Au tacut malc si au inghitit in sec.Le-a trecut (sper) smecheria.Si pe la 11 au ridicat o batista alba pe un ton civilizat.Au realizat ca isi pot pierde slujbele de forumisti la comanda si ca un singur nebun le poate strica definitiv jucaria daca-si pune mintea cu ei….:)))
si raspunsul deranjatei la mansarda despre nebunul care cloneaza postattorii obisnuiti dupa forumul EV.Z :
Roxana Iordache spune:
vineri 20 iunie 2008 la 1:19:04 pm
@Johnson. Bravo, bine le-ai făcut! Aşa le trebuie, să se sature! PNL ar trebui să cultive intens creierele ca tine. Ca voi, vizitatorii mei, cei mai inteligenţi din toată blogosfera, degeaba se laudă alţii, că ai mei sunt cei mai tari
Roxana Iordache spune:
iunie 17, 2008 la 3:57 am
Era să-l îngropaţi pe Sorin cu declaraţia de la iRealitatea, conform căreia ar fi un bun candidat pentru funcţia de preşedinte contra lui Băsescu. Noroc că a trecut cam neobservată, era şi ora proastă. Sau poate, unii chiar pentru asta l-au votat Eu, nu. Eu l-am votat, printre altele, tocmai pentru ca preferatul meu prezidenţial să fie candidat. Unic, al unei coaliţii cam imbatabile Nu pariaţi, că nu ştiţi la cine mă refer! Şi dacă vreţi alianţă, o susţinere e frumoasă
Zise Lulutza (Francoisa) la Bombo pe blog!
Fata draga nu-l mai linge atata pe Basescu ca -ti distrugi papilele gustative... Nu vezi ca tot ce face e doar de fatada. Iar fata de Nastase are o ura diabolica care se vede de la o posta... Ar fi mai bine pentru noi ca amandoi sa stea la "racoare " pe canicula asta...
eu am mai spus de nenumarate ori ca lui TB ii este frica de moare de Nastase, fiindca este singurul candidat (cel putin in acest moment) capabil sa-l infranga...din acest motiv TB ataca acum in disperare cu toate puterile si pe toate canalele mediatice pentru a-l manji pe AN, astfel incat PSD sa se teama de potentialele consecinte negative asupra imaginii partidului in cazul unei nominalizari a lui AN drept candidat la functia de Presedinte.
probabil ca intr-adevar vor fi niste discutii si lupte dure in interiorul PSD, dar daca intr-un final AN va fi numit candidat la presedintie, fac pariu cu oricare de aici ca-l bate pe Base de-l rupe, cu toata politia lui politica si cantatorii, aplaudacii si deontologii.
Nastase a dovedit (din nou) ca este cel mai inteligent om politic al momentului, pentru ca a facut anuntul astazi, cu un an si jumatate inainte de alegeri, fiindca stia (era evident) ca TB va ataca furibund, ceea ce a si facut si face in continuare...problema este ca TB si-a pierdut controlul si-si consuma munitia ramasa aiurea, iar intr-un an si jumatate opinia publica va fi deja imuna la aceste atacuri pirateresti...
deci, face cineva pariu cu mine?
Daca este inteligent, de ce nu cere el parlamentului sa aprobe cererea parchetului pentru trimiterea in instanta. Acolo s-ar putea sa fie gasit nevinovat si astfel sa termina tot scandalul. Daca nu are incredere in Justitia Romana, merge la CEDO si cu atat ar fi mai mare succesul, daca acolo af fi achitat.
Dar "inteligentul" stie ca poate fi condamnat si face tot ce este posibil sa evite aparitia in fata justitiei.
Desi nu sunt un admirator al lui Basescu, cred ca il va invinge pe Nastase tocmai pe acest motiv(nu uita ca si-a dat demisia din Parlament ca sa fie cercetat ca orice cetatean), ceea ce "inteligentul" se fereste ,sa faca, precum dracul de tamaie.
Nu cred ca are rost sa-mi consum timpul cu principii precum egalitatea in fata legii, fiindca cei cu mentalitatile din vremea celui amintit de autoarea articolului nu vor intelege, numai disparitia lor de pe aceasta lume, ne va scapa de ei.
In rest, numai de bine si sa ne intalnim dupa alegerile din 2009!
da, tocmai din acest motiv este inteligent, fiindca il lasa pe base sa-si foloseaca toate armele de care dispune, astfel incat la anul chiar daca incepe si urla nimeni nu-i mai da atentie.
tu chiar crezi ca daca Nastase se duce in fata justitiei o sa-i clarifice cineva situatia? dimpotriva, vor incerca sa o perpetueze cat de mult se poate pentru a-i afecta imaginea la maxim...de asta sunt 100%...iar Nastase nu pica in aceasta capcana oricat de tentanta ar fi...
pai ia gandeste-te cum ar fi sa prelungeasca procesul pana dupa alegeri, dupa care sa-l declare nevinovat sau ca nu sunt probe suficiente la dosar? pai Base ar castiga exact ca in 2004 cu "s-au fraudat alegerile!!!". ce daca ulterior s-a demonstrat ca a fost o minciuna sfruntata? a castigat si uite in ce hal suntem...in aceste conditii, daca ai fi Nastase te-ai lasa pe mana justitiei?
eu nu spun ca Nastase este nevinovat, dar daca este coruptul nr 1 al tarii, pai ce-i comedia asta cu termopanele? da-o-ncolo de smecherie...
in fine...
clasa politica e zero [0] (y compris pedele), numai gasti de interese, desprinsi de orice reguli de bun simt.
la fel ca si dupa criteriul puterii, nu pot fi toti la putere simultan
Numai daca s-ar indeplini astea 2 criterii SIMULTAN ai putea sa spui ca sunt toti la fel
In conditiile cand niciun alt partid in afara de acelasi unul PDL nu a mai fost inlaturat fortat de la guvernare de catre aceeasi "toti" (PSD+clonele
de 2 ori in istoria dupa 1990,
de-aici incolo nu mai oytem sa spunem decat ca PSD si clonele sunt toate la fel; restul sunt ALT-fel.
insa daca pornim de la parerea ca in pdl s-au refugiat sfintii (ca elena udrea), cei cu etica (asa, ca berceanu) si destepti (ca blonda ailalta propusa la minister dupa ce fusese calificata pe post la primarie), filantropii (ca videanu), etc, atunci se explica si parerile pline de logica de genul asta, total dezinteresate probabil.
altminteri, ma refeream la pasiunea comuna pentru interesul personal, lipsa oricarei griji fata de interesul public, dispretul pentru lege, etc, care se vad peste tot, iar pdl nu este un partid infiintat in 2004 si dat afara de la guvernare in 2005;
s-au adunat si acolo toate scursurile care nu au avut loc in alta parte
Si ca sa evitam inghesuiala la fundul lui nastase, sa incepem cu Ghise - PNL:
Comisia juridica, in apararea lui Nastase:
Ioan Ghişe (PNL) :
“A doua valenţă a acestor discuţii constă în aceea că ele aduc în viaţa fiecăruia dintre noi, inclusiv a grupurilor parlamentare, aspectul potrivit căruia dacă roata vieţii se învârteşte, am putea să ne imaginăm, fiecare dintre noi, cum ne-am simţi dacă am fi în condiţia domnului deputat Adrian Năstase.
De ce spun asta?
Pentru că, într-o discuţie pe care am avut-o zilele trecute cu domnia sa, îi spuneam ceea ce vă spun şi dumneavoastră - mie, cel puţin ca cetăţean român şi acum ca membru al Parlamentului, mi se pare inadmisibil şi o mizerie ieşită din comun ca pe o personalitate a României, care a marcat istoria ultimilor 20 de ani, fie din postura de ministru de Externe, de preşedinte al Camerei Deputaţilor, de prim-ministru, de preşedinte al partidului de guvernământ şi acum din nou deputat şi din nou preşedinte al Camerei Deputaţilor pentru o perioadă de timp, să se permită să o aducă într-o asemenea murdărie, o abordare politică evidentă printr-o structură a puterii judecătoreşti.
După ce domnia sa a avut, să spunem aşa, să nu spunem neapărat pe mână, dar în puterea de decizie, în pixul domniei sale, mii de miliarde de euro, bugetul public al statului român, să se vină şi să se acuze pentru dare, luare de mită pentru nişte termopane. Este ceva ce depăşeşte limitele oricărui bun-simţ.
CONSTITUTIA ROMANIEI, Art. 80 : "In acest scop, Presedintele exercita functia de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate. "
Presedintele are obligatia de a MEDIA intre stat si societate, si pt. asta trebuie sa reprezinte interesele cetatenilor nu ale puterii, adica ale majoritatii parlamentare PSD+clone
Ori, interesul societatii este ca in Romania justitia sa se faca repede
pentru ca o Justitie AMANATA = Justitia NEGATA
Justice delayed = Justice denied
Asta cere si Comisia europeana de la care primim 20 de miliarde de euro,.
Ori, daca la varful societatii juatitia e negata, atunci cetateanul obisnuit simte ca traieste intr-un stat nesigur, in care PUTEREA este amenintatoare pentru el,
Pentru ca singurul scop al PUTERII este sa-si protejeze interesele la nivel inalt - pe seama banilor de la UE.
Ba berbecilor, in primul rand ca "termopanele" e doar o denumire generica minimalistica, de fapt e vorba de lucrari si elemente pentru celputin 3 cladiri.
Al doilea rand, chiar daca ar fi vorba numai de un cablu electric si tot ar fi mult. Pe voi daca va prinde politia numa' cu o gaina furata'n traista luati cam 3
ani usor, iar pretul gainii pe langa termopanele lu' nastase e de vreo 100000 ori mai mic. Daca mai punem si restul elementelor de constructie luate pe naspa ajungem usor la 1000000 de euro, bani pe care cei mai multi dintre aplaudacii bugetarului nastase nu i-ar strange nici intr-un milion de ani.
Cum invatamantul nostru e pe duca, prostia infloreste pe zi ce trece. Sa traiti bine cu nastase ca poate va va lasa si voua vreun oscior de ros.
Ioan Ghişe (PNL)
“A doua valenţă a acestor discuţii constă în aceea că ele aduc în viaţa fiecăruia dintre noi, inclusiv a grupurilor parlamentare, aspectul potrivit căruia dacă roata vieţii se învârteşte, am putea să ne imaginăm, fiecare dintre noi, cum ne-am simţi dacă am fi în condiţia domnului deputat Adrian Năstase. De ce spun asta? Pentru că, într-o discuţie pe care am avut-o zilele trecute cu domnia sa, îi spuneam ceea ce vă spun şi dumneavoastră - mie, cel puţin ca cetăţean român şi acum ca membru al Parlamentului, mi se pare inadmisibil şi o mizerie ieşită din comun ca pe o personalitate a României, care a marcat istoria ultimilor 20 de ani, fie din postura de ministru de Externe, de preşedinte al Camerei Deputaţilor, de prim-ministru, de preşedinte al partidului de guvernământ şi acum din nou deputat şi din nou preşedinte al Camerei Deputaţilor pentru o perioadă de timp, să se permită să o aducă într-o asemenea murdărie, o abordare politică evidentă printr-o structură a puterii judecătoreşti. După ce domnia sa a avut, să spunem aşa, să nu spunem neapărat pe mână, dar în puterea de decizie, în pixul domniei sale, mii de miliarde de euro, bugetul public al statului român, să se vină şi să se acuze pentru dare, luare de mită pentru nişte termopane. Este ceva ce depăşeşte limitele oricărui bun-simţ.
Dincolo de adversitatea politică a noastră, merită să judecăm ca şi când noi am fi în cauză... Un proverb chinezesc spune că: «Cine spune într-o oră ce se poate spune în 3 minute poate face şi ticăloşii mai mari»“