"Atât China, cât și lumea se află în mijlocul unor schimbări profunde și complexe. China încă se mai află într-o perioadă ce oferă importante oportunități strategice pentru dezvoltare; perspectivele sunt luminoase, dar provocările sunt severe. Toți tovarășii trebuie să țintească sus și să privească departe, să fie atenți la pericole chiar și în vremuri de calm, să aibă curajul reformelor și al deschiderii de noi drumuri, să nu devină niciodată rezistenți la schimbări sau inactivi. Vom uni poporul chinez din toate grupurile etnice și îl vom conduce către o victorie decisivă în construirea unei societăți moderat prospere în toate privințele, pentru a asigura succesul socialismului cu caracteristici chineze în zorii unei noi ere."- Xi Jinping, din discursul la al XX-lea Congres
Ați avut curiozitatea să parcurgeți întreg discursul liderului chinez[1] la Congresul XX al Partidului Comunist Chinez? Da, știu... nici eu nu am făcut-o, transcrierea discursului are zeci de pagini în minunatul limbaj de lemn al întrunirilor de partid ale comuniștilor, așa cum unii dintre noi își mai aduc probabil aminte din vremurile trecute. Dar mi-am alocat ceva timp să-l parcurg în diagonală, pentru că, iată, Xi Jinping a reușit cumva să întoarcă timpul și să-și pună bocancul autoritar peste China cum o făcea odinioară Mao Zedong (sau cum o face Vladimir Putin în Rusia, semănând tot mai mult cu Iosif Stalin).
Xi Dada (Unchiul Xi; "Unchiule Xi, te iubim!" îi strigă gloata extaziată și recunoscătoare, nu se știe exact pentru ce) s-a reales la al XX-lea Congres în funcția de secretar general al Partidului Comunist Chinez, a avut grijă să fie și șeful forțelor armate urmând ca în martie 2023 să fie reales și în funcția (mai mult simbolică) de președinte al Republicii China. Ultimul care a cumulat funcția de secretar general al partidului și președinte al republicii a fost veteranul Hu Jintao, cel simbolic evacuat (fără scrupule) de la lucrările Congresului pe motiv că l-au lăsat puterile din cauza vârstei și a suferințelor sale[2].
Ok, s-a reales, ei și? A dovedit el că este cel mai tare din parcare în cea mai populată țară din lume, care țintește să devină prima în toate? A dovedit. A schimbat 130 de membri din Comitetul Central al Partidului Comunist Chinez, a dat afară femeile din Biroul Politic și și-a adus oamenii de încredere în Comitetul Permanent? Da, a făcut-o! Mai departe? Ce face, o ia razna ca Vladimir Vladimirovici Putin? Invadează Taiwanul? Îi ține spatele lu' ăla micu' cu arme de la Phenian, pe numele lui de scenă Kim Jong-un, să treacă linia de demarcație și să înceapă războiul cu Coreea de Sud și să arunce cu rachete în japonezi?
Odinioară China considera că restul lumii nu face nici cât o ceapă degerată, că tot ce merită eventual luat în considerare ca civilizație se găsește numai între granițele sale; prin urmare nu avea cine știe ce sens să te compari sau să te amesteci cu popoarele de dincolo de frontieră, pentru că ar fi fost inutil și de prost gust. Mai nou, comuniștii chinezi, inclusiv Xi Jinping personal, par să creadă contrariul și anume că modelul civilizațional chinez ar trebui exportat, așa cum a făcut-o și Occidentul.
Mao Zedong a început să cocheteze cu ideea de a exporta revoluția marxistă în lume – dar ținea să facă o distincție corespunzătoare între modelul său propriu pe care îl considera mai aproape de original și nepervertit, față de modelul bolșevic cu țipătoarele sale accente imperialiste; pe urmele sale și Xi Jinping crede în exportul de putere soft, prezentând democrația chineză ca fiind alternativa potrivită la "corozivul" liberalism occidental, care ridică în slăvi individualismul, controlează piețele și politica internațională prin arhitectura instituțională pe care a construit-o după al doilea război mondial, sub leadership american.
Pandemia și conflictul din Ucraina s-au dovedit a fi amenințări serioase pentru China, pentru că ambele au săpat la temelia bunăstării chineze subminând globalismul, care i-a permis în ultimele decenii să devină principalul prelucrător al economiei mondiale. Puterea comunistă poate spera să se mențină la putere în China dacă își respectă angajamentul de a oferi prosperitate și securitate populației, așadar liderii Chinei au nevoie ca economia să crească cu un minim de 6% anual, pentru a crea astfel zeci de milioane de noi locuri de muncă.
Doar că în ultimii trei - patru ani situația s-a schimbat, iar economia chineză a început să se îndepărteze de ratele ridicate de creștere. Fără să intru în discuția legată de originea și modul în care se întreține cercul vicios care ține jos ratele de creștere a PIB-ul Chinei, interesează că guvernarea comunistă are de soluționat această provocare, în condițiile în care partenerii occidentali sunt tot mai circumspecți când vine vorba să facă afaceri cu un regim care amestecă business-ul cu expansiunea ideologică agresivă.
Xi Jinping speră că poate compensa acest impas prin impulsionarea altor formate de cooperare, de tipul BRICS, parteneriatul cu tot mai multe țări din Orientul Mijlociu și Africa sau a proiectelor Belt and Road. Speranțe mari îl leagă și de Europa, așa cum o dovedește modul în care a fost primit la Beijing cancelarul german Olaf Scholz. Dar, așa cum a ținut să sublinieze în discursul la Congres, Xi Jinping simte că nu poate fi simplu, atât timp cât Statele Unite sunt tot mai ostile, iar Federația Rusă, partenerul său strategic, s-a angajat imprudent într-un conflict deschis cu Occidentul și speră într-un sprijin consistent din partea Chinei.
UNDE ZEITENWENDE SE ÎNTÂLNEȘTE CU REÎNTINERIREA ȘI CE PUTEM PRICEPE DIN ASTA
Xi Jinping: "Națiunea chineză, care de la începuturile timpurilor moderne a îndurat atât de mult timp, a realizat o transformare extraordinară: s-a ridicat, s-a îmbogățit și devine puternică; a ajuns să îmbrățișeze perspectivele strălucitoare ale reîntineririi. Înseamnă că socialismul științific este plin de vitalitate în China secolului 21 și că steagul socialismului cu caracteristici chinezești zboară acum sus și mândru, ca toți să-l vadă.
Înseamnă că calea, teoria, sistemul și cultura socialismului cu caracteristici chineze au continuat să se dezvolte, deschizând o nouă cale pentru alte țări în curs de dezvoltare pentru a realiza modernizarea. Oferă o nouă opțiune pentru alte țări și națiuni care doresc să-și accelereze dezvoltarea, păstrându-și în același timp independența; și oferă înțelepciunea chineză și o abordare chineză pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă omenirea."
Mai simplu spus, Zeitenwende marchează începutul unei noi istorii. Trebuie să ne adaptăm mințile în consecință, iar acțiunile să se calibreze în consecință. Pentru a înțelege Zeitenwende, totuși, trebuie să înțelegem diferitele noastre concepte de securitate. (...) Schimbarea prin comerț în loc de război se bazează pe încredere ca nucleu al tuturor comunităților, de la local la global. Dar nu toată lumea acceptă reguli comune, așa că o apărare robustă este întotdeauna necesară împotriva actorilor agresivi."[3]
În principiu analiza este despre regimul lui Xi Jinping și nu despre politica coaliției de guvernare a cancelarului Olaf Scholz, dar vizita cancelarului la Beijing, în fruntea unei delegații numeroase formată din diplomați, politicieni și oameni de afaceri germani, imediat după încheierea lucrărilor Congresului XX, a adăugat peisajului tușe interesante, care n-au scăpat niciunui observator de politică globală.
Dacă parcurgem temele discursului de la Congres al liderului chinez și, pe de altă parte, aruncăm un ochi și la noile teze ale guvernului Scholz, privind schimbarea de paradigmă în politica externă și de apărare a Germaniei, nu se poate să nu ridicăm din umeri ca majoritatea altor comentatori: de ce atâta grabă la Olaf Scholz să ajungă la Beijing, să fie primul, să îl legitimeze în grabă pe Xi Jinping și, implicit, politicile sale? Nu era vorba că... Zeitenwende?
Presa internațională l-a citat pe Ai Weiwei cu o declarație favorabilă lui Olaf Scholz (catalogată ca... surprinzătoare) și deciziei sale de a vizita China, în ciuda numeroaselor proteste internaționale, dar apreciind la cancelar faptul că nu a ocolit niciun subiect fierbinte, de la conflictul din Ucraina, la respectarea drepturilor omului și subiectul Taiwan.
"Cel puțin nu este o idee rea", spune Weiwei. "În lumea noastră de astăzi ar fi nerealist să fie rupte legăturile pentru a se obține un scop politic. Contactul între lideri naționali este aranjat în principal datorită interdependenței strategice și nu va fi oprit din cauza moralizării. Nu se poate câștiga respect dacă o relație se stabilește doar pe profit. Când valorile și interesele sunt exprimate într-un mod sincer, la fel ca problemele și pericolele, acest lucru înseamnă asumarea unei poziții clare. Relațiile între state există permanent, oficial sau prin canale secrete. Nu cred că vizita la Beijing este inacceptabilă."[4]
Acum că am stabilit că, pragmatic vorbind, China și Germania, două din cele mai mari economii ale lumii bazate pe industriile prelucrătoare și inovare și atât de interdependente încă din vremurile bune ale globalismului, este normal să caute și în viitor noi căi de cooperare, să facem un pas în plus (aici îl abandonăm pe Ai Weiwei) și să vedem cât de sinceră ar putea fi această colaborare.
Xi Jinping și Olaf Scholz au de gestionat problemele complexe ale încetinirii economiilor lor, pe fondul multiplelor crize înlănțuite în acești ultimi ani. Sub imperiul necesității, ambii lideri pot ceda (morala nu prea are a face cu realismul politic) și face concesii serioase în defavoarea adevărului exprimat (sincer) prin discursul public: paradoxal, cu cât discursul pare mai "tare", mai "sincer", cu atât mai mult putem fi siguri că ascunde sub preș adevăruri dureroase.
Să vin cu un exemplu: Scholz îi cere lui Xi Jinping să-și folosească influența pe lângă amicu' Vladimir Vladimirovici să oprească războiul din Ucraina. Liderul chinez nu zice da, nu zice ba în discursul său public, în schimb face următoarea declarație:
"Comunitatea internațională ar trebui să se opună împreună utilizării sau amenințărilor cu utilizarea armelor nucleare. Lumea ar trebui să pledeze pentru ca armele nucleare să nu poată fi folosite, pentru ca un război nuclear să nu poată fi purtat, pentru a preveni o criză nucleară."[5]
Habar nu am de ce au existat atât de multe aprecieri optimiste legate de faptul că liderul chinez a făcut această declarație și de ce a fost considerată ca o luare de poziție împotriva retoricii lui Vladimir Putin. Xi Jinping știe bine că amicu' de la Kremlin rămâne neatins de aceste "îndemnuri", pentru simplul motiv că nu are de gând să apese butonul roșu, nu a avut niciodată în mod serios această opțiune, dar cât timp Occidentul nu poate exclude folosirea de către Moscova a arsenalului său nuclear, va rămâne prudentă în sprijinul pe care îl acordă Ucrainei.
Xi Jinping nu are niciun interes ca războiul din Ucraina să se oprească, chiar dacă (poate că) regretă (în principiu) victimele civile și distrugerile de la Kiev; le pune însă în sarcina încăpățânării lui Volodimir Zelenski, la fel ca toți amicii lui Putin. Cât timp Putin și războiul său le dă un os de ros occidentalilor, pentru Beijing este foarte bine. Drept dovadă și jocul comun al Moscovei și Beijingului în stârnirea fricilor "nebunului cu arme" de la Phenian, care a început brusc să arunce cu rachete de milioane de dolari bucata spre Coreea de Sud și Japonia: înghite-o și pe asta Occidentule!
În treacăt să remarcăm trilema (dramatică a) Berlinului, care oscilează între Statele Unite, Rusia și China, în încercarea de a evita declinul economic și problemele acasă. Fără să insist (discuția este amplă), observ că Germania plătește acum hybrisul de după reunificare și îngustimea viziunii: în loc să mizeze masiv pe o Uniune puternică și influentă, și să culeagă astăzi roadele, a pariat două treimi din jetoane pe globalizare și colaborarea cu rușii pentru energie ieftină. Nici acum, când cancelarul său defilează hăbăuc[6] pe la Beijing unde vinde castraveți grădinarului, nu pare să se fi trezit. Dar, în fine, să revenim la subiect.
LINIILE DIRECTOARE NU SE SCHIMBĂ, DAR TONUL SE VREA TOT MAI FERM
Cum spuneam, am parcurs discursul lui Xi Jinping în diagonală, dar tot m-am oprit ici și colo asupra unor teme devenite predilecte ale liderului Chinei. Înainte de a face caz de opiniile mele, am să redau pe scurt opiniile unor comentatori mult mai avizați[7], consultați de Atlantic Council, grupate tematic pe trei direcții:
"Xi și-a întărit politica 'Zero Covid' și a susținut perspectiva unei 'reunificări' forțate cu Taiwan. Cum ar trebui să interpreteze lumea retorica lui despre insulă? Va urma intervenții pentru a corecta cursul economiei? Ce a lipsit în mod evident din discurs?
E Xi omul care trage direct la țintă?
•Xi folosește o retorică familiară cu privire la protejarea principiului unei singure Chine și condamnarea forțelor exterioare care încearcă să influențeze insula, dar nu semnalează totuși că va recurge la orice mijloace pentru a reunifica Taiwanul;
•Refuzul lui Xi de a renunța la ideea de folosire a forței lasă puțin loc pentru ambiguitatea strategică atunci când vine vorba de disponibilitatea Chinei de a intra în război cu Statele Unite pentru Taiwan;
•Xi vrea să împiedice cât mai mult posibil alte puteri să se alinieze în susținerea Taiwanului. Așadar, este înțelept de urmărit cu atenție nu doar mișcările militare, ci și spațiul cibernetic și recursul recurent al Chinei la războiului psihologic, a intensificării retoricii legaliste și la demersurile de ridicare a opiniei publice împotriva Taiwanului.
Ignoranța nu aduce fericirea...
•Discursul lui Xi Jinping a lăsat să se înțeleagă că prioritățile economice pentru China rămân în general neschimbate;
•Xi nu le-a oferit tovarășilor săi o cale de ieșire din starea de nebunie din ultimii doi ani: Nu a argumentat politicile Zero Covid, care au oprit consumul intern și au distrus întreprinderile mici și nu a făcut nicio referire la creșterea șomajului în rândul tinerilor, care se apropie de 20% în orașele din China. De asemenea, nu a oferit niciun indiciu de politici concertate care să adreseze bula imobiliară, pentru a împiedica ca această criză să afecteze sistemul bancar;
•Ignorarea problemelor economice va submina propriile obiective pe care Xi și le-a propus, de creștere bazată pe sporirea cererii interne și o productivitate mai mare, determinată de avansul tehnologic, ca să nu mai vorbim de încercarea sa de a reduce decalajul dintre cei bogați și cei săraci.
Tehnologia, frate!
•Apelurile lui Xi de a câștiga cu hotărâre bătăliile tehnologice cheie și de a moderniza armamentul indică credința liderului chinez că inovarea în știință și tehnologie este un factor cheie pentru obiectivele politice mai largi ale Chinei, inclusiv creșterea economică, modernizarea militară și reunificarea cu Taiwanul;
•Atingerea obiectivelor de dezvoltare tehnologică se confruntă cu o presiune uriașă din partea politicii de sancțiuni condusă de SUA, motiv pentru care Xi face din teza securității interne și internaționale o problemă de o 'importanță capitală';
•După cum a declarat Xi în discursul său, deși puterea globală a Chinei a crescut, aceasta se confruntă, de asemenea, cu un mediu internațional instabil și trebuie să fie pregătită pentru un 'vânt și valuri puternice și chiar furtuni periculoase'."[8]
Agenția chineză de presă Xinhua a redat principalele obiective și sarcini ale Partidului Comunist Chinez pentru următorul cincinal, desprinse din raportul prezentat în cadrul Congresului: (i) obținerea unei mai mari autonomii și a unei mai mari forțe în domeniul științei și tehnologiei; (ii) îmbunătățirea economiei de piață socialiste; (iii) consolidarea instituțiilor, standardelor și procedurilor democrației populare; (iv) îmbunătățirea sistemului statului de drept socialist cu caracteristici chinezești; (v) consolidarea securității naționale; (vi) îndeplinirea obiectivelor pentru centenarul Armatei Populare de Eliberare în 2027; (vii) înregistrarea de progrese solide în construirea unei Chine pașnice; (viii) creșterea influenței internaționale a Chinei, care să-i permită să joace un rol mai important în guvernanța globală.[9]
De fapt, de la mijlocul celui de-al doilea mandat al lui Xi Jinping în fruntea Chinei, guvernarea se află în situația de a naviga în ape necartate, sub conducerea "îndrăzneață" (nechibzuită?) a unui lider mult prea ambițios, ceea ce creează o angoasă permanentă în întreg efectivul de partid, dar mai ales la nivelul Biroului Politic, al Comitetului Permanent și a Comisiei pentru Securitate Națională.
Ideea de securitate (națională, climat de securitate internațională) apare obsesiv la Xi Jinping; a citat-o de 43 de ori în discursul său la Congres. Și ce înseamnă securitate, de fapt? În plan intern, că poporul este strâns unit în jurul partidului, iar internațional, că nimeni nu amenință să deranjeze planurile și viziunea lui Xi privind expansiunea influenței Chinei în lume, fie ea economică, politică sau militară.Citeste continuarea si comenteaza pe Contribuotrs.ro
