Provocată de agresiunea rusească împotriva Ucrainei, criza geopolitică din Europa de Est generează amenințări pentru alte țări din regiune, unde forța factorului rusesc este mai robustă decât reziliența locală. Având în vedere caracterul militarist și revizionist al Rusiei înainte de toate vizavi de spațiul ex-sovietic, dependențele existente în raport cu statul rus trebuie percepute drept riscuri la adresa intereselor naționale. Asemenea riscuri sunt evidențiate în cazul Georgiei, dar și mai acut în cel al Moldovei. Ambele state au un grad de reziliență slăbit, din cauza slăbiciunilor interne tradiționale, a efectelor încă nedepășite ale pandemiei și, mai recent, ca urmare a acțiunile geopolitice ale Rusiei. Reziliența Moldovei și cea a Georgiei sunt comparabile din multe considerente. Una din diferențele majore dintre acestea ține de geografie și respectiv proximitatea și preferințele naționale față de Rusia sau alternativa sa geopolitică – Uniunea Europeană (UE).

Denis CenusaFoto: Arhiva personala

Înainte de toate, reziliența trebuie percepută ca pe o condiție internă a statelor. Aceasta este necesară pentru a depăși prin absorbție, adaptare sau transformare crizele interne sau externe, cu scopul de a reveni la un echilibru vechi sau de a crea unul calitativ nou. Astfel, pot fi limitate efectele perturbațiilor, care pot fi măsurate în costuri politice, socio-economice, tehnologice, de ordin ambiental sau de securitate. De asemenea, reziliența de stat are o semnificație majoră pentru politica externă și relațiile cu alți actori internaționali. Or, lipsa rezilienței în anumite domenii strategice sau caracterul său slăbit poate constitui o “invitație” pentru statele cu intenții dușmănoase să comită ingerințe. În mod contrar, prin consolidarea și manifestarea rezilienței, statele vizate pot descuraja manifestările dușmănoase ale adversarilor. Prin urmare, solidificarea rezilienței de stat poate ajunge să constituie o măsură adițională pentru sprijinirea, nicidecum nu și înlocuirea, securității naționale. În aceeași ordine de idei, fortificarea rezilienței contribuie la ridicarea nivelului de pregătire civilă împotriva anumitor riscuri iminente (cunoscute) sau imprevizibile (necunoscute) și la dezvoltarea sau actualizarea instrumentelor pentru gestionarea crizelor curente.

Reziliența Georgiei și Moldovei - în comparație

La măsurarea nivelului rezilienței de stat se folosesc o serie de parametri care permit determinarea funcționării statului în condiții de disrupții parțiale sau totale. În conformitate cu viziunea NATO referitor la reziliență și modul de pregătire civilă împotriva crizelor (care reprezintă riscuri în fază de materializare) pot fi evidențiate șapte elemente majore ale rezilienței: 1) asigurarea continuității guvernului și a serviciilor guvernamentale critice; 2) alimentarea neîntreruptă cu resurse energetice; 3) capacitatea de a gestiona eficient mișcarea necontrolată a oamenilor; 4) accesul neîntrerupt la resurse alimentare și de apă; 5) capacitatea de a gestiona un număr mare de persoane rănite; 6) sisteme de comunicații civile rezistente; 7) sisteme de transport civil rezistente. Este improbabil ca toate aceste elemente să fie complet disfuncționale, cu excepția cazurilor „statelor falimentate”.

Analizată prin prisma celor șapte elemente de reziliență, situația din Moldova și cea din Georgia este distinctă. Circumstanțele moldovenești predispun la riscuri sporite comparativ cu cele traversate de statul georgian. Cel din urmă s-ar putea confrunta cu anumite proteste anti-guvernamentale, dar acestea deja au devenit repetitive și nu implică costuri politice majore, chiar dacă guvernarea bate pasul pe loc în privința obținerii statutului de țară candidat UE. Lucrurile stau cu totul altfel în Moldova, unde guvernarea încă nu s-a confruntat cu protestele anti-guvernamentale de amploare.

În Moldova, nemulțumirea publică față de implementarea anumitor reforme (optimizarea universităților), înrăutățirea condițiilor social-economice (inflația) sau presiunea opoziției pro-ruse (protestele Socialiștilor și Partidului Șhor) au fost deocamdată nesemnificative și/sau au avut loc în afara capitalei. Efectele secetei asupra agriculturii și a accesului la apă potabilă din râul Nistru (cel mai grav anti-record de la independența țării), precum și eventuala întrerupere a livrărilor de gaze sau alertele cu bombă false de la aeroportul principal al țării pot agrava situația. Aceste fapte limitează accesul cetățenilor la servicii publice critice și sporesc nivelul de frustrare publică. Potrivit scenariilor pesimiste, în urma confluenței motivațiilor politice și social-economice, protestele anti-guvernamentale pot căpăta conotație geopolitică, cu riscuri majore pentru discontinuitatea actualei guvernări. Asemenea evoluții negative pot deveni posibile inclusiv dacă forțele militare ruse ajung în Odesa (improbabil în prezent datorită apărării ucrainene) sau Rusia decide să folosească prezența sa militară din regiunea transnistreană, alcătuită din circa 1.500 de soldați ruși din cadrul Grupului Operativ al Forțelor Ruse, dislocat ilegal în Moldova. În total, patru dintre parametrii de reziliență înregistrează neajunsuri serioase în Moldova, în timp ce în Georgia – unul singur și de o manieră parțială (Vezi Tabelul de mai jos).Citeste continuarea pe Contributors.ro