Când prețurile combustibililor și gazelor au început să crească rapid anul trecut, dar explicațiile au venit ad hoc și convenabile abia după invadarea Ucrainei;
Când prețul mediu al benzinei pe ultimele trei luni – aprilie, mai, iunie - a fost de $4.59/galon, cel mai mare din toată istoria Statelor Unite;
Când președintele Biden a anulat construcția conductei Keystone XL în prima sa zi de activitate, iar zilele astea s-a dus să implore Arabia Saudită să-și crească producția de petrol;
Când același președinte american proclamă folosirea automobilelor electrice, cu prețuri inaccesibile și fără suficiente stații de încărcare, drept soluția miraculoasă pentru a confrunta spirala amețitoare a prețurilor de la pompă;
Când, pe 30 iunie 2022, Curtea Supremă a Statelor Unite a publicat decizia în cauza West Virginia v. EPA, stabilind că, în absența unui alt statut explicit din partea Congresului, EPA nu are autoritatea de a orchestra restructurarea fundamentală planificată a sectorului de generare a energiei electrice din economie;
Când Europa nu a reușit încă să se debaraseze de gazul rusesc, iar veniturile din exportul de petrol rusesc sunt mai mari decât înainte de război din cauza creșterii prețurilor;
Când Germania, campioana energiilor „verzi” pe care a cheltuit aproape 202 miliarde de euro, continuă să își închidă centralele nucleare în plină criză energetică, iar, pe de altă parte, decide să redeschidă o parte din vechile mine de cărbuni, inițiativă propusă și la nivel de UE;
Când UE a votat să „înverzească” gazele naturale, în ciuda planurilor mărețe de a impune un European Green Deal;
Când producția globală de energie electrică pe bază de cărbune a crescut la un nivel record de 10.244 TWh în 2021, depășind vârful precedent de 10.098 TWh stabilit înainte de pandemie în 2018 și „modesta” producție de 3.748 TWh din 1985, deși secretarul general al ONU, António Guterres avertizează că „Noile finanțări pentru infrastructura de explorare și producție a combustibililor fosili sunt iluzorii”;
Când o întreagă țară - Sri Lanka – se prăbușește în foamete, violență și haos din cauza unei interdicții împotriva folosirii îngrășămintelor sintetice pe bază de petrol;
Când multe, multe alte întâmplări asemănătoare au loc și în Africa, Olanda, Canada,Franța etc., trebuie să ne întrebăm:
Este dezbaterea privind energia cu adevărat despre energie?
Nu este, din păcate, o întrebare nouă.
Scena americană a anilor 1970 a fost zguduită de trei evenimente majore: două crize ale petrolului (1973, 1979) și accidentul nuclear produs la centrala Three Mile Island din apropierea orașului Harrisburg, capitala statului Pennsylvania.[1] Cu doar câteva zile înaintea acelui accident, Hollywood-ul lansase thriller-ul The China Syndrome, o utopie catastrofistă despre miezul unui reactor nuclear care, dacă s-ar topi complet, ar fi capabil să penetreze întreaga planetă all the way down, de exemplu, din Pennsylvania până la antipozi, în China!
În 1982, un inginer de la General Electric, Bertram Wolfe, a pus întrebarea de mai sus într-un articol publicat în Buletinul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică. Analizând conținutul dezbaterilor energetice ulterioare celor trei evenimente menționate mai sus – în special opțiunile implicând folosirea energiei nucleare, a combustibililor fosili și/sau a energiei solare, Wolfe a făcut o remarcă foarte interesantă: dezbaterile privind energia tindsă ascundă motivațiile filosofice care stau la baza argumentelor principalilor participanți.
Pentru a caracteriza cât mai sugestiv acele, Wolfe a recurs la o analogie cu moralitatea consumului de carne de porc:
Cineva care crede că bunăstarea viitoare a societății depinde de noi surse interne de energie va vedea mari avantaje în dezvoltarea energiei nucleare, a resurselor petroliere offshore și a noilor surse de cărbune, chiar și cu anumite riscuri și inconveniente.
Cei care cred că societatea are de suferit pentru că deja folosim prea multă energie nu vor accepta nici măcar riscuri sau inconveniente minime pentru a furniza mai multă energie.
O discuție publică despre dezvoltarea energiei între grupuri cu aceste opinii opuse este ca o discuție despre consumul cărnii de porc între fermieri, procesatorii de carne și evreii ortodocși și musulmani. Se poate vorbi despre tehnici umanizate de sacrificare, dar problema de fond este dacă ar trebui sau nu să mâncăm carnea de porc.
După 40 ani, actualele dezbateri privind diverse tipuri de energie se concentrează în jurul aceleiași dileme: este moral sau nu să mâncăm carne de porc? În plus, Wolfe a identificat trei teme majore, care se regăseau atunci și se regăsesc și azi mutatis mutandis în discuțiile dintre grupurile de „fermieri și procesatori”, pe de o parte, și „evreii ortodocși și musulmanii”, pe de altă parte.
Tema 1. Există o neîncredere generală față de o societate cu rezerve abundente de energie
Într-un articol din 2018, l-am citat pe falsul profet ecologist, Paul R. Ehrlich, un purtător de cuvânt al mediului anti-nuclear, care a declarat în 1975:
... a oferi societății energie abundentă și ieftină în acest moment ar fi echivalent cu a da o mitralieră unui copil idiot.
Iar Amory Lovins, membru marcant al ONG-lui Friends of Earth și cel care a condus campania de lichidare a centralei nucleare Diablo Canyon din California, a spus în 1977:
Ar fi aproape dezastruos pentru noi să descoperim o sursă de energie ieftină, curată și abundentă din cauza a ceea ce am face cu ea. Ar trebui să căutăm surse de energie care să fie adecvate nevoilor noastre, dar care să nu ne ofere excese de energie concentrată cu care am putea face rău pământului sau nouă înșine.
Arc peste ani, ceea ce se afirma în anii ’60 și ’70, se regăsește din plin și în retorica actuală, când cohorte de activiști și membri ai elitelor se îngrămădesc să ne avertizeze că energiile abundente, ieftine, sigure trebuie abandonate pentru a salva clima planetei și oamenii de la o extincție iminentă. Și ce să punem în loc? Același Amory Lovins are soluția ideală: o austeritate romantică sub forma unei frugalități elegante.
Această perspectivă se regăsește și în ceea am numit mitul primordial al Edenului sau al Paradisului Pierdut, când Pământul și clima lui sunt percepute ca o manifestare a Naturii-mamă, cea care, la început, era pură și neprihănită și ar fi trebuit să rămână așa, neatinsă de oameni. Mai concret, am scris, clima devine, astfel, ceva care este fragil și are nevoie să fie protejată sau „salvată”, scopuri care au alimentat, printre altele, romantismul și ecologismul ultimelor două secole. În acest context, o schimbare a climei, produsă de mâna oamenilor, este văzută ca un sacrilegiu, un atentat la puritatea primordială a Naturii, o amenințare pentru ultimele rămășițe ale sălbăticiei paradisiace.
