După fulminantul succes al cărților dedicate afacerii Tanacu, Tatiana Niculescu s-a dedicat aproape în exclusivitate scrierii de biografii. Au apărut astfel în colecția Memorii/Jurnale a editurii bucureștene Humanitas volume în care au fost puse sub lupă biografia Reginei Maria, cea a regelui Mihai, relația complicată dintre Regele Carol al II lea și Elena Lupescu, viața aventuroasă a lui Corneliu Zelea Codreanu, aceea tumultuoasă și contradictorie a profesorului Nae Ionescu sau exemplaritatea existenței lui Arsenie Boca.
Cea mai recentă carte a Tatianei Niculescu îl are drept erou pe ultrasensibilul Mihail Sebastian, un om parcă anume destinat singurățății. De aici și titlul în favoarea căruia a optat autoarea- Singur. Viața lui Mihail Sebastian (editura Humanitas, București, 2022).
Tatiana Niculescu atrage de la bun atenția cititorului că volumul nu este nicidecum unul de critică sau de istorie literară. Opinia pe deplin întemeiată a autoarei este că “nimeni n-ar putea spune mai bine povestea vieții lui Mihail Sebastian decât a spus-o el însuși în sute de articole și recenzii pe marginea cărților citite , în zeci de cronici muzicale, în romanele și piesele de teatru și în jurnalul anilor 1935-1944”. Așa se face că bibliografia de bază este reprezentată de cele opt volume de Opere complete, apărute sub egida Fundației Naționale pentru Știință și Artă a Academiei Române, piesele de bază fiind romanul autobiografic De două mii de ani, scrierea- pledoarie Cum am devenit huligan: Texte, fapte, oameni și, desigur, azi arhi-cunoscutul și mereu citatul Jurnal. Nu prea avem indicii că la baza documentării Tatianei Niculescu s-ar fi avut în vedere (slavă Domnului!) cartea atât de controversată a viforoasei doamne Marta Petreu –Diavolul și ucenicul său. Nae Ionescu-Mihail Sebastian sau lucrarea Evreul improbabil. Mihai Sebastian: o monografie ideologică scrisă de Mihail Iovănel. Nu este menționat nicăieri nici romanul Eugenia de Lionel Duroy. O scriere ce are drept punct de plecare Jurnalul. Pentru reconstituirea poveștii Stelei fără nume semnatara biografiei de acum s-a adresat preonderent cărții Dimensiunea Sebastian datorată lui Geo Șerban.
Singur. Viața lui Mihail Sebastian mi se pare a fi o demonstrație elegantă a concluziei expuse în ultimele două pasaje ale cărții. “Sebastian ar fi ales, poate, drept inscripție pe mormânt, în ziua acelei întâlniri târzii, versul din Dante Gabriel Rosetti pe care și-l însemnase cândva în Jurnal: Look in my face:my nameis Might-have-been. Uită- te în ochii mei: Neîmplinit mă cheamă”.
Neîmplinirile lui Mihail Sebastian par să fi început încă din vremea adolesecenței. Atunci când directorul liceului brăilean Bălcescu, situat pe bulevardul Cuza, omite deliberat să îi citească numele altminteri aflat la loc de frunte pe o listă de premianți. Motivul? Numele din certificatul de naștere și din matricolă. Iosif Hechter. Eșecul inițierii sexuale, prima întâlnire cu viitorul mentor Nae Ionescu (președintele Comisiei de Bacalaureat) și a meandrelor ulterioare ale raporturilor dintre ei (Tatiana Niculescu insistă asupra deosebirilor structurale dintre cei doi, asupra poveștii prefeței cu cântec la De două mii de ani, asupra handicapului reprezentat de atitudinea tot mai apăsat pro-legionară a Profesorului), căutarea unui pseudonim, iar, ceva mai încolo, a altor două –Flaminius și Victor Mincu- și-au pus amprenta pe firea oricum hiper-sensibilă a scriitorului. Imposibilitatea găsirii unor adevărați prieteni, slalomul făcut în vederea menținerii în viață a celor nu tocmai consolidate cu Mircea Eliade și Camil Petrescu au amplificat apetitul spre singurătate al lui Iosif Hechter. La toate acestea s-au adăugat atmosfera tot mai nesigură, mai inflamată a anilor ’30, insecuritatea vieții cotidiene, persecuțiile rasiale din ce în ce mai în creștere.
Succesul de librărie al romanului De două mii de ani, plătit cu criza raporturilor cu Nae Ionescu, indiferența arătată de cititori și critici față de romanul Accident, triumful spectacolului cu piesa Jocul de-a vacanța, emoțiile inerente premierei Stelei fără nume își găsesc locul cuvenit în carte. Tatiana Niculescu pare să fi preferat să nu insiste prea mult asupra controversatelor raporturi dintre Mihail Sebastian și actrița Leny Caler, despre care se zvonea că ar fi fost modelul nicidecum al enigmaticei Doamne T, ci, dimpotrivă, al atât de vulgarei Emilia din camilpetrescianul Pat al lui Procust. Nu se insistă cu deosebire nici asupra presupunerilor că, într-un fel sau altul, Mihail Sebastian ar fi nutrit simpatii comuniste (se amintește, totuși, afirmația oarecum nesăbuită în acest sens făcută, într-o scrisoare către Virgil Ierunca, de Mircea Eliade), Tatiana Niculescu nu se aventurează nici în acțiuni detectiviste legate de accidentul care a pus tragic capăt vieții protagonistului cărții. Nici măcar nu pomenește ipoteza unei crime cu substrat politic. De altminteri, mărturisesc că, de la un moment dat încolo, autoarea cărții a optat cumva pentru o povestire parcă ceva mai pe repede-înainte.Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
