Pe la vreo 50 de ani, mocofanul se simte implinit. N-a facut mare brinza toata viata, dar e bine. Inca lucreaza, iar la serviciu are un program cit se poate de lejer: sta si doarme trei ore, ia o pauza de o ora, cam cit i-ar lua sa treaca pe la cantina sa mai rumege cite ceva la pret de doi lei, dupa care se intoarce in banca lui si mai rupe trei ore de somn. Cind i se pare mocofanului c-a stat destul, se ridica din banca, iese pe usa, se suie-n gipan si-o sterge acasa. Unde, iarasi, mai baga un somn de vreo 12 ore.

Se trezeste pe la cit ii tuna, se duce sa faca prezenta, sade in sedinta si nu scoate-un cuvintel toata ziua, ba chiar se lasa pe spate in fotoliul de la munca, nu uita sa caste de mama focului de cite ori apuca, bineinteles, uitind sa puna mina la gura, dupa care lasa capul pe spate si adoarme cu gura deschisa, horcaind.

Inceputurile

S-a nascut pe la capatul unei ulite dintr-un catun uitat de lume si a ajuns, pe la vreo 10 ani, la oras. Lui ii era bine in sat, numai ca, ai dracu’ comunisti, i-au luat parintii la munca, la oras, i-au pus sa bage norma in fabrica. A crescut batind mingea-n fata blocului, lipsit de orice ocupatie serioasa, a trecut pe la scoala profesionala si a invatat o meserie, dupa care l-au aruncat, la fel ca pe parintii lui, in fabrica. Se gindeste ca liceul n-ar fi chiar rau, ca doar nu degeaba da mai bine sa ai diploma de bacalauriat, asa ca il termina la seral.

Ajuns pe la vreo 38 de ani, comunismul s-a dus naibii. 36 de salarii compensatorii pentru iesirea in somaj nu suna chiar asa de rau. Asa ca mocofanul nostru devine somer, baga jumate din bani la CEC, iar cu ceilalti se gindeste sa faca ceva. Nu prea stie ce, asa ca pleaca in Turcia. E 1994 si, dupa un an jumate de muncit intr-o fabrica de cauciuc din Istanbul, mocofanul vine acasa cu doua buzunare ticsite de dolari, doua genti de haine si un pumn de aur de proasta calitate, luat la subpret din bazar.

Dezvoltarea carierei in management

Mocofanul inchiriaza patru metri patrati de teren in talciocul din oras, primeste in grija -din pura intimplare - o taraba din tabla care ii ofera o priveliste de nedescris la mitingul cu Petre Roman de peste doua luni si se pune pe vindut toalele aduse de la turci. Da vestea-n vecini ca are aur de vinzare, pe care-l vinde pe sub mina si isi scoate de trei ori banii pe care i-a bagat.

Lunar, face drumuri in Turcia dupa marfa. Chioscul incepe sa se miste, asa ca inchiriaza 30 de metri patrati din fostul magazin Romarta din buricul tirgului, unde mai baga la vinzare si covoare aduse de la Istanbul. Se simte inspirat, mai ales dupa discursul lui Petre Roman din talcioc, singurul loc unde ar fi incaput fara sa-si traga ghionturi vreo patru-cinci mii de romani.

Debutul in politica

Se inscrie in partid. Cotizeaza lunar, vocifereaza, ii injura pe cei de la putere, se ia la harta cu colegii in camera de-alaturi, locatie pentru circiuma de linga sediul partidului, isi baga cit de adinc poate. Colegul Ionescu, om cu sapte ani mai mic, absolvent de facultate, e un visator, prostu’ naibii! Nu-l invata nimic in scoala aia, la ce dracu’ o mai fi facut-o, numa’ naiba stie. Viata, ba, viata nu se invata la facultate! Viata se invata aici, dind cu pumnul, pisa-te pe ele de studii, fraiere! Vezi? Vezi? Ce bani ai facut tu in facultate? Ia uita cit cacalau de bani am eu!, zice mocofanul, scotind din buzunarul pumnul de bancnote albastre, cu chipul lui Tudor Vladimirescu pe ele.

Acum, ca are bani, isi permite si el sa bage mai mult la partid. O spaga colo, una dincolo, cu gura mare, colegii il voteaza doar ca sa scape de injuraturile lui. Acum e secretar general al filialei judetene. Tiii, ce tare e, isi spune-n barba, in trei ani a devenit mare, frate, mare!

E 1998, a dat niste spagi pe la primarie, si-a facut prieteni in rindul consilierilor locali - ca deh!, asa-i in provincie, unde toti se cunosc - si a cumparat tot spatiul care, odata, adapostea Romarta. Il inchiriaza la suprapret si negociaza printre injuraturi de mama la adresa porcilor din conducerea tarii, tapul naibii, ca n-a facut nimic si atita speranta ne-am pus in el! Cheia e la tine!, fir-ar ea de cheie, ca n-a descuiat lada in care e ascuns cornul abundentei, mama lor de imputiti! Uite in ce saracie traim! Uite ce impozite dau, cum sa nu-ti cer atita pe chirie, ba?

Ascensiunea carierei politice

1999 e un an frumos. De gura lumii, un consilier judetean si-a dat demisia. Prostu’ naibii, n-a stiut sa fure mai cu cap! Asa ca mocofanul, conform algoritmului negociat la nivel de judet, devine consilier. Doar nu degeaba a pompat atitia bani in partid! Si daca tot are functie, de ce sa nu profite de ea? Ia sa mai cumpere vreo doua spatii, ca tot e mai usor acuma. Si, la anul, dupa ce mai pompeaza niste bani in partid, ia sa fie ales pe listele de vot pentru Senat!

Lumea s-a saturat de demagogi. Sa anuntam asta! Votati-l pe mocofan, va va scapa de saracie! Sloganul electoral merge pe principiul “experienta mea, in slujba dumneavoastra”. Adica, imbracat in costum nou - dupa ce tot anul, la Consiliul Judetean, l-a purtat pe cel de mire, ca altul n-a mai avut -, se lauda cu cit de mare afacerist a ajuns el in vremi de opreliste, saracie si hotie a guvernantilor. Asa ca-si pune in slujba cetateanului toate cunostintele: judetul nostru va inflori ca o floare! Roz il facem!

Prezentul si viitorul

Mocofanul e stiut drept bisnitar ordinar, da’ na!, se gindeste omul, daca el a facut bani, poate aduce s-aici niste fonduri, mai face-un loc de munca. Cine stie? Asa ca-l voteaza, iar mocofanul ajunge senator.

In 2008, lungit in fotoliul din Plenul Parlamentului, mocofanul e batut pe umar de colegul de-alaturi: “Auzi, ba, du-te si sufla-ti mucii, ca sforai! Lasa-ma si pe mine sa dorm, ce mama dracu’!”. Are vreo 55 de ani si a muncit o viata-ntreaga. Acum are parte de binemeritata odihna. Deh, concediu de opt ani. N-a luat macar o data cuvintul in Parlament, in schimb a muncit la biroul din judet. Unde a trebuit sa asculte toate miorlaielile fraierilor pe care nu i-a dus capul sa fure la timp.

Acum e timpul sa fie calm, sa se odihneasca. Il mai streseaza fi-su, ca iar a botit BMW-ul si tre’ sa scoata bani din buzunar, da’ nu se plinge. Nici cu fi-sa, care-i cere bani de dus in mall-uri. Il mai doare capul cind se gindeste ca nu l-a placut pe fiul senatorului din judetul vecin, ca i s-a parut prea badaran, da-i trece. In fond, prea isi bate capul. Ia sa mai doarma un pic, da-l naibii pe fraierul de-alaturi, sa schimbe fotoliul daca nu-i convine sforaitul!

Comenteaza subiectul pe Subiectiv.ro.