Ce va amintiti din Iepoca de Aur? Calorifere inghetate, pene de curent, cozi – ok. Chiar va amintiti asta? Chiar va vin mai intai in minte lucrurile rele, norii negri, ororile comunismului? Sau va ganditi fulgerator la emisiunile cu Daniela si Aschiuta, la sucul Brifcor si la bomboanele Cip, la stilourile chinezesti, la „Nu te supara, frate”, la meciurile de fotbal de pe maidanul din spatele blocului – intr-un cuvand, la toate lucrurile bune si frumoase care infasoara acele vremuri intr-un cocon idealizant?

Deceniile din urma ale comunismului, ca si comunismul in sine n-au fost facute din aur, nici macar suflate cu auriu n-au fost, ba dimpotriva. Reci si cenusii, ramasitele acelei epoci ne bantuie si azi. Din vremurile fricii si ale saraciei, ale dictaturii si ale traiului pe cartela au ramas urme de care ne ciocnim la tot pasul: infrastructura oraselor, blocurile muncitoresti in care locuiesc inca cei mai multi dintre romanii urbanizati, drumurile desfundate din provincie, conditiile medievale de viata din mediul rural.

Ca sa nu mai vorbesc despre obiceiurile incetatenite, precum furtul din banii publici si spaga la tribunal, politie, spital, scoala etc. Traim, practic, intr-o lume fizica zidita in 45 de ani de comunism, sub cupola morala a naravurilor si uzantelor impamantenite in aceiasi 45 de ani de comunism. Mascata sub un strat de panouri publicitare gigantice si de mall-uri cu fatade luminoase. Cu cat sapam mai adanc la temelia acestei lumi, prin plafonul coruptiei si prin peretii imuabili ai blocurilor cenusii, vedem ca lucrurile se schimba de fapt incet, foarte incet.

Vizitati blogul „La trecut” (www.igu.ro/latrecut), site-ul „Suvenir Shop” (www.suvenirshop.ro) si altele, precum www.nascutinurss.ro. Nu-i asa ca va vin lacrimi in ochi? Ahhh, minunatii ani ‘80... Instantaneu ne conectam la un timp aproape mitic si la o Atlantida scufundata, care nu va mai iesi nicicand din apele istoriei. Ne vin, in mod reflex, in minte „Legendele Olimpului” ale lui Alexandru Mitru, radioul Gloria, ceasul Slava, inghetata Vafe cu vanilie s.a.m.d.

Chiar si lucrurile neplacute, precum sobele cu lemne din apartamentele de bloc si excursiile la cules recolta, pe camp, par acum ceva frumos si pe veci pierdut. Veti gasi, pe cele trei site-uri, suficiente urme care sa va alimenteze nostalgia: fotografii cu obiecte care au disparut de mult, sau care devin tot mai rare, reclame, afise politice si culturale, discursuri si cantece vechi.

Pe blogul „La trecut” fiecare vizitator scrie, daca are chef, amintirile. Textele sunt lungi, dense, lirico-patetice, nimeni nu rezista tentatiei de a-si dezgropa, printre oh-uri si ah-uri, varstele fericite. Si de a inventaria cat mai multe obiecte, sunete, situatii si personaje din vremurile de demult.

Au aceste site-uri o dimensiune nostalgica? In mod sigur o au. De cele mai multe ori, e nostalgia dupa copilarie, iar ciocolatele si napolitanele de odinioara sunt de fapt madlene proustiene, declansatori ai unei calatorii spre un timp fara facturi, rate la banca si griji.

Un vizitator de pe blogul „La trecut” scrie: „Dupa o analiza detaliata a situatiei, m-am hotarat sa ma retrag si sa preiau atributiile unui copil de sase ani, cu toate drepturile si indatoririle pe care le-am avut candva, dar la care am renuntat cu prea mare usurinta. (...) Vreau sa fiu mandru de trotineta mea cea rosie, fara sa ma interseze cat costa asigurarea pe anul viitor”.

Se intampla insa ca „trecutul”, cu bune si rele luate la gramada, cu cozile la carne si Mihaela de pe micul ecran, sa insemne, pur si simplu, niste vremuri mai simple si mai putin impovaratoare. Niste vremuri in care, pe unicul sens al bulevardului spre viitorul luminos al comunismului, aveai iluzia de a-ti intelege si controla sensul propriei vieti.

Naivitatea inseamna fericire, asa cum spune laura_nostalgica pe www.igu.ro/latrecut: „Trebuie sa recunoastem ca desi au fost vremuri net inferioare celor contemporane ca si drepturi, servicii etc.., traiam totusi cu mult mai multa intensitate bucuriile vietii, eram mai fericiti, mai curati, mai naivi... ahh, anii ‘80!!!”.

Comentarii de tipul „suntem ultima generatie care a facut serios scoala” sau „suntem ultimii copii care s-au jucat pe maidan” sau „am invatat sa pretuiesc mai mult obiectele si oamenii din jur” abunda in textele nostalgicilor. Pentru multi, comunismul inseamna, prin regulile stricte ale statului politienesc, si o seriozitate si ordine care dupa decembrie ’89 s-au pierdut.

Dincolo de nostalgie, site-urile despre comunism au si o alta dimensiune, cat se poate de capitalista: cea comerciala. Unele sunt (si) instrumente de marketing pentru autorii lor, altele isi propun, deschis, sa puna istoria sa faca bani.

Acesta e mesajul de pe www.suvenirshop.ro: „Va propun sa facem si noi comert cu simbolurile si mesajele noastre comuniste, ca sa ne imunizam, sa ne amuzam, sa ne melancolizam, sa fim cool. Si trecutul nostru comunist poate sa vanda turistilor capitalisti la fel de bine ca cel al rusilor, cehilor sau ucrainienilor”. Primele obiecte vandute – tricouri cu secera si ciocanul si capace virtuale pentru producatorii de bauturi.