Cazul Kosovo a revenit in atentia lumii intregi si judecand dupa ceea ce se intampla acum in Serbia va ramane subiectul principal al actualitatilor si in urmatoarea perioada. Vazut din Romania, el a generat doua teme de dezbatere. Prima este legata de justificarea recunoasterii noului stat din punctul de vedere al normelor internationale de drept. Iar a doua este legata de consecintele acestei recunoasteri asupra situatiei minoritatii maghiare din Romania, scrie Mihai Damian pe blogul lui Doc.

Legat de prima tema nu voi spune foarte multe ; cred ca raspunsul corect este negativ si acest lucru este implicit recunoscut de pozitia comuna a statelor UE care spune ca se comite astfel o exceptie de la regula integritatii teritoriale a ONU. Pe de alta parte insa, judecand pragmatic, trebuie sa fiu de acord cu parerea lui Doc si anume ca situatia din Kosovo nu admitea vreo alta iesire. Cu alte cuvinte, nationalismul tamp practicat prea mult timp si cu o violenta inacceptabila de majoritatea sarba a condus in final la aceasta exceptie. A doua tema este din punctul meu de vedere foarte interesanta fiindca ea repune in discutie tema minoritatilor nationale in Romania. Putem oare din postura de noi cetateni ai UE departe de evenimentele triste din 90 sa purtam o dezbatere pozitiva despre acest subiect ? Sa vedem.

Intr-un articol publicat marti de hotnews Dan Tapalaga denunta “stridentele” romanesti in aceasta dezbatere. Dl. Tapalaga critica pozitia lui Marko Bela si a lui Vadim Tudor laolalta si nu pot decat sa fiu de acord cu el. Pe de alta parte insa, cei doi politicieni sunt in campanie electorala. Vadim Tudor isi joaca ultima carte la urmatoarele alegeri iar UDMR-ul lui Marko Bela e amenintat cu distrugerea de noul UCM la aceleasi alegeri. A le interzice sa abordeze aceasta tema in felul in care o fac inseamna ale cere autodistrugerea. Dincolo de retorica partidelor respective, reactiile au fost insa mai degraba echilibrate, cu o majoritate neta, totusi, spre condamnarea UDMR. Tabloul general arata pe de o parte partidele maghiare care cer recunoasterea Kosovo gandindu-se la propria autonomie si pe termen mai scurt la supravietuirea electorala, iar pe de alta parte partidele romanesti care reactioneaza negativ la acest mesaj cu o motivatie opusa pe termen lung si cat se poate de asemanatoare pe termen scurt. Daca aceste dezbateri nu sunt din punctul meu de vedere excesiv de stridente, este adevarat ca - asa cum spune Dan Tapalaga - ele nu aduc nimic nou in modul in care concepem problema minoritatilor din ‘89 incoace.

Care ar fi atunci solutiile ca sa depasim “complexul etnic” descris de dl. Tapalaga ? Dan Tapalaga scrie :

“Tentatia national-populismului n-a ocolit insa nici un partid. Din acest motiv, arhitectura institutionala a Romaniei s-a construit dupa 1990 avand la baza un complex etnic. Nici Constitutia revizuita in 2003 n-a facut mari progrese. Legea fundamentala exclude minoritatile din componenta statului, Romania fiind definita, la fel ca acum doua secole, ca “stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil”. Or, “statul natiune” este un concept depasit in toata Europa Occidentala. Constitutia franceza, de exemplu, garanteaza egalitatea tuturor cetatenilor sai, “fara deosebire de originea etnica” iar statul francez se defineste ca “republica indivizibila, laica, democratica si sociala”, dar nu ca stat national. “

Trebuie spus aici ca dl. Tapalaga se inseala. Europa este departe de entitatea supra-statala descrisa mai sus si nici nu face pasi prea hotarati in aceasta directie. Iar Franta este un exemplu care nu sustine cu nimic teza dlui Tapalaga, ba dimpotriva. Iata cateva detalii despre acest exemplu pe care le consider utile in dezbatere. In 1992 s-a adoptat sub auspiciul Consiliului Europei o “Carta a Limbilor Regionale si Minoritare”. Aceasta propunea un set de masuri pentru protejarea limbilor regionale din statele europene, ca de exemplu predarea lor in scoli, placutele bilingve samd. Franta a refuzat sa semneze aceasta carta cu argumentul ca … nu exista minoritati oficial recunoscute. Argument confirmat de Consiliul Constitutional (adica “Curtea” in denumire franceza) ! imi amintesc de un interviu cu presedintele Adunarii Nationale de atunci , Philippe Séguin, in care acesta spunea nici mai mult nici mai putin ca aceasta carta e facuta pentru poparele din Balcani si nu pentru Franta (!). Prin urmare solutia Frantei in problema minoritatilor este data de formula “s-a rezolvat, nu exista !”. Cum s-a ajuns aici intr-o tara in care acum cateva secole se vorbea bretona, occitana, basca, dialectele flamande in nord, germanice in est si asa mai departe ? O idee pentru raspuns o ofera “Regulamentul pentru scolile primare din arondismentul Lorient” din … 1842. Care spune la articolul 21 :

” Este interzis elevilor sa vorbeasca breton si sa pronunte cuvinte grosiere, inclusiv in timpul pauzei. Nici o carte bretona nu va fi admisa.”

Prin urmare limbile regionale au fost interzise laolalta cu injuraturile in scoli si aceasta vreme de mai bine de un secol, fiind astfel eliminate. Este o solutie nedemna de secolul in care traim, veti fi de acord. Dar daca admitem ca trebuie sa recunoastem statutul minoritatilor si sa semnam carta Consiliului Europei (ceea ce am si facut la vremea respectiva, de altfel), palierul urmator al discutiei este sa le acordam o autonomie care in forma sa cea mai soft este numita “culturala”. Dl. Tapalaga este in acest caz partizanul “autonomiei pentru toti” :

“Regionalizarea pe principii europene, infiintarea unor mini-parlamente sau guverne regionale care sa distribuie bugete locale la fel ca in alte tari europene, pe scurt desfiintarea statului centralizat imaginat de comunisti dupa care functionam din pacate si astazi ne-ar salva si extremismul maghiar sau romanesc. Ne-ar salva si pe noi, ca tara aflata de doua decenii la cheremul unor politicieni care fac si desfac la Bucuresti. “

Din nou ma aflu in dezacord. Sunt un partizan al descentralizarii adica al delegarii puterii centrale la nivel regional si local, principiu cat se poate de modern si european de altfel. Dar nu vad in ce mod acest lucru se leaga de subiectul discutiei altfel decat printr-o autonomie teritoriala pe criterii etnice. Aceasta nu este in opinia mea solutia la problemele minoritatilor ci modul cel mai rapid de-a le agrava. Fiindca in mini-parlamentul dintr-o regiune autonoma etnica vocile extremiste nu vor disparea ca prin miracol. Lasand la o parte cazul extrem din Kosovo, regiunea basca din Spania beneficiaza de o autonomie substantiala. Mai departe, fiindca auto-guvernarea minoritatii etnice intr-o regiune inseamna transformarea majoritatii actuale intr-o minoritate etnica in regiunea respectiva. Care va fi indreptatita sa ceara si ea o forma de autonomie cu aceleasi argumente. In general acest joc se sfarseste cu un fenomen de care am auzit prima oara tot de la vecinii nostri sarbi : purificarea etnica. In aceste conditii apartenenta regiunii de care vorbim la statul de care apartinea nu se mai justifica.

Solutia este contrara, si anume asimilarea minoritatilor, care in caz de succes se mai numeste melting pot. Iar daca exemplul Frantei de mai sus este mai degraba o mostra de barbarism, decat o lectie de a convietui cu minoritatile, el poate fi totusi util intr-un aspect. Si anume acela ca reusita unei bune asimilari a minoritatilor depinde intr-o masura foarte mare de sistemul de invatamant. Scoala este cea care garanteaza dreptul minoritatilor de-a-si pastra limba proprie. In acelasi timp ea trebuie sa vegheze la respectarea obligatiilor acestora de-a invata limba oficiala. Obiectivul nu este sa avem in regiunile de etnie maghiara scoli separate pentru maghiari. N-am inteles niciodata doleanta acestora de-a avea o universitate separata in limba lor. Institutiile de invatamant care formeaza copii bilingvi reprezinta un atu si pentru etnicii maghiari care le frecventeaza si pentru statul roman care poate sa beneficieze de pe urma cunostiintelor lor.

Din pacate insa scoala romaneasca traverseaza un moment de criza in care nu pare apta sa-si indeplineasca nici misiunile unanim stabilite. Precum spune legea lui Murphy, o solutie la o problema genereaza alte n intrebari fara solutie.

Comenteaza subiectul pe blogul lui Doc.