Apel catre Curtea Constitutionala: desfiintati politia rutiera, CNCD si CNA!

de Dan Tapalaga     HotNews.ro
Luni, 4 februarie 2008, 15:06 Actualitate | Opinii


Dan Tapalaga
Foto: HotNews.ro
Au inventat o definitie. Au pus intai stampila si apoi au cautat probe. Cunoasteti stilul. Curtea Constitutionala a judecat in sens invers, inghesuind cu forta toate hibele unei legi intr-un singur verdict: CNSAS este o instanta extraordinara interzisa de Constitutie. Acesta pare sa fie mecanismul desfiintarii CNSAS. Analizate bob cu bob, unele articole din legea Ticu pot fi gasite indiscutabil proaste. Dar inghesuite fara logica intr-un singur verdict,  putem obtine orice: o camera de gazare nazista, inchizitia spaniola sau un tribunal sovietic. Statul iliescian n-a murit, actioneaza cand trebuie.
 
Mai cititi o data, cu buna credinta, sentinta Curtii Constitutionale care desfiinteaza intreaga lege Ticu. Nu trebuie sa fiti specialist in drept ca sa observati cum judecatorii proiecteaza o imagine apocaliptica asupra unei institutii care, in noua ani de functionare, n-a provocat stop cardiac nici unui constitutionalist din Romania. Dar cititi mai ales concluzia formulata magistral, printr-un vag, impersonal si viclean “se defineste ca o jurisdictie extraordinara”. Cititi cu atentie esenta deciziei 51 din data de 31 ianuarie 2008 care pune lacatul pe CNSAS:

“Curtea Constitutionala constata ca, prin toate aceste abateri de la statutul constitutional al justitiei si, mai cu seama, prin confuzia intre functia de ancheta, cea de judecata si cea de solutionare a cailor de atac impotriva propriilor decizii, prin lipsa de contradictorialitate si publicitate a dezbaterilor, prin limitarea dreptului la aparare al persoanelor verificate, prin liberul arbitru in administrarea si aprecierea probelor, precum si prin posibilitatea de a da, in aceleasi cauze, verdicte noi, contrare celor validate prin deciziile definitive ale instantelor judecatoresti, jurisdictia exercitata de Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii si de Colegiul Consiliului se defineste ca o jurisdictie extraordinara, iar natura juridica a organelor care o exercita este cea a instantelor extraordinare, interzise de art. 126 alin. (5) din Constitutia României.”

Si acum: politia rutiera o fi instanta extraordinara? Dupa logica judecatorilor Curtii, da, este. Nu poti sa te certi in strada cu politistul, care amesteca si el, asa cum zice Curtea in cazul CNSAS, functia de acheta si functie de judecata. Si in acest caz putem vorbi de limitarea dreptului de aparare pentru ca degeaba vii cu avocat cand polistul iti tranteste pe bord procesul verbal prin care iti umfla o amenda. Liber arbitru in administrarea probelor? Pai tablagii de la rutier sunt experti in asta. Si atunci ce ne opreste sa decretam maine politia rutiera tribunal extraordinar si s-o scoatem in afara legii? Pare sa se incadreze perfect in definitia larga si imprecisa data de Curtea Constitutionala tribunalelor extraordinare.

Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii functioneaza tot ca o instanta: strange probe, audiaza martori si pronunta verdicte. Ai discriminat sau n-ai discriminat. Iar Consiliul National al Audiovizualului are puteri si mai odioase: poate inchide posturi de radio si tv. Practic,  toate institutiile care iau decizii in baza unor proceduri care seamana cu cele judiciare se vor incadra in categoria tribunalelor extraordinare. Dar nu este asa. Toate aceste institutii au atributii administrative care pot fi contestate ulterior in instantele de judecata clasice. Prin urmare, ultimul cuvant il are, ca si in cazul CNSAS, un tribunal legal constituit iar justitia se realizeaza in interiorul unei sali de judecata, nu in afara ei, asa cum sugereaza viclean judecatorii Curtii Constitutionale.

Ei au speculat de fapt lipsa unei definitii clare in literatura de specialitate. De aici porneste totul. Prin urmare, si-au impus propria definitie, manati de interese particulare sau politice. Cand vorbim de instante extraordinare ne gandim la tribunalele poporului, la justia sovietica, la khmerii rosii, la esafodul infiintat ad-hoc, la instante arbitrare care ocolesc total dreptul comun si impun, in mod arbitrar, o sentinta. Cam pe aici. Dar institutiile enumerate mai sus nu se incadreaza in categoria tribunalelor extraordinare interzise de legea fundamentale, deoarece ele nu pun in pericol statul de drept si nici nu ocolesc sistemul clasic de justitie.

Judecatorii Curtii au mai comis un abuz, inteleg de la specialistii in drept, declarand neconstitutionala intreaga lege Ticu, desi treaba lor era sa judece doar acele articole sesizate de Dan Voiculescu si, eventual sa intoarca legea in Parlament pentru a fi pusa in acord cu decizia Curtii. De ce n-au procedat asa? Pentru ca interesul lor era sa spulbere ingreaga institutie, nu sa-i gaseasca mici bubite neconstitutionale reparabile in Parlament.

Astfel, Curtea si-a depasit atributiile, luandu-si in mod arbitrar puterea de a judeca o lege intreaga. Or, Curtea nu are, potrivit Constitutiei, drept sa se autosesizeze. Exesul de zel are insa o explicatie care a devenit loc comun in ultimele zile: judecatorii Curtii, jumatate fosti membri PSD sau activisti PCR, au salvat trecutul securist si comunist de la descompunerea totala. Au decis anihilarea “elementelor rasculative” , cum i-a numit in 2002 judecatorul Ion Predescu pe trei dintre reprezentantii Colegiului, pe vremea cand era senator PSD si se lupta inca de atunci prin Parlament impotriva functionarii CNSAS. Au dovedit, printr-o demonstratie de forta, ca adevarata putere se afla, dupa 18 ani de democratie, in mainile lor, nu "la elementele rasculative"

Da, responsabili de restaurarea statului iliescian, imprevizibil si abuziv, judecatorii Curtii trebuie sa plece. Da, nici cand au pronuntat verdicte pro-Basescu n-au fost mai buni, dar cel putin functiona prezumtia de obiectivitate neavand un interes direct in cauzele judecate. Da, a fost o greseala credibilizarea unei instante nascuta din mama securitate si tata partid. Da, Calin Popescu Tariceanu va mai incerca sa puna mana pe arhiva ca sa joace si el mai dur in alegerile din 2008. Da, dar ce putem face? Putem, dar ne este mai comod sa ne tot plangem si sa cartim apoi de pe margine ca lumea nu iese in strada.









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3074 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    Il contrazicem pe Dul Andon (Luni, 4 februarie 2008, 15:55)

    Peter Badesco [anonim]

    Ii atragem atentia domnului Andon , inflacaratul justitiar , aparator al domnului Voiculescu , colaborator al unei institutii criminale , Securitatea , ca declaratia domiei sale cum ca Curtea Constitutionala este coloana vertebrala a Statului de Drept, nu este asa cum crede domia sa. Decizia CCR cu privire la CNSAS poate fi atacata doar ( spune Andon ) la curtea lui Mitica ( aici se refera la FRF - MItica Dragomir ). Sigur ca decizia nu poate fi atacata. Dar nici decizile CCR nu pot fi luate in serios sau sa fie considerate vezi doamne , 'coloana vertebrala' a Statului de Drept. In cazul demiterii Presedintelui Basescu , CCR a fost considerata de catre domnul Voiculescu si prietenii domniei sale ,...curul Statului de Drept , nicidecum coloana lui. Asadar domnule Andon , nu cred ca aveti calitatea morala sa ne spuneti ce anume si cum trebuie sa consideram noi decizile CCR. Acestea dupa cum vedem sunt luate in functie de circumstante nu sunt luate CONSTITUTIONAL.
  • +1 (1 vot)    
    securisti nestingheriti (Luni, 4 februarie 2008, 16:00)

    sempere [anonim]

    Pe acelasi principiu Mircea Toma spune ca C.C. ar putea desfiinta si juriul de la Festivalul de la Mamaia pentru ca da verdicte, nu?

    Problemele sunt:
    1. O gramada de securisti si turnatori se lafaie in asa zisa noastra democratie in voie si beneficiind de protectie din partea institutiilor Statului, recte judecatorii C.C.

    2. Legea CNSAS a fost votata ciuntita de parlamentari si acum tot ei se plang ca era proasta!

    3. Multi zic sa se publice dosarele pe internet si gata. Daca s-ar publica 2 milioane de file pe internet, cine ar sta sa caute in ele?

    Concluzia mea e ca e nevoie de un CNSAS intarit care sa faca lumina asupra celor care in perioada comunista au fost securisti si colaboratori ai lor.
    De ce un securist care a bagat oameni nevinovati in inchisoare, a torturat oameni, a comis abuzuri si a participat la consolidarea sistemului opresiv, sa fie lasat azi in pace? No way!
  • +2 (2 voturi)    
    ... Nu uitati de .. (Luni, 4 februarie 2008, 16:01)

    Bibicu [anonim]

    ... administratia financiara ...

    Haideti sa ii declaram si pe astia neconstitutionali pentru ca, nu-i asa " ... se defineste ca o jurisdictie extraordinara, iar natura juridica a organelor care o exercita este cea a instantelor extraordinare, interzise de art. 126 alin. (5) din Constitutia României."

    Taves Bahtalo Romania!!!!!!
  • 0 (0 voturi)    
    Voiculescu si curtea (Luni, 4 februarie 2008, 16:05)

    john [anonim]

    Va da-ti seama ce influient este Felix, la cit a lucrat cu securistii de la Dunarea,ii are pe foarte multi la mina.Dar este foarte grav daca Voiculescu ii are la mina ,sau a reusit sa mituiasca pe cei de la curte.
  • 0 (0 voturi)    
    mare victorie a democratiei (Luni, 4 februarie 2008, 16:13)

    anonimul [anonim]

    Mare victorie a democratiei noua Securitate a Statului , institutia de represiunii si santaj functioneaza ilegal,cat de tare, fascistii din PDL si dictatorul Basescu nu vor mai asupri poporul cu acest mijloc , sunt convins ca vor gasi altul totusi.
  • -4 (4 voturi)    
    nici nu stiti cit ma bucur (Luni, 4 februarie 2008, 16:23)

    popescu marin [anonim]

    am 21 de ani si ma bucur enorm cand ma gindesc la fetzele basescienilor!!! hahahaha. sfirsitul va e aproape baietasi! gata cu golaniile voastre.
    • 0 (2 voturi)    
      pentru mucosu popescu marin (Luni, 4 februarie 2008, 16:55)

      paei [anonim] i-a raspuns lui popescu marin

      stergeti mucii intii
    • +1 (1 vot)    
      Dastept mai esti (Luni, 4 februarie 2008, 17:01)

      Eu [anonim] i-a raspuns lui popescu marin

      Sa ma scuzi ca iti spun, dar se "vede" ca ai doar 21 de ani. Gandeste putin inaite sa spui ceva. Ce crezi tu ca ai realizat, nu personal, prin faptul ca te bucuri asa de mult. Iti convine ca nu putem sa stim cine i-a "turnat" pe ai tai? Vine cineva si da mana cu tine, iti zambeste frumos se poarta manierat si cand colo poate e chiar cel datorita caruia ai tai aveau "codita" si nu promovau la serviciu.
      Esti tanar si mai ai de invatat.
    • +2 (2 voturi)    
      prilej de bucurie (Luni, 4 februarie 2008, 17:10)

      o voce [anonim] i-a raspuns lui popescu marin

      pt ca bucuria sa-ti fie deplina iti dau cateva sfaturi:
      - Viziteaza muzeul ''Memorialul Durerii''
      - Sa faci o vizita scurta la Cimitirul Eroilor Revolutiei si poate din intamplare vei avea ocazia sa te intalnesti cu cineva ( tot cam de varsta ta) care a venit sa-si vada tatal ( in fotografie, caci altfel nu l-a cunoscut).
      - Intreaba parintii sau bunicii care scriitor roman a murit doar pt ca cineva a ''interpretat'' in mod diferit o replica a sa ( tzatza Leana din varful satului, cu tzatza Leana din varful statului).
      - Mergi ( macar din curiozitate) pana la CNSAS si tare o sa te mai bucuri cand o sa vezi cine-ti ''incondeia'' parintii.
      Abia atunci, bucuria iti va fi deplina.
    • 0 (0 voturi)    
      eu am sa fiu putin mai direct..... (Luni, 4 februarie 2008, 17:35)

      judex [anonim] i-a raspuns lui popescu marin

      Ce-ai zice sa afli ca parintii tai turnau la securitate?
      • 0 (0 voturi)    
        Probabil redundant (Luni, 4 februarie 2008, 18:24)

        sile [anonim] i-a raspuns lui judex

        Ca daca n-ar fi turnat, nu l-ar fi crescut in spiritul asta.
    • 0 (0 voturi)    
      stim (Luni, 4 februarie 2008, 21:15)

      The Wisest Fool [anonim] i-a raspuns lui popescu marin

      Totusi, spre dezamagirea ta, Becali nu va ajunge presedinte....nici macar de C.A.P...
    • 0 (0 voturi)    
      Atit de tinar si deja Popescu (Marţi, 5 februarie 2008, 10:41)

      Ionescu I. [anonim] i-a raspuns lui popescu marin

      Nici nu stiti cit va admir, domnule Popescu Marin. Atit de tinar si deja Popescu-mercenar.
    • 0 (0 voturi)    
      pentru sugarul popoescu marin (Marţi, 5 februarie 2008, 13:03)

      cosasu' [utilizator] i-a raspuns lui popescu marin

      Bucura-te... ai sansa sa traiesti cum am trait si noi pe vremea comunismului si a lui ilici. Iti dai seama ce noroc pe capul tau? Vei avea bucuria sa realizezi (cand iti vor mai creste niste neuroni bineinteles) ca pentru ei nu valorezi nici cat o ceapa degerata. Vei avea satisfactia sa fii tratat cu sictir chiar daca dreptatea este de partea ta. Si vei avea onorea sa-ti cresti copiii in aceleasi conditii in care am fost crescuti si noi. Nu degeaba vi se spune Generatia PROasta. Cei ca tine vor fi blestemul tarii. Pentru ca sunteti aroganti, ignoranti si nu in ultimul rand stupizi, dar sunteti cool (considerati voi). Un vot negativ de la mine mestere.
  • +1 (1 vot)    
    Ura justitia scapa turma (Luni, 4 februarie 2008, 16:27)

    Eu [anonim]

    Auzi, azi mi-a venit impozitul pe garsoniera de la administratia financiara. Pai nu-l platesc ca se instituie administratia financiara in organ paralel justitiei. Sa trimita dosarul in instanta. Cand va veni lumina, intretinerea, cablul, telefonul la fel sa le trimita la instante. Asa e constitutional.
  • +1 (1 vot)    
    O idee buna (Luni, 4 februarie 2008, 16:41)

    Bogdan [anonim]

    Cine reclama primul la Curtea Constitutionala Politia Rutiera?
    • 0 (0 voturi)    
      cine reclama SPP-ul ? (Luni, 4 februarie 2008, 17:27)

      croc [anonim] i-a raspuns lui Bogdan

      Cine reclama SPP-ul ca nu respecta codul rutier ????
      • 0 (0 voturi)    
        O idee buna (Marţi, 5 februarie 2008, 11:31)

        Florin Pica [anonim] i-a raspuns lui croc

        Deci... eu sunt cu voi. Politia Rutiera. SPP, Primaria, Administratia Finannciara. Va sustin. Doar sa-mi dati de stire cand incepeti sa strangeti semnaturi.
  • 0 (0 voturi)    
    SPUN DIRECT!! (Luni, 4 februarie 2008, 21:40)

    MARIA [anonim]

    Aceasta Curte, apara interesele celor ce fac jocurile politice ascunse! SUNT TARI, ne joaca cum vor!! EI NU POT SA PLECE, cu toti securistiii si turnatoriii?? Acestia se simt cel mai bine in democratie, se pare!! Fostele lichele din trecut sunt inca la putere!!Ei vor sa conduca si in viitor, sa ucida si generatiile tinere. NE AJUNGE !! MERGETI CU TOTII "UNDE A INTARCAT MUTUL IAPA" Domnule Andon, luati-i si pe cei ca dumneavoastra, toti cei ce ne-ati mintit si manipulat si lasati-ne.
    vin alegerile si nu stiti ce sa faceti domnule Tariceanu pentru a iesi din nou la putere?? DOSARELE SUNT BUNE DE SANTAJ!! GRESITI DOMNULE, tara arde si baba se..Traim intr-o mizerie dezonoranta!! .Dece nu va ocupati cu probleme grave ale oamenilor, economia de va preocupa foarte mult acest CNSAS??
    CE VOM VOTA??
  • 0 (0 voturi)    
    Sa atacam ! (Luni, 4 februarie 2008, 22:09)

    Rollo Tomasi [anonim]

    Ii indemn pe toti sa atace in instanta si sa ridice exceptia de neconstitutionalitate ori de cate ori primesc o amenda, eu asa voi face !
  • 0 (0 voturi)    
    M-a luat plansul (Marţi, 5 februarie 2008, 0:28)

    Eu [anonim]

    Am urmarit emisiunea de doua ore de la Realitatea TV.
    Monumentala emisiune. M-a luat plansul cand am vazut cine era ingrijorat de soarta CNSAS-ului. Adrian Paunescu, Ghise, Cristian Tudor Popescu, Sergiu Andon. Rar mi-a fost dat sa vad manipulare a opiniei publice mai jalnica. Plangeau cei patru impreuna cu Turcescu si Ursu de juca camasa pe ei ca s-a dus dracu deconspirarea securitatii. Ce ne facem ca pun hotii mana pe dosare si le ascund. Care dosare ale pe care le aranjati voi si jupanii vostrii bibicilor de 18 ani? Pai ce dracu a mai ramas din ele? Dosarele babanilor s-au dus de mult. A ramas plevusca. Cauta "disperati" retete juridice sa acopere ce a facut CCR. Nu va mai dati ingrijorati monserilor, treceti mai bine la episoade cu: incalzirea globala, Elodia, crahuri bancare, prabusirea fondului de pensii asa ca sa va faceti ca dezbateti ceva. In fond va dati preocupati de problemele romanilor si prinde bine credibilitatea postului vostru in campania electorala.
    Apropo, Realitatea TV primeste ceva bani de la guvern pentru a face imagine buna guvernului?
    • 0 (0 voturi)    
      Apel catre CC (Joi, 7 februarie 2008, 14:52)

      Dani [anonim] i-a raspuns lui Eu

      Toti cei noua judecatori au probabil un trecut in care exista ceva care nu trebuie sa iasa la iveala, prin urmare daca timp de 9 ani CNSAS nu i-a deranjat acum este imperios necesar sa fie desfiintat fiind probabil vizati in mod direct. D-l Ticu spunea ceva despre niste dosare ale unor magistrati aflate in lucru. Acestea sint pe scurt faptele.
      Ce fac acestia : incalca legile cu buna stiinta declarind intreaga lege Ticu si asa ciuntita de parlamentari ca neconstitutionala depasind cu mult ceea ce solicitase Felix. De ce ? Raspunsurile sint multe si nu insist asupra lor, dar trebuie sa constatam cu totii ca instanta instantelor din Romania deasupra careia prin vointa natiunii nu se afla decit Dumnezeu ( care a cam uitat de romani altfel i-ar fi traznit de mult pe unii) este altfel decit a dorit-o legiuitorul atunci cind a elaborat Constitutia, buna sau rea . Avem astfel de a face cu o situatie extrem de periculoasa si fara iesire. Periculoasa pentruca asa cum au aratat mai sus unii aproape in orice situatie poate fi invocata exceptia de neconstitutionalitate ceea ce poate insemna haos si fara iesire pentruca deasupra CC nu se mai afla nimeni si nimic Sa-i controleze deciziile, in opinia legiuitorului CC fiind deasupra oricarei influente sau greseli avind in componenta cei mai invatati si mai cinstiti oameni .
      Ce se mai poate face, pentruca trebuie facut ceva si inca foarte repede. Nu sint fan Tariceanu, dar a procedat foarte bine desi in opinia mea a frictionat un picior de lemn. Nu ne ramane decit sa protestam toti, eu o voi face ori de cite ori mi se ofera ocazia si recomand acest lucru tuturor. Ne paste un pericol groaznic pe toti cei care credem in democratie si in statul de drept
  • 0 (0 voturi)    
    Coroborare (Marţi, 5 februarie 2008, 10:35)

    Ionescu I. [anonim]

    Va rog sa coroborati articolul scris de dl. Dan Tapalaga, cu comentariile scrise de mine, la poz. 37 si 39, ref. la art.. "Obositoarea securitate", scris de dl. Doru Buscu, in Cotidianul de azi, 05.02.
    Va multumesc,
    Ionescu I.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by