Iata tema de studiu pentru colegii care se ocupa (si) de modul in care comunica politicienii nostri. Un exemplu de text vag si plin de afirmatii de autoritate - adica afirmatii pentru al caror adevar nu avem decat cuvantul, “autoritatea” celor care le spune, caci sunt facute astfel incat sa nu poata fi probate independent. În paranteza am pus, sub forma de intrebari, informatiile care lipsesc din text si in lipsa carora afirmatiile nu au nicio greutate:

Renate Weber“Mi s-a intamplat in ultimele saptamani sa discut cu diversi deputati din PE [cine anume?] din cam toate grupurile politice despre Romania si am constatat ca cei mai multi nu stiu mai nimic decat ca e o tara care a intrat un Uniune acum un an. Cei cu care am vorbit eu erau cu totii OK cu acest lucru, credeau sincer ca Romania trebuia sa devina membra a UE. In acelasi timp ceea ce stiau cel mai mult [aici autoarea pare sa contrazica ce spunea mai sus] era ceea ce se discutase la nivelul Comisiei Europene, sau ceea ce aflasera din ziarele din tarile lor, o imagine mai ales de stat in care justitia nu functioneaza, dar prin justitie intelegand exclusiv combaterea coruptiei. A fost interesant sa constat de fiecare data ca in realitate ei nu aveau informatii serioase [adica? aveau infomatii gresite? exemple?] si de la sursa [cine anume e aceasta “sursa”?] despre Romania si temele astea (cu foarte putine exceptii) preluand mai degraba ideile vanturate de presa[exemple?]. Cand am intrat in amanunte[care ar fi acestea?] au ramas pe ganduri si nu prea s-au simtit confortabil [au declarat asta, sau inconfortul s-a manifestat altfel?] cu standardele duble pe care le-au impus. [exemple?]
(Renate Weber, europarlamentar PNL, “Suntem cei mai corupti?”)

Daca am admite ca se poate face dezbatere serioasa cu astfel de discursuri, am ajunge la o frumusete de dialog al surzilor. Nu de alta, dar toata lumea poate juca jocul acesta facil si iresponsabil al afirmatiilor fara acoperire. Exemplificand, si eu am discutat cu niste demnitari europeni care mi-au demonstrat ca aveau informatii foarte serioase in domeniu, nu ideile vanturate de dna Weber, si cand am intrat in detalii au ramas pe ganduri s-au aratat deranjati ca sunt colegi de parlament european cu purtatoarea unor asemenea puncte de vedere.

Acestea fiind spuse, haide totusi sa vedem care sunt ideile vanturate de dna Weber, si sa facem cateva afirmatii cat se poate de acoperite despre ele, acoperite chiar de textul publicat acolo. Hm… ma rog, e destul de greu sa le identificam precis, si nu e doar lipsa de paragrafe in text ci si acelasi caracter vag al ideilor expuse. Cel mai aproape de o idee clara e exprimata astfel:

“Ce vreau sa spun este ca nu stiu daca noi suntem cei mai corupti.”

Bun, trecem peste faptul ca cea mai clara idee este exprimata sub forma unui dubiu; tot ce afirma acolo dna Weber e doar propria-i ignoranta in aceasta chestiune. Şi totusi, din acelasi articol dna Weber demonstreaza ca stie unele lucruri despre subiect, lucruri care ii fac intrebarea de rusine: coruptia e un fenomen extrem de greu daca nu chiar imposibil de masurat la modul obiectiv, asta din motive evidente (ma duc la fiecare demnitar si-l intreb “Cat ai furat, ma, din banul public anul trecut?”). Şi cu atat mai greu de facut comparatii intre diverse state. Cu alte cuvinte, dna Weber isi face un argument dintr-o intrebare la care stie bine ca nu poate obtine un raspuns obiectiv. Tocmai din cauza aceasta se foloseste “perceptia coruptiei” care reprezinta alt index, si care are pacatele lui, de exemplu da rateuri majore cand e vorba de comparatia intre state.

Apoi, chiar daca am putea afla fara dubiu ca nu noi suntem cei mai corupti din Europa, ce importanta are asta? Capra vecinului ridicata la rang de ideologie politica : “nu-i bai c-a murit capra mea, ca doar a vecinului o murit mai iute.” Nu vad nici un fel de ameliorare a problemei coruptiei prin faptul ca in statul X. problema-i si mai mare.

Or, revenind la ce spuneam mai sus, tentatia coruptiei exista si in alte tari, coruptie este si in alte tari, daca asta cumva incalzeste pe cineva; diferenta sensibila este cea data de reactia autoritatilor la acest fenomen. Asta se poate masura, asta se poate compara; se poate compara chiar si cu ochiul liber. Şi, da, ar trebui sa stie dna Weber ca stam foarte prost. Din articol aflam ca exista coruptie si in alte parti, pentru ca, sub tirul acuzatiilor de acest fel, au fost ditamai comisii europene fortate sa-si dea demisia. Preluand intrebarea de la Mihnea, poate dna Weber, bazandu-se pe informatii “serioase” si “de la sursa”, sa dea exemplu de guvern roman care a facut acelasi lucru?

Exista o idee vanturata in spatiul nostru public care spune ca toata chestiunea asta legata de coruptie a ajuns la un nivel de obsesie nationala lipsita de temei. O isterie care nu se domoleste cu toti pasii facuti in directia combaterii coruptiei, fiind intretinuta artificial pe plan intern din motive partizane, si sustinuta de UE, fie din nestiinta, fie de-a dreptul din rea credinta (”strategic”, ca sa-l citam pe dl Nastase, unul din marii promotori ai teoriei; sau cu dublu standard ca s-o citam pe dna Weber). În realitate, coruptia continua sa fie o problema grava, vizibila cu ochiul liber, pentru combaterea careia s-au facut, sub mandatul Monicai Macovei si la presiunea Uniunii Europene, primii pasi timizi dar reali (PSD “cosmetizase” doar treaba); pasi care, dupa plecarea ei din fruntea ministerului, sunt pusi serios in primejdie.

Iar dna Weber primeste un bilet de papagal pentru viteza cu care a schimbat tabere si discursuri perfect opuse. Caci, dl Nastase, prin comparatie, este in aceasta privinta perfect egal cu el insusi : sustinea cu tarie aceasta teoria isteriei anti-coruptie si acum patru ani. Pe atunci, inamicul principal si tinta preferata a liderului PSD era Coalitia pentru Parlament Curat, coalitie care insista, in numele combaterii coruptiei, sa filtreze candidatii propusi de partide pentru parlament. Coalitie din care facea parte, ca membra in conducerea Fundatiei pentru o Societatea Deschisa, dna Weber insasi.

P.S. Viteza cu care fosta consiliera a presedintelui Basescu si actualul europarlamentar PNL si-a intrat in pielea de politician papagal mai e demonstrata si de pasajul acesta: “Pentru ca din leafa de demnitar nu ai cum sa acumulezi nimic. Credeti-ma!” Eh, dna Weber, trebuie atunci ca demnitarii au lefurile mai mici decat contribuabilii care le platesc, si care, cumva-cumva, se descurca. Doar n-o sa le cereti chiar lor sa va creada, daca ar sta altfel lucrurile, nu? De contrazis va contrazic colegii de demnitate publica, caci sunt o multime care reusesc sa acumuleze, si sa acumuleze colosal, zice-se doar din lefurile lor de demnitari, sau din alte mijloace la fel de meschine, drepturi de autor pentru carti nescrise inca, mostenire de la saraca matusa etc. Minune mare. Sau coruptie certa.

dezbate pe blogul lui Doc, Inventarul Stricaciunilor Politice