Dupa cateva zile de gandire premierul s-a hotarat sa sesizeze Curtea Constitutionala in legatura cu refuzul presedintelui de-a o numi pe Norica Nicolai in postul de ministru al justitiei. Ca de obicei va urma o decizie a Curtii urmata dupa cateva zile de motivatia ei., scrie Mihai Damian pe blogul lui Doc. Decizia va fi din nou dezbatuta si comentata iar motivatia va fi analizata pana la ultima virgula. Ne-am obisnuit deja cu acest lucru, ne-am obisnuit intr-atat, incat uitam sa ne intrebam cum se face ca in ultimii ani am devenit campionii europeni ai dezbaterilor constitutionale, si aceasta dupa o lunga perioada in care n-am prea dat cine stie ce importanta brosurii cu pricina. Pentru a gasi raspunsul corect trebuie sa observam ca marea majoritate a intrebarilor adresate onoratei Curti Constitutionale au avut ca subiect presedintele si rolul sau. Presedintele Basescu a fost astfel acuzat de nenumarate si diverse incalcari ale Constitutiei : ba a criticat guvernul, ba a programat referendum, ba a refuzat sa numeasca ministri, ba n-a pastrat “echidistanta” fata de partide, etc, etc.

Chemata sa se pronunte, Curtea Constitutionala a avut dificila misiune de-a decide pe baza unui text de lege incomplet si contradictoriu. Trebuind sa-si argumenteze deciziile cu un vid legislativ Curtea s-a vazut adesea pusa in situatia de-a adauga practic text Constitutiei ceea este fireste un lucru grav. Bineinteles ca in atare conditii deciziile ei au fost foarte criticate. De multe ori pe nedrept insa, fiindca cu cateva exceptii notabile de decizii aberante (cazul urmaririi penale al fostilor ministri, de exemplu) Curtea a interpretat cu o doza rezonabila de logica textele constitutionale asupra carora a fost sesizata. Problema este ca aceste numeroase interpretari si “adaugari” n-au avut deloc darul de-a clarifica legea fundamentala ci dimpotriva. Este foarte simplu de inteles de ce. Unui text contradictoriu nu i se poate reda coerenta logica operand doar prin adaugare. Dimpotriva, dezvoltand o teorie care are la baza idei contradictorii se obtine un numar de contradictii din ce in ce mai mare. Astfel avem astazi un presedinte care nu e membru de partid dar are voie sa faca politica, avand in acelasi timp rolul de mediator intre puterile statului (in care probabil nu se include si pe el). Care numeste primul ministru dar - neavand putere executiva - nu mai are nici un fel de control asupra lui, exceptand faptul ca este seful premierului in CSAT, institutie care are utilitatea unui minister de razboi pe timp de pace. Totusi presedintele isi recapata puterea asupra ministrilor in clipa in care impotriva acestora se declanseaza urmarirea penala - ceea ce presedintele poate cere ! În acest caz el poate (daca vrea !) sa-i suspende pe acestia din functie. Tot presedintele, conform articolului 86:

“poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente si de importanta deosebita”,

dar nici natura problemelor si mai ales nici finalitatea acestor consultari nu este precizata. Daca s-a plictisit de suspendari si consultari, presedintele mai poate convoca un referendum pe teme de interes national pe care le decide singur, dar nimeni nu e obligat sa tina seama de rezultatul lui. În fine, in ceea ce priveste subiectul actualitatii, adica o remaniere “care nu schimba compozitia politica” (alta “inovatie” constitutionala) presedintele poate sa verifice daca persoana propusa corepunde pentru post si in caz contrar sa ceara o alta propunere dar de fapt dreptul se limiteaza la verificarea conditiilor legale si in plus presedintele nu are drept de veto. Cu alte cuvinte, daca premierul decide sa-si propuna calul ministru presedintele poate sa constate ca propunerea e ilegala dar nu poate sa i se opuna.

Cu asemenea baze este limpede ca dezbaterea este de o calitate foarte proasta fiindca fiecare citeste in text exact partea care ii convine si o foloseste ca argument. Ceea ce da nastere la discutii contradictorii frustrante pentru spectatori si lipsite de finalitate. Mai cu seama ca politicienii nu se sfiesc sa traga si mai tare de par textul aproape chel al Constitutiei. Raposatul Iorgovan, de la care in calitate de genitor al legii fondatoare asteptam explicatii coerente, a dat la un moment dat unele care contraziceau propriile sale scrieri academice. Iar chiar azi spre exemplu Sergiu Andon din Comisia Juridica a avut neobrazarea sa pretinda ca fraza “numai Presedintele si Parlamentul au dreptul sa ceara urmarirea penala” inseamna ca dreptul trebuie exercitat laolalta de presedinte si parlamentari.

Sa lasam deci de o parte dezbaterile pro si contra si sa revenim la intrebarea initiala : “de ce aceste defecte constitutionale se observa abia acum ?” Explicatia o gasim de exemplu in motivatia CC la decizia in cazul Cioroianu. Citez :

Curtea Constitutionala

“… raporturile institutionale intre primul-ministru si Guvern pe de o parte si Presedintele Romaniei pe de alta parte trebuie sa functioneze in cadrul constitutional al loialitatii si al colaborarii […] Colaborarea dintre autoritati este conditie necesara si esentiala pentru buna functionare a autoritatilor publice ale statului”

(Curtea Constitutionala Decizia nr 356/2007)

Ceea ce ne spune aici Curtea este de fapt ca Constitutia noastra nu este functionala decat daca premierul si presedintele se inteleg intre ei. Ceea ce este cat se poate de just. La fel de just este insa faptul ca a baza o constructie constitutionala pe un asemenea principiu este la fel de aberant precum a scrie Codul Familiei plecand de la premiza ca sotii traiesc in armonie deplina pana la adanci batraneti. Mai cu seama ca in acelasi spirit contradictoriu, tot Constitutia este cea care incurajeaza practic situatiile neintelegere cand prevede durate diferite ale mandatelor pentru parlamentari si presedinte. Putem discuta la nesfarsit daca pentru actuala situatie e vinovat “conflictualul” Basescu sau “arogantul” Tariceanu, in realitate explicatia este ca ne gasim pentru prima data intr-o situatie de coabitare intre un presedinte si un premier care sunt in opozitie unul fata de celalalt si Constitutia noastra nu a prevazut aceasta stare de fapt. Lucru cu atat mai regretabil cu cat ea se va putea repeta in 2008 la alegerile parlamentare, dar si in 2009 la cele prezidentiale, in 2012, 2014 samd.

Din pacate modificarea Constitutiei in conditiile actualului conflict este practic imposibil de realizat. Si chiar si in vremuri de pace politica, ea este supusa conditiei de participare de 50% la referendumul de aprobare (sa ne amintim de revizuirea din 2003 !). Legile noastre stau asadar pe o fundatie stramba care este foarte greu de modificat. Si atunci ne omoram timpul discutand despre Basescu cel conflictual si Tariceanu cel arogant.

PS. Referitor la cazul Nicolai : daca citim Constitutia din perspectiva a ceea ce se poate intampla intr-o situatie de coabitare vom intelege de ce la judecata cazului Cioroianu CC dupa ce a interpretat art. 85 in favoarea presedintelui a dat in final o decizie contrara refuzandu-i acestuia dreptul de veto. A-i acorda dreptul de veto presedintelui inseamna practic a-i acorda acestuia puterea de-a cenzura numirea ministrilor pe criterii politice. Ceea ce in caz de coabitare ar duce la blocaj institutional. În consecinta, in mod normal decizia in cazul Nicolai va fi tot defavorabila lui Traian Basescu.

PPS. Si tot referitor la dna Nicolai : Ea s-a declarat “discipol” al lui Antonie Iorgovan, adica al “parintelui” aberatiilor de care vorbim aici. “Competenta” ei este astfel probata, o data in plus.

Ce va decide Curtea Constitutionala in ce priveste numirea Noricai Nicolai?

* Daca premierul refuza sa faca alta nominalizare, presedintele e obligat sa o numeasca.

* Daca presedintele refuza, premierul poate sa impuna numirea dnei Nicolai doar prin aprobarea parlamentului.

* Cei doi trebuie sa ajunga la o intelegere privind aceasta numire.

* Daca presedintele refuza, atunci premierul trebuie sa faca alta nominalizare.

Voteaza si comenteaza subiectul propus de Mihai Damian pe blogul lui Doc.