Nu putem fi cetăţenii unei patrii care acceptă privilegiile, nu putem fi cetăţenii unei patrii care, dispreţuind libertatea, ne încătuşează, nu putem fi cetăţenii unei patrii care se întemeiază pe aliajul, toxic şi demagogic, dintre naţionalismul latrător şi şerbia politică. Această patrie este patria lor, dar nu va fi niciodată patria noastră. Loialitatea se întemeiază pe consimţământul pe care îl pot acorda doar cei liberi. Libertatea este temelia fără de care nici un sentiment civic nu are sens.

Ioan Stanomir Foto: Arhiva personala

De 1 decembrie, avem datoria de a reaminti aceste adevăruri elementare, cu atât mai mult cu cât ele încep să aibă, în România de astăzi, caracterul suspect al unor afirmaţii subversive. În prag de centenar al României Mari, cea dintâi dintre promisiunile de la Alba-Iulia rămâne neîndeplinită- guvernarea constituţională, în respectul demnităţii umane, este dezideratul pe care statul român, in secolul său de existenţă, l-a ignorat,preferând, de atâtea ori, ordinea de cazarmă,logica crimei de stat, decorul demagogiei, pompa defilărilor şi a propagandei.

În prag de centenar, guvernarea în marginile legii este ţelul care ne motivează rezistenţa de acum. În prag de centenar, statul român continuă să fie ceea ce a fost şi până acum, vreme de decenii: un custode al privilegiilor, un instrument de represiune, un mecanism de spoliere,întruchipare a unui instinct de rapacitate iresponsabilă. În prag de centenar, acest stat ţine captiv comunităţi întregi, pe care le menţine în relaţia clientelară cu o elită lacomă. În prag de centenar, acest stat se pregăteşte să facă echilibrul puterilor o amintire, înlocuindu-l cu domnia arbitrarului parlamentar.

Libertatea nu este un cuvânt abstract, ci este însăşi emblema condiţiei umane. Liberul- arbitru, în plan politic şi economic, va fi întotdeauna alternativa la colectivism si autocraţie. Dreptul la critică, tenace şi paşnic, este cel care sparge tăcerea pe care o edifică stăpânii tenporari ai unor naţiuni. Rezistenţa este afirmarea umanităţii care ne este refuzată.

1 decembrie este ocazia de a ne reaminti de puterea de iradiere senină a acelui patriotism pe care demagogii nu îl pot înţelege cu adevărat. Este acel patriotism al limbii în care visăm şi în care scriem, al locurilor din care venim, fiecare dintre noi, al amintirilor care se adaugă, an după an, asemeni unui braţ de fluviu într-o deltă, al decenţei cu care alegem să îi rememorăm pe cei de dinaintea noastră. Acest patriotism este parte din lanţul peste generaţii evocat ,cândva, de Edmund Burke, acest patriotism nu se confundă cu exaltările protocronice ori cu dacopatia, acest patriotism se fondează pe ataşamentul lucid şi pe spiritul critic, niciodată pe orbire. Acest patriotism este patriotismul valorilor şi al comuniunii, primitor şi ferm, în egală măsură, unul care îmbrăţişează diversitatea, fără a abdica de la trunchiul său axiomatic. Acest patriotism este un patriotism constituţional, căci fără libertăţile care ne modelează patria nu are nici un înţeles adevărat.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro