Scenariul conform căruia eșafodajul democratic al unei țări întregi, zgîlțîit puternic, la limita prăbușirii, de politicieni corupți, mediocri și lași, populiști și iresponsabili, e salvat in extremis de o femeie magistrat se repetă deja prea insistent ca să nu fie semnificativ.

Luminita MarcuFoto: Arhiva personala

Sigur, nu sînt doar femei printre magistrații de bună credință (și de o incredibilă rezistență nervoasă în aceste vremuri, a se vedea, de pildă, procurorul american Robert Mueller), tot așa cum politicienii iresponsabili nu sînt toți bărbați (printre rebelii catalunezi se află președinta parlamentului de la Barcelona, Carme Forcadell, acum în control judiciar în așteptarea procesului, iar în ridicolul său ”exil” la Bruxelles, fostul președinte Carles Puigdemont e însoțit de două femei foste ministru în guvernul destituit), deci împărțirile pe gen nu sînt și nu pot fi niciodată etanșe. (Nu voi intra în detalii cu privire la ce se întîmplă în Catalunia, toată dezbaterea cu privire la îndreptățirea pe care o au sau nu separatiștii e fastidioasă. Două lucruri sînt certe: toate acțiunile politice întreprinse de guvernul local din Barcelona în vederea independizării de Spania au fost ilegale, iar consecințele acestui proces nu s-au dovedit și nici nu par a se putea dovedi în viitorul previzibil profitabile pentru cetățenii din Catalunia, dincolo de jubilația celor îmbătați de propaganda specificului local. Catalanii au, desigur, trăsături originale, o istorie a lor, poate și motive de ranchiună seculară – dar cine n-are, dacă caută bine? – sînt admirabili în multe feluri, tot așa cum au și ei, ca orice grup, proverbiale defecte, dar, oricum am privi lucrurile, afacerea independizării e una păguboasă din toate punctele de vedere, iar politicienii care au profitat de sensibilitățile și exaltările oamenilor, în deplină cunoștință de cauză asupra implicațiilor dezastruoase ale faptelor și vorbelor lor, o adunătură de farsori și de iresponsabili.)

Vocea bunului simț este acum, în Spania, vocea justiției și ea are timbru feminin. Vă sună cunoscut? Mie da. Uitîndu-mă la femeile magistrat spaniole, judecătoare sau procurori, pe umerii cărora se află în acest moment toată imensa presiune generată de aventura catalană, mă gîndesc la cîteva femei magistrat din România. De cîte ori, în ultimii ani, mai ales din 2012 încoace, echilibrul democratic al României a fost pe umerii lor? Să încercăm o listă de nume, inevitabil incompletă: Livia Stanciu, la Curtea Supremă, Laura Codruța Kovesi, la Ministerul Public și apoi la DNA, Camelia Bogdan, la Curtea Supremă, președinta completului care l-a condamnat pe Voiculescu (azi, liber, în timp ce ea a fost exclusă din magistratură, dintr-o prostie pe care și copiii o pricep ca fiind astfel – a participat ca formator la un curs organizat de Ministerul Agriculturii, parte vătămată în procesul lui Voiculescu – rîd și curcile, doar că rămînem cu rîsul, iar ea, deocamdată, cu cariera distrusă!), Ioana Bogdan de la Curtea Supremă (cea care a înclinat balanța în completul de trei judecători care l-a condamnat pe Adrian Năstase cu executare în dosarul Trofeul calității). Dar de momentul iunie 2012 vă amintiți, cu Adrian Năstase în fața unui complet de judecată format din cinci femei? Se numeau: Livia Stanciu, Florentina Dragomir, Maricela Cobzariu, Sofica Dumitrascu si Ioana Alina Ilie. L-au condamnat, tot cu executare, de data asta pentru afacerea Zambaccian. (Suferințele ”condamnatului politic” Năstase au fost lungi, dar s-au terminat cu bine, aproape că am putea spune că a ieșit de la pușcărie direct spre una din conferințele organizate de MAE pe probleme de politică internațională și doar din cine știe ce ranchiună a lui Dragnea nu-l vedem acum, din nou, în fruntea țării.)

În Spania, Carmen Lamela se numește judecătoarea aflată în lumina reflectoarelor acum. Nu are rost să înșir aici toate atacurile la care e supusă această femeie, toate insinuările, amenințările, suspiciunile, care mai de care mai fantasmagorice, care colcăie în subsolurile articolelor în care apare numele ei. E suficient să spun că are o carieră impecabilă ca magistrat, iar, ca simpatii politice, poate fi bănuită mai degrabă de unele socialiste, în nici un caz de unele față de PP, partidul primului ministru Mariano Rajoy (în Spania nu e rușine să ai simpatii politice, nici măcar ca magistrat, spre deosebire de ipocrizia românească, care pretinde o imposibilă neutralitate angelică). Carmen Lamela tocmai a decis ca unul dintre liderii separatiști, inenarabilul Oriol Junqueras, să intre la pușcărie, în arest preventiv, fără posibilitate de eliberare pe cauțiune. Unii zic că pentru această măsură drastică trebuie să-i mulțumească colegului Puigdemont care, cu fuga lui în ”exil”, a înăsprit firesc suspiciunea judecătorului față de complicii săi. Tot ea a decis și încarcerarea preventivă a celor doi Jordi, Sanchez și Cuixart, care conduc două organizații implicate în afacerile nu tocmai limpezi din spatele procesului de independență, Omnium Cultural și ANC. S-a lăsat cu proteste de stradă pentru apărarea ”celor doi Jordi”, probabil vor mai urma și altele, iar cei mai iresponsabili dintre politicienii spanioli vorbesc, la fel ca Năstase, Voiculescu și Dragnea, despre ”procese politice”, uitînd că nici unul dintre arestații preventiv nu se află după gratii pentru idei sau opinii, ci pentru fapte. Unii au vîndut iluzii în mod iresponsabil și au încălcat legi, alții au furat bani sunători sau voturi sau terenuri, în nici unul din cazuri nu e vorba despre opresiune politică, în toate cazurile e vorba nu doar despre profesionalismul, ci și despre curajul personal al unor procurori și al unor judecători de a înfrunta o uriașă presiune. Dincolo de orice asemănări și deosebiri, în ambele țări tensiunea e transferată dinspre politic înspre justiție, iar acolo, de gardă, întîmplător, se află, de foarte multe ori, o femeie.

Procurorul-șef al Barcelonei, Ana Maria Magaldi, l-a acuzat pe fostul președinte, tot independentist, Artur Mas, printre altele fapte, de deturnarea fondurilor publice cu ocazia altui referendum ilegal, cel din 2014. În primăvara acestui an, a fost agresată verbal de un tînăr independentist – un incident despre care povesteșteaici. Figura ei stilizată, fumînd netulburată, în mijlocul celei mai mari agitații civile pe care a cunoscut-o societatea spaniolă în democrație, a devenit celebră.

ANA MARIA MAGALDI

În timp ce scriu acest text, văd că a apărut motivarea Curții Constituționale în cazul neprezentării Laurei Codruța Kovesi la comisia parlamentară. Înțeleg că majoritatea curții a decis că a fost la mijloc un fel de sfidare a procurorului-șef la adresa parlamentului și mă gîndesc dacă asta le va da aripi celor din PSD-ALDE să-i inițieze demiterea. Trei judecători (două femei, Livia Stanciu și Simona Maya Teodoroiu) au făcut opinie separată, arătînd cum: cazul de fapt nu există, n-ar fi trebuit nici măcar admis pentru că e neîntemeiat, cum Kovesi nu putea fi chemată oricum în calitate de magistrat, cum DNA nu este în subordinea parlamentului și cum faptele nu au de-a face cu o problemă sistemică, inter-instituțională, iar comisia parlamentară în sine e neconstituțională pentru că dublează o anchetă penală etc, etc. Opiniile separate arată cum majoritata Curții a votat de fapt ceva inexistent, dar asta în țara lui Urmuz nu atrage atenția nimănui.

Citeste intreg articolul si comenteaza peContributors.ro