Până la sfârșitul anului multe spitale vor avea grave probleme financiare și vor ajunge în imposibilitatea de a plăti salarii din cauza strategiei bugetare a guvernanților.

Raul PatrascuFoto: Arhiva personala

Acesta a fost avertismentul meu din urmă cu aproape două luni, atunci când am văzut cifrele oficiale ale execuției și rectificării bugetare.

Din păcate, acest mesaj a fost confirmat de un reportaj realizat astăzi de Adevărul care transmite că „Spitalul Pantelimon, Spitalul Sfântul Ioan, Spitalul de Arşi, Spitalul Municipal, Institutul de Transplant Cluj, Spitalul Călăraşi, Spitalul Tulcea sunt doar câteva dintre unităţile sanitare care au probleme cu banii.”

Atunci, în Septembrie, a trecut execuția bugetară și rectificarea, dar nu a spus nimeni că la Sănătate (FNUASS) exista deja, la jumătatea anului, un deficit istoric de mare de 1.56 miliarde de lei, de două ori mai mare decât anul trecut.

Cea mai mare problemă este că deficitul nu se datorează unor contribuții scăzute la asigurările sociale si de sănătate. Nu, deficitul apare pentru că Statul nu a livrat subvențiile bugetate, cele necesare pentru a se putea plăti salariile și gărzile medicilor crescute treptat în 2015 și 2016.

Statul a bugetat pentru anul 2017 subvenții în valoare de 2.8 miliarde de lei la bugetul de Sănătate, din care a livrat doar 0.7 miliarde.

Desigur, între timp spitalele au trebuit să plătească acele salarii chiar dacă nu au primit banii, de unde și deficitul. Cât au cheltuit deja? Au cheltuit deja 2.9 miliarde, deci tot ce a fost teoretic bugetat.

Cât au primit spitalele la rectificare? Mirifica sumă de 0.2 miliarde de lei, adică se acoperă plata salariilor pe jumătate de lună. Pe lună se cheltuiesc 400 de milioane.

De unde credeți că vor mai apărea magic bani pentru plata salariilor medicilor până la sfărșitul anului, atunci când au primit doar o fracțiune din ce a bugetat PSD-ul și când au consumat deja mai mult decât era prevăzut pentru tot anul?

În această situație, multe spitale nu vor reuși să plătească salariile medicilor, așa cum s-a aflat deja. Instituțiile au operat deja tăieri masive la achiziții de consumabile și medicamente, punând iar pacienții în situația de a veni de acasă cu medicamente sau instrumente, inclusiv cele banale precum Paracetamol. Însă acestea sunt măsuri disperate care nu sunt sustenabile – până la urmă, izvoarele limitate vor seca.

Citeste intre garticolul si comenteaza pe contributors.ro