Recentele declarații ale domnului senator Șerban Nicolae reprezintă un real motiv de îngrijorare pentru modul în care aleșii noștri interpretează, înțeleg și transmit mai departe istoria noastră recentă, o istorie traumatică și sângeroasă, caracterizată de asasinarea în timpul regimului comunist a mai multor mii de deținuți politici, luptători și opozanți anticomuniști de către fosta Securitate și „aliații ei instituționali”.

Dumitru LacatusuFoto: Arhiva personala

Ceea ce este frapant în declarațiile domnului Șerban Nicolae este similitudinea între viziunea sa și cea a Securității/Partidului cu privire la mișcarea de rezistență anticomunistă și luptătorii anticomuniști din România postbelică. Partidul și Securitatea vedeau acțiunile luptătorilor anticomuniști ca fiind „îndreptate împotriva intereselor României”, iar orice act de contestare a regimului era considerat drept o „punere in slujba unei puteri străine”. Totodată, aceștia sunt descriși în documentele perioadei ca „bandiți”, expresie care se regăsește sub o altă formă și în declarațiile de ieri ale senatorului Șerban Nicolae. De altfel, într-o postare pe contul său personal de facebook, istoricul Dorin Dobrincu, unul dintre cei mai avizați istorici ai rezistenței anticomuniste și autor al mai multor studii despre subiect, remarca despre afirmațiile lui Șerban Nicolae că acestea par a „reproduce un rechizitoriu al Securității sau un <> din revista „Pentru Patrie” dinainte de 1989”.

Toate aceste similitudini, precum și elucubranta comparație între Stalin și Churchill, mă îndreptățesc să cred că o parte dintre aleșii noștri, printre care și domnul Șerban Nicolae, reproduc într-un mod necritic istoria existentă, citită și învățată de aceștia din manualele de lucru ale Securității și broșurile cu circuit intern ale Partidului Comunist Român. Este din ce în ce mai evidentă revenirea în forță și succesul de care se bucură acest mod de a scrie, înțelege și transmite mai departe istoria noastră recentă.

De aceea, cred că domnul Șerban Nicolae ar trebui să-și ceară în mod public scuze pentru grava ofensă adusă celor care au murit în lupta cu Securitatea și s-au jertfit pentru o Românie liberă și democrată, celor care au fost închiși pentru același crez, urmașilor acestora, precum și tuturor românilor care au avut de suferit în perioada comunistă.

Dacă un alt parlamentar al României, Dan Șova, a fost trimis pentru a realiza gravitatea unor declarații similare, dar referitoare la Holocaust, la Muzeul Holocaustului din Washington, poate ar trebui ca domnul Șerban Nicolae să facă o vizită la muzeul comunismului din Sighet. Știu, nu există avion direct până acolo, iar o călătorie cu trenul nu este tocmai ceea ce și-ar dori un senator al României, precum domnul Șerban Nicolae. Nu ar fi rău pentru senator să ia câteva lecții de istorie recentă de la istorici și să renunțe la reproducerea propagandei securisto-comunistă cu privire la rezistența anticomunistă și luptătorii anticomuniști din România postbelică. În cei aproape treizeci de ani de la căderea comunismului, au fost scrise numeroase studii/articole și au fost publicate mai multe volume despre acest subiect. Ca atare, nu ar putea să invoce lipa unor articole documentate, științifice și nepartizane. Citirea acestor articole i-ar arăta domnului senator că legionarii nu au fost singurii care au luptat împotriva regimului comunist și nici majoritari, după cum generalizează domnia sa. De altfel, nici nu ar fi fost nevoie să meargă în arhive sau biblioteci pentru a se documenta și a vorbi informat despre subiect. O simplă căutare pe Google l-ar fi direcționat spre câteva texte valoroase, iar lectura lor i-ar fi relevat faptul că legionarii nu au fost majoritari în mișcarea de rezistență anticomunistă din România, iar cei care luptau în munți împotriva regimului comunist nu erau doar cei „căutați pentru alte lucruri” și nici nu și-au propus să diminueze „capacitatea de aparare a Romaniei”.

Totodată, ar afla că în epocă nu au fost „doar cateva incidente izolate cu ofiteri sovietici care au fost atacati”, ci o cu totul altă situație (jafuri, crime, violuri), dar și că în Securitate au existat consilieri sovietici care îi sfătuiau pe omologii lor români despre cum să conducă și să organizeze lupta împotriva celor care se împotriveau regimului comunist. Astfel de consilieri existau atât în fiecare direcție regională a Securității, cât și la nivel ministerial. Inclusiv, ministrul Afacerilor Internelor/Securității Statului și ceilalți miniștri, căci în România a existat pentru o scurtă perioadă de timp și un minister al Securității Statului, aveau propriul lor consilier.

Totuși, dacă nu găsește nici un cercetător dispus să-i predea câteva lecții de istorie a comunismului, deși cunoscutul istoric Dennis Deletant a făcut un prim pas în această direcție, mă ofer voluntar pentru un curs de istorie a mișcării de rezistență anticomunistă din România care să-l ajute să depășească această viziune simplistă și generalizatoare a unui subiect controversat și politizat din istoria noastră recentă. Pentru început, îi propun domnului senator următoarea tematică:

1. Începutul mișcării de rezistență anticomunistă în România.

2. Principele grupări de rezistență anticomunistă.

3. Forme de rezistență anticomunistă în România comunistă.

4. Luptele cu Securitatea.

5. Biografii ale principalilor luptători anticomuniști români.

6. Călăii României comuniste.

7.Mistificările Securității comuniste despre luptătorii anticomuniști și rezistența anticomunistă

Totodată, pentru a preîntâmpina astfel de declarații publice nefondate din partea unor înalți oficiali ai statului român, care au ca sursă de inspirație viziunea Partidului și a Securității despre rezistența anticomunistă și cei care au contestat regimul comunist, fac public un fragment dintr-un document relevant despre crimele comise de structurile represive ale regimului comunist (Securitate, Miliție, Penitenciare) împotriva unor deținuți politici, foști luptători anticomuniști. Fragmentul este extras dintr-o declarație a fostului ofițer de Miliție, maiorul Eugen Alimănescu, identificată în Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Fost șef al Brigăzii fulger între 1945 și 1946, Alimănescu a condus Serviciul Bande din Direcția Judiciară a Miliției între 1949 și 1951. În această calitate, a fost implicat în asasinarea extrajudiciară a unor deținuți politici comuniști, în marea lor majoritate foști luptători din rezistența anticomunistă. Dintre cei asasinați de Alimănescu, din ordinul conducerii Ministerului Afacerilor Interne, niciunul nu fusese condamnat la moarte de către vreun tribunal al regimului comunist. În declarația sa, Eugen Alimănescu prezintă motivele pentru care niște „bandiți foarte periculoși” au fost uciși din ordinul lui Teohari Georgescu și modul în care aceștia au fost executați. Mai multe informații despre crimele lui Eugen Alimănescu pot fi citite în articolul publicat pe această platformă[1] sau pe site-ul instituției Radio România Internațional[2].

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro