Reacţia faţă de evenimentele din Spania a liderilor europeni, a mass-media europene şi a liderilor de opinie este îngrijorătoare. Amestecul de neputinţă, lipsă de curaj şi fantasme ideologice ale liderilor europeni, melanj până acum benign, uneori motiv de anecdote şi ironii, este pe cale să devină de-a dreptul periculos în faţa potenţialelor crize cu care s-ar putea confrunta UE. Din păcate pentru feng-shui-ul diriguitorilor bătrânului continent, aceste crize s-ar putea petrece şi simultan, ceea ce ar depăşi capacitatea de acţiune a acestora, cu consecinţe posibil grave pentru unitatea şi stabilitatea UE şi, implicit, a statelor membre.
Spania este împărţită în 17 comunităţi autonome şi două oraşe autonome, Catalonia fiind una dintre cele 17 comunităţi. Este o autonomie administrativă şi financiară, nicidecum o autonomie etnică, cum bunăoară încearcă UDMR să ne prezinte statutul Cataloniei, pentru a-şi justifica pretenţiile privind autonomia etnică a aşa-zisului „Ţinut Secuiesc”. Spania nu este un stat federal, ci este un stat unitar, sau cum spune al doilea articol din legea fundamentală, „Constituţia este bazată pe unitatea indisolubilă a Naţiunii Spaniole, patria comună şi indivizibilă a tuturor spaniolilor”. Astfel, secesiunea unei părţi a Spaniei este anticonstituţională, după cum a decis Curtea Constituţională de la Madrid, sesizată de Guvernul Mariano Rajoy.
Duminică, 1.10.2017, ziua referendumului pentru independenţă: Ciocnire între protestatari şi forţele de ordine la Barcelona
Ca atare, guvernul spaniol a interzis desfăşurarea referendumului pentru independenţă convocat de catalani şi a trecut la măsuri concrete pentru apărarea ordinii constituţionale, care au inclus apărarea acestei ordini de către organele de forţă, în special „Guardia Civil”, echivalenta Jandarmeriei din România, precum şi Poliţia Naţională. Recursul la forţă pentru împiedicarea scrutinului s-a soldat cu câteva sute de răniţi, 844 pretind secesioniştii, dar cifrele trebuie privite cu rezervă, atâta timp cât politica lor este să se victimizeze şi să denunţe represiunea guvernului spaniol pe care deja îl denunţă ca fiind „franchist”. Nu a rezultat şi dacă răniţii ar fi fost spitalizaţi ori dacă ar fi suferit grave vătămări, aşa că e neclar care este definiţia „rănitului” în accepţiunea Direcţiei de Sănătate din Barcelona, controlată de secesionişti. Doar două persoane ar fi mai grav rănite, printre care un bătrân de 70 de ani care a făcut infarct şi o persoană rănită la ochi. În acelaşi timp, au fost răniţi 33 de reprezentanţi ai forţelor de ordine.
Într-un stat de drept monopolul forţei şi da, al violenţei, aparţine statului, unicul în drept să recurgă la forţă pentru respectarea legilor, a sentinţelor judecătoreşti, ori pentru apărarea ordinii publice sau a ordinii constituţionale, în timp ce violenţa particularilor ori opoziţia fizică a acestora faţă de acţiunea autorităţilor este ilegală. Aşa stau lucrurile şi nu altfel, oricât ar răstălmăci lucrurile tot soiul de ideologi în numele democraţiei, libertăţii de exprimare sau ale unor presupuse drepturi la revoltă, „drepturi” care de fapt nu există şi nu sunt prevăzute nicăieri în contractul social din statele de tip occidental. În caz contrar, în locul democraţiei am avea anarhia, care este opusă democraţiei în aceeaşi măsură cu totalitarismul.
Atitudinea favorizantă a „establishmentului” occidental, de la politicieni la ziarişti şi lideri de opinie faţă de catalani şi acţiunile lor neconstituţionale de duminică se datorează mai multor cauze, printre care enumăr şi infantilizarea politicii şi a opiniei publice, dar şi relativismul moral din vremurile noastre, care se manifestă inclusiv în legătură cu atitudinea faţă de nerespectarea legilor. Astfel, manifestanţii, fie şi violenţi sau care participă la o manifestaţie ilegală, nu sunt consideraţi adulţi responsabili, ci mai degrabă un fel de „enfants terribles”, copii teribili care participă la un fel de farsă nevinovată, sau îşi afirmă emanciparea în faţa unor adulţi încuiaţi, care ar fi reprezentanţii autorităţilor. „Copiii teribili” au voie să facă orice nepedepsiţi, de exemplu să devasteze şi să incendieze centrele marilor metropole, cu ocazia întâlnirilor G7, ori să se dedea ultrajului la bunele moravuri şi actelor hulganice, precum activistele „Femen”. „Drepturile” sunt divinizate, pe când obligaţiile, inclusiv cele privind respectarea legii, sunt privite ca un fel de relicve. În cazul ciocnirilor de duminică, catalanii erau compătimiţi de întreaga presă internaţională că „nu vroiau decât să voteze” şi au fost „victimele unor violenţe fără precedent”. În Spania, la fel ca în România, împiedicarea exercitării dreptului la vot de către un cetăţean este o infracţiune gravă şi se pedepseşte cu închisoarea. Dar o persoană de bună credinţă cu greu ar putea spune că poliţiştii spanioli şi jandarmii din „Guardia Civil” au comis asemenea „infracţiune” în proporţii de masă. De fapt a fost vorba despre altceva la Barcelona, a fost vorba despre apărarea legii, a Constituţiei Spaniei, a deciziei Curţii Constituţionale, a ducerii la îndeplinire a ordinului Procurorului General, de apărare a clădirilor publice ocupate fără drept. Iar „victimele violenţelor fără precedent” au dat cu pietre în poliţişti. rănind 33 dintre aceştia, au ocupat şcoli şi i-au atacat pe poliţiştii care le interziceau accesul în localurile unde urma să se desfăşoare votarea. Iar scrutinul a fost o mascaradă, cu reguli care s-au schimbat cu 45 de minute înainte de votare, cu alegători care veneau cu buletinele de vot de acasă şi care au votat la ce secţie au vrut, fără observatori electorali şi aşa mai departe.
„Legenda neagră spaniolă”: Gravură realizată în scopuri de propagandă de olandezul Theodor de Bry, înfăţişând presupuse atrocităţi comise de spanioli în Lumea Nouă.
Alte aspecte ale tendenţiozităţii opiniei publice şi establishmentului european faţă de evenimentele din Spania ţin de stângismul catalanilor, îmbrăţişat de cea mai mare parte a „establishmentului” european, inclusiv de către cei de centru-dreapta care de fapt au îmbrăţişat valorile şi discusul stângii. Mai este vorba şi despre faimoasa „Leyenda negra”/Legenda Neagră spaniolă, o colecţie de mituri şi prejudecăţi despre Spania şi spanioli, lansată încă din secolul XVI de către puterile protestante, concurente ale Spaniei catolice pe mările şi oceanele lumii, adică Anglia şi Olanda. Legenda Neagră continuă şi astăzi, manifestată inclusiv prin prejudecăţi rasiale existente în SUA la adresa hispano-americanilor, şi ar fi un interesant obiect de studiu pentru că în mod evident există şi o „legendă neagră românească”. Pe de altă parte, catalanii au ştiut să-şi vândă imaginea foarte bine peste hotare, inclusiv cu echipa de fotbal CF Barcelona, al cărui stadion, Nou Camp, a fost construit de dictatorul spaniol Francisco Franco, demonizat în Catalonia, sau prin intermediul Olimpiadei de la Barcelona din 1992, care s-a realizat prin intermediul efortului întregului popor spaniol, nu doar al catalanilor şi care a constituit debutul turismului de masă în Catalonia.
Jean-Claude Juncker pe culmile penibilului
14.10.2017 în sudioul Euronews. Jean–Claude Juncker: „Dacă se va vota „DA” la referendum, vom respecta această alegere”, declaraţia care a inflamat Spania.
Atât în perioada premergătoare a referendumului, cât şi duminică, liderii UE şi cei ai statelor membre au tăcut. Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, a dat cu două săptămâni mai înainte de referendum (14 septembrie 2017) o declaraţie cel puţin dubioasă, din punctul de vedere al Madridului. El a spus că „vom respecta hotărârile Curţii Constituţionale şi ale Parlamentului Spaniei, dar este evident că dacă se va vota „da” pentru independenţa Cataloniei – trebuie să aşteptăm şi să vedem – vom respecta acea alegere. Dar Catalonia nu poate deveni membru UE în ziua următoare votului”. Preşedintele CE a mai spus că un stat nou trebuie să urmeze procedurile de aderare la fel ca alte state candidate care au aderat în 2004 la UE. Adică Juncker ar accepta la o adică rezultatul unui referendum neconstituţional, cam asta se înţelege. Iar o Catalonie independentă ar putea să devină membră UE, dar „nu (chiar) a doua zi”, ci depunându-şi candidatura ca un stat nou şi urmând apoi toate procedurile. Oricum ai lua spusele lui Juncker, acesta nu făcea decât să-i încurajeze pe secesionişti.
Ca urmare a controversei care a urmat, şi a aruncării vinei spuselor lui Jincker pe traducere, Euronews a furnizat întregistrarea video a momentului respectiv, transcriptul declaraţiilor date de Juncker în franceză, precum şi transcriptul traducerii în engleză a vocii din off.
Juncker a făcut titlurile de prima pagină în presa spaniolă şi nu este greu de presupus ce prestigiu mai are acesta şi, pe lângă el, şi Comisia Europeană în Spania, ţară care, cel puţin până în prezent, s-a arătat euro-entuziastă şi s-a poziţionat la aşa-zisul „nucleu dur” al UE, alături de Germania şi aliaţii acesteia.
Cu două zile înainte de referendum, Jean-Claude Juncker aflat la Talinn, la summit-ul UE, a suflat şi-n iaurt şi a refuzat să mai dea un răspuns clar. Juncker a răspuns presei la întrebările despre situaţia din Spania că poziţia executivului comunitar este ”aceeaşi ca a Comisiei Barroso şi a Comisiei Prodi”, în ceea ce priveşte chestiunile constituţionale interne ale statelor membre.
Comisia Europeană s-a mai trezit din amorţeală
Luni, a doua zi după îmbrâncelile de la Barcelona care au emoţionat opinia publică europeană, CE a dat o declaraţie tranşantă. “CE afirmă că votul de duminică este ilegal conform constituţiei spaniole. Pentru CE, aşa cum preşedintele Juncker a reiterat în mod repetat, este o chestiune internă a Spaniei, care se trebuie tratată în conformitate cu constituţia spaniolă. De asemenea, reiterează poziţia legală susţinută de Comisie, ca şi de predecesorii acesteia. Dacă referendumul ar fi organizat în conformitate cu Constituţia Spaniei, ar însemna că teritoriul care se separă se situează el însuşi în afara Uniunii Europene. De asemenea, CE face apel la părţile implicate să treacă de la confruntare la dialog, având convingerea că este vremea pentru unitate şi stabilitate, nicidecum pentru divizare şi fragmentare.” Declaraţia a fost citită luni de Margaritas Schinas, purtătorul de cuvânt al CE.
Dacă Jean-Claude Juncker ar fi avut curajul să dea această declaraţie mai devreme, în locul bâlbelor confuze care au inflamat Spania în pragul referendumului, probabil că pretenţiile secesioniştilor catalani ar fi fost cu totul delegitimate, tensiunile nu ar fi ajuns cu siguranţă la cotele de duminică şi, în consecinţă, probabil că ar fi fost cu mult mai puţine capete sparte pe străzile şi în pieţele din Barcelona.
Orban Viktor susţine secesionsimul catalan cu gândul la Transilvania
La unison cu Kremlinul, premierul Ungariei, Viktor Orban susţine separatismul de oriunde şi speră în succesul refrendumului catalan.
Cea mai brutală declaraţie dintre liderii europeni a dat-o purtătorul de cuvânt al premierului Viktor Orban, care a spus că în cazul unui referendum „Ungaria va respecta dorinţa oamenilor”. Cu gândul la Transilvania, Ungaria încurajează separatismul peste tot în Europa, fapt care o să o coste scump în relaţia cu Spania. Deja relaţiile diplomatice sunt practic îngheţate, după cum informează surse din mediul diplomatic de la Bucureşti, iar Mariano Rajoy se va ocupa şi de unguri când va avea timp. Deja Ungaria a reuşit să-şi facă duşmană Spania, una dintre cele mai importante ţări europene. Gestul Ungariei a fost absolut gratuit, pentru că situaţia din Spania nu are nicio legătură cu acţiunea sau inacţiunea Guvernului de la Budapesta în această privinţă. Comportamentul lui Viktor Orban pare astfel să devină din ce în ce mai iraţional. Trebuie adăugat însă că Ungaria s-a manifestat la unison cu Rusia, care de asemenea a susţinut referendumul pentru independenţa Cataloniei, aceste două state fiind singurele din Consiliul Europei care s-au situat pe asemenea poziţie.
Citeste intreg articolul si comenteaza peContributors.ro
