Prolog
Personal cred că nu mai sunt resurse pentru alte eșecuri , nici timp, nici bani… Administrația publică nu se mai poate face în secolul 21 fără digitalizare. Orice idee de reformă trebuie să se bazeze pe digitalizare. În țările din jurul nostru se vorbește de sofisticarea serviciilor publice de e-guvernare iar noi nici nu am început. Sau mai bine zis am început, din câte citesc în ultimele zile dar nu am terminat niciodată.
Aceste luni de vara au fost trăite sub presiunea eliberării documentelor care asigura cetăţenilor români un drept fundamental câştigat în Uniunea Europeană, cel de a călători. Cărţi de identitate, Paşapoarte, Înmatriculări, toate sunt nevoi de baza care ar fi trebuit fi rezolvate într-un stat european din secolul 21.
Şi nu, nu este un accent critic îndreptat împotriva actualului guvern. Şi nu, nu este un accent critic împotriva actorilor din piaţă de IT. Şi nu, nu este….
Cu certitudine este un apel la DIALOG şi la invitaţia de a recupera rămânerile în urmă. Finanţare există pentru rezolvarea coerentă a diferenţelor care ne separă de o medie europeană. Că această finanţare are anumite condițitionalitați şi asta este adevărat.
Aş vrea că acest articol să fie o invitaţie la SCHIMBARE.
Am avut ca ţară multe semnale publice sau mai puţin publice cu privire la ceea ce s-a întâmplat cu marile proiecte implementate în ultimii 27 de ani.
Consider că nu este treaba mea şi nici a asociaţiei din care fac parte în a ne pronunţa fără a cunoaşte în amănunt speţele individuale ale diverselor scandaluri, procese și neîmpliniri.
A. Puţină istorie despre administraţie si informaţie
Pentru cei familiarizaţi cu subiectul am să spun că fiind un domeniu al vieţii sociale pus mereu sub presiune, administraţia publică (guvernarea) a beneficiat întotdeauna de aportul teoreticienilor în management, economie, etc.
Informaţia publică văzută că resursă a fost parte integrantă a administraţiei publice încă de la primele recensământuri (Babilon 3800 i.e.n, Persia 500 i.e.n) Fără această informaţie vitală nu s-ar fi putut imagina sisteme de taxare iar organizarea statală nu ar fi supravieţuit.
De la primele abace, prin maşini de calculat până la supra-computere informaţia publică a fost colectată, prelucrată şi interpretată de către administraţie.
Digitalizarea (informatizarea) a însoţit administraţia publică de la bun început fiind un suport al vieţii publice şi sociale.
Anii 90 au găsit România într-o stare de dotare satisfăcătoare spre mulţumitoare atât din punctul de vedere al infrastructurii hardware cât şi software. Şi vorbesc atât de software de baza (sisteme operare, compilatoare) cât şi software aplicativ România scriindu-şi singură aplicaţiile pentru pensii, evidenţa populaţiei,etc.
Veţi rămâne uimiţi să aflaţi însă autorităţile publice aveau centre de calcul dotate cu mainframe-uri, minicalculatoare şi microcalculatoare. Personal autorul acestor rânduri a intrat în contact cu informatica în anul 1981, an în care Academia Tehnică Militară avea o dotare similară unui Centru Teritorial de Calcul Judeţean. România avea o industrie de calculatoare, avea specialişti formaţi cu precădere în cele două entităţi care domină şi astăzi : Cibernetică şi Automatică.
Mai mult decât atât existau în societate elementele realizării aplicaţiilor şi sistemelor informatice bine gestionate : metodologii de întocmire a aplicaţiilor şi sistemelor informatice (ICI), registre nomenclatoare întreţinute cu reguli clare de gestionare, capital uman pregătit în cadrul autorităţilor publice.
Dacă ar fi făcut cineva o clasificare a poziţiei România cred că eram la vârful CAER împreună cu URSS , RDG şi Bulgaria, iar în zonele de competenţă foarte buni (fabricanţi de mainframe, minicalculatoare, microcalculatoare) cât şi foarte buni în „dezvoltarea de sisteme de operare” , vezi MIX
Asta era în 1990.
B. Ce se întâmplă în 2017 ?
În 2017 România se află pe locul 28 în DESI 2017. Zonele urbane sunt acoperite de conexiuni în bandă largă de mare viteză, România situându-se pe locul doi în UE în ceea ce priveşte proporţia de abonamente din UE. De asemenea, adoptarea de către consumatori a serviciilor mobile în bandă largă se accelerează. Cu toate acestea, rata de digitalizare a economiei, inclusiv a serviciilor publice, şi nivelul competenţelor digitale rămân scăzute.
Dacă sunteţi curioşi ce se ştie la nivelul Comisiei Europene puteţi accesa linkul de mai jos [2], iar informaţiile reflectă în MARE ceea ce se întâmplă în România. Şi dacă doriţi a avea o imagine foarte elocventă şi lipsită de orice dubii accesaţi portalele de ţară ale oricărei alte ţări europene şi accesaţi-l pe al nostru şi faceţi diferenţa (De la https://e-estonia.com prin https://www.latvija.lv/en spre e-România.ro).
Diferenţa dintre accesul real la servicii electronice este de asemenea elocvent. Interesant este că evoluţia digitalizării în aceste ţări merge de la aplicaţiile şi sistemele de bază ce servesc unei nevoi (eliberare de acte stare civila, taxe, etc) până la aplicaţii care cresc implicarea şi participarea cetăţenilor, la procesele de luarea deciziilor ( Spre exemplu www.ManaBalss.lv, o platforma de democraţie participativă în care orice propunere care întruneşte 10000 de aderenţi – de notat că Letonia se bucură de beneficiile unui sistem de identitate bazat pe carduri electronice – este discutată obligatoriu în Parlament)
Pentru cei dintre dvs. care urmăresc sau vor să ştie cum suntem clasificaţi în clasamentele internaţionale pot să va spun că acestea sunt foarte mult influenţate de raportorii locali (însa ușor de găsit)
Ce este interesant este că pe website-ul MCSI stau foarte multe studii, rapoarte şi manuale întocmite de terţi care spun ce trebuie făcut [3]. Şi mai interesantă îmi pare aserţiunea domnului ministru Jianu preluată de Agerpres care găseşte că „ Ingerinţa politicului în domeniul serviciilor electronice digitale a fost unul dintre motivele pentru care lucrurile merg prost, la ora actuală, pe acest segment şi pentru care România se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană, a declarat, marţi, ministrul comunicaţiilor,…” [4]
Întrebarea este : ce s-a întâmplat şi ce se întâmplă în ultimii 27 de ani şi de ce nu poate performa în domeniul administraţiei publice o industrie care generează 5 % din PIB ( în opinia autorului susţinută corespunzător ar putea merge spre 10-15 % din PIB) ?
Literatura de specialitate şi teoreticienii în consultanţă de management ştiu că sunt multe metode de diagnosticare ale unei stări „AS-IS” sau „AŞA CUM ESTE” cum de altfel pot fi imaginate căi multiple de a se ajunge la „TO BE”- „AŞA CUM TREBUIE SĂ FIE.
C. România digitală „AŞA CUM ESTE”
Realitatea cea mai puternică este că România din punct de vedere digital este PUTERNIC INSULARIZATA, iar digitalizarea a fost implementată având ca beneficiar personalul autorităţii publice şi nu cetăţeanul. La ora actuală avem n autorităţi publice cu m – modele date – pe care le schimbă şi validează sau nu cu alte autorităţi, avem registre naţionale (baze de date intr-un sens grosier) corect organizate care alternează cu alte registre care nu funcţionează încă decât parţial electronic. Redundanţa datelor colectate este imensă, datele asociate persoanei putând fi regăsite în toate bazele de date care au nevoie fără o legătură sau validare cu Registrul Naţional de Evidență a Persoanelor.
Ca să încerc o imagine plastică cu privire la digitalizare în loc să avem o orchestră care cânta o simfonie avem o multitudine de solişti care cânta fiecare ce vrea şi îşi ascultă muzica în căşti
În opinia unui document oficial reţinut pe website-ul MCSI [4] Policy Paper privind stabilirea rolului instituţiei CIO (Chief Information Officer) în cadrul administraţiei publice centrale şi locale, publicat la 29.06.2019:
Citez :
„Următoarele concluzii cu privire la problemele cu care se confruntă serviciile electronice guvernamentale din România sunt agregate dintr-o serie de studii şi rapoarte pe acest subiect: raportului intermediar RGEAIF (Romanian Government Enterprise Architecture and Interoperability Framework) finanţat de către USTDA (United States Trade and Development Agency), evaluări ale Cancelariei Primului Ministru şi ale Secretariatului General al Guvernului, rapoarte IBM cu privire la interoperabilitate, studii ale Băncii Mondiale, şi evaluări ale unor organizaţii nonguvernamentale de profil (CIO Council, ADSI, ASSI, AmCham)”:
• Nu există aranjamente instituţionale în cadrul Guvernului pentru coordonarea proiectelor IT şi pentru definirea unei viziuni integrate de dezvoltare a sistemelor IT şi de promovare a cercetării şi inovării în acest domeniu
• Resursele sunt folosite ineficient; fondurile sunt utilizate de multe ori netransparent. Dezvoltarea insulară face aproape imposibilă o inventariere structurată a activelor şi resurselor IT la nivel de Guvern
• Fără o viziune integrată care ar asigura economii de scară şi ar rezolva parţial problemele legate de drepturile de proprietate intelectuală, costul total de proprietate al sistemelor IT (total cost of ownership) este ridicat
• Nu există coordonare pentru interoperabilitate a sistemelor IT la nivel de administraţie publică centrală şi nu există depozite de meta-date (metadata repositories) care să o asigure. Dependenţă de sisteme diferite îndepărtează instituţiile şi îngreunează implementarea proiectelor interinstituţionale
…………………………………………………………………………………. „
Va sugerez să citiţi materialul cu care nu sunt în totalitate de acord, însă relativ la analiza digitalizării vorbim totuşi de o receptare obiectivă.
În opinia mea, deşi pare că avem tot ceea ce ne trebuie şi formal suntem acoperiţi :
- Nu avem o viziune la nivel guvernamental însuşită de decidenţii politici a ceea ce trebuie să fie E-guvernarea şi accesul la serviciile electronice (nu o strategie, o viziune);
- Nu avem o strategie privind E-guvernarea orientată pe proiecte, un portofoliu de proiecte care să spună clar ceea ce avem de făcut;
- Nu avem o imagine asupra ceea ce avem ca şi active, ce sisteme avem, pe ce platforme operează, etc.;
- Nu avem o imagine clară a capabilităţilor umane care lucrează în zona digitală în administraţia publică;
Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro
