Contextul mortii generalului de Securitate Iulian Vlad

de Dumitru Lacatusu     Contributors.ro
Sâmbătă, 30 septembrie 2017, 15:00 Actualitate | Opinii

Dumitru Lacatusu
Foto: Arhiva personala

Iulian Vlad, ultimul șef al Securității, a murit. Moartea lui survine într-un context crucial nu doar pentru biografia sa, ci și pentru ceea ce numim generic Procesul comunismului. În martie 2017, Andrei Ursu, fiul dizidentului Gheorghe Ursu ucis de Securitate și Miliție în noiembrie 1985, a depus o plângere penală împotriva lui Iulian Vlad la Secția Parchetelor Militare de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Îl acuza pe generalul de securitate de „instigare la persecuţii pe motive politice, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, supunerea la rele tratamente si torturare a tatalui meu”[1]. De asemenea, într-o postare de pe site-ul Fundației Gheorghe Ursu, se arată că

„Din noul probatoriu aflat in instanta la ICCJ rezulta ca generalul Iulian VLAD, seful Securitatii interne in 1985, a ordonat arestarea lui Gheorghe Ursu sub un pretext de drept comun, pentru a fi anchetat pentru motive politice, sub tortura, in stare de arest la Militie”[2].

Despre Iulian Vlad există informația că lui i-a aparținut ideea arestării inginerului Gheorghe Ursu pentru deținere ilegală de valută. Deocamdată, documentele care ar putea proba sau nu această informație nu sunt accesibile publicului, ca și altele care privesc activitatea Securității în anii ’80. Referitor la acest aspect, Andrei Ursu a declarat recent că Serviciul Român de Informații refuză să desecretizeze unele dintre documentele create de Securitate în ultimii ani ai regimului comunist și care ar putea să probeze vinovăția unor șefi și ofițeri superiori de Securitate suspectați de crime împotriva umanității și rele tratamente aplicate dizidenților politici. Totodată, acesta a mai afirmat că SRI a trimis Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securități dosare falsificate despre ancheta lui Gheorghe Ursu și revolta muncitorilor brașoveni din 1987[3].

Moartea lui Iulian Vlad apare într-un context în care rolul său și al Securității comuniste în represiunea din decembrie 1989 începe să fie rediscutat, renunțându-se la ideea generalizată că Iulian Vlad „a împiedicat o vărsare de sânge și, spre norocul nostru, planul de destrămare a țării”[4]. În cadrul dezbaterii organizate de GDS despre Procesul comunismului, Mădălin Hodor, cercetător CNSAS, a afirmat că  Iulian Vlad a ordonat subordonaților săi lichidarea radicală a protestelor anticomuniste din decembrie 1989 și efectuarea de arestări în 21 decembrie 1989: „În această noapte, să se facă mai multe arestări”[5]. Toate aceste informații contrazic versiunea lui Iulian Vlad și a apropiaților săi că, în decembrie 1989, ar fi „împiedicat vărsarea de sânge și ar fi oprit destrămarea României”, ceea ce ar putea reprezenta un punct de plecare pentru a reanaliza, dintr-o perspectivă critică și documentată, rolul Securității și a liderilor ei în timpul Revoluției din decembrie 1989 și în anii ’80.

Nu în ultimul rând, moartea ultimului șef al Securității apare într-un context când aceasta a revenit în atenția publică, după ce ani la rând a ales tăcerea. În ultimii ani, a participat la lansări de carte în diferite județe, vizite și primiri protocolare în China[6],  filme realizate de Serviciul Român de Informații[7]. De altfel, chiar în această săptămână, Cotidianul a publicat un dosar intitulat „Vinovatul de serviciu. Generalul Iulian Vlad” care întreține mitologia creată în jurul ultimului șef al Securității în defavoarea unei analize științifice și obiective a biografiei sale:

„Suntem în măsură să afirmăm, așa cum de altfel au constatat și numeroși observatori, inclusiv externi, că fără câteva decizii ale generalului Vlad, cursul evenimentelor din decembrie 1989 putea lua o turnură periculoasă pentru existența statului național unitar român, deoarece premisele unui război civil fuseseră create, iar intervenția externă era pregătită și acceptată”[8].

În afară de foștii lui colaboratori, în acest număr special al publicației, mai scriu academicienii Dinu Giurescu și Dinu Săraru. Cei doi, dintre care unul istoric de profesie și fiu de deținut politic, nu depun nici un efort pentru a descrie obiectiv biografia generalului de Securitate Iulian Vlad. Deocamdată, aceștia preiau necritic informațiile popularizate de apropiații ultimului șef al Securității.

Cine a fost Iulian Vlad?

Într-un articol publicat în decembrie 2015, am analizat biografia lui Iulian Vlad în baza informațiilor disponibile. Reiau aici unele date menite să prezinte evoluția lui profesională în cadrul aparatului represiv și funcțiile deținute de acesta între 1950 și 1989. Născut la 23 februarie 1931 în comuna Gogoșu, județul Dolj, Iulian Vlad a devenit în 1946, la 15 ani, membru UTC, iar în anul următor a intrat în Partidul Comunist. În acești ani, și-a început cariera de activist de partid. Între anii 1947 și 1950, a fost „secretar de plasă al organizaţiei Tineretul Sătesc din Dolj (1947),  membru în Biroul de plasă PMR Băileşti, secretar de plasă UTM şi membru în Comitetul Judeţean UTM Dolj (1948), membru în Comitetul Central al UTM (1950)”. Încadrat în 1952 în Securitate, după ce a absolvit o școală a MAI, Iulian Vlad a avansat treptat până la funcția de comandant al Departamentului Securității Statului, post în care a fost numit în octombrie 1987, cu o lună înainte de revolta muncitorilor de la Brașov. Ascensiunea lui în Securitate a început însă în 1957, după ce a absolvit un curs de specializare în URSS. Din acest an, a fost  locţiitor al şefului Serviciului învăţământ din Direcţia Cadre (1957), locţiitor al şefului Direcţiei cadre (1960) din Departamentul Securității al Ministerului de Interne, şef al Direcţiei Învăţământ din Consiliul Securităţii Statului (1967), comandant al Școlii militare de ofițeri activi de la Băneasa (1974), secretar de stat în Ministerul de Interne și responsabil cu activitatea de contraspionaj (1977), adjunct al ministrului de Interne și responsabil cu „problemele de securitate internă”, ministru secretar de stat și șef al Departamentului Securității Statului (1987).  Totodată, „în paralel cu ascensiunea sa profesională, Iulian Vlad a fost ridicat în grad militar (23 august 1954 – locotenent major, 23 august 1957 – căpitan, 23 august 1962 – maior, 23 august 1964 – locotenent colonel, 30 decembrie 1967 – colonel, 6 iunie 1971 – general maior)” și general colonel (1988).

După decembrie 1989, Iulian Vlad a fost judecat și condamnat la 25 de ani pentru genocid. Însă, în 1993, a fost amnistiat de către președintele Ion Iliescu. Încă din primii ani postdecembriști, Iulian Vlad și-a construit propria versiune despre responsabilitatea lui personală și a instituției pe care a condus-o în ultimii ani ai regimului comunist pentru represiunea politică din ultimul deceniu comunist. L-a indicat drept țap ispășitor pe Tudor Postelnicu, predecesorul său în funcție și ultimul ministru de Interne comunist, învinuindu-l că ar fi pus Securitatea în slujba lui Nicolae Ceaușescu. În același timp, Iulian Vlad nu a ezitat încă din acești ani să se prezinte drept apărător al dizidenților români. Altfel, el declara că i-ar fi protejat și apărat pe Doinea Cornea și Gabriel Andreescu, afirmații care sunt reproduse și în dosarul publicat de Cotidianul. Toate aceste afirmații sunt însă contrazise de rapoartele interne ale Securității, inclusiv cele din anul 1989. Astfel, într-un plan de muncă al Direcției anchete penale pe trimestrul IV al anului 1989, sunt menționate principalele cazuri la care lucra această structură a Securității. Printre acestea, cel a dizidenților Doina Cornea și Radu Filipescu, „cercetați pentru săvîrșirea infracțiunii de propagandă împotriva orînduirii socialist” [9]. De altfel, completările existente la rubrica termen arată că „termenul [până la care va fi definitivată cercetarea penală] va fi ordonat de conducerea DSS”[10]. În septembrie 1989, șeful Securității era Iulian Vlad.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro




























Astra Film Festival 2017

VIDEO INTERVIU ​Hanka Kastelicova, producator executiv HBO Europe: Timpul mediu de productie pentru un film documentar HBO este de patru ani, dar am avut si cazuri in care totul s-a intins pe o perioada de 10-14 ani

Hanka Kastelicova, producator executiv HBO Europe, discuta in cadrul unui interviu despre implicarea HBO in productia de filme documentare si numarul mic de cinematografe din Romania: "De exemplu, filmul Lumea Vazuta de Ion B., regizat de Alexandru Nanau, a primit un premiu Emmy. Am continuat cu Alexandru si am produs filmul Toto si surorile lui, film care a fost nominalizat la Premiile Academiei Europene de Film, echivalentul Oscarului european".
  • Intra in articol pentru a citi principalele declaratii ale lui Hanka Kastelicova

3390 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    SRI=SECURITATE (Sâmbătă, 30 septembrie 2017, 18:29)

    Stef_and [utilizator]

    Si Sri + dna binomul care a inlocuit securitatea.
    Multumim celor care le-au creat.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi