Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Deriva la nivel inalt a politicilor de resurse umane in sanatate

de Marius Ungureanu     Contributors.ro
Joi, 31 august 2017, 13:54 Actualitate | Opinii

Marius Ungureanu
Foto: Arhiva personala

Zilele trecute, invitat într-o emisiune televizată, ministrul sănătății, domnul Florian Bodog, face o radiografie a stării sistemului de sănătate din România, pe care momentan îl are în coordonare. În rândul multiplelor aspecte abordate (mare parte din ele având deficiențe majore, cauzate în principal de greaua moștenire tehnocrată), problematica resurselor umane în sănătate ocupă un loc însemnat, domnul ministru primind numeroase întrebări pe această temă din partea realizatorului emisiunii.

Punând la un loc răspunsurile domnului ministru, se poate contura imaginea încă unui eșec previzibil în încercările de a convinge personalul medical să profeseze în România. Încercările domnului ministru de a croi răspunsuri la întrebările venite din partea realizatorului emisiunii denotă o slabă cunoaștere și stăpânire a câtorva noțiuni de bază privitoare la politicile de resurse umane în sănătate și – poate încă mai grav – privitoare la modul actual de formare a personalului medical din România.

Dar ce spune domnul ministru Bodog mai exact cu privire la personalul medical din România? În primul rând, întrebat despre motivele pentru care aceștia pleacă din România, dumnealui încearcă să ne readucă speranța, susținând că a fost contactat personal de un specialist în chirurgie toracică, șef de clinică în străinătate, care ar dori să revină în România. De altfel, aflăm că există la Ministerul Sănătății Centrul de Resurse Umane în Sănătate Publică, structură care “are o radiografie extrem de clară a ocupării cu personal medical a tuturor spitalelor din România și a necesarului pe următorii 20 de ani”. Conform domnului ministru, argumentele care ar trebui să convingă personalul medical să practice în România sunt pachetul salarial, unul pe care “puține țări din Europa îl asigură”, precum și un climat de siguranță. Momentan, spune domnul ministru, soluția pentru retenția personalului medical nu este reprezentată de “contracte, pe care ei le denunțau unilateral și interveneau tot felul de procese”, ci mai degrabă dacă “rezidentul poate se căsătorește, poate se îndrăgostește de oameni, de locuri”. În zonele rurale există soluții care presupun facilități privind asigurarea de locuințe, însă “rezultatele nu sunt foarte bune”. Pornind de la faptul că există spitale în care o secție funcționează cu un singur medic (lucru pe care domnul ministru îl consideră grav), ministrul Bodog se gândește la un alt sistem de rezidențiat, în care “rezidentul să fie angajatul spitalului județean efectiv, să aibă contract, să-și poată face rezidențiatul în spitalul în care optează pentru post și să încercăm să-l legăm”. Dar acest lucru se va întâmpla doar de la anul, pentru că anul acesta nu mai este timp ca lucrurile să fie schimbate. Dintr-o analiză preliminară a Centrului de Resurse Umane în Sănătate Publică, probleme de acoperire cu medici au în special județele din sudul țării, iar domnul ministru promite că se va preocupa personal ca pe specialitățile deficitare să fie scoase posturi la concursul de rezidențiat. Ca element de noutate, anul acesta, după examenul de specialitate se va organiza un “examen de ocupare de posturi la nivel național”. Nici nepotismul care se întâlnește la organizarea unor concursuri de ocupare de posturi nu va rămâne neadresat, pentru că domnul ministru are în vedere organizarea examenului național pe post, pentru că este mult mai greu pentru cineva “să intervină sau să forțeze mâna unei comisii din Minister să încline balanța” în favoarea cuiva anume. Tot domnul ministru ne spune și că medicii rezidenți “care sunt ținuți abuziv în gardă nu primesc bani”, dar, cu toate acestea, rezidenții nu neapărat doresc să plece în străinătate. Aflat în vizită în spitale aflate în apropiere de București, domnul ministru este mirat, totuși, cum de rezidenții nu aleg să practice în spitale aflate la 100 de km de București, în condițiile în care “100 de kilometri pe autostradă e nimic”.

Dincolo de faptul că unele din soluțiile gândite de domnul ministru sunt vizibil sortite eșecului chiar și la o analiză făcută de cineva care nu are expertiză în politici de resurse umane în sănătate (spre exemplu, domnul ministru își pune speranțele în garanția corectitudinii conferite de o comisie din Ministerul Sănătății, în condițiile în care doar cu câteva minute înainte relata un episod în care o comisie a Ministerului Sănătății a elaborat specificații tehnice pentru achiziția aparatură într-un mod care direcționa achiziția către un anumit furnizor), unele aspecte merită o analiză mai detaliată pentru cei care nu sunt familiari cu domeniul. Cele mai importante trei aspecte sunt Centrul de Resurse Umane în Sănătate Publică, organizarea formării în rezidențiat și retenția personalului medical în zonele și în specialitățile deficitare.

Înființarea Centrului de Resurse Umane în Sănătate Publică la nivelul Ministerului Sănătății este o inițiativă absolut admirabilă, o asemenea structură fiind esențială în formularea și coordonarea implementării politicilor de resurse umane în sănătate la nivel național. Din păcate, lucrurile admirabile se opresc aici. Pentru că această structură rezultată, de fapt, din reorganizarea la nivelul Ministerului a fostei Direcții Generale Resurse Umane, Juridic și Contencios, nu a fost operaționalizată încât să răspundă dezideratului domnului ministru de a fi un sprijin pentru personalul medical care dorește să se întoarcă să profeseze în România. Nevoile angajaților care lucrează în această structură, care datează de multă vreme, nu au fost nici până acum împlinite – oamenii sunt în continuare îngropați în maldăre de hârtii, sunt insuficienți numeric, nu sunt empowered și nu au un plan concret de activități gândit de conducerea Ministerului. Într-o țară preocupată cu adevărat de atragerea personalului medical plecat, această structură ar putea fi accesată oricând, ar putea oferi informații specifice despre proceduri de recunoaștere și echivalare, ar comunica facil și la timp cu potențialii beneficiari. Faptul că, din spusele domnului ministru, această structură “are o radiografie extrem de clară a ocupării cu personal medical a tuturor spitalelor din România și a necesarului pe următorii 20 de ani” este cel puțin îndoielnic. Asemenea informații, rezultate în urma unui proces riguros de planificare și previzionare a nevoilor de forță de muncă, nu pot fi mai străine sistemului de sănătate din România. În paranteză fie spus, România nu are pus la punct în acest moment un proces structurat de identificare a nevoilor de resurse umane. Aceste nevoi sunt estimate ad-hoc, prin consultarea Universităților de Medicină și Farmacie și a Direcțiilor de Sănătate Publică Județene. În felul acesta, nu este de mirare că România formează, spre exemplu, medici pediatri și medici de geriatrie & gerontologie mai mult sau mai puțin în aceleași proporții ca acum 30 de ani, când structura demografică și profilurile de morbiditate în România arătau radical diferit de momentul de față.

Organizarea formării în rezidențiat este un aspect prezentat incorect și incomplet de domnul ministru. Conform acestuia, rezidențiatul pe post este de domeniul istoriei, iar scoaterea la concurs a posturilor în specialități deficitare se va realiza în acest an la dorința expresă a dumnealui. Ei bine, conform Ordonanței Nr. 18 din 29 August 2009, aflată încă în vigoare, “[r]ezidențiatul se organizează în următoarele forme: pe locuri și pe posturi și are o durată cuprinsă între 3 și 7 ani, în funcție de specialitate.” (Art. 2, alin. (1) al actului normativ menționat). Rezidențiatul pe post (introdus cu un an mai devreme, de fapt, prin Ordonanța Nr. 12 din 30 Ianuarie 2008) îl=lnseamnă că rezidenții care își aleg unul din posturile din specialitățile deficitare se angajează să lucreze în instituția în care se află respectivul post un număr de ani cel puțin egal cu durata pregătirii în rezidențiat (Art. 18, alin. (7) al actului normativ menționat), și nu 5 ani de zile, cum eronat menționează domnul ministru. Această obligație este prevăzută într-un act adițional la contractul de muncă, iar dacă nu este respectată de către medicul rezident “îl obligă pe acesta la suportarea tuturor cheltuielilor ocazionate de pregătirea sa profesională, respectiv a cheltuielilor de personal pe perioada pregătirii în rezidențiat, precum și la restituirea primei de instalare, proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită, conform actului adițional la contractul individual de muncă.” (Art. 18, alin. (8) al actului normativ menționat). Printr-o decizie a Înaltei Curți de casație și Justiție din anul 2015, “sintagma <<cheltuieli de personal>> nu include salariile primite de medicul rezident pentru munca desfășurată în perioada rezidențiatului, iar drepturile salariale încasate nu pot fi restituite cu titlu de cheltuieli ocazionate de pregătirea profesională, în situația în care medicul rezident nu își respectă obligația asumată de a continua raporturile de muncă pentru o anumită perioadă cu spitalul în care a desfășurat programul de rezidențiat”. Pe scurt, medicii rezidenți care au optat pentru rezidențiatul pe post pot să nu ocupe postul după finalizarea pregătirii în rezidențiat, iar consecințele sunt minore. Consecința? Spitalul a avut blocat un post pentru o durată cuprină între 3 și 7 ani, iar la finalul acestei perioade, când proaspătul medic specialist ar trebui să apară în spital, acesta nu mai apare, de fapt. Deși decizia ÎCCJ datează din anul 2015, acest mod de organizare a pregătirii în rezidențiat nu a fost ajustat. În fapt, o soluție care ar trebui să contribuie la remedierea deficitului de medici contribuie, paradoxal, la adâncirea deficitului de medici. Revenind la spusele domnului ministru, nici scoaterea la concurs a posturilor în specialități deficitare nu se va realiza  la dorința expresă a dumnealui, ci este o obligație prevăzută la Art. 18, alin. (3) al OG 18/2009 și datează încă din 2009.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro


























​MASA ROTUNDA Ce fac si ce ar putea sa faca bancile pentru economie si companii? Economistii sefi ai primelor 3 banci comerciale, in dialog cu cititorii  HotNews.ro, luni, de la ora 9:00

Am vazut saptamana trecuta ca Institutul de Statistica a anuntat o crestere economica record - insa analistii si economistii, ne anuntam ca de fapt lucrurile nu sunt chiar atat de roz. Este economia bine finantata in acest moment? Se fac investitii private? Dar publice? Cum pot ajuta bancile mai mult economia, statul si companiile private? La toate aceste intrebari vor raspune Horia Braun, economistul sef al BCR, alaturi de Florian Libocor (economistul sef al BRD-GSG) si de Andrei Radulescu (economist sef al BT) in cadrul mesei rotunde care va avea loc, luni, 20 noiembrie, incepand cu ora 9:00.

805 vizualizari

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi