A inceput in forta colonizarea pesedista. Statul in deriva, presedintele Iohannis paralizat

de Dan Tapalaga     HotNews.ro
Miercuri, 2 august 2017, 14:10 Actualitate | Opinii

Dan Tapalaga
Foto: Hotnews
Uluitor comunicatul presedintiei dupa sedinta de marti a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT)! Ar fi fost de asteptat ca valul de plecari din institutiile de forta, armata, politie si servicii secrete, sa constituie subiect prioritar. Din comunicarea oficiala rezulta ca subiectul nu a fost pus macar in discutie. Din informatiile HotNews.ro, in scurta sedinta CSAT nu s-a pomenit nimic despre hemoragia de ofiteri din sistem. Este, daca vreti, inca un simptom al unui stat in deriva, cu institutii tot mai slabite, supus unei agresiuni politice de tip Erdogan, in varianta romaneasca.

De ce-ar fi trebuit, totusi, sa se ocupe CSAT de modul in care Guvernul gestioneaza pensiile speciale? Ce treaba avea presedintele cu pensionarile masive din politie, armata si servicii? Cand pleaca sute de politisti intr-o singura zi, cand pe holurile ministerului de interne se bulucesc ofiteri de 40 de ani cu dosarul de pensionare sub brat, cand in armata tensiunile ating cote alarmante si cand seful de stat major e pe punctul sa explodeze, cand din serviciile secrete, pe langa schimbarile masive de la varf, pleaca prin pensionare aproape jumatate din conducerile judetene, cand seismul pare provocat in mod deliberat de Guvern, care alta institutie are obligatia de analiza in ce masura toate acestea nu reprezinta tot atatea vulnerabilitati pentru statul roman?

Daca slabirea institutiilor de forta nu este subiect de competenta CSAT, daca fierberea din Armata si Politie nu reprezinta un motiv serios de analiza la cel mai inalt nivel, atunci ce mai este? In fata unei crize de asemenea amploare in sistem, presedintele Klaus Iohannis era obligat sa puna in discutia CSAT in ce masura capacitatea unor institutii-cheie este afectata. Politica Guvernului a generat un val de pensionari fara precedent, cu pierderea unor oameni ajunsi la apogeul carierei, cand se prezuma ca functioneaza cu maxim de randament. Statul a investit ani de zile bani si resurse pentru a-i forma ca specialisti in domeniilor lor, fie ca vorbim de politie, armata sau servicii. Nu se poate ca retragerile masive sa nu faca macar obiectul unei analize la nivelul CSAT iar tema, de maxim interes, sa fie anuntata opiniei publice.

Nu faptul ca Guvernul Dragnea-Tudose umbla la pensiile speciale reprezinta o problema si un motiv de ingrijorare, ci modul foarte suspect in care o fac. Este foarte bine ca guvernul PSD incearca sa limiteze pensiile speciale, sa corecteze excesele dupa ce tot un guvern PSD le-a generat in urma cu doi ani. De apreciat ca PSD nu persista in eroare, dar nu cred deloc in buna credinta a lui Liviu Dragnea, Olguta Vasilescu si Mihai Tudose.

Daca doreau intr-adevar sa puna capat aberatiilor generate de modificarile legislative pe care tot partidul lor le-a operat, trebuiau sa o faca din scurt, peste noapte. Daca tot te plangi ca bugetul tarii este puternic grevat de plata acestor pensii speciale, de ce OUG-ul cu care ai tot amenintat de luni bune nu intra in vigoare maine? De ce noile reguli de pensionare, mai drastice, se aplica abia in septembrie? De ce Guvernul PSD invita practic cat mai multi ofiteri din politie, armata si servicii sa profite de vechile reguli si sa plece repede varandu-le o pensie grasa in buzunar?

Repet, daca ai deja o problema cu plata pensiilor speciale foarte mari, este absurd si ilogic sa incurajezi alte mii de persoane sa iasa la pensie pentru a beneficia de vechiul mod de calcul oferindu-le suficient timp sa iasa din sistem, in loc sa actioneazi rapid pentru a  limita la maxim numarul viitorilor pensionari de lux. Repet si subliniez: faptul ca se umbla la pensiile speciale e bine, faptul ca se aplica doar din septembrie e foarte rau si ascunde alte intentii.

Suspectez guvernul si PSD ca prin aceasta miscare doreste pur si simplu incalecarea institutiilor de forta, colonizarea sau erdoganizarea lor in stil pur romanesc. Dragnea&PSD nu-i taraste pe ofiterii din politie, armata si servicii afara cu suturi in spate, dupa modelul Erdogan, riscand astfel scandaluri rasunatoare, proteste si procese. Epurarile din institutiile-cheie se produc mult mai insidios si perfid, oamenii sunt platiti cu bani grei sa plece si sa taca. PSD va umple rapid golurile din sistem cu oamenii lor, cel putin in politie si armata. Klaus Iohannis a profitat in mod evident de situatie pentru a-si impune oamenii lui in serviciile secrete, dar ramane de vazut in ce masura vor ramane ai lui dupa valul de ocupatie pesedista.

Nu m-ar mira daca urmatorul pas va fi taierea pensiilor speciale in cazul magistratilor, tot cu scopul de a determina plecari masive din sistem, urmate de colonizarea sistemului in forta cu procurori si judecatori agreati.

Presedintele Klaus Iohannis crede, poate, ca si-a intarit si el cotrolul asupra SRI, unde a profitat de situatie pentru a opera schimbari la varf, dar nu vede padurea de copaci. Nu realizeaza, poate, cum Dragnea si PSD cotropesc institutie dupa institutie, dintre cele care ar trebui sa asigure echilibrul in stat. Ultima tinta este Curtea de Conturi, unde schimba legea ca sa poata trimite ingineri in functia de presedinte, dar este doar o ultima mutare dintr-un lung sir. Va reamintesc ca PSD a deschis precedente extrem de periculoase stabilind ca sefia unui serviciu secret poate fi stabilita prin ordin de ministru (cazul DIPI) si fara sa mai treaca prin avizul CSAT, la fel in cazul numirii presedintelui ANCOM. Tot majoritatea PSD a dezincriminat conflictul de interese fara ca presedintele Klaus Iohannis sa miste un deget pentru a intoarce legea in Parlament.

Reactia institutionala si a opiniei publice la acest fenomen periculos sunt cvasi-inexistente. Intr-un text exceptional intitulat “Ce tara ne pregateste Liviu Dragnea. Primele tendinte”,  publicat pe data de 12 iulie, jurnalistul Liviu Avram atragea atentia “ca se schimbă din temelii fundamentele pe care se sprijinea până acum această ţară”.
  • “Lucrarea e abia la început, dar prea merg toate în acelaşi sens ca să nu le considerăm o tendinţă. Şi dacă ne uităm de sus la stadiul actual al lucrărilor, putem vedea următoarele: preşedintele ţării este sortit maximei izolări, Parlamentul poate dispune discreţionar, ba chiar iraţional de Guvern (cazul Grindeanu e elocvent), miniştrii dispun de aleşii locali prin modul de alocare a resurselor, iar aleşii locali dispun de funcţionărimea din subordine (…) Ultima instanţă la care acesta mai putea apela, Curtea Constituţională, pare să-şi fi abandonat acest rol. Spre exemplu, de vreun an şi mai bine, în toate deciziile care vizează infracţiuni de corupţie sau de serviciu, CCR arată o grijă deosebită grijă exclusiv faţă de drepturile făptaşilor şi niciodată faţă de drepturile victimelor. Or asta este deja, în sine, o altă tendinţă, dar care merge în acelaşi sens”, scria Liviu Avram acum o luna. Tendinta sesizata atunci s-a accelerat si agravat intre timp.
Asaltul final se va da asupra justitiei. Nu vreau sa ma gandesc cum vor arata legile justitiei anuntate deja pentru sfarsitul lunii august de ministrul Tudorel Toader si cerute insistent de Liviu Dragnea si PSD. Iar declaratia de razboi facuta marti seara la Antena 3 de Liviu Dragnea anunta determinarea liderului PSD de a calca totul in picioare pentru a-si subordona statul.

In lupta anticoruptie deja nu se mai intampla mare lucru si nu este deloc clar de ce DNA, de pilda, nu mai primeste sesizari pe cazuri mari de coruptie. Curtea Constitutionala a scos serviciile secrete din circuit in ce priveste ancheta propriu-zisa, dar nu le-a oprit catusi de putin sa trimita informatii sau sa sesizeze parchetele cu cazuri de coruptie. Or, din moment ce coruptia a ramas mai departe in strategia de aparare drept vulnerabilitate la adresa sigurantei nationale, nimic nu justifica abandonarea temei de catre institutiile-cheie.  Repet, vorbim de cazurile de mare coruptie – de sase luni n-am prea vazut nici un dosar nou. N-as prea crede ca asta se explica prin faptul ca pesedistii nu fura.

Statul roman a intrat in deriva si intr-un proces de degradare institutionala fara precedent. Am trait ca jurnalist epoca Nastase, cand intre 2000 si 2004 statul a fost capturat, colonizat si institutiile-cheie anihilate sau puse sub totala comanda politica. A fost nevoie de un deceniu dupa aceea pentru a restabili echilibrele in stat, iar astazi o luam de la capat.


Citeste mai multe despre   




















Intreb BT. Intalnire online: Credite pentru IMM-uri, in 2018. Doi specialisti raspund intrebarilor cititorilor, vineri, de la ora 12:00

Doi specialisti in credite pentru IMM de la Banca Transilvania raspund vineri, 15 decembrie 2017, de la ora 12.00 la intrebari puse de cititorii StartupCafe.ro si HotNews.ro, la o noua intalnire online "Intreb BT", pe tema creditelor pentru intreprinderi mici si mijlocii - IMM. Daniel Szekely si Marsela Petreus vor raspunde la intrebari pe teme precum planificarea creditarii, la inceputul unui nou an de business, tipuri de credite, in functie de nevoile afacerii, tipuri de garantii.
  • Pune intrebarile folosind formularul de comentarii de pe StartupCafe.ro

47636 vizualizari

  • -42 (76 voturi)    
    paralizat (Miercuri, 2 august 2017, 14:14)

    bobyrou [utilizator]

    hai ca sunteti glumeti... iohannis este paralizat din prima zi de cand a preluat functia. Ii convine, doarme si primeste bani.
    • +9 (35 voturi)    
      Furnicile-s în zahăr iar mușchii-s atrofiați (Miercuri, 2 august 2017, 16:23)

      harapalb [utilizator] i-a raspuns lui bobyrou

      Cei care au dat minus sunt în totală negare...

      În loc să avem opinii care să Oblige opoziția să meargă pe drumul cel bun, să dăm mesajul clar, concret, că dorim mult mai mult față de lehamitea care a pus stăpânire peste ea, noi nu știm decât să dăm plusuri când apare pe ecran PNL, Iohannis sau USR și minusuri când apare PSD.

      Balaurul socialist nu doarme și nu e paralizat. E tupeist, viclean, se organizează și se extinde încontinuu, fără să obosească. Opoziția și președintele sunt ca un medic care a primit o urgență și stau și se uită în gol, neputincioși, la pacient care se stinge pe zi ce trece, încet, dar sigur...
      • +2 (12 voturi)    
        ne lipseste total analiticul impartial, increderea (Miercuri, 2 august 2017, 18:26)

        padrepadrone [utilizator] i-a raspuns lui harapalb

        moralul si dramul traditional de intelepciune care a mentinut vie atat speranta cat si unitatea romanilor.
        Asa suntem noi: efervescenti la inceputuri, molai la continuare si revansarzi spre finalizare: legenda mesterului Manole, balada mioritei, baltagul, morometii, samd, au aparut ca rezultat natural al acelei natiuni asuprite din toate partile care se incapataneaza sa supravietuiasca.
        Rezultatele se vad clar in infantilismul cu care intelegem, sprijinim si promovam democratia, statul de drept si libertatea pesedeului de a dispune democratic de "victoria majoritatii" obtinuta fara scrupule.
        Marturie a acestui paragraf sta chiar articolul prezent: adica tratam pesedeul ca legitim, ii acordam sansa de liberalizare legitima in tandemul toxic cu peneleul(celebrul usele pus in genunche de Basescu), demolam convingatori institutia presedintelui jucator si, la final, ne lamentam de mama focului ca pesedeul isi aroga puterea exact dupa modelul clasic arhicunoscut: noi conducem, voi executati
        In contextul in care istoria specifica clar tendinta de evolutie a clasei politice romanesti impotriva intereselor nationale ale romanilor de dinainte de rege, din timpul regalitatii si dupa; iar cand ielitele politice au dat de libertate, a venit prapadul, urmeaza potopul; un subiect jurnalistic de mare importanta: sariti ca ne acapareaza alesii!!!
        Dar de contracarare nu spuneti nimic stimate autor supravietuitor al regimului autoritar, dar totusi dragalash, al lui nastase ?
      • +9 (15 voturi)    
        Vă mai aduceți aminte de președintele anterior? (Miercuri, 2 august 2017, 21:29)

        Nyk1 [utilizator] i-a raspuns lui harapalb

        Cel care, chiar și când pierdea alegerile, le câștiga, mituind câțiva UNPRiști pentru a construi guverne non-PSDiste?

        Fără îndoială că PSDiștii râd pe sub mustață (la propriu!) că nu mai au un asemenea adversar.
  • -12 (38 voturi)    
    Sa nu exageram (Miercuri, 2 august 2017, 14:18)

    Bogdan_100 [utilizator]

    Intre penibilul cariat de teleorman si agresivul presedinte turc e o diferenta uriasa de clasa. Orica
    • +16 (32 voturi)    
      intleg ca il apreciezi pe Erdogan?! (Miercuri, 2 august 2017, 14:53)

      Hans Metter [utilizator] i-a raspuns lui Bogdan_100

      sau pe Dragnea?... nu prea inteleg
    • +11 (27 voturi)    
      You're right, dracna e prea prost (Miercuri, 2 august 2017, 15:38)

      Wanheda [utilizator] i-a raspuns lui Bogdan_100

      ca sa existe si totusi exista.
  • +27 (35 voturi)    
    Tare imi vine sa cred ca ai dreptate (Miercuri, 2 august 2017, 14:27)

    christibala [utilizator]

    Oare cati oameni de bun simt vor mai parasi Romania? Cati oameni de afaceri isi vor muta operatiunile in afara tarii? Cati studenti vor face primul pas in viata in Vestul Europei? Mobilitatea profesionala e acum fara precedent. De ce am ramane pe termen lung intr-un sistem corupt si trist?
  • -27 (43 voturi)    
    iesirea la pensie e legala! (Miercuri, 2 august 2017, 14:30)

    king david hotel [utilizator]

    asa ca nu e nimic neobisnuit, nu?
    • +26 (36 voturi)    
      pentru asistatul social nu e nimic neobisnuit (Miercuri, 2 august 2017, 15:10)

      bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui king david hotel

      Normal, cind stai ca "king"-ul la birt si astepti sa vina ajutorul social nu vezi nici o problema. Da' pentru noi, astia, platitorii de taxe, e o mare problema sa incasezi de la stat si pensie si salariu, mai ales la 40 de ani.
      • -9 (25 voturi)    
        zau? asta e argumentul tau? (Miercuri, 2 august 2017, 16:34)

        king david hotel [utilizator] i-a raspuns lui bogdan1477

        statul la birt?
        • +5 (13 voturi)    
          hehe (Miercuri, 2 august 2017, 19:02)

          transpenibilus [utilizator] i-a raspuns lui king david hotel

          Argumentul e altul dar nu apuci sa-l afli pentru ca mereu il cenzureaza Hotnews. Pasami-te Hotnews ii considera pe postacii Rusiei si ai PSD prea sensibili ca sa afle ce li se raspunde cu adevarat. Hai ca te-ai prins, da-te-n m[#rezist]
          • +1 (1 vot)    
            acum e mult mai bine! (Joi, 3 august 2017, 15:15)

            king david hotel [utilizator] i-a raspuns lui transpenibilus

            asa argument, asa creier!
            La cat mai multa!
      • +2 (2 voturi)    
        Interzicerea (Joi, 3 august 2017, 14:11)

        tudorl [utilizator] i-a raspuns lui bogdan1477

        prin ordonanta de urgenta a cumularii pensiei cu salariu.E greu,dar nu imposibil. Patriotii romani fug dupa avantaje materiale,iar Romania,pentru care au jurat credinta,poate sa mai astepte.
        • 0 (0 voturi)    
          Ei, nici chiar asha (Joi, 3 august 2017, 16:23)

          bogdan1477 [utilizator] i-a raspuns lui tudorl

          Cei care sajung la virsta de pensionare normala si decid sa mai munceasca primesc si pensie si salariu peste tot in lume.
          La noi a dat Boc o lege cum ca nu ai voie sa cumulezi pensia cu salariul la STAT, dupa care au sarit multi cu pensii si salarii mici ca ei nu se descurca cu pensia, si solutia a fost ca nu poti fi pensionar + salariat cu salariul de peste x lei (1200, 1500, nu mai retin).

          Aici ar fi suficient sa interzica cumulul de pensie si job la stat pentru cei cu pensii speciale, mai ales daca e vorba de persoane pensionate inainte de virsta legala. Si ineinteles, un prag maxim de salariu care poate fi cumulat cu pensia. Ca nu se duce nici un umflat din ala pe salariu de 1500 de lei cind are pensie de 10.000.
    • +21 (27 voturi)    
      @king david hotel (Miercuri, 2 august 2017, 16:25)

      adrian_rolland [utilizator] i-a raspuns lui king david hotel

      E legala dar imorala.... Cind tu cotizezi cu 20 de ani mai putin decit un pulete dar ai pensia mai mare decit salariul... e IMORAL!!!!
      • -11 (23 voturi)    
        corect! dar nu despre moralitate e vorba (Miercuri, 2 august 2017, 16:34)

        king david hotel [utilizator] i-a raspuns lui adrian_rolland

        altfel, cat de moral e sa spui ca ai cumparta 6 acse din meditatii?
        • +7 (15 voturi)    
          perfect moral (Miercuri, 2 august 2017, 17:58)

          gwolf [utilizator] i-a raspuns lui king david hotel

          exista credite, sunt mijloace.

          eu am 3 case si platestc 2700 lei rate lunare pentru ele. Si asta pentru ca nu vreau sa le inchid. Iar eu sunt un simplu salariat.

          De ce nu poate un ditamai sef de stat, fost primar, presedinte de partid, si om de 50+ ani sa-si permita inca 3 ?

          Eu daca nu am la 50+ inca 3 se cheama ca sunt mare prost, muncesc degeaba.

          ce e tembelismul asta comunist? ce e comparatia asta de cacat? esti la carciuma cu cersetori care-i uras pe chiaburi, unde te crezi?
          • 0 (2 voturi)    
            ma cred pe un forum (Joi, 3 august 2017, 15:16)

            king david hotel [utilizator] i-a raspuns lui gwolf

            unde se discuta pe baza de argumente si putina politete.
    • +7 (11 voturi)    
      Hmm ... (Miercuri, 2 august 2017, 18:41)

      motanul_gri [utilizator] i-a raspuns lui king david hotel

      Tinand cont ca legea in baza careia se iese la pensie a fost ticluita in urma cu cativa ani in laboratoarele aceluiasi PSD, ne putem astepta la orice de la ea, mai putin la ce ar fi obisnuit, normal sau de bun simt.

      Cum ar fi de exemplu sa te pensionezi la 45 de ani, cu pensie de mii de euro lunar, apoi de a doua zi sa te reincadrezi pe aceeasi functie, cumuland si salariul.
  • -23 (49 voturi)    
    statul a investit si in doctori! (Miercuri, 2 august 2017, 14:34)

    king david hotel [utilizator]

    cei pe care base ii trimitea afara din tara! Si nu-mi amintesc ca hn sau dl. tapalaga sa fi inndraznit sa critice pe presedinte!
    • +14 (28 voturi)    
      Oare de ce unii nu folosesc capul pentru a gandi? (Miercuri, 2 august 2017, 15:32)

      LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui king david hotel

      Cat investeste statul in doctori? Ca din cate stiu, sunt putine locuri fara plata... Si mai important, cum ii trimitea Basescu pe doctori afara din tara? Ca din cate stiu Presedintele nu are nici un fel de atributiuni in ceea ce priveste doctorii (nu salarii, locuri de munca, NIMIC)! Poti da macar un exemplu care sa contrazica asta? Si sa nu spui ca Guvernul sau parlamentul erau PSD-iste (desi nici mcar asta nu inseamna ca Basescu dicta), cat timp a avut intr-adevar PSD-ul majoritatea absoluta, cum are PSD-ul acum? Pe cand in ce priveste apararea nationala, asta da, FACE parte din atributiile presedintelui.
      • +6 (12 voturi)    
        Scuze (Miercuri, 2 august 2017, 16:44)

        LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui LiviuX

        Am vrut sa spun ca guvernul si parlamentul erau PDL-iste... Si ca PDL-ul nu a avut o majoritate absoluta ca PSD-ul acum.
    • +7 (17 voturi)    
      Băse trimitea pe toţi afară, nu "doctorii" (Miercuri, 2 august 2017, 16:00)

      Mart [utilizator] i-a raspuns lui king david hotel

      Din nefericire "doctorii" sunt aici, în instituţiile statului, şi sunt fără număr, agramaţi, imbecili, care nici nu-şi cunosc atribuţiunile de serviciu. Dacă vorbeşti de medici, aceia da, pleacă, fiindcă statul nu a investit în ei şi statul nu le asigură salarii ca la "doctori"
    • +9 (21 voturi)    
      Tipic pt pesedaci atunci cand nu mai au (Miercuri, 2 august 2017, 16:11)

      Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui king david hotel

      argumente, adica aproape intotdeauna : apeleaza la "argumentul" "Voi vorbiti, voi care-i omorati pe negrii?"
      • -6 (18 voturi)    
        exact asta faci si tu (Miercuri, 2 august 2017, 16:36)

        king david hotel [utilizator] i-a raspuns lui Susufler0

        atunci cand afirmi despre cineva cu alta opinie ca este "pesedac"!
        • +2 (14 voturi)    
          Cvasitotalitatea postarilor tale arata (Miercuri, 2 august 2017, 17:22)

          Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui king david hotel

          cine esti "!

          PS. Faptul ca nu esti un taliban pesedist nu inseamna ca nu am dreptate.

          PPS. Sunt destui pe site-ul acesta care de multe ori au opinii diferite, uneori total diferite de ale mele, dar oamenii sunt departe de a fi pesedisti. Ar fi insa o "indecenta" din parte-mi sa-i numesc.
          • 0 (10 voturi)    
            si? ce legatura are? (Miercuri, 2 august 2017, 19:26)

            king david hotel [utilizator] i-a raspuns lui Susufler0

            ca sunt sau nu pesedac, taliban sau nu are nicio relevanta in argumentarea ta.

            In afara de argumentum ad personam esti nul!
            • +2 (8 voturi)    
              Recursul intotdeauna la epoca lui Basescu: (Miercuri, 2 august 2017, 22:17)

              Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui king david hotel

              (cum era in vremea lui; ce-a facut sau n-a facut el; ce ar fi trebuit sa faca in opinia pesedistilor, etc), de cate ori se impotmolesc social democratii in cate ceva si sunt luati la bani marunti, deci adoptarea metodei "ai vostri nu au fost mai breji" este ceea ce critic eu. Nu-i nimic personal !

              PS. Incearca sa intelegi si sa accepti asta ! Daca poti... daca vrei...
  • +12 (28 voturi)    
    Nu m-as alarma chiar asa (Miercuri, 2 august 2017, 14:37)

    benicio [utilizator]

    Pana la urma, e vorba de o improspatare a cadrelor, pleaca unele cadre si asa obosite, din vechea garda, si vin in locul lor cadre mai tinere. Poate sa fie un lucru bun asta.

    In ceea ce priveste asaltul asupra justitiei da, ma astept la nasoale. Sper sa mai aiba lumea energie sa iasa in strada. Multa energie...
    • +10 (20 voturi)    
      La 45-50 de ani esti in varsta ? (Miercuri, 2 august 2017, 16:18)

      Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui benicio

      Si chiar crezi ca inlocuirea fizica "post pe post" a celor in care s-a investit in pregatire, in cursuri in SUA, la Bruxelles, etc da roade imediat ? M-am referit evident la militari !

      PS. "Vechea garda" a cam fost inlocuita in ultimii 27 de ani de "noua garda" care acum pleaca masiv !
    • +2 (2 voturi)    
      Problema (Joi, 3 august 2017, 14:19)

      tudorl [utilizator] i-a raspuns lui benicio

      e ca nu pleaca ci,convinsi ca sunt de neinlocuit,se angajeaza din nou tot pe aceleasi functii sau mai bune,cumuland pensia cu salariul.Cinstea,onoarea si demnitatea sunt necunoscute pentru acesti indivizi.
  • +4 (10 voturi)    
    :))) (Miercuri, 2 august 2017, 14:45)

    Kevi [utilizator]

    Pentru ca "Noaptea, ca hotii!" :))))
  • -11 (31 voturi)    
    nu-l treziti pe ficus nici cu matanii (Miercuri, 2 august 2017, 14:50)

    mnicku [utilizator]

    el stie una si buna ............. relax.
    • -2 (6 voturi)    
      he's alive and kicking (Miercuri, 2 august 2017, 22:38)

      om simplu din multime [utilizator] i-a raspuns lui mnicku

      imparte posturile cu tizu, nicu dracnea.
      cum s'a stabilit la grivco.
  • +28 (36 voturi)    
    pacat (Miercuri, 2 august 2017, 14:56)

    razeshu [utilizator]

    am asa un sentiment ca am fost parasiti complet, parca am fi in '45.
    Ciolos se joaca singur de-a platforma, Iohanis se da cu bicicleta, USR ul e adancit in dezbateri fara sfarsit despre LGBT si drepturile lor ... .
    Iar pe afara - Americanii au problme in Coreea de Nord, Merkel are alegeri iar Macron trebuie sa se apuce cumva de reformele alea inainte sa ii scada popularitatea in primele luni pana la nivelurile lui Holland la final d emandat.
    In tot acest timp smenarii nostri joaca si danseaza fara nici o opreliste . :(
    • +8 (12 voturi)    
      mai lipsesc: (Miercuri, 2 august 2017, 15:30)

      suckthepen!!!!! [utilizator] i-a raspuns lui razeshu

      vesnica pomenire, lumanarea si ultima bomboana pe coliva ROMANIEI !)))))
  • +17 (29 voturi)    
    Pleaca uneltele sistemului (Miercuri, 2 august 2017, 15:05)

    Explicit [utilizator]

    Adica daca pleaca fripturistii, incompetentii si complicii politrucilor va fi si mai rau?

    Cei care se inghesuie acum la pomana pensiilor speciale sunt aceiasi milogi incompetenti care au inchis ochii la toate expeditiile de jaf ale politrucilor in buzunarele cetatenilor.

    Ei sunt cei care n-au fost in stare sa afle ca Hexifarma vinde apa de ploaie in loc de dezinfectante; sunt cei care au aflat ca mine, din presa, ca exista mii de Secureanu peste tot pe unde statul e majoritar, ei sunt cei care au complotat cu talharii din politica toate jafurile si tunurile date in ultimii 20 de ani.

    Astia care pleaca acum sunt trupetii penibili si arivisti ai sistemului, martori tacuti si interesati ai jafurilor. Ei isi iau acum partea lor din prada: renta viagera din banii celor pe care au pretins, ipocrit si mincinos, ca ii slujesc!
    • +4 (10 voturi)    
      Esti mult prea optimist iar optimismul tau, (Miercuri, 2 august 2017, 16:22)

      Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui Explicit

      nu prea inteleg pe ce se bazeaza !
      • +6 (10 voturi)    
        Nu de optimism e vorba (Miercuri, 2 august 2017, 16:59)

        Explicit [utilizator] i-a raspuns lui Susufler0

        ci de faptul ca aparatul de stat e in putrefactie etica si incompetenta cronica de foarte multa vreme, tocmai cu acesti fripturisti in activitate. Si nu, cei care vin nu sunt altfel, tot pe pile au ajuns acolo, tot ca sa adune bani indiferent cum.
    • +11 (15 voturi)    
      foarte de acord (Miercuri, 2 august 2017, 16:51)

      Andrei3Bunescu [utilizator] i-a raspuns lui Explicit

      pe fripturistii astia se bazau institutiile noastre? Pe unii care sunt gata sa se pensioneze la 40 de ani doar ca sa beneficieze de niste privilegii?
      Se face de bunavoie, deci ne meritam erdoganizarea tarii.
      • 0 (10 voturi)    
        doar au jurat credinta tarii! (Miercuri, 2 august 2017, 18:00)

        king david hotel [utilizator] i-a raspuns lui Andrei3Bunescu

        si sacrifiicu!

        dar sa-si sacrifice pensia pentru "tara".....lasa, poate se sacrifica altii!
    • +8 (10 voturi)    
      De unde ști că pleacă? (Miercuri, 2 august 2017, 16:56)

      nick24 [utilizator] i-a raspuns lui Explicit

      mulți se vor reangaja, cumulând pensia mare cu salariul mare, la cererea tuturor din cauza penuriei de cadre specializate în care s-au învestit 10 ani, au activat 5 cu pricepere și apoi au ieșit la pensie...că au făcut vechimea.
    • +4 (8 voturi)    
      Procedeu (Miercuri, 2 august 2017, 19:43)

      motanul_gri [utilizator] i-a raspuns lui Explicit

      In incercarea de subordonare a institutiilor, pesedistii folosesc tactica "batul si morcovul". Batul este inasprirea conditiilor de iesire la pensie si de indexare periodica a cuantumului acesteia. Morcovul este amanarea aplicarii pana in septembrie, pentru a da ragaz celor vizati sa isi faca anumite calcule si sa decida pe ce drum pornesc.

      In relatia cu armata, politia si serviciile, pesedistii in mod deliberat nu au ars toate podurile in urma lor. Au lasat loc de buna ziua pentru cei care vor sa inteleaga cine este jupanul si in buzunarul cui se afla acum cheia de la camara cu dulciuri.

      Problema este ca numirile in functii se fac in aceste institutii pe cale ierarhica. Deci, in conditiile plecarii unui numar masiv de politisti sau militari, teoretic ar putea fi simplu ca in locul lor sa fie adusi exact cei mai obedienti sau mai dispusi la impartirea "prazii".
  • +16 (24 voturi)    
    Pin la urma de vina sunt alegatorii (Miercuri, 2 august 2017, 15:13)

    bogdan1477 [utilizator]

    Nu putem vota o data la 5 ani dupa care sa ne asteptam ca presedintele sa ne scoata din toate belelele generate de un PSD care domina toata scena politica. Cind or prezenta modificarile pe justitie probabil va fi nevoie de io noua iesire in strada. In rest, sa-i lasam pina-n 2020 sa se faca de ris de tot, iar la urmatoarele alegeri tot romanul care nu e din poporul PSD sa-si faca timp sa iasa la vot, ca sa nu ne mai conduca reprezentantii asistatilor si pensionarilor senili.
  • +7 (21 voturi)    
    Dan Tapalaga, a fost suficient un deceniu (Miercuri, 2 august 2017, 15:29)

    Susufler0 [utilizator]

    pt ca Romania a avut un Presedinte Jucatornu un mutalau !

    Din nefericire, ca demolator Basescu este de o suta de ori mai priceput si mai rapid decat ca edificator, ajutandu-i si invatandu-i si pe fostii lui adversari politici cum sa distruga mai bine, ceea ce el edificase.

    In ceea ce-l priveste pe Iohannis, acesta este fara reactie acum in primul mandat.

    PS. De ce s-ar apuca sa faca in al doilea ceea ce nu afacut in primul ?
    • +1 (3 voturi)    
      subiectul Basescu este prea delicat pentru a (Joi, 3 august 2017, 8:54)

      padrepadrone [utilizator] i-a raspuns lui Susufler0

      fi comentat prin comparatii, atat pentru noi cat si pentru jurnalisti.
      Eu speram la mai multa acuratete si dedicatie catre detalii din partea jurnalistilor nostri, dar ei au abandonat aceasta provocare nobila a profesiunii si ne-au trasat directia cunoscuta deja: Base e demolator.. si gata, la noi doar asa merg lucrurile.
      Mai pune cineva, azi, in balanta ce a reusit Basescu atunci, intr-un mediu pesedizat masiv, comparativ cu presupusa demolare descoperita azi ? Orice om cu scaun la cap refuza perfectiunea, idealizarea si urmareste realizarile plus pretul platit; sau demolarile si costul lor!
      Plecam de la ideea ca suntem maturi si nu mai credem in Mos Craciun decat prin prisma bucuriei pe care o facem copiilor, ori deceniul alocat lui Basescu merita o analiza sporita: ne-a aratat ca se poate si ALTFEL, ne-a aratat cat de egoisti suntem, ne-a arata valoarea intrinseca a sistemului, a traditiei in RO democrata!
      Hai sa ne rationalizam analiza, sa apreciem ce este bun, sa corectam ce este nebun, sa ne desprindem de icoana lui Fat Frumos damboviteanul si sa construim, nu sa demolam continuu: efectiv colonizarea pesedista a inceput in 90, acum se accelereaza pentru ca tovarasii se vad deja castigatori(vina cea mare ne apartine prin atitudinea deontologica de non combat ideologic) si se calca pe picioare in a acumula masiv fara discernamant pe ultima suta de metri.
      Se pare ca dupa aceasta suta de metri vom intra intr-un regim autocratic in care puterea partidului va trece oficial la o singura persoana sau o grupare mica, distincta, reprezentativa deja pentru libertatea romanilor.
      Un pic de intelepciune traita nu strica niciodata comparativ cu deontologia invatata pe litere!
      • +2 (2 voturi)    
        Te felicit pt limpezimea perspectivei (Joi, 3 august 2017, 12:07)

        Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui padrepadrone

        pe care o ai asupra modului in care nu trebuie privita o felie de istorie recenta !

        Subiectul Basescu va fi insa delicat de tratat si peste 100 de ani, doar ca atunci demult vom fi fost oale si ulcele.

        PS. Cat ii priveste pe "tovarasi" cred ca nu au cultura, vointa si inteligenta necesare pt a crea in mijlocul UE un mic focar autocrat de putere care sa "dainuie" mai mult decat durata unui mandat democratic.
  • -13 (35 voturi)    
    proștii ca noaptea (Miercuri, 2 august 2017, 15:29)

    Mazeta [utilizator]

    În februarie, problema nu era că se schimbă legea, ci că se schimbă "noaptea, ca hoții". În august, problema nu este că se schimbă legea, ci că nu se schimbă "peste noapte, din scurt".
    • +5 (21 voturi)    
      Daca atat ai inteles (Miercuri, 2 august 2017, 16:11)

      Bogdan_100 [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      Iti justifici propriu titlu
    • +5 (15 voturi)    
      Cand faci pe prostul e posibil sa ramai prost ! (Miercuri, 2 august 2017, 16:31)

      Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      In februarie nu era nicio urgenta sa se voteze "pragul lui Livache", dovada ca acum "Dinti de Grebla" traieste bine meci si fara el, in vreme ce acum este o urgenta oprirea hemoragiei de bani pt pensiile speciale, hemoragie pornita de mazeta de Ponta !
    • -1 (15 voturi)    
      depinde cine e interesat.... (Miercuri, 2 august 2017, 16:38)

      king david hotel [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      si cine lanseaza pe facebook minciunelele!
  • +9 (21 voturi)    
    E dramatic dar adevarat (Miercuri, 2 august 2017, 15:49)

    Gruia.Novac [utilizator]

    Vom intrece Grecia si Turcia la un loc. Cand vad blazarea si lehamitea generala imi pierd absolut orice speranta. As vrea sa-mi raspunda un optimist ca lucrurile nu stau asa si ce se intampla de exemplu maine sau saptamana viitoare in sensul imbunatatirii situatiei. Nimic nu se intampla, In maxim 2 luni cred ca o sa o zboare si pe kovesi, nimeni nu o mai sprijina.Sunt sibian dar Johannis - care e singurul care ar mai putea face cate ceva, semneaza acte jegoase e tot mai departe de ce ar trebui sa fie. Ma enervam degeaba cand ii spuneau ficus....
  • +3 (13 voturi)    
    Iohannis? (Miercuri, 2 august 2017, 16:12)

    victor L [utilizator]

    ce vina are presedintele inafara de faptul ca e presedinte?
    In plus, sarmanul, are de luptat cu greaua mostenire :P
    • +2 (4 voturi)    
      daaaa si l-o raspus somnul. ...... (Miercuri, 2 august 2017, 23:10)

      mnicku [utilizator] i-a raspuns lui victor L

      saracu ce a mai transpirat
  • +9 (11 voturi)    
    Nimeni nu sesizează? (Miercuri, 2 august 2017, 16:38)

    Mart [utilizator]

    locul celor pensionaţi trebuie ocupat de ...prospătură. Şi postul costă! Doar nu se va organiza concurs pentru posturi, sau dacă DA, interviul va decide pe cine trebuie. Deja vu.
  • -2 (12 voturi)    
    ramanen fara generali tocmai acum!! (Miercuri, 2 august 2017, 16:40)

    king david hotel [utilizator]

    cand rusii asteapta sa ne atace? Nu? Unde sunt rusofobii de serviciu?
    • -1 (7 voturi)    
      mai nasol ca rusii (Miercuri, 2 august 2017, 22:33)

      om simplu din multime [utilizator] i-a raspuns lui king david hotel

      se ascute lupta de clasa.
      nicu dracnea, viitorul presh al ro.:-))
  • +5 (11 voturi)    
    E corect - colonizarea psdistă (Miercuri, 2 august 2017, 17:09)

    nick24 [utilizator]

    cei incomozi nu vor mai fi reîncadrați în serviciu după pensionare și vor fi înlocuiți cu oamenii lor de încredere.
    Cred că se așteaptă ca și cei din DNA să iasă la pensie...la 40 de ani.
    • -1 (7 voturi)    
      impartirea se va face (Miercuri, 2 august 2017, 20:33)

      om simplu din multime [utilizator] i-a raspuns lui nick24

      usl'am style.
      fifty/fifty, c'asai in business.
  • -4 (12 voturi)    
    mirarea domnului tapalaga (Miercuri, 2 august 2017, 17:12)

    om simplu din multime [utilizator]

    In fata unei crize de asemenea amploare in sistem, presedintele Klaus Iohannis era obligat sa puna in discutia CSAT in ce masura capacitatea unor institutii-cheie este afectata.
    ..........................................
    nu va mai aduceti aminte sloganul de campanie, "stop si de la capat" ?!
    se pare ca de la capat este conf. planului grivco.
    sfarsitul, se lichideaza....regimul basescu.
  • -4 (10 voturi)    
    "iar astazi o luam de la capat" (Miercuri, 2 august 2017, 21:59)

    revo [utilizator]

    Pai nu asta a fost programul presedintelui ales? "Punct si de la capat". De ce va mirati?
  • +3 (5 voturi)    
    A fost bine cat a fost (Joi, 3 august 2017, 0:14)

    BobMuller [utilizator]

    Ne-am jucat de-a justitia vreo 6 ani, am mai bagat cativa pesti mari la racoare, ne-am laudat la Bruxelles cu DNA-ul nostru model pentru regiune.

    Am avut sperante, multe sperante si am fost cu adevarat fericit cand am vazut ca se schimba ceva in bine.

    Dar nimic bun nu dureaza, comunistii s-au intors sa ne ia tot ce am dobandit in acest timp, libertatea, speranta de mai bine, o oarecare mandrie.

    E vremea pentru hibernare, din nou. Asta e ultima mea postare.

    Tragem cortina peste Romania.
  • +3 (5 voturi)    
    ne mai sugem mult ranile? (Joi, 3 august 2017, 0:57)

    Coco Whistle [utilizator]

    sau gasim cum sa iesim din rahat? fuga nu e o solutie, avem nevoie de lideri. avem nevoie de un alt vocabular si tinuta morala. daca numai relatam ce fac criminalii astia nu facem decit sa pierdem timpul nostru valoros.
  • +2 (4 voturi)    
    cand se pensioneaza oportunisti (Joi, 3 august 2017, 8:50)

    pb80tm [utilizator]

    nu e bine... devin brusc mari specialisti neinlocuibili. ca au faultat 30 de ani sansele romaniei de dezvoltare nu e bine? pai articolul lu matale e din categoria e rau cu rau dar mai rau fara rau??
    sa plece din institutii toti specialisti astia lu peste care numa dupa bani se uita si s-au prostituat cu infractorii politici in detrimentul populatiei. sa vina toti psdisti lu dragnea ca sunt prosti de dau in gropi si o sa inmormanteze mai, armata si serviciile. si asa nu ne sunt folositoare. mai bine un sri impotent si incompetent decat un sri condus de hiene cu ochii pe banul public care mimeaza democratie. sa moara natia asta ca sa renasca in una noua. de 30 de ani resuscitam cadavrul comunist sa al lasam sa moara. pe limba lui. nu e nici o pierdere ca se pensioneaza. sa vina tinerii abacalaureati ai secretarei carmen dan si sa dea de pamant cu aceste institutii infecte si pline de puroi politic-infractional. sa vina dragnea pm, firea presedinte si felix la conducerea sri ca asta e scopul final. si dupa ce om fi murit ca societate postcomunista o sa renastem ca societate normala.
    • +1 (1 vot)    
      Aspru,dar server! (Joi, 3 august 2017, 12:44)

      Arting [utilizator] i-a raspuns lui pb80tm

      Poate aveti o exprimare cam excesiva,dar pe total aveti dreptate! Cei care din postul lor de raspundere ,din care 'apara si intareasc" aplicarea au facut doar un mijloc de inbogatire si de trafic de influenta,sa plece la pensie 'speciala" si apoi sa fie restrictionati!Tristetea e ca ca si in spatele lor sunt tot majoritatea "fomisti" fara scrupule ,altfel nu ar fi 10/loc la asazisa academie de politie si 0,5 la inginerie unde e munca multa si bani putini!Degeaba incearca Tapalaga sa-l introduca in ecuatie pe Iohannis caci el probabil ca stie mai bine fenomenul caci are info de la colegii 'pensionabililor"!Asa ca asta e marerialul uman la dispozitie,asta folosim!Caci nemti avcem prea putini si unul deja e presedinte!
  • -1 (1 vot)    
    nu paralizat, ci interesat! (Joi, 3 august 2017, 12:03)

    king david hotel [utilizator]

    Johannis a lucrat intotdeauna in propriul interes! Iar in rest, a fost planta!
  • +3 (3 voturi)    
    ROMANII ISI MERITA SOARTA (Joi, 3 august 2017, 13:00)

    rocambole [utilizator]

    1)ROMANII ISI MERITA SOARTA. Un vechi proverb spune ,,Cum iti asterni, asa vei dormi”. Iar acum romanii dorm, asa cum si-au asternut dupa 1990.
    2)Dl Tapalaga, si in acest articol la fel ca si in altele si la fel ca si alti jurnalist ( de ex. L.Avram, CTP, etc ) descrieti foarte bine realitatea din Romania, iar uneori aratati si cauzele pentru care s-a ajuns aici.
    INTREBARE: ce ati facut Dvs., dl Tapalaga, pentru ca in romania sa nu se mai intample astfel de lucruri ( de ex. ,,Am trait ca jurnalist epoca Nastase, cand intre 2000 si 2004 statul a fost capturat, colonizat si institutiile-cheie anihilate sau puse sub totala comanda politica”)?.
    Raspuns: aproape nimic! Alte intrebari: NU ati vrut, Nu ati putut sau Nu ati fost lasat ? La aceste intrebari doar dvs. puteti raspunde.
    3)Circula de mai mult timp o propunere cu privire la revizuirea Constitutiei Romaniei, care daca s-ar face, dupa parerea mea, clasa politica nu ar mai putea sa faca aproape tot ce doreste, fara sa tina seama de interesele si dorintele romanilor.
    Dar atat pentru dvs., cat si pentru alti ,,viteji” si ,,patrioti”, aceasta propunere nu numai ca nu merita sustinuta, dar nici macar nu merita sa fie discutata sau combatuta ( s-ar putea ca propunerea sa nu fie buna, dar atunci vii cu argumente in acest sens si vezi eventual cum ar trebui amendata, pentru ca ea sa-si atinga scopul ).
    Ultimele intrebari de la pct.2 raman valabile si in acest caz.
  • -2 (4 voturi)    
    ROMANII ISI MERITA SOARTA ! (Joi, 3 august 2017, 13:06)

    rocambole [utilizator]

    1)ROMANII ISI MERITA SOARTA. Un vechi proverb spune ,,Cum iti asterni, asa vei dormi”. Iar acum romanii dorm, asa cum si-au asternut dupa 1990.
    2)Dl Tapalaga, si in acest articol la fel ca si in altele si la fel ca si alti jurnalist ( de ex. L.Avram, CTP, etc ) descrieti foarte bine realitatea din Romania, iar uneori aratati si cauzele pentru care s-a ajuns aici.
    INTREBARE: ce ati facut Dvs., dl Tapalaga, pentru ca in Romania sa nu se mai intample astfel de lucruri ( de ex. ,,Am trait ca jurnalist epoca Nastase, cand intre 2000 si 2004 statul a fost capturat, colonizat si institutiile-cheie anihilate sau puse sub totala comanda politica”)?.
    Raspuns: aproape nimic! Alte intrebari: NU ati vrut, Nu ati putut sau Nu ati fost lasat ? La aceste intrebari doar dvs. puteti raspunde.
    3)Circula de mai mult timp o propunere cu privire la revizuirea Constitutiei Romaniei, care daca s-ar face, dupa parerea mea, clasa politica nu ar mai putea sa faca aproape tot ce doreste, fara sa tina seama de interesele si dorintele romanilor.
    Dar atat pentru dvs., cat si pentru alti ,,viteji” si ,,patrioti”, aceasta propunere nu numai ca nu merita sustinuta, dar nici macar nu merita sa fie discutata sau combatuta ( s-ar putea ca propunerea sa nu fie buna, dar atunci vii cu argumente in acest sens si vezi eventual cum ar trebui amendata, pentru ca ea sa-si atinga scopul ).
    Ultimele intrebari de la pct.2 raman valabile si in acest caz.

    A se vedea
    https://www.facebook.com/groups/modificareaconstitutiei/?fref=ts
    • +3 (3 voturi)    
      ... (Joi, 3 august 2017, 15:24)

      Cosanzeana9 [utilizator] i-a raspuns lui rocambole

      cei enumerati de tine au facut ceva: au descries realitatea din Romania ca sa deschida ochii celor ce simteau ca acestia trebuie deschisi. Intrebarea ce au facut cei ca dumneata?
      • -1 (3 voturi)    
        RASPUNS (Joi, 3 august 2017, 15:57)

        rocambole [utilizator] i-a raspuns lui Cosanzeana9

        Tocmai asta spuneam si eu, ca meritul lor se rezuma la atat, ceea ce dupa parerea mea este putin, daca nu vin si cu solutii.
        O solutie despre care aminteam eu este modificarea Constitutiei Romaniei, astfel incat aceasta sa contina un mecanism clar de CONTROL PERMANENT( si nu numai o data la 4 ani ) AL ALESILOR DE CATRE ALEGATORI.

        A se vedea https://www.facebook.com/groups/modificareaconstitutiei/?fref=ts
      • +1 (1 vot)    
        bine zis Cosanzana noua (Joi, 3 august 2017, 16:15)

        GeorgeT [utilizator] i-a raspuns lui Cosanzeana9

        Bine punctat Ileana Cosanzeana , cea noua nouta

        I-am dat plus si lui Rocamboul de mai inainte, incepuse bine .. a termina ca boul , scuze de cacofonia .
    • +4 (4 voturi)    
      Departe de mine gandul sa ma transform (Joi, 3 august 2017, 15:52)

      Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui rocambole

      in avocatul dl-ui Dan Tapalaga, cu atat mai mult cu cat cu multe din ideile sale nu am fost si nu sunt de acord, dar raspunsul la intrebarea dvs. este evident, coplesitor de evident : Dan Tapalaga, jurnalistul Dan Tapalaga a scris. Asta a facut ! Cu mai mult sau mai putin talent; cu mai mult sau mai putin aplomb;cu mai multa sau mai putina dreptate... dar a scris. A scris intotdeauna impotriva pegrei socialiste !

      PS. "Ce inseamna "aproape nimic" ?
  • +1 (1 vot)    
    asta (Joi, 3 august 2017, 14:34)

    Viorica Alexandru [utilizator]

    ....foarte bine ... asta ca se vedeti de unde ne-a scos Basescu ... Halal!
  • +1 (1 vot)    
    ... (Joi, 3 august 2017, 15:21)

    Cosanzeana9 [utilizator]

    "trebuiau sa o faca din scurt, peste noapte"...
    Ei nu stiu sa o faca din scurt decat atunci cand e vorba despre OUG 13... in rest....


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri