Lacrimi de fericire sau deznadejde, controverse, punctul final al unor ani de neuitat din viata oricarui om, inceputul zborului inspre un nou orizont, mult asteptatul, cu anxietate dar si cu speranta, moment al desprinderii de confortul casei parintesti, examen al maturitatii pentru tinerii nostri, bacalureatul s-a transformat de fapt intr-un examen al maturitatii societatii noastre, a adultilor. Cam asta ar fi descrierea romantica a bacalaureatului. Exista insa si o alta descriere, a unei fete cunoscute de putini. Ea suna asa: bani negri, foarte multi bani. Furt si complicitatea elitelor la acest furt. Mediocritate agresiva. Bataie de joc la adresa parintilor, smecherie, distrugerea cu metoda si sistem, pe termen lung, a tot ceea ce inseamna reperele valorice pe care orice societate se bazeaza. Nu va faceti iluzii: aceasta urata realitate nu e doar tolerata. Ea e perfect cunoscuta si perfect orchestrata de multi: incepand cu penibili politicieni si terminand cu acea parte, numeroasa, a elitelor complice. Pe scurt ce e mai urat si toxic in noi, ceea ce face orice om cat de cat corect construit sa vrea sa nu mai auda niciodata de tara asta. Cele doua descrieri sunt concomitent corecte, de unde si nelipsita isterie nationala, in mare parte instrumentalizata de politicieni in cautare de efemera expunere, cu ocazia fiecarui inceput de iulie. Viata m-a plasat (as minti daca as spune ca intamplator) in mijlocul acestui eveniment, iar prin caile sale intortocheate realitatea a facut ca numele meu sa fie legat in mintea celor putini care urmaresc actualitatea de subiectul numit bacalaureat. Acum, dupa ce mai toti parerologii si-au dat obsteasca silinta a… datului cu parerea, instinctul imi spune ca societatea are, poate, nevoie si de putin adevar si claritate. Pe care incerc sa le aduc in textul de mai jos. Asa cum spuneam, nu e bine sa imi intrerupa cineva tacerea.

Daniel FuneriuFoto: Hotnews

Analiza arata cateva lucruri interesante:

1. Toata lumea comenteaza procentul celor promovati. O prostie: post-2011 numarul celor cu sanse este relativ constant (stiind ca nu se mai fura, multi copii se pun cu “burta pe carte” din timp), pe cand numarul celor inscrisi a scazut dramatic, din trei motive:
   1. din 2012 am introdus invatamantul profesional desfiintat de dna Minciunescu in 2009, prin urmare multi copii aleg calea profesionala, care le este mai adaptata. Ei nu mai ajung la un bacalaureat pe care oricum l-ar fi ratat
   2. obsesia procentelor mari a sefilor educatiei: multi copii sunt descurajati sa se inscrie la bacalaureat (uneori prin corigente) astfel, mecanic, procentele cresc;
   3. scaderea cohortei
2. Pentru a avea o statistica relevanta, trebuie sa calculam procentul de elevi care au obtinut bacalaureatul raportat la cohorta (anume cei nascuti cu 18 ani in urma).

Cresterea procentelor celor promovati nu are nicio valoare analitica: procentele pot sa faca un ministru sau altul sa declare victorios ca a reusit sa creasca si el/ea ceva, dar atat. Numarul celor care obtin diploma are si el o valoare analitica relativa: fara indoiala copiii invata mai mult, dar cohorta scade constant, cele doua fenomene compensandu-se. Evit sa intru in discutii sterile referitoare la subiecte: cele de la stiinte, unde ma pricep, sunt de dificultate aproximativ constanta, cu mult mai usoare decat in Franta sau Germania, de exemplu. Cele de la limba romana sunt tot atat de artificiale, anoste si, pana la urma, in acord cu programa constipata, dar considerata foarte buna de mandarinii literelor din Romania, alminteri bosorogi pretentiosi si cu aere savante. In graficele alaturate avem cei patru indicatori din 2004 incoace: procentajul de reusita din total inscrisi la bacalaureat (irelevant), numarul celor care reusesc (aproape irelevant) numarul celor inscrisi (relevant) si procentajul, raportat la cohorta, al celor care obtin bacalaureatul (relevant).

Ce citim, rece, din aceste grafice? In primul rand faptul ca 2009 a fost anul recordurilor la diplome de bacalaureat pe hectar: peste 60% din tinerii generatiei respective au obtinut diploma de bacalaureat (170.000 de copii). Prima scadere semnificativa a fost in 2010 (putini isi mai aduc aminte ca atunci deja luasem masuri antifrauda), iar 2011 a fost un cataclism, confirmat in 2012. Interesant este faptul ca numarul de inscrisi a atins un varf in 2011-2012, cu toate ca cohorta era in scadere. Observand din anii precedenti ca stii, nu stii, «merge» treaba cu o fituica, amatorii de bacalaureat au fost foarte multi. Curba inscrierilor e in intarziere cu 2-3 ani fata de curba reusitei, iar acest lucru este cat se poate de firesc si predictibil. Practic, in 2011 s-a vazut clar dimensiunea fraudei institutionalizate. Dupa 2011/2012 procentele de reusita au crescut mult si constant, numarul fericitilor a crescut si el, dar putin. Procentul din cohorta al celor care obtin bacalaureatul se stabilizeaza in jurul lui 35-40%, iar numarul in jurul lui 90.000. Anul 2009 este remarcabil si pentru ca, desi aveam cu 100.000 de tineri mai putin ca in 2004, numarul celor cu diploma de bacalaureat a fost cu 30.000 mai mare. O coincidenta? O generatie de genii? Din pacate, asa cum vom vedea mai jos, nu. A fost pur si simplu o actiune coordonata, perfect pusa la punct, a doamnei Miciunescu, pentru a creste numarul tinerilor care, desi nu stiu carte, trebuiau trimisi in universitatile private. O actiune concertata cu desfiintarea, in acelasi an, a invatamantului profesional, de catre aceeasi doamna Minciunescu. Desfiintare facuta cu mestesug: nu schimbam vreo lege, ci pur si simplu nu mai dam cifra de scolarizare. Altfel spus, doamna Minciunescu a lasat tuturor elevilor din generatiile post-2009 un unic traseu educational: traseul catre un bacalaureat fraudat in masa si “luat” de 95% dintre ei, urmat, invariabil, de inscrierea la o fabrica de diplome.

Cum interpretam si ce se ascunde in spatele acestor date reci? Raspunsul simplu este: bani, foarte multi bani, trafic de influenta politica, mediocritate, minciuna, furt, complicitatea elitelor (de fapt absenta lor), bataie de joc la adresa parintilor, smecherie, distrugerea cu metoda si sistem, pe termen lung, a tot ceea ce inseamna reperele valorice pe care orice societate se bazeaza. Pe scurt ce e mai urat si toxic in noi, ceea ce face orice om cat de cat corect construit sa vrea sa nu mai auda niciodata de tara asta. Sa le luam pe rand:

1. Bani, foarte multi bani: in primul rand spagile cu ocazia examenului. Banii stransi cu titlu de «protocol»: cum sa stea supraveghetorii si cei din comisiile de corectare « pe sec », fara un fursec, o floare prinsa cu un lantisor de aur, un paharel de ceva acolo, un pliculet pentru bunavointa de a ajuta cu rezolvari sau pentru a se uita in alta parte. Dar asta e maruntis (o medie de 10 euro spaga per elev ne duce la 1,5 milioane de euro spaga anuala) fata de adevarata miza: fabricile de diplome. Universitatile de stat acorda in jur de 60.000 de locuri gratis pe an studentilor. La care se adauga in jur de 20.000 de locuri cu taxa. Restul celor cu bacalaureat se indreapta inspre universitatile private. Majoritatea fabrici de diplome inainte de 2011. Un calcul sumar arata ca dupa 2011 numarul celor scolarizati la aceste universitati este de maxim 70-80.000, adica o pierdere de aproximativ 320.000 de studenti anual. Adica vreo 320 de milioane de euro anual. V-ati speriat? Credeti ca am gresit calculul? Ei bine, nu. Citind insa aceasta suma, care din 2011 si bacalaureatul organizat de mine nu mai tranziteaza prin buzunarele unui numar de maxim 10-20 de persoane din Romania, va puteti imagina usor resorturile linsajului politic si mediatic la care am fost supus de atunci incoace. Sunt convins ca prin acea masura am eradicat cea mai grava forma de coruptie din Romania: coruptia mintilor. O coruptie nu numai virtuala, ci si cifrata la sume ametitoare. Sigur, nimeni nu a remarcat asta, in afara de Comisia Europeana care in raportul MCV din 2012 mentioneaza eradicarea coruptiei din invatamant.
2. Trafic de influenta politica: cand esti sef de universitate privata, care incaseaza ametitoarele sume de mai sus, care are in pixul sau puterea de a face pe cine vrea el/ea «doctor», conferentiar, profesor, cand ai o clasa politica formata din oameni care au acumulat putere si bani, dar si o sete teribila de titluri academice, cand ai un ministru complice, el insusi trecut prin fix acelasi proces de promovare academica, ce se poate intampla? Simplu: seful de privata racoleaza prin Parlament viitori «Dr.», «Conf. Univ. Dr», «Prof. Univ. Dr.». In schimbul a ce? Simplu, in schimbul influentei politice in Parlament. Fac aici un proces de intentie? Nu, spun adevarul: nu o singura data un/o sef/sefa de privata mi-a promis majoritati transparticnice in Parlament la schimb cu amendamente mafiote la diferite legi. Si, cand refuzam, amenintarea era voalata dar imediata: «o sa te masacram mediatic». Fireste: canalele media private pot incasa bani pe publicitate… Tin minte ca am dat afara din birou un fost ambasador american (cu tot cu sotie), total dezinformat, platit sa faca lobby nu mai stiu caror universitati private. Ambasadorul SUA in post atunci, Gitenstein, m-a sustinut mult.
3. Mediocritate, minciuna, furt - acestea sunt destul de evidente: cand se copiaza in draci o diploma nu valoreaza mai mult decat o fituica. Practic ii invatam pe copiii nostri ca se poate fura startul in viata profesionala. Cum putem cere unui functionar care a fost incurajat sa fure la bacalaureat sa fie onest?
4. Complicitatea elitelor (de fapt absenta lor), distrugerea cu metoda si sistem, pe termen lung, a tot ce inseamna reperele valorice pe care orice societate se bazeaza: simplist vorbind: oare de ce a fost nevoie sa ajunga ministru un biet chimist plecat la 17 ani din Romania pentru a face cel mai firesc lucru cu putinta, intr-o frauda despre care stiau si gainile? Am clarificat de ce politicienii tolerau situatia sau chiar o incurajau, daca vorbim despre cei in functie cu ocazia bacalaureatului din 2009. Ei insisi practicieni ai furtului intelectual, ei insisi sinistre mediocritati, ei impreuna cu acolitii lor troneaza in varful piramidei spagilor. Le putem lesne intelege interesele. Elitele insa, marii «intelectuali publici» capabili de texte care te pot convinge si ca Banel e mai bun decat Messi, oare de ce au tacut? Din nestiinta? Exclus. De frica de a ataca o hidra prea mare pentru ei? Posibil. Presupun insa ca e vorba si de faptul ca, indirect, erau si ei beneficiari ai sistemului: cu cat mai multi studenti cu atat mai multe norme. Mai e vorba si de acceptarea tacita a unor comportamente care, oricat de anormale par cand sunt expuse public, faceau parte din banalitatea cotidianului dambovitean. Imi asum severitatea judecarii aspre a acestor elite. Au tacut sau s-au exprimat pe la colturi. Si nu imi amintesc, cand zoaiele mediocritatilor numite politicieni imi erau aruncate in cap, sa fi simtit o incurajare sau solidaritate publica. E adevarat, nu aveam facebook atunci, sa vad cu cat patos o faceau in bula lor. Sau in baie. In loc am avut parte de inteligente taceri, inteligente sfaturi («trebuie schimbat ceva profund») si semete judecati «dom’le asta e doar un pas, sa vedem acum daca e capabil si sa imbunatateasca», uitand ca tocmai dadusem o lege moderna. Pe care nu au remarcat-o cand a intrat in vigoare, dar pe care o plang mai ceva ca pe niste moaste scapate pe jos cand e masacrata de eterna doamna Minciunescu. Careia ii pupa mana pe la sindrofii. Ca element de culoare: aproape ca nu a existat vreun «intelectual public», dintre cei pe care ii cititi sau vedeti la televizor, care sa nu ma fi rugat si el, acolo, ceva. Desigur perfect legal si perfect justificat… Dar cand a fost vorba sa intre in comisii care sa curete plagiate erau, brusc, prea obositi. Oare asa faceau si cu ministrii care incurajau fraudele? Nu vreau sa fiu nedrept: o mana de oameni, de obicei tineri si care lucrau in strainatate au luat pozitie. Dar repede au fost fie ridiculizati, fie ignorati de un establishment care «stie el cum merge treaba».

Care au fost consecintele socului din 2011?

In primul rand s-a constientizat de ce trebuie schimbat ceva radical. Aveam pentru prima data dimensiunea dezastrului. Masurata, rece. Mai apoi, evidenta ca liceenii s-au pus pe invatat, profesorii si directorii au constientizat, fie si partial, ca trebuie muncit. Imediat dupa bacalaureatul din 2011 am introdus prin Ordin al ministrului invatamantul profesional dual, dupa modelul german. O serie de scoli noi s-au creat in baza acelui ordin, precum celebra scoala Kronstadt din Brasov. Acum peste 20.000 de elevi din fiecare generatie urmeaza acest tip de invatamant si, la final, gasesc un job bun. Cvasi falimentul unor fabrici de diplome, dar, paradoxal si imbucurator, si faptul ca unele universitati private chiar s-au pus pe facut carte. Ar fi nedrept sa ii punem pe toti in aceeasi oala. Cel mai important lucru, cu bataie lunga, este redobandirea, fie ea si partiala a increderii intr-o diploma esentiala: diploma de bacalaureat. Intr-o societate mistuita de lipsa increderii in orice, plantarea unui stalp al increderii, institutia bacalaureatului, nu e putin lucru.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro