Ce-ar mai fi de negociat? Liviu Dragnea si-a daramat propriul guvern, iar luni va merge la Cotroceni cu o propunere de prim-ministru in locul lui Sorin Grindeanu. Foarte probabil va cauta un personaj total obedient, gen Viorica Dancila, Mihai Fifor sau Carmen Dan. Liderul PSD nu-si mai permite un nou premier marioneta care sa se rupa de sfori. Din acest motiv nu cred ca personalitati puternice ca Florin Georgescu sau Sorin Moisa, vehiculate si ele, sunt in realitate luate in calcul.

Dan TapalagaFoto: Hotnews

Nici unul din cei trei nu va putea fi refuzat de presedintele Klaus Iohannis pe motiv de integritate. Am vazut ca astazi presedintele a evocat un criteriu nou, competenta, afirmand ca propunere mai trebuie sa-l si convinga ca are capacitatea sa conduca un guvern. Pe de alta parte, ce sa spuna? Ca in realitate se vede nevoit sa accepte orice nume pus pe masa Dragnea, daca nu avem de-a face cu un caz flagrant de cercetat sau condamnat penal? Ca nu in realitate nu dispune de spatii de joc? Ca aiureala cu anticipatele si schimbarea majoritatii reprezinta un simplu truc prin care Opozitia vrea sa arate ca i se mai misca totusi un ochi in cap?

Sigur ca nu poate spune nimic din toate astea. De acum incolo presedintele Iohannis executa pasii dictati de Constitutie, dar nu mai poate face mare lucru. In caz ca Dragnea se ticneste subit si-l propune, sa zicem, pe Valcov premier, evident ca presedintele refuza propunerea. In rest, va pune premierul dorit de liderul PSD fara prea multe comentarii. Cinic vorbind, cu cat guvernul Dragnea va fi mai rau, cu atat mai bine pentru Klaus Iohannis. Cu cat noua echipa de ministri va arata mai prost, cu atat atat sansele la al doilea mandat cresc considerabil.

Alegerile prezidentiale vor avea loc in noiembrie 2019. Prin urmare, peste un an si ceva vom intra in campanie electorala. Nu mai e chiar atat de mult, iar interesul politic al lui Klaus Iohannis este ca guvernul PSD sa esueze in plan economic si sa agreseze cat mai violent justitia. Sunt convins ca, in calitate de presedinte, nu doreste raul tarii sale.

Realist vorbind insa, viitorul candidat profita din plin de pe urma unui Guvern Dragnea cat mai abuziv cu putinta. Numai in opozitie cu un PSD dezlantuit impotriva justitiei Klaus Iohannis poate convinge mofturosul, divizatul si pretentiosul electorat de dreapta sa-l voteze din nou. Numai un guvern excesiv poate mobiliza din nou alegatorii la fel ca in 2014.

Din acest motiv, presedintele Iohannis investeste masiv in imaginea sa de ultim garant al justitiei si statului de drept. Deja joaca totul pe cartea integritatii. Stie de pe acum ca una din temele mari de campanie va fi tot coruptia. Batalia se va duce intre candidatul care apara justitia si candidatii care apara politicienii de justitie. Prin urmare, ma astept ca presedintele Klaus Iohannis sa se implice direct sau indirect in negocierea viitorului ministru al justitiei. Trebuie sa arate publicului intern si extern ca face totul pentru a securiza pilonul de baza al statului de drept.

Dragnea nu l-a dat jos pe Grindeanu din cauza programului de guvernare, ci din cauza ca premierul si ministrul justitiei refuzau sa mai actioneaze asa cum isi doresc baronii si penalii din partid: repede, in forta si fara prizonieri. Este de asteptat, asadar, ca Dragnea sa propuna un nou prim-ministru si un nou ministru de justitie capabili sa reia asaltul impotriva justitiei intrerupt in februarie.

Daca se ajunge aici, presedintelui Klaus Iohannis nu-i ramane decat sa spere ca publicul va reactiona la fel de vehement ca in iarna, ca miscarea # rezist se va activa din nou si ca alegatorii se vor trezi in cele din urma. Daca peste abuzul de putere se va suprapune incapacitatea guvernului de a-si indeplini promisiuinile generoase in plan economic, sansele presedintelui Iohannis la al doilea mandat cresc exponential.

Ajuns jupanul Romaniei dupa ce si-a dat jos propriul guvern prin motiune de cenzura, Liviu Dragnea lucreaza azi in beneficiul lui Klaus Iohannis personal. Presedintele nu mai are nevoie de guvernul lui si nici de tehnocrati. Doar PSD-ul lui Dragnea il mai poate ajuta in batalia pentru Cotroceni, daca nu cumva vor reusi din nou sa gaseasca o naratiune cu care sa adoarma vigilenta populatiei sau cu care sa-l scoata pe Klaus Iohannis din circuit.