Până de curând, mergând la mine, în Maramureș, tot mai auzem de câte un cunoscut care strânge bonuri, se chinuie să le pună în ordine și, când e tragerea, le ia din nou la mână, să vadă dacă are și el suma și data câștigătoare. Trebuie să simți că te-ai chinuit, dacă tot vrei să câștigi, nu-i așa? Azi nu mai aud de așa ceva – a obosit și omu să mai țină atâtea hârtii, parcă nici nu mai e atât de dornic să se mai certe cu vânzătorul care uită să-i dea bon. Apoi, după cum se vede, a obosit și sistemul, care merge din inerție, nu mai dă nici măcar un mesaj motivațional. Din contră, când auzi că se premiază bonuri de sute de lei (duminică a ieșit bon de doar 144 de lei), e descurajant pentru cumpărătorul de butic să mai ceară și el bonul de 6-10 lei lei. A murit francu! Iată, îmi zic, ce va să zică să faci un lucru bine analizat, să cheltui milioane de euro cu cap, să mergi direct la țintă, să-ți cunoști clientul. [1]
Polonezii au început și ei o loterie a bonurilor fiscale cam odată cu noi. Conform planului, acum o închid. Alt sistem. Cumpărătorul își încărca datele bonului pe un site special și aștepta să fie sunat de organizatori. Apoi ei chiar s-au întrebat: de ce facem noi chestia asta? Că nu ai făcut nimic dacă pui omul să strângă doar bonurile de cumpărături de la … supermarket (nu la marile lanțuri e problema și nu strânsul bonurilor e miza!). Așa că, trimestrial a avut loc o extragere specială pentru bonuri venite dintr-un anumit sector bine țintit, considerat cu probleme (frizerii, service auto, benzinării, cabinete stomatologice). Și premiul e ales atent: nu cash, ci o mașină fabricată local. Miza e să câștige economia, să plătească câștiguri reale oamenilor, din care ei să plătească impozite etc.
Polonezii au un gap/deficit pe TVA (diferența dinntre ce se estimează că ar trebui încasat și ce se încasează efectiv) de 24%. Mare, după standarde UE (media 14%, dar jumătate din membrii UE sunt sub 10%). Dar noi avem 38%. Cine ar trebui să fie mai îngrijorat de găsirea de soluții eficiente? Dar, în timp ce polonezii se gândeau la mecanism, prima noastră grijă era cum să arate CEREREA.
Secțiunea anostă ”loteria bonurilor” de pe mfinanțe.ro începe cu ”cerere revendicare premii”. Subsemnatul(a), CNP, … solicit acordarea premiului aferent extragerii lunare … am luat cunoștință… cunoscând prevederile și sancțiunile … atașez prezentei …
Ce strategie de convingere a contribuabilului? Ce explicații? Ce mesaje? Ce informare despre eficiența campaniei, analize etc… Despre ce vorbim? Nici aici, într-o simplă loterie, nu putem scăpa de halucinantul sistem de acoperire în hârtii? Parcă suntem în fabula cu broasca țestoasă și scorpionul, în care cel din urmă își atacă salvatorul, pentru că ”așa e natura lui”.
Cred că fabula asta a loteriei bonurilor este ca un studiu de caz despre situația sistemului nostru, cu ”gap” în a găsi soluții simple și eficiente, țintite pe riscurile principale, ”gap” în sentimentul de siguranță pentru asumarea de responsabilități, în final – ”gap” de empatie față de contribuabil.
Un sistem care, nu pot să nu mă gândesc, se pregătește pentru implementarea loteriei … impozitului pe venitul gospodăriei (IVG)!
Tot mai trag nădejde că, într-un final, pe modelul legii grațierii măcar, guvernul o să ajungă să-și pună întrebarea necesară – de ce scoatem noi IVG-ul ăsta în stradă?La observațiile pe care le-am prezentat luna trecută, mai adaug câteva, poate ne ajută să găsim un răspuns.
1. Unde e analiza de risc: cui ne adresăm?
Jack-pot-ul e tentant și, culmea, va ajunge la toată lumea, după necesități. “Nu avem de gând să renunțăm la sistemul nou de impozitare pentru că este un alt sistem prin care clasa mijlocie se dezvoltă” spunea zilele trecute președintele PSD, Liviu Dragnea.
Nu avem de gând nici noi să intrăm în dezbateri pe teorie, o fac alții și la alt nivel, dar practica arată că lucrurile nu sunt deloc simple.Un exemplu: în martie 2014, în Senatul SUA a avut loc dezbaterea ”Idei inovative pentru întărirea și lărgirea clasei de mijloc” (100 de pagini de text). IVG-ul intră în discuția mare despre complicarea excesivă a legislației fiscale. La un moment dat, cineva spune: bottom line (ideea de bază, concluzia) – ajuți clasa de mijloc când ajuți companiile să creeze locuri de muncă! Acum reglementările fiscale au ajuns atât de complicate că, și dacă vin cu o facilitate, nu poți să o aplici, pentru că nu o înțelegi sau nu e rentabil. Business-ul întreprinzătorului nu e să stea să deslușească cum să respecte mulțimea de reguli pe care le are pe cap. Trebuie reduse costurile de confomare… (pag. 32 din raport).
Așadar, pentru cine facem noi IVG? Când ai 70% din truditorii unei economii low-cost care duc acasă mai puțin de 2.000 de lei, mi se pare de-a dreptul cinic să le spui că o intre în clasa de mijloc doar pentru că nu vor mai plăti impozit pe venit (cam cât să-și facă un coș minim de cumpărături la supermarket și apoi să pună bonul la loterie). Pentru că, atunci când vor cere fișa de IVG de la angajator, acesta poate nu le va înmâna automat și o majorare consistentă de salariu, în cinstea complicării fiscalității!
Cât poate să fie bateria de deduceri fiscale, chiar credite fiscale care o să antreneze automat economia [2], când deja deficitul bate la cota de alarmă? Unde e coada de investitori care așteaptă să ridice industrii cu locuri de muncă din acelea bine plătite, pentru că au auzit că acum s-a schimbat sistemul? Investitori cărora, mai deunăzi, chiar Guvernul le transmitea că avem un sistem fiscal stabil. În sfârșit, unde e strategie care să ne ducă la acumulare, pentru a avea ce să redistribuim? [3]
2. Care sunt costurile sistemului?
Astăzi, cu 25.000 de angajați și fără presiunea unui IVG pe cap, ANAF are un cost mediu de colectare de 11 lei la 1.000 lei venituri bugetare nete (din care 9,8 lei – cheltuieli cu personalul). Fiscul britanic (HMRC) e la jumătate – în medie, 5,5 lire la mia colectată (în cazul impozitului persoanelor fizice, costul crește la 7,8 lire). [4] Administrația de la Londra are în jur de 58.600 de angajați cu normă întreagă, colectează impozite și taxe de la 45 de milioane de familii și peste 5,4 milioane de afaceri, acordă credite fiscale pentru 4,4 milioane de familii și plătește beneficii pentru copii către 7,4 milioane de familii. De notat că până în 2020-21, HMRC trebuie să-și reducă personalul cu o treime.
Noi în acest moment ne gândim, să mai adăugăm 35.000 de semi-funcționari, pe statul de plată al ANAF. Si atunci te intrebi unde va ajunge costul colectării, comparativ cu efectele?
Când vorbim de efecte, închidem ochii și dăm vina pe … fatalitate: în România, gradul de non-conformare voluntară la plată e calculat la 16%. În Marea Britanie, se estimează că diferența între impozitele care teoretic ar trebui plătite și cele colectate este undeva la 6,4%. (în ce privește erorile sau fraudele legate de rambursările fiscale, procentul de contribuabili care cer sume la care nu sunt îndreptățiți este estimat la 4,8%)
Vrem să presupunem că IVG-ul nu va înrăutăți și mai mult acestă fatalitate locală? (pentru că apropo, când ai un sistem IVG se mai întâmplă și să fie nevoie să pui bani de-o parte pentru a plăti impozitul la regularizare). Atunci musai trebuie să ne imaginăm o radicală transformare a sistemului, care să meargă până la … ”bottom line” - relația dintre administrație și contribuabilul-client.
3. Cum interacționează sistemul cu clienții?
Zilele trecute, a produs emoțieun tabel apărut pe surse cu eventuale ”niveluri planificate ale indicatorilor de perfomanță pentru un inspector inspector fiscal pe 2017” – 600 mii lei/inspector după minimum 20 inspecții la persoane fizice, respective 6 mil lei, după la 11 inspecții la persoane juridice. Fiscul răspunde imediat la ”alegațiile” din presă, spunând că nu a dat nicio circulară în acest sens. Dar despre ce alegații vorbim când aceste sume care încep cu 6 (Șase, vine inspecția) se potrivesc, bat de-a dreptul cu datele raportate de ANAF pe anul trecut, ca valoare colectată/inspecție? (vezi Raportul de performanță pe 2016, pag. 56)
Totuși, e de înțeles supărarea ANAF, atâta timp cât tabelul amintit pare să spună că performanța angajaților într-o instituție de forță a statului s-ar măsura doar în funcție de numărul de bastoane aplicate (numărul de inspecții și suma colectată). Dar răspunsul instituției e plin de empatie față de contribuabilul-client: ”ANAF a dezvoltat un sistem modern de indicatori de performanță cantitativi și calitativi ce sunt stabiliți în deplină concordanță cu dispozițiile legale în vigoare și strategia ANAF pentru perioada 2017-2020”. Indicatori calitativi – e suficient atât. [5]
Fiscul nostru a făcut, fără îndoială, pași serioși înainte, mai ales în ultimii ani (ghiduri, întâlniri cu contribuabili pentru clarificări, mai multă transparență). Dar chiar îți trebuie o altă empatie ca să primești noul val de contribuabili dat de IVG – oameni care, nota bene, nu au apetență pentru a intra în relații cu autoritatea, nu au spiritul de întreprinzător care își asumă și trece peste obstacole. Sistemul trebuie să fie altfel echipat, spre exemplu cu mecanisme de mediere a disputelor contribuabilului cu statul, esențiale într-o relație eficientă de parteneriat, așa cum au administrațiile fiscale moderne. [6]
