Marea bulibăşeală de ieri cu banda dedicată de autobuz în Băneasa e un perfect semnalizator politico-identitar, dând lumii ocazia să se pronunţe pro/contra faţă pe temele de oraş verde, transport în comun, pietonalizare, stil de viaţă şamd. Adică să-şi reafirme tribalismele latente ale societăţii post-moderne româneşti, lucru absolut firesc şi de înţeles: centrişti vs suburbanişti, boema verde vs corporatişti, biciclişti vs burghezia auto de banlieue. Ca să nu mai zic de reactivarea complexului polemic Cluj vs Bucureşti, care fatalmente intervine în orice dezbatere asupra calităţii guvernării locale de la un punct încolo, are, n-are treabă (iar aici n-are, că la ambuteiaje şi transport în comun nici Clujul nu străluceşte, deşi are avantajul de a avea centuri ocolitoare ceva mai funcţionale).

Sorin IonitaFoto: Arhiva personala

Ieri am văzut de fapt tehnica abilă a şmecherei primăriţe Firea de a provoca o confuzie generalizată, cu rezultatul ca unii care nu-s votanţii ei tradiţionali să-i cadă în poală: uite domnule, poate aplicarea n-a fost cea mai fericită, dar principiul e corect, măcar încearcă. Hai să o credităm, poate până la urmă iese ceva. Nu ştiu dacă ea a gândit aşa punct cu punct sau a făcut-o din instinct, dar se dovedeşte că la produs ceaţă, prin metoda divide et impera, are instincte bune.

De fapt măsura ca atare, deşi decupată din arsenalul urbanismului modern, e în contextul bucureştean de azi nepractică, o cârpeală, fiind clar din start că chiar dacă benzile alea ar fi respectate, câteva trasee de autobuze fantomatice nu pot prelua în momentul de faţă zeci de mii de călători în nordul Bucureştiului la ore de vârf. Traseele de autobuze aşa cum sunt proiectate acum n-au nici o şansă realistă să preia navetiştii dispersaţi în direcţia Otopeni & colaterale.

Frecţiile la piciorul de lemn sunt fenta perfectă după care pleacă opinia publică, generatoare de blogăreală incoerentă şi talk showuri “interactive”, adică în care fiecare sună să spună ce-i trece prin cap – principialiştii se bat în principii şi lozinci care îi satisfac emoţional, căpşunarii relatează ce au văzut ei prin Europa, utopiştii vin cu tot felul de soluţii miracol & bazaconii OZN – şi astfel nu se mai discută de problemele structurale care afectează capitala. E fix în stilul politicii locale improvizate din ultimii 15 ani, care a reuşit nu doar să scadă calitatea umană în primărie la nivel de interlopi şi decoruri kitsch, dar să-şi manelizeze, iată, şi publicul.

In primul rând, scandalul major e că vorbim şi discutăm în orb. E o ruşine naţională că singurul studiu de serios de trafic şi tendinţe de mobilitate în zona metropolitană Bucureşti s-a făcut acum aproape 20 de ani; practic ne-a fost băgat pe gât de JICA la ora aia (agenţia japoneză de asistenţă). Era înainte de explozia imobiliară şi apariţia marii zone comerciale Băneasa, deci cifrele absolute nu mai corespund, însă deficienţele structurale identificate şi recomandările rămân valabile, pentru că prognozele atunci în 2000 au fost bine făcute. Umblă vorba că încercarea ratată de ieri ar avea la bază noi studii de trafic; le-a văzut cineva? Cine le-a făcut, institutul lui Pieleanu?

Există două tipuri de probleme: unele neimputabile strict primăriei (primăriilor) bucureştene, pentru că pe actualul aranjament administrativ-legislativ sunt în afara zonei lor de competenţă; iar altele imputabile autorităţilor oraşului, pentru că ţin de atribuţiile lor de management citadin dar sunt neglijate din incompetenţă, corupţie, orizont de timp scurt (ciclu politic de patru ani) şi lipsa presiunii publice pentru rezolvare.

Neimputabil direct oraşului este tot ce ţine de:

(1) Metrou, care aparţine Ministerului Transporturilor, inclusiv partea de investiţii (adică interminabilele lucrări la linia Drumul Taberei), ca nicăieri în Europa. Primarilor le face plăcere să se bage în seamă şi să taie panglici pe lângă câte o staţie nouă, sau să se ascundă ca porcul în păpuşoi când apar probleme, dar în realitate n-au nici o treabă cu metroul bucureştean. Ar fi mai bine gestionat metroul dacă ar fi la Primăria Generală? Nu ştim, dar tema nu-i suficient de sexy pentru talk shows, se vede treaba (plus că 90% din oameni nu ştiu că metroul nu-i la primărie).

(2) Centurile ocolitoare şi dezvoltarea explozivă de la periferie, care se află administrativ în afara oraşului. România are o definiţie teritorială a municipiilor foarte restrictivă spaţial – practic oraşul se termină acolo unde se termină blocurile, la fel şi competenţa primăriei – spre deosebire de alte ţări din jur unde sunt incluse şi spaţiile rurale, zone agricole, păduri, etc. Aceasta face foarte dificilă coordonarea dezvoltării cu micile municipalităţi din jur sau cu judeţul (aici, Ilfov), care au propriile idei de dezvoltare şi gelozii independentiste, în special când vine vorba de aprobări de construcţii, proiecte de mediu şi transport. Centurile ocolitoare, care sunt drumuri naţionale, le face tot Compania Naţională, când are ea chef şi pe unde vrea.

(1) + (2) împreună fac oraşul Bucureşti spectator pasiv la tot ce se întâmplă la periferiile sale şi la extinderea reţelei de metrou, care ar fi răspunsul corect la problemele de trafic din nord. Studiul JICA recomanda încă din 2000 construirea unei linii de metrou spre aeroport, care să servească aria în dezvoltare Băneasa. Au trecut 20 de ani până când Ministerul Transporturilor, pe care sincer îl cam doare în bască de oraş, a pus cât de cât un proiect pe tapet anul acesta, şi anume pe alt traseu decât cel recomandat atunci, după părerea mea mai prost ales. E posibil ca în cei 17984 de ani care vor trece până la finalizarea lucrărilor, după experienţa Drumul Taberei, linia aceasta să fie deja insuficientă şi pe alături de direcţiile naturale de dezvoltare.

Insă există şi o lungă listă de probleme imputabile direct prostului management strategic la nivel de oraş – sau mai bine zis inexistent – adică zone unde administraţia Bucureştiului avea instrumente să intervină în tot acest timp dar n-a făcut-o.

(3) Dacă CNADNR se câcâie inexplicabil şi grotesc cu centurile ocolitoare ale oraşului – e vorba atât de ruşinea publică existentă actualmente sub numele de centură, ca drum naţional, cât şi de inexistenta centură-autostradă prin exteriorul primei; curând Sofia şi Belgradul îşi vor da în folosinţă centurile şi vom rămâne singura capitală europeană fără autostradă ocolitoare – nici Primăria Generală nu-i mai prejos cu proiectele de inele interioare, unde a costruit puţin şi prost. Suntem unicat în Europa cu cartiere cul-de-sac precum Giuleşti, de unde nu poţi ieşi din oraş decât dacă vii întâi spre centru şi treci în alt cartier, provocând astfel ambuteiaje perfect evitabile. Nu s-au făcut străpungeri care să permită disiparea traficului pe alternative ce evită centrul sau marile bulevarde-jgheab radiale. Bucureştiul a crescut radial prin cartiere umflate ca nişte felii de tort ce nu comunică între ele, iar după comunism s-a făcut puţin şi prost pentru a fi conectate. Bucata intravilană din autostrada A3 spre Ploieşti e blocată nu doar din prostia Ministerului (şi asta) dar şi din indolenţa oraşului, care a făcut garagaţă şi joc de glezne tip Oprescu timp de opt ani, dar zero pregătiri pentru preluarea traficului în oraş. Ar fi bine ca CNADNR să nici nu termine curând nenorociţii ăia de 3km de final, pentru că am vedea atunci mama tuturor ambuteiajelor în Ghica-Tei şi Pipera.

(4) RATB este o regie locală falimentară şi neglijată, dacă nu punem la socoteală interesul major de a fi politizată şi suptă de partidul dominant. Din 2007 e şi în ilegalitate pentru că încalcă Regulamentul UE 1370 care cere să fie transformată în companie cu contract transparent de prestare a serviciului, încheind astfel actuala relaţie opacă şi incestuoasă cu bugetul local. Lucrul ăsta s-a făcut la Cluj sau alte municipii fără traume majore, doar la Bucureşti a fost o non-prioritate pentru sistemul de non-decizie gălăgioasă Oprescu-Firea (şi un non-subiect de presă). Problema e că, rămânând regie politizată, RATB e de 10 ani ineligibilă pentru fonduri UE (un alt non-subiect de presă), deşi abia se târăşte financiar erodându-şi pe zi ce trece capitalul, ca vechile întreprinderi socialiste pe vremea lui Ceaşcă. Ultimul lot masiv de autobuze achiziţionate acum peste zece ani se apropie de finalul vieţii tehnice (noroc că sunt Mercedes şi au fost fiabile) iar interes şi bani pentru o nouă achiziţie nu există, că totul se pompează în cealaltă gaură neagră a primăriei: subvenţiile populiste la RADET.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro