Alegerea lui Aleksandar Vučić ca președinte al Serbiei, din primul tur al alegerilor, confirmă transformarea tot mai mult a țării într-un regim de mînă forte.
Cu siguranță, la granița de sud-vest a României nu va apărea o nouă Coree de Nord. Însă e foarte posibil ca aici, în Serbia, să se consolideze un regim autoritar, similar din multe puncte de vedere Rusiei lui Putin sau Ungariei lui Viktor Orban.
Asta după ce, alegerile prezidențiale din Serbia, desfășurate pe 2 aprilie, au dus la o victorie clară a lui Aleksandar Vučić, 47 de ani, actualul premier al țării și lider al Partidului Progresist, SNS, de guvernămînt, care a obținut peste 56 la sută din voturi, conform primelor estimări.
Urmează cinci ani în care Vučić și partidul său vor avea un control deplin asupra aparatului de stat din Serbia și în care – foarte probabil – promovarea unui stat de drept , buna guvernare și libertatea de expresie vor deveni cuvinte golite de conținut.
Pe de altă parte, aparent paradoxal, Aleksandar Vučić are relații bune atît cu Uniunea Europeană – ce dorește ca Serbia să continue reformele asumate prin calitatea de stat candidat și continuarea dialogului Belgrad-Priștina – cît și cu Rusia, interesată să aibă în Serbia un loial partener economic și militar.
Este însă foarte probabil ca un lider și un regim autoritar în Balcani să contribuie doar pe termen scurt la menținerea stabilității în regiune.
Un poster vandalizat al lui Aleksandar Vučić, pe o clădire în construcție | Foto: BIRN
Stabilitate acum, lapte și miere pe urmă
Fost ultranaționalist (a intrat în politică în 1993 în rîndurile Partidului Radical ce își propunea crearea ”Serbiei Mari”, iar în 1998 era ministru al Informațiilor, responsabil cu propaganda anti-NATO), Aleksandar Vučić și-a mai nuanțat între timp profilul politic. A devenit un susținător al integrării Serbiei în Uniunea Europeană, dar și al păstrării unor bune relații cu Rusia (ultima sa vizită la Moscova a fost pe 27 martie, cînd Putin i-a urat succes în alegeri).
Acum promovează ideea deschiderii și liberalizării economice, dar în același timp – prin administrația și grupul de interese pe care le conduce ca premier – mențione un control ferm asupra majorității centrelor de putere economică și politică.
În ultima ani, în ciuda mai multor măsuri de austeritate pe care cabinetul său a trebuit să le impună, a reușit să își mențină popularitatea, marșînd pe ideea că deciziile sale au salvat țara de la faliment și că acum ”Serbia se află pe drumul cel bun”.
”Cel mai important pentru Serbia este să ne menținem stabilitatea politică, care este o condiție și o garanție a progresului și dezvoltării economice”, spunea Vučić în ultima zi a campaniei electorale, acestea fiind de fapt principalele idei ale campaniei sale electorale desfășurată sub deviza ”pentru o Serbie mai rapidă, mai puternică și mai bună”.
În plus, în campania sa electorală Vučić a marșat și pe ideea naționalistă, reafirmînd în repetate rînduri că el și partidul său nu vor accepta niciodată independența Kosovo. Au fost patru secții de votare în Kosovo, toate supervizate de către OSCE, unde au mers la urne etnicii sîrbi. Belgradul consideră Kosovo ca pe provincia sa sudică, a cărei independenţă, proclamată de etnicii albanezi în 2008, nu o recunoaşte.
În exterior, Vučić s-a prezentat drept un lider pragmatic, un garant al reformelor și stabilității. Observatorii au criticat, pe lîngă vizita sa la Moscova și pe cea de la Berlin, amîndouă în plină campanie electorală, considerînd că acesta s-a folosit în scop electoral de imagini alături de lideri politici puternici. Iar dacă a fost ușor criticat în străinătate, așa cum a făcut-o Angela Merkel, care s-a referit la îngrădiri ale libertății presei și a drepturilor civice în Serbia, cea mai mare parte a presei de la Belgrad a ignorat aceste critici.
Opoziție slabă sau doar… amuzantă
Criticii lui Aleksandar Vučić îl acuză însă de autoritarism și de subminarea separației puterilor în stat.
”Partitocrația e cuvîntul care descrie cel mai bine situația din Serbia. Toată puterea lui Vučić și a partidului său se bazează pe impunerea fricii și pe manipularea mass media”, consideră Bosko Jaksic, un reputat jurnalist și analist politic de la Belgrad.
”Partidul Progresist este cel mai mare angajator din Serbia. Iar Vučić este Managerul General. Frica de a nu-ți pierde locul de muncă – și nu sprijinul real pentru Vučić – a fost catalizatorul prezenței multora la urne. Situația e cu atît mai dificilă în comunitățile mici, unde nimeni nu se poate opune”, mai spune Jaksic.
În acest context, devine explicabil de ce opoziția față de Vučić este inconsistentă. Au fost alți zece contra-candidați la alegerile prezidențiale, printre care actualul Avocat al Poporului, Sasa Janković (ce a obținut peste 15% din voturi)sau fostul ministru de externe Vuk Jeremić (cca 6%), ambii de orientare centristă și neînscriși în niciun partid politic.
În timpul campaniei, Janković a subliniat că problemele principale ale Serbiei sunt ”prăbușirea economiei” și nivelul scăzut de trai, el prezentîndu-se drept singurul capabil să-l învingă pe Vucic într-un ipotetic tur doi.
Un alt candidat a fost ultranaționalistul Vojislav Seselj, achitat în urmă cu un an pentru crime de război de Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie, și care se opune aderării Serbiei la UE, preconizînd în schimb strîngerea relațiilor cu Rusia.
O prezență cel puțin insolită a fost cea lui Luka Maksimović, alias ”Beli”, un tînăr student de 25 de ani, care a reușit însă să se claseze al treilea în alegerile prezidențiale, unde a obținut aproape 10% din voturi
