Op-ed

Noua contrareforma in educatie

de Mircea Miclea     HotNews.ro
Duminică, 12 martie 2017, 19:57 Actualitate | Opinii

Mircea Miclea
Foto: Arhiva personala
În data de 10 martie, dl. ministru al Educației, Pavel Năstase, a făcut următoarea declarație despre evaluarea copiilor din învățământul primar:

„Până la gimnaziu, după părerea mea, n-ar trebui să avem aceste evaluări asupra copiilor. Ei sunt într-o perioadă de dezvoltare a capacităților de gândire. Deci, omul se dezvoltă și creierul din punct de vedere biologic, până la vârsta asta, se dezvoltă și abia după aceea este în măsură să perceapă o evaluare, să vadă niște teste de genul acesta… Trebuie procedat în mod gradual, astfel încât să se obișnuiască, dar nu evaluări de genul celor care le dăm acum, care îi stresează și îi sperie pe copii.”

Am rămas siderat. Adică, după logica ministerială, câtă vreme creierul uman este în dezvoltare nu trebuie evaluat, că se stresează și se sperie. Adică, testele internaționale susținute de OECD, TIMSS (pentru matematică și științe) și PIRLS (pentru citire), care se dau la clasa a IV-a, sunt făcute de oameni răi, care sperie și stresează copiii. Adică s-au scris degeaba mii de studii experimentale care arată că evaluarea și intervenția precoce este cheia remedierii deficitelor de dezvoltare ale copiilor. Păi, chiar dacă nu pui mâna pe carte e o chestiune de bun simț să știi că cu cât depistezi mai rapid o problemă (și asta o faci printr-o evaluare), cu atât o poți remedia mai ușor.

Întrucât parerea domnului ministru are destui susținători, mă simt obligat să mai explic încă o dată rațiunea evaluărilor din ciclul primar, promovate prin Legea Educației Naționale (art. 74).

La finalul clasei pregătitoare, pentru fiecare copil trebuie elaborat un raport de evaluare a nivelului său de dezvoltare. Nu numai dacă știe să numere sau să facă bastonașe, ci și dacă are capacitatea adecvată de a asculta de reguli, de a interacționa, de a-și regla emoțiile, de a fi motivat să învețe, adică toate aspectele relevante pentru a putea fi bine integrat în clasa I. Evaluarea multiaxială e critică pentru integrarea și succesul școlar în ciclul primar, arata studiile de specialitate.

La finalul clasei a II-a, fiecare școală evaluează, pe baza unei metodologii elaborate la nivel național, competențele de scris-citit și de matematică ale elevilor, pentru că se termina ciclul curicular respectiv si e bine sa stim cum au achizitionat copii aceste competențe hotarâtoare pentru succesul lor școlar ulterior.Dacă știm atunci îi putem ajuta prin calibrarea  procesului de predare – învățare.

La finalul clasei a IV-a, elevii sunt evaluați, după modelul testelor internaționale TIMSS și PIRLS, la limbă și comunicare și la matematică- științe.

De ce trebuie făcute aceste evaluări?

Întâi, pentru că, în baza lor, cadrul didactic poate să stabilească planuri individualizate de învățare pentru copii: cu unii să facă exerciții noi și mai dificile, care să le accelereze dezvoltarea, cu alții să repete și să consolideze cunoștințele, pentru a remedia din timp rămânerile în urmă. Se face evaluarea, așadar, nu pentru a clasifica copiii, ci pentru a-i ajuta în învățare, pentru a preda ținând cont de particularitățile fiecaruia. Tot prin lege, i se punea la dispoziție cadrului didactic 25% din orele programei școlare tocmai pentru a personaliza învățarea, pentru a ține seama de specificul copiilor cu care lucrează.

În al doilea rând, evaluările succesive permit o evaluare a prestației cadrului didactic, pe baza performanțelor elevilor. Să presupunem că ești învățător la clasa a II-a și, la aceste evaluări, media clasei tale este cu 4 puncte sub media națională. Ai la dispoziție 2 ani și 25% din timpul de predare pentru a îmbunătăți aceste performanțe. În clasa a IV-a, media clasei tale este iarăși comparată cu media națională și se poate vedea foarte clar dacă tu, ca învățător, ai făcut ceva în cei doi ani! Nu te compar cu alte clase, din școli de elită, ci pe tine cu tine însuți, printr-o metrică obiectivă: poziția față de media națională acum și în urmă cu doi ani.

În al treilea rând, pe baza acestei metrici obiective (cum a evoluat media clasei în raport cu media națională), se poate face și o evaluare a școlilor, ca să știi ce fel de resurse și încotro să le dirijezi ca minister/ inspectorat, pentru a îmbunătăți calitatea educației.

Pe scurt, evaluările din ciclul primar aveau scopul de a optimiza procesul de predare-învățare, de a evalua prestația didactică (pentru a fundamenta o salarizare diferențiată!) și de a optimiza politicile publice ale ministerului, pentru a îmbunătăți starea educației. E adevarat că, din lene si incompetență, în acești 3 ani de cînd se aplica, nimic din potențialul acestor evaluari nu a fost valorificat. Mai exista însă speranța că niște decidenți responsabili le vor folosi cîndva. Nici măcar guvernul Ponta, care în avântul contrareformist a ciopârțit legea educației în 96 de locuri, nu s-a atins de evaluările din ciclul primar.

Iar acum vine domnul ministru și vrea să le scoată. Evident că are destui susținători pentru o astfel de aberație. Nici un cadru didactic mediocru nu vrea aceste evaluări, pentru că i s-ar vedea clar impostura. Dacă se comportă ca până acum, sindicatele îi vor ține isonul. Logica și datele științifice vor fi iarăși călcate în picioare de impostură. Domnii aceștia cred că învățământul e un sistem menit să dea de lucru dăscălimii, nu să dezvolte potențialul copiilor noștri.

Din păcate, alte două declarații ale domnului ministru m-au lăsat buimac.

Prima se referă la școlile doctorale. Zicea domnia sa că „evaluarea școlilor doctorale nu mai este de actualitate”. Probabil că nu mai este de actualitate nici legea, care spune că fiecare școală doctorală trebuie evaluată periodic, din 5 în 5 ani (LEN, art, 158)!. Din cauza complicității minister-universități, această evaluare nu s-a făcut niciodată până acum, iar rezultatele dezastruoase le vedem cu toții. În spatele acelui paragraf de lege erau câteva zeci de studii, elaborate sub egida CEPES-UNESCO, precum și analiza bunelor practici internaționale, dar ce mai contează?!

A doua se referă la o schimbare halucinantă: „…într-un an să fie reduse și modernizate programele și manualele școlare și totodată să fie pregătiți profesorii să poată preda după noile programe”. Păi, prin ordinul 3.393, publicat în Monitorul Oficial în 07.03.2017, domnul ministru tocmai aproba noile programe pentru gimnaziu, iar după 3 zile vine și spune că trebuie „reduse și modernizate”. Incredibil! Într-o altă declarație, domnul ministru spune că programele, pe care el le-a aprobat, au fost, de fapt aprobate în 2016, în Guvernul Cioloș. Fals. Guvernul Cioloș a aprobat un nefericit plan-cadru, dar asta e altceva decât programa școlară, atenție la concepte, domnule ministru! Ca să nu mai vorbim că a schimba într-un an programa, manualele și pregătirea profesorilor în baza noilor programe și manuale e mult peste puterile omenești. Desigur, ar mai fi o șansă dacă prin ordin de ministru anul se face de 1.000 de zile.

Mărturisesc sincer că am invidiat PSD pentru majoritatea obținută în parlament. Cu o astfel de majoritate poți face o reformă structurală, care să schimbe din temelii o țară. Dar pentru asta mai trebuie îndeplinită  încă o condiție: să ai oameni competenți și de caracter la guvernare! Sunt sigur că astfel de oameni există și în PSD. Dar oare de ce, la conducerea sistemului de învățământ, PSD susține mereu oameni care promoveaza contrareforma?

Mircea Miclea a fost ministru al Educatiei si a condus Comisia Prezidentiala pentru Educatie. Opiniile sale nu reprezinta pozitia redactiei.





















Jurnal din Israel​

​FOTOGALERIE Tel Aviv: plaje, muzici si trupuri

Greu sa gasesti in lume un oras care petrece mai mult, care se odihneste mai seren. Un New York pe Malul Mediteranei, un colt de Europa sofisticata in Orientul Mijlociu, o destinatie de plaja excelenta, un oras in care noptile de distractie se continua si dupa ce se crapa de ziua. Oameni pe longboard-uri colorate coboara spre faleza orasului, de multe ori purtand doar o pereche de pantaloni scurti. Esti in inima civilizatiei est-mediteraneene, cu hedonismul ei milenar, cu cultul inca pastrat al corpurilor frumoase, cu o senzualitate subtila, dar neascunsa.

18335 vizualizari

  • +22 (26 voturi)    
    Pentru ce examene? (Duminică, 12 martie 2017, 20:41)

    Limort Nick O'Lae Darknea [utilizator]

    Ca oricum in administratie posturile nu se ocupa prin concurs ci prin numire. Ii obisnuiesc pe copii cu PSD-ul: pile, spaga, daruri.

    Si de ce sa fie stresati studentii? De ce sa fie discriminati? Ia scoateti examenele din facultati! Dati-le direct diplome!!!
    • +7 (9 voturi)    
      Ministrul asta este..... (Luni, 13 martie 2017, 9:27)

      polonyca [utilizator] i-a raspuns lui Limort Nick O'Lae Darknea

      ............ o mare dezamagire , o catastrofa chiar !! Este mult mai distructiv decat Abramburica....este un ministru eminamente politic , profesional este un ZERO !!!
  • +25 (27 voturi)    
    distrugeti scoala (Duminică, 12 martie 2017, 21:33)

    transilvania [utilizator]

    Partidul te vrea nestresat, cu scoala putina.
    Sa nu fii educat, sa nu ajungi sa ai un job bine platit, sa fii dependent de partidul-stat si in consecinta sa votezi la comanda.

    asa se distruge o tara si viitorul ei pentru voturi.
  • +17 (19 voturi)    
    Distrugere (Duminică, 12 martie 2017, 21:45)

    Celbland [utilizator]

    Scopul PSD este distrugerea educației și a școlii pentru a crea idioți pentru export să presteze servicii necalificate în țările dezvoltate, pe de o parte și să mențină o masă mare de votanți analfabeți, care să nu înțeleagă că furtul și subdezvoltarea îi mențin în sărăcie, pe de altă parte.
  • -7 (17 voturi)    
    Măsura și lipsa de măsură (Duminică, 12 martie 2017, 21:48)

    TaicaGheorghe [utilizator]

    Autorul articolului dorește cu vehemență sociologică să se continue experiențele pe seama învățământului românesc.

    Un sistem de evaluări trebuie să fie adecvat sistemului evaluat după supunerea acestuia unui proces conceput în mod rațional. Pentru învățământul românesc aceasta însemnă: sarcini clare (=valori care să fie obținute pe parcursul și la sfârșitul diferitelor cicluri), o resursă umană formată din cadre didactice pregătită corespunzător, infrastructură real funcțională și o societate capabilă să folosească produsele diferitelor nivele de calificare. Fără așa ceva, evaluările agresiv trâmbițate nu au nici o relevanță.

    Din 2005 încoace, am ajuns în faza de „abuz de evaluări”, de evaluări care confundă fondul cu forma. Există studii care denunță acest abuz. Există companii care au înțeles că excesul de evaluări produce efecte contrare îmbunătățirii continue.

    O evaluare periodică a elevilor prin teste este absolut necesară. Ea are sens numai dacă programa este rațională și a fost parcursă. Cum a fost pregătită acțiunea „planuri individualizate” de către miniștrii și sindicaliștii ultimilor 12 ani?

    Vorbim despre prestația cadrului didactic! A acelora care au mai rămas încă în învățământ! În condițiile medii din România evaluarea prestației este o măsura aproape hilară. Ce li s-a oferit învățătorilor pentru a face față cu demnitate evaluărilor făcute cu orice preț? Ostilitate generală? Măsuri imaginate din birouri ministeriale și parlamentare? Salarii? Condiții de lucru? Condiții de viață? O societate motivată pentru muncă și pentru a învăța?

    Școlile doctorale! Au devenit niște balauri cu mai multe capete, cu zeci de profesori și abilitați care trag fiecare, de regulă fără un suport material, într-o direcție proprie, inventată și neproductivă în vecii vecilor. Risipă?

    Din 2005 încoace, pe o bază haotică generată anterior, calitatea a fost înlocuită cu cantitatea, omenia cu fudulia, măsura cu lipsa de măsură, fondul cu forma.
    • +3 (9 voturi)    
      evaluari? (Luni, 13 martie 2017, 9:15)

      codrean [utilizator] i-a raspuns lui TaicaGheorghe

      Banuiesc, esti ceva lider pe la sindicatele din invatamant !
      Invatatorilor li s-a oferit ceeace statul roman poate oferi azi salariatilor sai ! Nici mai mult, nici mai putin.
      Dupa logica ta, toti bugetarii sunt indreptatiti sa nu-si indeplineasca atributiile de serviciu pentruca nu sunt bine platiti si nu au "conditii". Unde ajungem cu asemenea mod de a gandi ?
    • 0 (2 voturi)    
      Divide et impera! - motto-ul celor de la conducere (Luni, 13 martie 2017, 17:34)

      ana_brown [utilizator] i-a raspuns lui TaicaGheorghe

      Corect ceea ce spuneti:
      "Vorbim despre prestația cadrului didactic! A acelora care au mai rămas încă în învățământ! În condițiile medii din România evaluarea prestației este o măsura aproape hilară. Ce li s-a oferit învățătorilor pentru a face față cu demnitate evaluărilor făcute cu orice preț? Ostilitate generală? Măsuri imaginate din birouri ministeriale și parlamentare? Salarii? Condiții de lucru? Condiții de viață? O societate motivată pentru muncă și pentru a învăța?"

      Vreau sa adaug: invatatorii si profesorii sunt in general victime ale sistemului de invatamant, impreuna cu beneficiarii: elevi, studenti si parinti.

      Profesorii si elevii sunt in aceeasi barca, doar conducatorii ii doresc divizati.
      Sunt mama unei fete de clasa a IV-a si vad multi invatatori si profesori care isi fac foarte bine meseria, cu dedicare si competenta. Insa ce primesc din partea societatii? Salarii de mizerie, stirbirea demnitatii si a prestigiului muncii lor, etichete injositoare. Sigur, exista si cadre slab pregatite, dar la ce ne putem astepta in conditiile in care satisfactia de a lucra in invatamant scade in fiecare an? Cu fiecare schimbare, reforma li se cere mai mult si primesc mai putin. Toate aceste schimbari sunt praf in ochii beneficiarilor sistemului de invatamant: "cei de la conducerea sistemului incearca, dar cei care lucreaza nu vor sa execute.", sunt gandite doar pentru invrajbirea societatii. Probabil abia asteapta sa aduca sistemul in colaps, pentru a introduce sistemul de invatamant privat... atunci ar exista o mare piata de desfacere... Ce parere aveti de faptul ca anul trecut scolile private au fost subvenitionate prin ordonanta de urgenta a guvernului?
      Faptul ca sistemul de invatamant este centralizat e problema... este sustinut prin oameni in puncte cheie, in administratie, bine platiti si care nu aduc valoare, ci doar pun biciul pe invatatori si profesori (cei care muncesc cu adevarat si sunt prost platiti).
      Feedbackul profesorilor e ignorat de minister!
  • +9 (11 voturi)    
    Bravo (Duminică, 12 martie 2017, 23:43)

    Ruxandra Ionascu [utilizator]

    Bravo D-nle Miclea!
    Clar si la obiect.
  • -2 (6 voturi)    
    Care sint cele sint cele mai bune sisteme.. (Duminică, 12 martie 2017, 23:53)

    quietguy58 [utilizator]

    Care sint cele sint cele mai bune sisteme de invatamint din lume?

    Care sint tarile care scot cei mai performanti elevi din lume?
    • +2 (2 voturi)    
      top (Luni, 13 martie 2017, 0:01)

      Ruxandra Ionascu [utilizator] i-a raspuns lui quietguy58

      http://www.tribunainvatamantului.ro/top-20-al-celor-mai-performante-sisteme-educationale-din-lume/
      • +5 (5 voturi)    
        Capitalul uman este cel mai important. Nu este caz (Luni, 13 martie 2017, 3:29)

        quietguy58 [utilizator] i-a raspuns lui Ruxandra Ionascu

        Capitalul uman este cel mai important.
        Nu este cazul in Romania.

        Logic ar fi sa iei ce este cel mai bun sistem de invatamint existent din lume si sa-l implementezi in Romania.

        Aici este cazul ca specialistii in materie, nu oamenii politici, sa fie lasati sa-si faca meseria in a educa in cel mai bun fel pentru a scoate generatii reusite de elevi.

        Clasa politica ar trebui sa intervina prin a asigura un cadru legal, bani, si toate cele necesare bunei functionarii a acestui sistem.

        Orice alta inteventie, gen biserica sau partizanat politic ar trebui cu desavarsie nterzis.
  • +1 (3 voturi)    
    Medie (Luni, 13 martie 2017, 0:18)

    Ruxandra Ionascu [utilizator]

    Media anuală la cls .a II-a, a IV-a si a VI-a unde o găsim?Cine a calculat-o?
  • +6 (8 voturi)    
    Montreal, Quebec; (Luni, 13 martie 2017, 8:32)

    MichiuStefan1 [anonim]

    Am doi nepoti, elevi in Montreal, Quebec.Incepand din clasa intai, si -in cazul baiatului -la liceu-Secondaire cum spun ei-au evaluari din doua in doua luni, pe fiecare obiect iar in cadrul obiectului,diferentiat.De exemplu, la ciclul Primaire,la limba franceza:
    -capacitatea elevului de a vorbi corect franceza;
    -capacitatea elevului de a scrie in franceza;
    -modul cum elevul intelege un text scris;
    Pentru fiecare criteriu i se acorda o nota-la ei pana la 100; daca nota este sub 60-nota minima- atunci elevul nu promoveaza.In plus, nota este comparabila cu media clasei.Situatia e transmisa fiecarui parinte sau tutor, si in cazul mediei necorespunzatoare, sunt convocati la scoala.Prin acest procedeu, elevul este verificat periodic si pot fi luate masuri de corectie si imbunatatire, pentru a nu ajunge- vezi scumpa noastra Patrie-un semianalfabet la Bacalaureat!La noi,tot felul de semidocti cu putere de decizie au facut harcea -parcea orice masura corecta in Educatie!
  • -3 (7 voturi)    
    Planuri individualizate (Luni, 13 martie 2017, 9:22)

    CristianOprea [anonim]

    Mi-a atras atentia o singura fraza: "planuri individualizate de învățare pentru copii".
    D-le Miclea, unde, in Romania ? In clase cu 30-40 de copii ? Vorbiti serios ? In conditiile unei programe atat de incarcate si supra-solicitante pentru copii ?
    Planuri individualizate...
    • +3 (3 voturi)    
      iti pierzi timpul (Luni, 13 martie 2017, 11:28)

      mmmircea [utilizator] i-a raspuns lui CristianOprea

      Problema pleaca intr-adevar de la curricula care e aproape identica cu cea din '89-90, iar dincolo de ea sunt oamenii care se ocupa de elaborarea ei si care daca ai curiozitatea sa verifici sunt aceeasi de 25 de ani. Din comisiile respective se iese doar cu picioarele in fata, la fel cum in postul de secretar de stat pentru pre-universitar e aceeasi persoana de 20 de ani. Ce schimbare astepti de la ei ? Au luat materia dintr-o clasa, au mutat-o la alta clasa iar apoi si-au dat seama ca era mai bine ca inainte si au mutat-o la loc. 90% din curricula actuala e tot cea de pe vremea lui Ceasca.
      Daca tot vorbim de oameni, are curajul vreun reporter hotnews sa faca o ancheta la ISE, o institutie instrumentala in procesul de reforma dar total scapata de sub controlul ministerului. Ce-ar fi sa publicati activitatea si lefurile acestor domni si doamne, majoritatea dinozauri ai fostului regim, respectiv ale copiiilor lor care le-au urmat in functie.
      • +3 (3 voturi)    
        ISE (Luni, 13 martie 2017, 12:47)

        Ruxandra Ionascu [utilizator] i-a raspuns lui mmmircea

        Exact.
        ISE-ul pare sa nu raspunda de nimic.
        Ei au adoptat planul cadru, desi incalca legislatia.
        Au adoptat programa, desi au primit feed-back ca e prea incarcata.
        Nu dau socoteala nimanui?
  • 0 (0 voturi)    
    Din toate timpurile , (Luni, 13 martie 2017, 11:14)

    A310 [utilizator]

    cine a vrut sa invete a invatat , chiar in conditii vitrege , cine nu a dorit sa invete nici un stimulent nu la determinat sa progreseze .
  • +2 (2 voturi)    
    IQ mediu in Romania = 94 (Luni, 13 martie 2017, 11:16)

    Petru-DoruCiuca [anonim]

    Mai avem ca natie, putin si vom avea o medie "sub medie".
    Voi cei ce luptati pentru scoala cat mai putina si mai nestresanta, luati seama la prostia generalizata din tara.
    Scoala este facuta ca sa inveti.
    A invata, este in sine un fapt stresant pentru copii, care s-ar juca toata ziua.
    Lipsa de stres, este o utopie.
    Repet, a invata este un fapt stresant, pentru ca vine in contradictie cu dorinta de joaca. Iar joaca, NU este invatatura sistematica, oricat ne-am minti noi.
    Promovabilitatea scazuta la bacalaureat, arata ca elevii au prea putine circumvolutiuni. Iar o natie cu "creierii netezi" aduce a gloata de manevra.
    P.S. nu va straduiti sa dati replici sau "degete in jos", pentru ca nu revin pe pagina asta.
  • -4 (4 voturi)    
    Tampenii spune Mircea (Luni, 13 martie 2017, 11:58)

    Delicatu [utilizator]

    "La finalul clasei a IV-a, elevii sunt evaluați ... cadrul didactic poate să stabilească planuri individualizate de învățare pentru copii: cu unii să facă exerciții noi și mai dificile"
    Pai exista vreun profesor in Romania care sa fi citit testele copiilro de clasa a IV-a si sa il ajute in clasa a 5-a? LOL.

    "evaluările succesive permit o evaluare a prestației cadrului didactic, pe baza performanțelor elevilor." Pai s-au facut aceste avaluari ale profesorilor / invatatorilor? Daca da ce masuri s-au luat? S-a "scazut nota la purtare l;a profesori" i-a mustrat daca nu a reusit performanta? Sau se fac evaluari se completeaza hartiii cat mai mutle si gata!
  • +1 (1 vot)    
    Concluzii (Luni, 13 martie 2017, 14:10)

    Ruxandra Ionascu [utilizator]

    Evaluarea competenţelor fundamentale dobândite în ciclul primar la finalul clasei a IV-a 2015 - Concluzii

    La Limba Romana:
    - extragerea informaţiilor explicit formulate (receptare a mesajului scris (citirea/lectura) şi de exprimare scrisă, prin extragerea informaţiilor explicit formulate din textele literare date) - 85,4%
    - formularea unor concluzii directe (pot să redacteze texte de mică întindere, în care să utilizeze corect elementele de construcţie a comunicării scrise, să aplice regulile de ortografie şi de punctuaţie învăţate) - 74,9% (trei elevi din patru)
    - Operarea cu ideile principale ale textului (pot să desprindă ideile principale şi informaţiile de detaliu dintr-un text literar inedit citit, să alcătuiască povestirea unui text literar după un plan simplu de idei) - 77,7%
    - Interpretarea şi integrarea ideilor şi informaţiilor (interpretarea şi integrarea în texte de mică întindere, a ideilor şi informaţiilor deduse din textele literare date) - 47,2%

    La Matematica:
    - Numere naturale (analiza, rezolvarea şi compunerea de probleme practice legate de viaţa de zi cu zi, de cotidian şi practică, a operaţiilor matematice utilizând modalităţi variate de lucru, compuneri şi descompuneri de numere naturale) - 72,7%
    - Figuri geometrice, măsurători, fracţii (să observe proprietăţile simple ale formelor plane şi spaţiale învăţate, să măsoare diferite obiecte cu ajutorul instrumentelor şi al unităţilor de măsură standard şi nonstandard, să utilizeze unităţile monetare în situaţii practice variate) - 61,6%
    - Organizarea datelor în tabele (colectarea şi organizarea datelor, sortarea şi clasificarea lor pe baza unor criterii date şi interpretarea lor elementară) - 72,4%
    (sursa C.N.E.E., Raport naţional ENIV2015).


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...


Ultimele articole din Actualitate | Opinii

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi