Subiectul aderarii Romaniei la zona euro este unul mult discutat si analizat. Intensitatea dezbaterii s-a diminuat explicabil pe masura ce zona euro si insasi Uniunea Europeana au inceput sa se confrunte cu probleme dificile, care au pus sub semnul intrebarii chiar viabilitatea proiectului european pe termen lung. Astfel ca, daca in primul deceniu al anilor 2000 problema principala era «cand va fi Romania pregatita sa adere la euro », in anii din urma accentul dezbaterii pare sa se fi mutat pe o alta intrebare, si anume «in conditiile in care insasi zona euro se confrunta cu probleme si incertitudini, mai merita sa ne preocupe proiectul aderarii ? »
Realist vorbind, nu existenta in viitor a zonei euro este pusa sub semnul intrebarii, ci versiunea 2.0 a acesteia – si a UE in ansamblu, forma sau scenariul in care acestea vor functiona. Chiar in scenariul extrem (si nu foarte probabil, chiar daca nu poate fi exclus ) al disparitiei UE ca organizatie politica, Piata Comuna, politicile economice comune si insasi moneda comuna s-ar putea mentine, chiar daca vom vorbi poate de o mai mare volatilitate si variabilitate, inclusiv in ceea ce priveste apartenenta unor state la diverse structuri europene, y compris zona euro.
Prin urmare, este legitim sa ne preocupe in continuare obiectivul aderarii la euro, care reprezinta de fapt obiectivul performantei economice, competitivitatii, echilibrelor macro. Legat de acest subiect, s-a scris mult despre cum, cand si in ce conditii ar putea fi atins acest obiectiv, s-a vorbit despre criteriile de convergenta nominala si reala, despre etapele premergatoare aderarii la euro si despre termene mai mult sau mai putin realiste. Nu ar fi rau insa sa ne (re)amintim si de ce ar merita sa intram in zona euro, care ar fi pana la urma avantajele ce ar justifica eforturile si asumarea eventualelor riscuri inerente procesului.
Fara a urmari neaparat ierarhizarea importantei avantajelor, nu putem ignora faptul ca se vorbeste tot mai insistent despre « Europa cu mai multe viteze » si despre « cercuri concentrice », ba chiar despre posibilitatea ca tarile non-membre ale zonei euro (in prezent doar 8 la numar, incluzand Romania, din cele 27 de state membre UE post Brexit) sa aiba doar drept de vot consultativ in probleme care privesc strict moneda unica. Discutiile sunt in faza scenariilor incipiente, nu este clar daca – de exemplu – o tara non-euro va fi exclusa de la dreptul de vot plin in probleme esentiale, precum politica fiscala comuna sau uniunea bancara, dar riscul exista. Aderarea Romaniei la euro ne-ar oferi o mai buna pozitionare in structurile europene, ne-ar plasa in « primul cerc », cu statut de membru cu drepturi depline de vot in toate problemele economice, financiar-bancare si monetare ale Uniunii.
Probabil cel mai evident efect al aderarii la euro este unul strict financiar – ar fi eliminata problema diferentelor de curs valutar. Pare mai mult o problema contabila, dar ea se traduce in bani si implicit influenteaza profitabilitatea, stimuland sau inhiband – dupa caz – exportul, importul, investitiile, imprumuturile.
Diferentele de curs valutar apar intre momentul inregistrarii in contabilitatea unei companii a unei creante de incasat in valuta sau a unei datorii de platit in valuta si momentul incasarii / platii efective (moment stipulat in contractul comercial, care poate fi la 10 zile, la 30 zile, al 90 zile de la livrare, etc). In cele doua momente, cursul valutar este diferit, inregistrarea contabila facandu-se in lei la cursul zilei.
In cazul cresterii euro, diferenta de curs este favorabila exportatorului. In situatia inversa, a scaderii cursului euro, exportatorul va inregistra diferenta de curs nefavorabila, suma in echivalent lei incasata efectiv fiind mai mica decat valoarea creantei inregistrate in contabilitate la momentul exportului.
Pierderea sau profitul generat de diferentele de curs valutar apar si in alte situatii, cum ar fi reevaluarea unor plasamente financiare in valuta sau a operatiunilor de schimb valutar ca urmare a spread-ului intre cursul de vanzare si cursul de cumparare, respectiv cursul de referinta folosit in contabilitate.
Fara a intra in alte detalii contabile, diferentele de curs valutar – favorabile sau nefavorabile – se inregistreaza in conturi distincte si influenteaza profitul, respectiv pierderea companiei. In mod simetric, un importator va inregistra profit in cazul scaderii cursului euro si pierdere in cazul cresterii.
Politica monetara proprie ca parghie de stimulare a exporturilor – un avantaj relativ. Atata vreme cat moneda noastra nationala este leul, banca centrala are teoretic posibilitatea de a oferi exportatorilor o situatie avantajoasa, practicand o politica de crestere a cursului euro, mai exact de devalorizare a leului fata de moneda europeana. Insa, acest avantaj este limitat, atenuat sau poate chiar anulat de efectele secundare ale unei asemenea politici :
- scumpirea importurilor ; multi exportatori sunt in acelasi timp si importatori de materii prime, subansamble, etc. deci resimt in mod direct – si negativ – cresterea cursului ; in schimb, in cazul scaderii cursului, importurile nu se ieftinesc in aceeasi masura sau nu se ieftinesc deloc ;
- cresterea valorii obligatiilor de plata catre banci ; multi exportatori au credite in valuta, iar cresterea cursului determina cresterea ratelor in echivalent lei ;
- cresterea generala a preturilor ca urmare a scumpirii importurilor genereaza inflatie, cu consecinta presiunilor de indexare a salariilor, etc ;
- devalorizarea monedei nationale ofera exportatorilor un avantaj post-factum si nu ex-ante, motiv pentru care nu poate stimula de fapt exportul si nici nu poate reprezenta un pilon de fundamentare a unui plan de business ; in momentul realizarii exportului, un producator nu poate anticipa evolutia cursului ci poate doar spera ca euro va creste ;
- parghia cursului valutar ofera o competitivitate a exporturilor « pe hartie », pe termen limitat si nu una sustenabila, bazata pe performanta calitativa, tehnologica, in termeni reali.
Este adevarat ca, in cazul aderarii Romaniei la euro, avantajul creat exportatorilor prin politica cursului de schimb se pierde. Insa la fel de adevarat este ca acest avantaj este relativ si cu doua taisuri. Statistica ne arata ca – in perioada 2006-2015 – evolutia crescatoare sau descrescatoare a exporturilor nu a avut o legatura prea clara cu evolutia cursului euro. Am avut ani in care euro a scazut in raport cu leul, dar exporturile au crescut si ani in care euro a crescut iar exporturile au scazut. Asadar, poate ar fi cazul sa fim mai rezervati atunci cand e vorba de mitul cresterii exporturilor ca efect al cresterii cursului euro (respectiv al deprecierii leului in raport cu moneda europeana).
Surse : http://statistici.insse.ro/shop/; http://www.bnr.ro/Raport-statistic-606.aspx
De altfel, in ultimii ani, cursul euro/leu a fost destul de stabil, in timp ce exporturile au inregistrat cresteri an de an, fara a fi afectate de stabilitatea cursului de referinta.
Sa vedem insa care a fost experienta altor tari est-europene care au adoptat déjà moneda euro. Consideram ca Slovacia si Slovenia sunt cazurile cele mai relevante – in ciuda dimensiunilor mai mici ale economiei lor in comparatie cu Romania – din doua motive : ele au parcurs déjà o perioada de timp relevanta din momentul trecerii la euro (2009, respectiv 2007) si nici una din cele doua tari nu a avut consiliu monetar. Iata mai jos graficul evolutiei exporturilor celor doua state dupa momentul aderarii la zona euro :
Surse : https://www.imf.org/external/pubs/ft/scr/2016/cr16122.pdf; https://en.wikipedia.org/wiki/Economy_of_Slovakia
Se observa ca – dupa trecerea la euro – (2009, respectiv 2007) – Slovacia si Slovenia au inregistrat o perioada scurta de recul al exporturilor ; aceasta perioada a durat 1-2 ani si s-a suprapus cu perioada crizei globale, dupa care exporturile au inregistrat o crestere constanta.
Concluzia este ca pierderea parghiei de stimulare a exporturilor prin politica cursului de schimb este un dezavantaj discutabil. In schimb, trecerea la euro ofera o serie de avantaje evidente :
- o mai mare predictibilitate atat la nivel micro cat si la nivel macroeconomic, determinata de eliminarea incertitudinii cu privire la evolutia cursului de schimb. Proiectiile financiare (cash-flow-ul, bugetul de venituri si cheltuieli) si planurile de afaceri vor putea fi intocmite de managementul companiilor cu o mult mai mare acuratete.
- Dobanzi mai reduse la credite, specifice zonei de euro, ca urmare a primei de risc mai mici, cu influenta benefica asupra costului si accesibilitatii finantarii.
- Facilitarea exporturilor, a tranzactiilor internationale, a turismului, precum si a calculelor si estimarilor contabile.
- Cresterea atractivitatii pentru investitori, generate de predictibilitate, stabilitate si de avantajele de imagine.
- Reducerea riscului de turbulente si disciplinarea politicilor la nivel macroeconomic. Aici exista insa si un risc teoretic de contaminare, in cazul in care una sau mai multe economii semnificative din zona euro intra in derapaj. Un suport financiar masiv din partea statelor din zona euro catre o tara cu probleme sau alte socuri de acest gen ar slabi moneda europeana, expunand-o riscului de inflatie. Riscul exista, dar o economie puternica ofera oricum o protectie mai sigura pentru stabilitatea monedei. Rata inflatiei in zona euro intr-o perioada in care economia si moneda europeana au fost supuse la destul de multe incercari (2008-2016), dupa un varf de cca 4% in 2008-2009 s-a situat in intervalul cuprins intre -1% si 3%, conform graficului de mai jos :
