Din multe puncte de vedere, o astfel de comparație este greu de realizat, și poate părea chiar forțată, având în vedere că vorbim despre persoane de anverguri inegale, ce au responsabilități distincte și provin din state cu o influență globală incomparabilă și cu sisteme politice diferite. Însă, aceste personaje sunt relevante pentru a ilustra, într-o mare măsură, celebrele, dar neînțelese în totalitate, mecanisme politice de ascensiune pe scara puterii.

Ana CatautaFoto: Arhiva personala

Am aflat despre candidatura lui Mike Pence în echipa lui Donald Trump, pentru funcția de vicepreședinte, cu câteva zile înainte de Convenția Republicanilor din Cleveland de anul trecut. Deși acord o atenție destul de mare scenei politice din SUA, acest nume nu îmi era cunoscut. Și cred că aceeași senzație au avut-o mulți români când au aflat că Sorin Grindeanu este a doua propunere PSD-ALDE pentru funcția de prim-ministru. Inevitabil, a apărut întrebarea legată de criteriile folosite în selecția elitei politice, mai ales în această perioadă de reașezare a sistemelor politice și a ordinii mondiale în sine.

Ca politician de carieră, să-ți asumi postura de mâna dreaptă a lui Trump este o provocare similară, păstrând cu luciditate proporțiile, cu cea de a fi Prim-ministru într-un Guvern condus cu o mână forte din umbră de Liviu Dragnea. În primul rând, pentru că este complicat să-ți definești public și mediatic un profil sustenabil, atunci când pleci din postura aparentă de executant al unui lider politic cu o personalitate puternică. În al doilea rând, pentru că trebuie să fii “on board” cu multe din politicile uneori controversate promovate de cel care te-a propus în funcție. Și, nu în ultimul rând, pentru că nimeni nu își dorește să fie “numărul 2” și va exista o tentație constantă de a deveni liderul suprem, dar pașii tactici trebuie calculați cu foarte mare grijă. Întrebarea este: va face primul ministru român saltul de la un mandat cu răspundere politică limitată (și, oarecum, cu termen politic limitat) la un crearea unui real pol de putere în PSD? Pentru că sistemul democratic românesc face ca un Guvern odată instalat să fie dat jos cu greu, mai ales cu un Președinte de altă orientare politică decât majoritatea parlamentară.

Ca notă contextuală, trebuie să ne uităm și la cele două partide din care provin, mult mai asemănătoare decât se poate bănui la o primă vedere. Și Partidul Republican și Partidul Social Democrat reprezintă un electoral tradițional, cu profunde valori creștine, susținător al familiei tradiționale, mai puțin educat și reprezentat din membri ai “clasei muncitoare”. Acel electorat “tăcut”, frământat de traiul de zi cu zi, afectat în mod negativ de efectele globalizării și ale evoluției tehnologice (care ar susține puternic propunerea lui Bill Gates de impozitare a muncii robotizate). Deși judecat de către unii susținători ai libertăților de toate felurile, acest electorat are tot dreptul de a încerca să apere un status-quo ce le oferă o oarecare zonă de confort, înspăimântați de un viitor pe care nu-l înțeleg și răniți de un trecut ce a produs un impact major asupra vieților lor.

Revenind la criteriile de selecție, este evident că principala caracteristică este loialitatea pragmatică. De ambele părți. Liderii puternici își aleg colaboratori comozi, ce nu reprezintă un pericol imediat, iar secunzii acceptă o oportunitate unică, ce îi poate scoate din tranșeele de partid și propulsa către liga mare. Unde se află meritocrația în tot acest proces? Ei bine, sistemul de guvernanță din partidele politice este foarte asemănător cu cel din companiile private sau din societatea civilă. Networking-ul este astăzi, de cele mai multe ori, principalul criteriu de selecție pentru o funcție de conducere, lăsând pe locuri secundare meritocrația și profesionalismul.

Un alt atu care contribuie la influențarea procesului de selecție este greutatea politică și contribuția cu care un personaj vine la masa negocierilor. În America, Mike Pence a reprezentat legătura cu rețeaua de guvernatori republicani, foarte influenți în jocul politic și electoral, relația cu Congresul, Pence fiind în două mandate membru al acestei instituții de putere, relația cu baza creștină de votanți republicani și elementul de doctrină republicană ce lipsea campaniei lui Trump. Deși diferența de avenvergură politică este considerabilă, în România, Sorin Grideanu reprezintă gruparea “lupilor tineri” din PSD, în majoritate compusă din primari de municipii și parlamentari la primul mandat, are un profil curat, nefiind implicat în controverse majore, și trage după el o parte din generația promovată de Victor Ponta în timpul mandatelor sale de Prim-ministru.

La Washington, mulți preconizează că Donald Trump nu va mai avea un al doilea mandat, iar după discursul său privind Starea Națiunii din Congres, în care nu doar că nu a reușit o împăcare cu tabăra Democraților, ci a continuat pe aceeași linie de fractură, au apărut voci care vorbesc de o suspendare dacă Trump va continua să fie o vulnerabilitate pentru unitatea națiunii. La București, deși nu a renunțat la această idee, și lui Liviu Dragnea îi va fi tot mai greu să ocupe funcția de prim-ministru sau – de ce nu? – de Președinte al României. De altfel, după reacția societății românești la adoptarea OUG 13, oricărui candidat PSD îi va fi extrem de dificil să câștige turul II pentru alegerile prezidențiale din 2019, având în vedere gradul mare de mobilizare la vot. Mai mult, există un grad de incertitudine cu privire la situația juridică a liderului PSD. Și atunci, este evident că “secunzii” vor aștepta cu interes momentul, la termen sau în urma unui “accident” de parcurs, în care vor putea să emită pretenții pentru leadership-ul suprem.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro