Joi seara, Patriarhia Română a ieșit în public pentru a-și exprima poziția oficială afață de noul val de proteste inițiat de publicarea Ordonanței de Urgență numărul 13/2017 a Guvernului Grindeanu. Declarația lui Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a fost scurtă. Pentru o privire grăbită și flambată de focul evenimentelor riscă să treacă neobservată. Și ar fi păcat să se întâmple acest lucru pentru că mesajul pe care îl dă este, de fapt, puternic și lipsit de echivocitate. El semnalează reperul legitim al atitudinii Bisericii Ortodoxe față de chestiunea în cauză.

Andrei GaitanaruFoto: Arhiva personala

”Poziția Patriarhiei față de contextul social actual, din nefericire din ce în ce mai tensionat, este una de reală îngrijorare și, în același timp, una subînțeles favorabilă valorilor statutului de drept în care dreptatea și pacea socială sunt și trebuie să rămână esențiale. Biserica promovează constant cultura dialogului și civilizația morală a Decalogului”, a declarat pentru Hotnews.ro Vasile Bănescu.

Declarația are două secvențe. În cea dintâi, reprezentantul Patriarhiei Române subliniază fără umbre de ezitare necesara protejare a valorilor statului de drept, din perspectiva căruia dreptatea și pacea socială nu pot fi puse accidental între paranteze. Fără respectarea cadrului statului de drept nu se poate! Este un mesaj foarte clar pe care Biserica Ortodoxă îl dă apărând paradigme seculare, dar coerente și coextensive teologiei sociale a Bisericii.

A doua secvență este și mai relevantă. Ea poate să treacă drept o mică fandare în literatura vechi testamentară, un scurt gest reflex al oamenilor Bisericii de a-și întemeia cele spuse pe conformitatea cu mesajul Scripturilor. De fapt, este o trimitere către temeiul fundamental al poziției pentru care Biserica Ortodoxă nu poate privi indiferentă chestiunea Ordonanței 13. Când Vasile Bănescu spune că ”Biserica promovează constant cultura dialogului și civilizația morală a Decalogului” accentul cade mai ales pe civilizația morală a Decalogului. Care Decalog ne spune prin porunca a opta ”Să nu furi”. Atât și nimic mai mult. Nu zice ”Să nu furi mai multe de 47.800 de talanți”. Nu spune ”să nu furi prea mult”. Spune doar ”să nu furi”. Porunca a șasea interzice uciderea. ”Să nu ucizi”. Nu ”să nu ucizi mai mult de un om sau, hai…, maximum doi”. Porunca a noua ne spune ”să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău”. Și nu că ”e în regulă să zici o minciună sau două, doar să nu exagerezi”. Deci, când purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române zice că Biserica promovează constant civilizația morală a Decalogului el spune că Biserica Ortodoxă Română nu poate cauționa manevrele politicienilor care dezincriminează furtul sau minciuna. Aceasta este referința și așa cred că trebuie citită declarația. Nu spune explicit ”Dragnea”, ”Grindeanu” sau ”Iordache”. Și nici nu cred că trebuia să o facă. Este suficient că mesajul acesta ajunge și la toți membrii clerului Bisericii Ortodoxe care pot da mai departe, la rândul lor, mesajul intoleranței corpului Bisericii față de microbii criminalității. Astfel de intervenții pot funcționa ca declanșatori ai acțiunii anticorpilor de care un organism are nevoie pentru a rămâne în viață.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro