Guvernul Dragnea (Grindeanu e doar interfata) a fost pe punctul sa-l scape pe liderul PSD printr-o ordonanta de urgenta scrisa la cabinetul lui si trimisa la executantul de la ministerul Justitiei impreuna cu alte orori in materie penala. Marea evadare din puscariile Romaniei si amnistia mascata sub forma unor dezincriminari cu dedicatie au esuat gratie interventiei in extremis a presedintelui Romaniei, Klaus Iohannis. Planul prevedea ca toti violatorii, pedofilii, talharii si criminalii de peste 60 de ani sau cu copil mic acasa sa ia jumate din pedeapsa, cateva mii de infractori scosi din inchisori, Dragnea securizat, Voiculescu liber si fara apasarea de a achita prejudiciul de 60 de milioane in urmatorul an, armatele de penali luati pe abuz in serviciu facuti scapati, denuntatorii pusi la pamant.

Dan TapalagaFoto: Hotnews

Toate astea urmau sa se intample incepand cu data de 18.01.2017, dupa cum au scris chiar autorii proiectelor de OUG, numai ca in ziua cu pricina presedintele Klaus Iohannis a inteles sa-si exercite atributiile de presedinte pentru a opri catastrofa. A facut uz, dupa cum a promis, de intreaga forta si greutate a functiei pentru a se opune unui demers cu efecte distrugatoare pentru intreaga societate. Aterizat pe nepusa masa la sedinta de Guvern, Klaus Iohannis a facut observatia care avea sa-l reabiliteze in ochii opiniei publice: “Este un elefant in incapere, dar nu se vede. Suntdoi elefantide fapt, ordonanta de gratiere si de modificare a Codurilor penale”.

Pachidermele se ascundeau inghesuite pe un stick si in mapele delegatiei din Ministerul Justitiei care-l insotea pe ministrul justitiei, Florin Iordache, la Guvern, in Ziua Elefantului. Daca ar fi apucat sa iasa de acolo si sa ajunga in Monitorul Oficial, elefantii ar fi calcat in picioare nu doar munca procurorilor si judecatorilor, ci tot ce am castigat ca societate de la integrarea in UE incoace. Asadar, marele merit in mentinerea Romaniei pe harta tarilor frecventabile revine presedintelui. Klaus Iohannis a actionat institutional, cenzurand printr-un gest fara precedent in cei doi ani de mandat de pana acum un potential abuz guvernamental. Nimic nu justifica intr-o democratie adoptarea unor legi de asemenea importanta pe furis, fara dezbatere si consultare publica, la modul banditesc. Nimic nu e mai grav decat lipsa de transparenta, legile facute pe genunchi sau prin birourile inculpatilor. In superficialitatea si disperarea lor erau gata sa arunce tara in aer.

Publicul a reactionat pe buna dreptate in fata unei asemenea grozavii, organizand ca de obicei pe Facebook protestele de strada. Au deja experienta si mai ales incredere ca nu tipa degeaba, avand in vedere reusitele din trecut in cazul Colectiv, Oprea, Ponta 2014, Rosia Montana etc. Singurul releu puternic care i-a scos din papuci a fost revolta nedisimulata, iar cine nu intelege asta a pierdut demult contactul cu realitatea. Acest public constient de glontul care ne-a trecut tuturor pe langa ureche stie, sunt convins, ca presedintele Iohannis a obtinut doar o amanare, si ca acum depinde mult de reactia opiniei publice pentru a opri cu adevarat raul. Aparati-va statul si pe voi de infractori! Trebuie sa le cerem, in strada daca e nevoie, sa retraga proiectele de OUG! In ce consta urgenta eliberarii borfasilor? Mai multi juristi au explicat de ce schimbarea codurilor penale prin OUG reprezinta un abuz si o masura neconstitutionala.

Daca totusi vor forta nota, nici atunci nu trebuie sa ne dam batuti. Avem destule instrumente legale pentru a actiona. Din miile de infractori care vor iesi din puscarii se vor gasi destui care vor ucide, viola si comite faradelegi cu violenta. Victimele lor trebuie asistate legal de ONG-uri care sa cheme in instanta si sa-i traga la raspundere pe toti autorii OUG-urilor de azi cu nume si prenume: ministri, prim-ministru, toti cei care si-au pus semnatura pe actul normativ. Sa plateasca din buzunar despagubiri victimelor, sa simta pe pielea lor ce inseamna sa te joci cu focul. Asa cum Dragnea, PSD-ul si Antenele urla ca magistratii trebuie sa raspunda pentru greselile lor, exact asa trebuie sa trasi la raspundere demnitarii care nenorocesc prin deciziile lor aberante alti oameni. Ai scos pedofili, violatori si ucigasi mai repede din inchsioare si dupa aia o comit din nou? Vei plati pentru ca i-ai eliberat si incurajat, ai stimulat infractorii si rasplatit faradelegea cu o indulgenta nejustificata. Vei plati si legal, dar mai ales politic.

Dragnea&co asta au incercat sa evite, achitarea facturii politice planuind totul in mare secret, nu cumva sa se revolte populatia. Pentru a o anestezia complet, au mituit-o, au cumparat-o cu majorari de salarii si scutiri de taxe. Au manipulat-o cu doua-trei televiziuni controlate de condamnati, de inculpati fugari sau de prieteni ai borfasilor, subminand continuu increderea in justitie si in alte institutii cheie. L-au daramat pe numarul doi in SRI pentru a baga frica in tot sistemul, pentru a instala in mod oficial Republica Penalilor.Revolutia Borfasilor va invinge cu totul numai si numai daca ne vom resemna cu toti in fata tavalugului.

Am auzit destui resemnati spunand ca, la ce putere au, cu majoritate zdrobitoare in Parlament, nimic nu-i va impiedica sa mearga pana la capat. Asa este, foarte probabil ca nu vor da prea usor inapoi. Am auzit ca in PSD baronii s-au indignat de usurinta cu care presedintele Iohannis a pus cu botul pe labe guvernul de marionete. Vor dori probabil sa-si arate muschii, dar priviti putin in jur. Credeti ca le va fi la fel de usor? S-a trezit strada, ambasadele occidentale reactioneaza, presiunea interna si externa creste. Cele doua proiecte de odonanta au iesit la iveala numai la presiune publica, altfel erau deja adoptate de Guvernul Dragnea si produceau deja efecte. Azi putem vedea cu totii detaliile gratierii si modificarile la Codurile Penale, care ingrozesc pe toata lumea, specialisti sau nespecialisti in drept.

Azi nu le mai este atat de usor sa deschida larg usile puscariilor, sa omoare sute de anchete si procese prin modificarea legislatiei penale in mod discretionar. Acesta este deja un mare castig al intregii societati! Daca tot vor sa faca praf justitia, sa ucida speranta si sa distruga ce-a mai ramas din tesutul social macar sa le fie greu. Sa le facem viata un iad, sa plateasca pretul corect, sa deconteze public toate porcariile comise in numele unor mafii mai mari sau mai mici! Asa cum ei nu obosesc niciodata, nici noi nu avem dreptul sa ne predam fara lupta. Asociatiile de magistrati, PNL (daca-si permite), USR, ONG-urile trebuie sa faca masa critica in luari de pozitie. Dar mai ales specialistii din sistem: cum pot ei sa taca in fata mutilarii legislatiei? Cum pot ramane impasibili cand munca lor, a procurorilor si judecatorilor, este aruncata peste noapte la cos? In fine, noi cu totii am cheltuit degeaba bani de la buget si resurse importante in toti acesti ani?

Altfel, in liniste si in realitatea falsificata a televiziunilor de stiri, le va fi usor sa-si tara inapoi si sa o treaca apoi in declaratia de avere, deoarece prada si jaful exprimate in vile si conturi nu va mai avea cine sa le investigheze. Poate ca vom pierde temporar razboiul. Dar vom fi castigat mereu ceva. Cu fiecare revolta si protest ne vom apara dreptul de a nu fi dezintegrati ca natie democratica de rinocerii si elefantii care zburda astazi prin Guvern. Cu fiecare om in strada le vom spune ca suntem si noi pe aici, cealalata parte din societate, pentru care spaga, mita si furtul nu sunt mod de viata.