Mă tot uit la dl. Dragnea, cât de tacticos (și neîntrerupt) își tot citește interminabila listă de făgăduieli electorale pe la televiziunile prietene, și mă-ntreb ce urmărește, de fapt. Adică, a câștigat deja alegerile, campania electorală s-a încheiat, de ce o mai face? De ce insistă?

Vlad PetreanuFoto: Arhiva personala

Ceva nu se potrivește aici.

PSD a tot fost la guvernare, a tot promis și-a mai și livrat, din când în când, dar niciodată n-a deschis baierele pungii ca acum.

Uitați-vă pe lista promisiunilor și-o să observați ceva interesant: practic toate categoriile sociale și/sau profesionale din România urmează să primească ceva, și încă foarte repede.

Și mai interesant: cu câteva excepții, PSD promite că va împărți miliardele acestea repede, în 100 de zile, plus-minus niște săptămâni.

3 luni. De ce atâta grabă? Promisiunile ALDE sunt pe câte 1500 de zile, de ce se precipită așa Liviu Dragnea?

Și fiți atenți despre ce magnitudine a împărțelii vorbim:

Vor fi cadorisiți angajații plătiți din fonduri publice:

– toți angajații cu salariu minim primesc câte 200 de lei în plus (vreo 15 creștere)

– medicii și profesorii vor lua și ei 15% în plus la salariu; actorii, 50% (!)

– vor crește toate salariile plătite din fonduri publice cu 56% (!!)

Vor fi cadorisiți pensionarii:

– eliminarea contribuțiilor la sănătate, mărirea punctului de pensie, scutirea impozitului pe venit la pensiile de peste 1500 de lei, creșterea pensiei minime garantat, medicamente compensate pentru orice boală, ieftinirea medicamentelor ieșite de sub patent cu 35% (asta o să provoace o penurie de medicamente îngrozitoare; va urma o campanie de demonizare a producătorilor)

Vor fi cadorisiți tinerii:

– studenții, creștere cu 250% (!!) a burselor; de asemenea, transport gratuit CFR pentru toți tinerii, 10.000 de burse de câte 200.000 de lei pentru tinerii care vor să-nceapă afaceri

Vor fi cadorisiți oamenii de afaceri:

– creșterea plafonului pentru IMM-uri la 500.000 de euro, reducerea impozitului pentru micro la 1%, TVA zero la vânzarea de publicitate

Va fi cadorisită armata:

– se vor achiziționa fregate, blindate, avioane de luptă

Mai sunt și alte cadouri pentru toată lumea, de-a valma:

– terenuri pentru construcția a 8 spitale regionale și a unuia republican (!), eliminarea a 102 taxe nefiscale (inclusiv faimoasa taxa radio-tv, extrem de nepopulară dar foarte necesară, de altfel), 5000 de hectare de pădure, canalizare, drumuri pentru 5000 de comune, impozit zero la vânzarea locuințelor sub 100.000 de euro, 5000 de ambulanțe în plus (asta este o imposibilitate totală, presupune vreo 30.000 de angajați specializați suplimentari)

Cât vor costa toate aceste cadouri? Eu n-am găsit nimic coerent comunicat de PSD în privința costurilor. Miliarde, oricum. Miliarde.

De unde banii pentru toate astea? Productivitatea n-a crescut deodată cu 30%. N-au urcat exporturile cu 40% an pe an. Gradul de colectare a taxelor (cel mai mic din UE, de 28%) nu va ajunge nici anul ăsta la 50%.

Cu siguranță că banii nu vor fi luați din averile liderilor PSD.

Ca de obicei, banii vor fi luați de la investiții, poate din împrumuturi – și, cine știe, poate dintr-un deficit mai mare de 3%, mai dă-o dracu’ de UE cu regulile ei, noi suntem români! Adică banii vor fi luați din viitorul alternativ al României prospere, ca s-o țină pe loc, în prezentul înapoiat și sărac.

Mai puține căi ferate, mai mult parizer, ăsta e programul de guvernare al PSD.

Dar de ce unge PSD angajații, fie ei la privat sau la stat, tinerii, fie ei studenți sau nu, pensionarii, oamenii de afaceri – de ce unge PSD practic pe oricine are de încasat vreun bănuț de la stat sau de la alt privat în România?

Părerea mea este că PSD cumpără cu bani publici liniștea societății înainte de a comite niște măgării epocale.

PSD bagă o șpagă în buzunarele românilor pentru ca aceștia să închidă ochii când o să sară gardul.

Ce are de gând PSD?

Păi, unde poftește acest partid cel mai tare să-și înfigă colții?

În legislația anticorupție. În instituțiile anticorupție. În statul de drept, în independența puterii judecătorești.

Anticipez o lege a amnistiei până la finalul actualei sesiuni parlamentare, în vară. Anticipez castrarea DNA, ciumpăvirea Codului Penal, mutilarea legii care împiedică infractorii să devină membri ai Guvernului României.

Jocurile sunt făcute, doamnelor și domnilor, camuflajul e asigurat iar pozițiile cheie sunt ocupate: președintele Camerei Deputaților este condamnat definitiv, președintele Senatului este inculpat și amândoi sunt dușmani neîmpăcați ai luptei anticorupție. Ministrul Justiției este un carierist diletant, ministrul de Interne un subordonat de Județeană, prim-ministrul e-un breloc.

Cine să se-mpotrivească?

Societatea, deja ghiftuită cu creșteri de salarii și tăieri de taxe?

Opoziția, complice cu puterea în ura față de Justiție?

Presa, cumpărată aproape toată?

Jocurile sunt făcute.