Cum era de așteptat, situația demografică a țării și nevoia redresării au revenit în atenția clasei politice odată cu apropierea alegerilor parlamentare. Problemele sunt abordate în manieră diferită și la fel stau lucrurile în ceea ce privește consistența măsurilor preconizate în programe de guvernare, proiecte, platforme, strategii. Predomină creșterea alocației pentru copil, a numărului de creșe și grădinițe , program flexibil de muncă pentru mame și chiar introducerea unei consistente indemnizații viagere lunare pentru mamele care au născut și crescut trei copii sau mai mult de trei copii (aprobată deja, tacit, la Senat). La modul general, orice măsură economică ori de altă natură luată în sprijinul copilului, al mamei, al familiei cu copii trebuie apreciată. Ea poate contribui la ameliorarea condițiilor de viață ale copilului și părinților săi și este expresia grijii societății față de viitorul ei. În măsurile pe care le găsim în programele formațiunilor politice, în proiecte, strategii și declarații primează stimulentul financiar, alocații și indemnizații. Nu multe propuneri acoperă domeniul serviciilor destinate copilului și familiei cu copii. Fără îndoială, este mai dificil să concepi și să aplici măsuri care pot fi diferențiate în raport cu veniturile părinților și numărul de copii ori care oferă posibilitatea părinților să opteze între sprijin financiar direct (bani), indirect (fiscalitate diferențiată) sau acoperirea totală ori parțială a costurilor unor servicii adresate copilului. Astfel de măsuri reclamă o bună cunoaștere a tuturor veniturilor tinerelor cupluri, a condițiilor de locuit, a numărului de copii și costului copilului (asistență medicala, alimentație, îmbrăcăminte, școală, locuință, timp liber), a preferințelor părinților între alocații, indemnizații, avantaje de ordin fiscal, creșă, grădiniță ori bonă, servicii la școală și după școală, tichete de vacanță și transport, facilități la credit bancar și alte forme de sprijin financiar. Unele dintre măsurile preconizate s-ar putea să fie aplicate de guvernul ce va fi instalat după alegeri și ele se vor alătura celor deja existente. Cu ce eficiență, nu se poate ști acum. Cred că situația demografică a țării și dezvoltările viitoare înscrise în bună măsură în schimbările și acumulările de până acum reclamă o altă abordare. Conceperea unui program național în domeniul populației ar trebui să plece de la cunoașterea realităților, a motivațiilor aflate în spatele deciziilor luate de sute de mii de tinere cupluri de a nu avea copii ori de a avea un singur copil. O natalitate scăzută poate proveni nu numai din motivații de ordin economic și realități din țări dezvoltate o demonstrează. Factorii culturali au un rol din ce în ce mai important în deciziile asupra căsătoriei și copilului, în ierarhizarea preferințelor și priorităților tinerelor cupluri. Dacă și în ce măsură acești factori au determinare tot în economic, prin complicate conexiuni, rămâne de investigat. Cercetări selective pe eșantioane reprezentative ar putea oferi răspuns la întrebările pe care ni le punem asupra factorilor și mecanismelor cauzale și tot acolo am putea găsi opinii și sugestii asupra tipurilor de măsuri care ar putea schimba deciziile amintite iar ierarhizarea măsurilor ar constitui cadrul unui program național, construit și prin cunoașterea experiențelor naționale din țări având politici familiale eficiente.
Motivarea unui program național pe termen lung și foarte lung se află în marile schimbări care au avut deja loc în structura pe vârste a populației după 27 de ani de natalitate scăzută și efectele pe care le vor avea asupra evoluțiilor viitoare. Datele au același mesaj indiferent dacă vin din surse naționale ori internaționale. Actualizând proiectările anterioare cu luarea în considerare a datelor asupra populației rezidente pe sexe și vârste la 1 ianuarie 2016, nu de mult publicate de Institutul Național de Statistică, numărul proiectat al populației în anul 2050 rămâne la 16 milioane (în ipoteza menținerii fertilității la 1,4 copii la o femeie) dar schimbările structurale își amplifică deteriorarea. Până în anul 2025 în populația feminină de 15-49 ani, de la care provin copii țării, vor predomina generații relativ mari născute înainte de anul 1990. Raportul se va schimba apoi în favoarea generațiilor mai mici venite pe lume în anii 1990-2015 și acestea vor deține proporția cea mai ridicată până la mijlocul secolului (figura 1).
Nimic nu poate schimba matematica acestei determinări structurale. În anii 2031 -2043 generațiile amintite vor reprezenta chiar mai mult de 70% din întreaga populație feminină în vârstă de 15-49 ani. Generațiile 2016-2034 vor întra în grupa de vârstă 15-49 ani după anul 2030 și vor deține proporții modeste până în anul 2050, în cea mai mare parte a perioadei. În plus, chiar dacă proiectările sunt fundamentate pe ipoteza constanței fertilității, mărimea acestor generații urmează a fi erodată în raport cu generația 2015 prin schimbările structurale ale populației feminine. Tabloul de ansamblu al structurii populației feminine în vârstă de 15-49 ani în deceniile viitoare după generațiile care o vor compune, diferențiate ca dimensiune – A. 1965-1989,B. 1990-2015 șiC. 2016-2034 -, este cel din figura 2 și amploarea schimbărilor poate fi ușor sesizată.
Voi mai adăuga doar observația că în suprafețele A și B se vor afla generații în viață astăzi, neinfluențabile deci de potențiale schimbări viitoare în nivelul natalității și că doar în suprafața C sunt generații având efective dependente de evoluția natalității în viitor. În toate cele trei grupe de generații migrația negativă le va diminua mărimea. Schimbările majore care ar urma să se producă în numărul și structura pe vârste a populației țării în următorii 34 de ani pot fi observate în figura 3.
În piramida din jumătatea inferioară a figurii, reprezentând populația pe vârste în anul 2050, am marcat în roșu populația în vârstă de 34-100 de ani, provenită din populația actuală diminuată cu ieșirile pe cale naturală și în alb pe cea în vârstă de 0-33 de ani, compusă din generațiile 2016-2049 rezultate din proiectare. Schimbările care ar urma să aibă loc în populația țării, fără redresarea natalității (de fapt, a fertilității feminine), sunt dramatice, ca și implicațiile economice și sociale.
