Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Puterea politica si securitatea nationala: la inceput a fost cuvantul...

de Marian Zulean     Contributors.ro
Luni, 28 noiembrie 2016, 10:24 Actualitate | Opinii

Marian Zulean
Foto: Arhiva personala

Motto: Discursul este lucrul pentru care, și prin care, se desfășoară o bătălie; (…)

este însăși puterea ce trebuie obținută. (Michel Foucault)

Au trecut două decenii de când România şi-a exprimat clar intenţia de occidentalizare a structurilor de securitate, prin aderarea la Parteneriatul pentru Pace, şi 12 ani de când suntem membri ai Alianței nord-atlantice. Acest proces de integrare euroatlantică a venit la pachet cu nişte condiţii de reformă a relaţiilor civil-militare şi de transformare a politicii de securitate naţională, inclusiv la nivel conceptual. Vechea doctrină militară, a ”războiului întregului popor”, a fost înlocuită cu strategii de securitate naţională congruente cu Conceptul strategic al NATO. Monitorizarea acestor transformări a fost făcută prin planuri anuale de acțiune (Membership Action Plans) concentrate, mai degrabă, pe adaptări instituționale și mai puțin pe compatibilizarea conceptelor teoretice sau academice. Mai mult decât atât, ”reflectorul” a fost pus pe reforma armată, pentru a evita căderea în militarism, lăsând reforma serviciilor de informații în plan secund.

Cum se face că apar acum, după un lung proces de monitorizare de către NATO, acuzații privind lipsa unui mecanism eficient de control civil dar și probe privind conexiunile dintre puterea politică, mediul de afaceri și oameni din sistemul de securitate? Acest articol va încerca să demonstreze că transferul conceptual a fost mai superficial decât compatibilizarea structurală.

Această concentrare a atenției pe adaptarea instituțională face să avem azi o serie de concepte traduse prost sau confuze. Există multe documente strategice, legi sau teze de doctorat care conțin confuzii conceptuale, precum cele dintre ”siguranță națională” și ”securitate națională”, dintre ”securitate” și ”apărare”, dintre ”intelligence”și ”informații”, dintre ”cultură strategică” și ”cultură de securitate” iar cuvinte precum”risc”, ”amenințare” sau ”vulnerabilități” sunt folosite interșanjabil[i].

Mai mult decât atât, instituții respectabile poartă pecetea acestui păcat originar. Astfel, există un respectabil institut al MApN cu denumirea Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, a cărui denumire conține o înțelegere greșită a termenului ”defense policy”, situație generată de confuzia dintre cuvintele englezești ”politics” și ”policy”. Mai sunt și alte instituții neguvernamentale ce poartă denumiri cel puțin bizare, precum Centrul de Strategii Aplicate (de parcă scopul unei strategii nu ar fi acela de a fi pusă în practică) sau Centrul de Strategii Avansate, dar nimeni nu-și pune problema înțelesului clar a denumirii lor.

Acest lucru se petrece în contextul în care avem aproape 2000 de doctori în știinte militare, ordine publică și informații (sMIOP), aproape 5000 de absolvenți ai colegiilor de apărare sau siguranță națională, câteva academii militare si o Academie de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale, instituție publică de interes național ”fără seamăn în lume. Niciuna dintre aceste instituții nu a fost preocupată de clarificările conceptuale din legislație sau documentele strategice. Despre capabilitățile de cercetare a acestor instituții pot scoate în evidență câteva cifre relevante: la recenta competiție Proiecte de cercetare exploratorie-PCE 2016, unde directorii de proiect trebuie să aibă o vizibilitate internațională certă, dintre cele 647 de proiecte calificate în turul următor, doar 1 (unu) este depus de o instituție din domeniul sMIOP (aici includ și Academia de Științe ale Securității Naționale)[ii].

Dar cea mai mare confuzie conceptuală, cu implicații asupra democrației românești, este cea dintre siguranță națională și securitate națională. În articolul amintit mai sus încercam să fac lumină asupra originii acelei confuzii, arătând că ”… din dorinţa de a fugi de eticheta de securitate, politicienii postdecembrişti au (re)inventat termenul de siguranţă naţională, adoptând, în 1991, Legea 51 a siguranţei naţionale, care reglementa activitatea serviciilor de informaţii.” Printr-un joc de culise ce rămâne să fie  devoalat se profită de Legea 187/2012 pentru punerea in aplicare a Codului penal și a Codului de procedură penală, modificându-se doar 2 articole dar și titlul Legii 51/1991 privind siguranța națională ce devine, astfel,  Legea 51 a securității naționale[iii]. Desigur, Consiliul Legislativ sau Curtea Constituțională ar trebui să investigheze dacă nu sunt vicii de procedură în tehnica modificării acestei legi, care poate avea implicații serioase asupra sistemului de securitate națională.

Una dintre criticile acestei modificări ”semantice” este legată de faptul că ”securitatea națională” este conceptul integrator, scopul final al politicii de securitate națională, iar instituțiile care lucrează pentru acel scop sunt organizate într-un complex sistem de securitate națională, ce cuprinde atât leadershipul politic civil cât și armata, jandarmeria, poliția, serviciile de informații și contrainformații. Securitatea națională nu este doar apanajul serviciilor de informații, ele trebuie să rămână doar ”servicii”, să se ocupe de strategie și tactică și nu de politică de securitate națională. Pe scurt, înlocuirea cuvântului siguranță națională, din titlul legii, cu securitate națională generează oportunități pentru construirea statului-Leviathan. Prin această modificare simplă scopul final al statului modern- asigurarea securității cetățenilor săi- devine acum DOAR apanajul serviciilor de informații, fără a reglementa și contribuția decidenților politici civili, a armatei, a jandarmeriei sau a polițiștilor.

Trebuie menționat aici faptul că, un proiect de lege alternativ ce privea securitatea națională, care includea o arhitectură complexă și completă a controlului democratic a zăcut în Parlament, între 2007 și 2015, când a fost respinsă de Senatul României[iv].

Prin abordarea mea foucaultiană am încercat să demonstrez cum discursul și limbajul pot genera putere politică. Și nu au fost exploatate, încă, toate valențele puterilor conferite de această schimbare ”semantică”. Putem concluziona până aici că, în loc de restrângerea sferei de influență a domeniului sMIOP la scară națională asistăm o creștere a influenței în selectarea elitelor civile și militare.

Astfel, s-a construit Academia de Ştiinţe ale Securităţii  Naţionale (despre care am scris anterior)[v] , a fost înființat domeniul de studii doctorale ”studii de securitate”, ce a înlocuit vechiul domeniul ”informații”, deși în Occident acesta este un subdomeniu al științelor politice/relațiilor internaționale. Tot așa au apărut, la academiile militare, programe civile de licență, cum ar fi psihologie-la ANIMV, management și comunicare publică-la UNAp sau drept- la Academia de Poliție. În aceeași ordine de idei, aceste academii au început să deruleze și proiecte europene FSE în domenii ce greu pot fi asociate științelor militare sau studiilor de securitate, de exemplu combaterea violenței în familie, management preuniversitar etc. Nu-i așa că securitatea națională cuprinde tot ce mișcă-n țara asta? Mai sunt destule exemple legate de modul în care cuvintele și discursul au creat norme și comportamente i-liberale. Fără a intra prea mult în explicarea teoriei lui Foucault despre rolul discursului și limbajului în construirea sistemului de putere se poate vedea cu ochiul liber că există o relație directă între conceptele teoretice, normele juridice și puterea politică.[vi] Dacă mecanismul controlului democratic civil a fost impus, de sus în jos, ca o condiționalitate occidentală, un contra-curent de rezistență, de jos în sus, a serviciilor de informații, prin mecanisme precum cele de educație a elitelor ce vor ocupa funcții de conducere în propriile școli (doctorate, colegii de apărare, academii etc) sau prin emiterea de certificate de acces la informații (ORNISS) și avansarea la gradul de ofițer a politicienilor și jurnaliștilor reprezintă o ipoteză ce urmează să fie demonstrată cu mai multe date factuale.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro















[P] JYSK Romania plateste 15 lei / zi pentru tichetele de masa ale angajatilor sai

JYSK Romania, parte a grupului scandinav JYSK Nordic, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilier si decoratiuni interioare din Europa, a majorat, incepand cu data de 1 decembrie 2016, valoarea tichetelor de masa acordate angajatilor sai. Astfel, valoarea nominala a unui tichet de masa a ajuns la 15 lei, suma maxima prevazuta de lege.
908 vizualizari

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri