Obiectivul bugetar pe termen mediu (engl. Medium term objective – MTO) reprezintă indicatorul principal utilizat de instituțiile Uniunii Europene pentru aprecierea poziției finanțelor publice ale țărilor membre. Chiar dacă dintr-o perspectivă tehnică acest indicator prezintă multiple avantaje, din nefericire este destul de dificil de înțeles de către publicul larg, ceea ce are potențialul să pericliteze sprijinul public pentru acesta și implicit pentru ideea de responsabilitate fiscal-bugetară pe care o promovează. În esență, MTO reprezintă o țintă pentru soldul bugetar specifică pentru fiecare țară din Uniunea Europeană, în funcție de particularitățile acesteia – nivel al datoriei publice, potențiale costuri legate de îmbătrânirea populației. Tratatele europene semnate la nivel european, la care România a aderat, impun un deficit maxim de 1% din PIB pentru țările cu un nivel mai redus al datoriei publice (cum sunt considerate România, Bulgaria, Polonia, Finlanda, Suedia etc.) în timp ce altele, mai îndatorate, au ca obiectiv al politicii fiscale înregistrarea de surplusuri bugetare (Belgia +0,8%, Franța și Croația +0,4% etc.).

De unde provine dificultatea de înțelegere a MTO? Aceasta derivă din faptul că această țintă bugetară nu este exprimată în termeni de sold bugetar efectiv, ci în termeni de sold bugetar structural. Soldul bugetar efectiv reprezintă diferența dintre veniturile și cheltuielile bugetare, în timp ce soldul bugetar structural pleacă de la soldul efectiv și ține cont de poziția în cadrul ciclului economic și eventual de anumite elemente excepționale, care afectează bugetul doar punctual într-un anumit an. Această ajustare de la deficitul efectiv la cel structural are o puternică componentă tehnică pe care voi încerca să o explic într-o manieră simplificată în cele ce urmează.

De unde a provenit ideea de trecere de la deficitul efectiv la cel structural ca indicator de apreciere a poziției finanțelor publice? Până la urmă de ce să nu avem în România o țintă de deficit efectiv de 1% din PIB în fiecare an? Intuiția de bază are în vedere ca în perioadele dificile din punct de vedere economic (sau în jargonul economiștilor, când economia funcționează sub potențial) să ai posibilitatea de a înregistra deficite mai mari, astfel încât să poți stimula activitatea economică, în timp ce în perioadele de boomsă compensezi prin înregistrarea de deficite mai mici, astfel încât să rezulte un deficit mediu de 1%din PIB pe perioada unui ciclu economic.

Putem explica această idee și dintr-o altă perspectivă. Pe termen lung, economia avansează cu o rată de creștere dată de potențialul acesteia. Să presupunem că aceasta este de 3%, iar fiecare punct de creștere generează venituri bugetare suplimentare anuale de 1 unitate monetară (u.m.). Legile economice arată însă că economia evoluează ciclic, astfel că, deși creșterea medie este de 3%, într-un an poate fi de +5%, în altul +3% și în altul -1%. Ideea din spatele deficitului structural susține că este permis să cheltui în fiecare an 3 u.m. chiar dacă efectiv într-un an încasăm suplimentar fie 5 u.m., fie 3 u.m. sau în altul chiar mai puțin cu 1 u.m. Altfel spus, presupunând că plecăm de la un buget echilibrat, soldurile bugetare înregistrate în cei 3 ani ar fi de +2 u.m., 0 u.m., – 2 u.m. Considerând cei 3 ani, observăm că am cheltuit exact sumele suplimentare generate de creșterea economică. Este adevărat că, din punct de vedere politic, experiența practică arată dificultatea de a nu cheltui +5.u.m. într-un an de creștere economică de +5% ci doar +3 u.m., în timp ce într-un an de scădere de -1%, un deficit bugetar de 2 u.m. este se pare mai ușor de acceptat. Acest comportament însă este departe de cel optim din punct de vedere macroeconomic.

De asemenea, se poate face oparalelă între deficitul structural și clasamentul „adevărului” utilizat de multe ori la fotbal pentru a aprecia poziția „reală” în clasament a unei echipe. În esență, acest clasament este complementar celui efectiv ordonând echipele după diferența dintre punctele câștigate în „deplasare” și punctele apărate „acasă”. Bazându-se pe ideea că este mai dificil de câștigat în „deplasare”, clasamentul poate sugera o poziționare mai favorabilă a unor echipe, chiar dacă în clasamentul efectiv acestea ar fi, să zicem, la egalitate cu altele. La final, cele două clasamente sunt identice, cea mai bună echipă în funcție de numărul de puncte fiind și cea mai bună la „adevăr”.

Similar, deficitul structural reflectă poziția finanțelor publice la „adevăr”, iar pe perioada unui ciclu economic (echivalent în fotbal cu un campionat întreg) suma deficitelor structurale este egală cu suma deficitelor efective. Reluând exemplul de mai devreme, o țară care face deficit bugetar de 2 u.m. în condițiile unei creșteri economice de 5% se află într-o poziție mult mai nefavorabilă decât una care înregistrează același deficit bugetar în condițiile unei scăderi economice de 1%, considerând că, pe termen lung ambele cresc cu 3%. Dacă în cazul ultimei țări, deficitul este determinat doar de ciclul economic și se va corecta automat când economia revine pe creștere, în cazul primei țări trecerea de la un avans economic de +5% la descreștere de 1% și implicit diminuarea veniturilor bugetare cu 6 u.m vor fi însoțite de majorarea deficitului la 8 u.m și eventual de măsuri de corectare a acestuia – prin reduceri de cheltuieli sau creșteri de taxe. Astfel, deficitul structural (deficitul la „adevăr”) va fi mai mare de 2 u.m. în cazul țării aflate în expansiune, reflectând o poziție a finanțelor publice mai vulnerabilă și mai redus în cazul țării aflate în recesiune, înglobând astfel influența ciclului economic în evaluarea poziției finanțelor publice.

Concluzionând, deficitul structural este un indicator mai bun decât deficitul efectiv întrucât permite determinarea poziției finanțelor publice la „adevăr”, prin eliminarea influenței unei creșteri economice sub sau peste potențialul real. Este adevărat însă și faptul că, acest potențial reprezintă o variabilă neobservabilă și a cărei estimare comportă provocări. Totuși, această dificultate nu anulează avantajele utilizării indicatorului deficit structural.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro