Există vesti care contrabalansează cumva mizeriile și infamiile din jur. Iată una: Mircea Mihăieș, un admirabil intelectual critic și excelent biograf al literaturii, un gânditor central european in deplinul ințeles al acestui concept, a fost desemnat de juriul Uniunii Scriitorilor drept scriitorul anului. Mă leagă de Mircea o fraternă prietenie, de ani de zile imi sărbătoresc ziua de naștere la Timișoara, mă bucur de minunata ospitalitate a Ilonei și a lui, ba chiar, mai recent, și a lui Bismarck. Am scris mult impreună cu Mircea, o vom mai face.
Scriam pe pagina mea FB pe 31 octombrie 2016: “Există o mistică a inceputurilor de cărți mari. Ei bine, eu voi cita aici finalul unei cărți absolut fabuloase: :”Paralizasem. Scena a durat câteva secunde–sau poate câteva milenii. Deodată, totul s-a iniștit. In tăcere, cu gesturi lente, măsurate, trădând o enormă oboseală, Kidd și-a dat la o parte pulpana pelerinei. A scos dintr-un buzunar secret o sticlă plină cu benzină și cu fitilul pregatit. A ridicat-o la inalțimea ochilor, care din albaștri se făcuseră violeți. A mai privit odată spre cele trei volume ale lui ‘Ulysses’, a aprins bricheta și flăcările s-au dezlănțuit ca-n iad”. Așa se incheie o capodoperă…”
Marius Stan si cu mine ii suntem recunoscători lui Mircea Mihăieș pentru cuvintele atât de calde rostite la lansarea a cărții noastre “Dosar Lenin”. In plus, am avut amândoi norocul să fim la Timișoara, invitați de Mircea și de Ilona, atunci când se scriau ultimele cuvinte din cartea care, in chip binemeritat, i-a adus lui Mircea titlul de scriitor al anului 2016. Am purtat acolo discuții de neuitat despre Joyce, Proust, Svevo, Pound, Kafka, Virginia Woolf, a fost un neintrerupt banchet al spiritului…
citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
