Homeopatia in Tara Minunilor. Partea I: Oscillococcinum

de Cosima Rughinis si Sorina Vasile     Contributors.ro
Miercuri, 2 noiembrie 2016, 13:41 Actualitate | Opinii

Cosima Rughinis
Foto: Arhiva personala

Poate știți, poate nu știți povestea uimitoare a lui Oscillococcinum, remediul homeopat care devine popular în farmaciile românești odată cu sosirea sezonului de răceli și gripe și care la noi a avut vânzări de peste 6 milioane de euro anul trecut [1]. Poate știți, poate nu știți istoria homeopatiei și cum diferă remediile homeopate de suplimentele alimentare naturiste sau de medicamente. Voi trece rapid în revistă cele de mai sus, de dragul poveștii și pentru orice eventualitate. Scopul meu este însă să răspund la o întrebare de aici și acum: ce este homeopatia în  România de azi?

Cred că răspunsul are mai multe ingrediente, care ne ajută să înțelegem și ce caută Oscillococcinum în farmacii, și de ce mulți dintre noi am apelat cu încredere și satisfacție la consultații și remedii homeopate.  De exemplu:

  1. Homeopatia NU este o versiune de tratament naturist, prin plante medicinale și alte substanțe naturale; homeopatia NU înseamnă remedii tradiționale sau făcute acasă, transmise de la bunici;
  2. Homeopatia este o metodă de diagnoză și tratament radical diferită de bio-medicina contemporană dar și de tratamentele naturiste sau tradiționale; literalmente, vine din altă poveste;
  3. Homeopatia este un set de metafore ușor de înțeles, în comparație cu volumele medicale scrise în limbaj criptat  pentru nespecialiști: metafora „cui pe cui se scoate”, metafora „vaccinului”, metafora „echilibrului” și a „informației”;
  4. Homeopatia este o colecție de mărturii personale (și deci incontestabile între prieteni) despre vindecări miraculoase; acestea sunt istorisite din propria experiență, așa cum o interpretează povestitorul, dar și preluate dintr-un folclor al prietenilor și prietenilor prietenilor;
  5. În România homeopatia este, prin organizarea cabinetelor, farmaciilor și prospectelor, o imitație stilistică a medicinii convenționale; în ochii pacienților homeopatia apare ca o cu-totul-altă-poveste, camuflată în aceleași halate și rafturi;
  6. În același timp, opțiunea pentru homeopatie este o reacție de apărare la limitările și agresiunile biomedicinii de azi, precum: tratarea reducționistă a suferinței pacienților, intruziunea intereselor comerciale ale Big Pharma în actul medical, dar și tratamentelor eșuate – unele ce ar fi putut fi prevenite, altele datorate limitărilor cunoașterii sau practicii medicale curente;
  • În România, opțiunea pentru homeopatie este, cu atât mai mult, un răspuns la efectele degradante și uneori criminale ale sistemului de sănătate;
  • Homeopatia este o promisiune fermă: „nu face rău”. Remediile homeopate nu sunt toxice și nu au (nici nu pot avea) efecte adverse directe, dincolo de zahărul și lactoza pe care le conțin;
  1. Homeopatia poate deveni, pentru unii dintre noi, o pantă alunecoasă a credințelor, un tobogan persuasiv care începe prin declararea armoniei cu medicina convențională și se scurge spre respingerea totală a acesteia.

Pe scurt, homeopatia este jumătate mărturie, jumătate astrologie și jumătate camuflaj; nu dă 100%, dar în homeopatie cantitățile funcționează altfel.

Voi începe cu povestea lui Oscillococcinum, în care realitatea bate filmul.

Povestea lui Oscillococcinum

Dacă ați avut curiozitatea să citiți prospectul Oscillococcinum, ați aflat că „O doză de 1 g granule homeopate conține Anas barbariae, hepatis et cordis extractum 200 K-0,01 ml. Celelalte componente sunt: zahăr, lactoză”. Anas barbariae este „rață sălbatică”, iar procesul de producție este atât aventuros, cât și rutinier [2].

în primul rând, decapităm o rață sălbatică. Aici a fost partea aventuroasă. Apoi, amestecăm 35 g din ficatul său și 15 g din inima sa și le punem într-o sticlă sterilă de 1 litru conținând un amestec de suc pancreatic și glucoză. După 40 de zile, amestecul este gata pentru „potențare” – adică să-i amplifice proprietățile energetico-informaționalo-curative, transferându-le apei. Amestecul va fi așadar diluat de 200 de ori în felul următor:

-        Pasul 1: se diluează amestecul de 100 de ori, golind sticla complet, fără a o clăti, și umplând-o din nou cu apă pură. Metoda Korsakov presupune că, prin golire și reumplere, obținem o diluare de 1 la 100. Soluția este agitată puternic.

-        Pasul 2: se diluează din nou amestecul rezultat 1:100, golind sticla complet, fără a o clăti, și umplând-o cu apă pură. Soluția este agitată puternic.

-        Pasul 3: se diluează a treia oară amestecul rezultat 1:100, golind sticla complet, fără a o clăti, și umplând-o cu apă pură. Soluția este agitată puternic.

-        …….

-        Pasul 200: Ați prins ideea. Pentru a 200-a oară, se diluează amestecul rezultat în proporție de 1:100, golind sticla complet, fără a o clăti, și umplând-o cu apă pură. Se agită puternic.

În această soluție care a preluat toate proprietățile curative antigripale ale ficatului și inimii de rață, sunt îmbibate niște biluțe mici de zahăr și lactoză. Biluțele sunt apoi ambalate în tubușoare. Gata, avem Oscillococcinum. În acest moment, biluțele nu mai conțin nicio moleculă de rață.

Dar oricum, ce treabă are rața cu gripa? Și n-ar fi mai bine să mâncăm toată rața, în loc să o diluăm?

Oscillococcinum a fost inventat de Joseph Roy (1891-1978), un medic francez aflat pe front în Primul Război Mondial, când gripa spaniolă a ucis între 50 și 100 de milioane de oameni la nivel mondial [2]. Roy a examinat sângele victimelor și a văzut, prin microscop, un microorganism pe care l-a numit „oscillococ”, deoarece conținea niște microsfere care oscilau rapid. Roy a descoperit această bacterie și în corpul pacienților suferind de cancer, sifilis, tuberculoză, gonoree, eczemă, reumatism, oreion, varicelă și pojar, ajungând la concluzia că este un patogen universal. În deceniile ce au urmat a devenit clar că această bacterie nu există – nu a mai văzut-o nimeni și bolile de mai sus au cauze foarte diferite. Gripa însăși este o infecție virală, nu o infecție bacteriană. Cancerul este cu totul altceva. Roy însă, la vremea respectivă, a fost entuziasmat de descoperirea sa – așa cum am fi și noi dacă am descoperi o sursă universală a bolilor [2].

În spiritul timpului,  Roy a căutat să o transforme într-un remediu homeopat, deoarece noua doctrină rezona cu descoperirea sa că bolile nu au cauze specifice, ci o sursă comună. El a găsit oscillococi pretutindeni, inclusiv în rața sălbatică, care a devenit sursa remediului. În prezent Oscillococcinum este produs de compania Boiron, fiind recomandat însă doar pentru stările gripale, nu și pentru cancer, tuberculoză, sifilis sau pojar. Poate ar fi o dezamăgire pentru Roy, dar totuși succesul popular și comercial al remediului i-ar oferi o compensație sufletească pentru îngustarea spectrului terapeutic.

Dar ce este homeopatia, pe scurt?

Ne aflăm în Europa secolului al XVIII-lea. Ceea ce numim astăzi medicină nu a fost încă inventat. Desigur, există medici și oameni de știință, dar teoriile vremii privind sursa bolilor se vor dovedi false, iar practicile medicale acoperă un spectru larg, de la umoristic la înspăimântător. Existența bacteriilor și virușilor va fi documentată și afirmată abia în secolul următor, începând cu anii 1830 [3] – prin studiile lui Agostino Bassi privind bolile viermilor de mătase, studiile lui Theodor Schwann privind drojdia și mai ales datorită lui Louis Pasteur (1822-1895), prin cercetările sale privind fermentarea, pasteurizarea (procesul de sterilizare care îi poartă numele) și vaccinarea împotriva antraxului și turbării.

Pornind de la teoria germenilor ca sursă a bolilor, în 1865 Joseph Lister introduce principiul antiseptic în chirurgie – luând măsuri pentru ca bacteriile să nu poată intra în rănile cauzate prin operații [4]. Din acest punct de vedere, unele spitalele românești se află în mijlocul secolului al XIX-lea – ceea ce este relevant și pentru a înțelege succesul homeopatiei, atunci și acum. Tot la mijlocul secolului al XIX-lea a apărut și invenția extraordinară a dezinfectării mâinilor și hainelor moașelor și celor ce asistau la nașteri [5].

În secolul al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea tratamentele medicale și intervențiile chirurgicale lucrau în absența înțelegerii cauzale a bolilor produse de bacterii și viruși. Nu exista ideea de a spăla mâinile sau instrumentarul medical înainte de a atinge o rană sau o persoană suferindă. Cât privește remediile administrate pentru diverse probleme, de la indigestii la tuberculoză, conțineau ingrediente care de care mai… naturale, precum balegă de cal, scoarță de copac, seu de cerb, plumb, găinaț sau rubarbă, în diverse combinații [6].  Dacă adăugăm și practicile invazive ale vremii precum sângerările și purgațiile, rezultă clar că o vizită la doctor, în secolul al XVIII-lea dar și al XIX-lea, era mai degrabă primejdioasă decât vindecătoare.

Nemulțumit de practicile medicale ale vremii, medicul german Samuel Hahnemann a creat în 1796 sistemul terapeutic homeopat, bazat pe trei principii, sau, mai bine zis, metafore: principiul similitudinii, principiul dozelor infinitezimale și principiul bolii ca dezechilibru al ansamblului corp-suflet.

Principiul similitudinii stipulează că bolile pot fi vindecate prin administrarea acelor substanțe care produc simptome similare când sunt aplicate oamenilor sănătoși. De exemplu, cafeaua produce insomnie – deci poate fi utilizată pentru tratarea insomniei, sub forma remediului Coffea Cruda. Ceapa ne face să plângem și să ne curgă nasul, deci devine un remediu pentru răceală și infecții respiratorii. Iar arsenicul devine un remediu împotriva patologiilor asociate cu nesiguranța și dependența de alte persoane (ilustrând probabil dictonul „ce nu te omoară te întărește”).

Desigur, pentru a putea administra cafea celor ce suferă de insomnii, și arsenic celor ce suferă de insecuritate, este nevoie de cel de-al doilea principiu, anume dozajul infinitezimal. După cum am văzut în cazul Oscillococcinum, remediile homeopate sunt de regulă produse prin zeci sau sute de diluări și agitări succesive. Această operațiune de diluare, numită potențare, este cea care ar transmite cumva remediului final proprietățile curative ale substanței inițiale – chiar și atunci când substanța efectivă dispare complet din remediu. Cele mai multe remedii homeopate sunt, din punct de vedere chimic, imposibil de diferențiat. Dacă le ducem la un laborator de analize, ele conțin doar zahăr sau lactoză. Dar, spune povestea, apa cu care au fost impregnate în procesul de producție a moștenit proprietățile curative pe care le are, de exemplu, cafeaua pentru insomnie, ceapa pentru răceală și arsenicul pentru… viață în general.

Poate că principiul similarității combinat cu principiul dozelor mici vă sună familiar: teoria funcționării vaccinurilor poate fi rezumată prin aceeași schemă. Vaccinurile reprezintă suspensii conținând, de regulă, microorganisme slăbite, omorâte sau fragmentate, sau toxine produse de acestea [7]. Medicii homeopați utilizează uneori analogia cu vaccinurile pentru a explica și a justifica homeopatia. Există însă o diferență esențială între vaccinuri și remediile homeopatice. Primele chiar conțin factorii care stimulează sistemul imunitar, și este foarte clar de ce și cum sistemul imunitar reacționează și produce anticorpi după vaccinare. Remediile homeopate nu conțin, din punct de vedere biologic sau chimic, nimic detectabil care ar putea influența sistemul imunitar. Efectele lor pot fi imaginate prin analogii, metafore și alte figuri de stil, dar nu corespund niciunui proces biologic sau chimic cunoscut.

Înainte de a merge mai departe, remarcăm ceva interesant: Oscillococcinum nu este propriu zis un remediu homeopat, deoarece ficatul de rață nu a fost validat terapeutic prin testarea pe persoane sănătoase. Practica homeopată de dezvoltare a unor noi remedii presupune testarea substanțelor active (prin așa-numitele „încercări”, en. „provings”) asupra unor persoane sănătoase, pentru a studia simptomele pe care le produc. Mulți homeopați fac aceste încercări chiar pe ei înșiși și notează în detaliu fiecare stare pe care o au după ce înghit substanța. În funcție de aceste stări și simptome, substanțele diluate vor fi recomandate pentru manifestări patologice specifice. Dar ficatul de rață nu a fost testat pentru altceva decât potolirea foamei, iar oscillococcii nu există. Ceea ce, desigur, nu împiedică producerea și comercializarea remediului Oscillococcinum, sau exprimarea unor mărturii personale asupra eficienței sale terapeutice, printre cunoscuți și pe marele Internet (spre exemplu, citiți comentariul postat la [8]).

În competiție cu medicina convențională a secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea, homeopatia a câștigat teren. Pe drept cuvânt, homeopatia putea spune că avea un avantaj enorm: nu omora pacienții și nici nu le făcea vreun rău suplimentar. Remediile homeopatice nu aveau și nu au efecte adverse directe, nu conțin nicio substanță activă (în afară de zahăr și lactoză, ce pot fi periculoase pentru diabetici sau cei cu alergii). Homeopații și criticii homeopatiei sunt aici perfect de acord. Homeopatia este o metodă „blândă”, ne-toxică, ne-invazivă.

Hahnemann a definit homeopatia înainte de descoperirea germenilor ca sursă externă a bolilor, precum și înainte de înțelegerea structurii celulare a organismelor și a structurii moleculare a substanțelor. Pe măsură ce medicina convențională a avansat în înțelegerea proceselor chimice și biologice din organism, incompatibilitatea între homeopatie și biomedicină a devenit tot mai clară. Homeopatia a rămas ancorată în modelele explicative ale secolului al XVIII-lea, înțelegând boala ca fiind rezultatul unui dezechilibru intern, minimizând rolul patogenilor externi (bacterii, viruși). Idealul consultației homeopate este să identifice acest dezechilibru în ansamblul corp-suflet al pacientului și să prescrie acel remediu super-diluat care, prin simptomele pe care l-ar produce substanța de pornire într-o persoană sănătoasă, dar și prin profilul psihologic al remediului (vezi mai jos), pare adecvat pentru re-echilibrare.

Dar stați puțin: nu este oare foarte adevărat că boala înseamnă un dezechilibru în funcționarea noastră ca întreg? Nu este oare foarte, foarte adevărat că nu putem separa „corpul” de „psihic” sau „suflet” atunci când vrem să înțelegem și să tratăm suferința? Nu este adevărat ca medicina modernă rupe organismul biologic de umanitatea mentală și socială a pacienților, și tratează organele mai degrabă decât oamenii? Ba da. De trei ori, ba da.


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro













4841 vizualizari
  • +7 (7 voturi)    
    prostii (Miercuri, 2 noiembrie 2016, 14:24)

    Francisc 1 [utilizator]

    inca nu s-a dat premiul de 1 (sau 5 nu mai tin minte ) milioane de dolari pentru primul studiu riguros stiintific care sa demonstreze ca homeopatia functioneaza ! de fapt insasi premiza homeopatiei , e stupida si nu mai e luata in seama de medicina civilizat , moderna.
    • -3 (3 voturi)    
      Citeste cu atentie acest articol (Miercuri, 2 noiembrie 2016, 15:59)

      BDlamunte [utilizator] i-a raspuns lui Francisc 1

      Nu ai citit cu atentie. L2read si mult succes!
  • -1 (3 voturi)    
    Frumos articol (Miercuri, 2 noiembrie 2016, 15:47)

    BDlamunte [utilizator]

    Va felicit pentru articol. O analiza incredibil de precisa si lucida a homeopatiei precum si a golului pe care aceasta il umple in societatea noastra. Parerea mea e ca medicina moderna e distrusa de organizarea ei gresita. Faptul ca medicina este organizata de STAT nu de MEDICI. Vorba lui Caragiale. "Din aceasta dilema...."


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version