La un an de la tragedia din “Colectiv”, evocarea acelor zile teribile este inseparabilă de amintirea unui moment paradoxal de speranţă. În pofida unui stat inept, în pofida unei elite politice pregătite să tranzacţioneze, imund, în pofida unei tradiţii de obedienţă seculare, românii au descoperit, în acele clipe,chiar şi efemer, valoarea solidarităţii ca temei al revoltei civice. Proiectul de ţară al celor ieşiţi în stradă era unul limpede şi precis, ca un decalog: restaurarea decenţei ca temelie a comunităţii. Ieşirea jalnică din scenă a lui Victor Ponta era doar o parte din acest drum care părea să înceapă.
După un an, bilanţul este unul mai degrabă pesimist. România are o lungă istorie publică a marilor iluzii ce devin eşecurile ei dramatice. Ţara noastră a preferat, de atâtea ori, oamenii providenţiali, pe care i-a investit cu misiunea de a face ceea ce legile nu puteau realiza. Aşteptarea iraţională a hrănit mai întâi deziluziile şi mai apoi frustrarea. Venerarea unui idol nu se poate substitui operei delicate şi de durată a edificării de instituţii. Domnia legilor trebuie să treacă înaintea domniei oricăruia dintre noi. Este ceea ce unii dintre compatrioţii noştri refuză să accepte, chiar şi acum.
Decenţa “ colectivă”, în măsura în care ne asumăm acest testament al celor morţi atunci, înseamnă, înainte de toate, determinarea de a rezista tentaţiei mediocrităţii morale. Recăderea în marasmul din care am ieşit în acele zile ar fi să acceptăm că toate cele întâmplate atunci nu au nici un sens. Acceptarea, somnolentă, a aceluiaşi stat, a aceloraşi programe încărcate demagogic, a aceluiaşi viitor desenat de politicieni cleptocraţi- iată terenul pe care suntem obligaţi să îl evităm.
După un an de la tragedia din octombrie 2015, decenţa “ colectivă” pare mai îndepărtată ca oricând. Modestul standard moral pe care îl propunea are un aer utopic în ochii celor care sunt obişnuiţi să stăpânească. Barajul mediatic al televiziunilor este mai puternic ca niciodată. Vulgaritatea copleşeşte, suveran. Nimic nu se poate sustrage acestui mecanism transpartinic. După un an de la “ Colectiv”, replierea noului USL este completă. Retorica îndreptată împotriva justiţiei independente a devenit un loc comun al dezbaterii publice. Alianţa dintre vechii adversari din 2012 este perfectată, în prime- time. Convergenţa dintre Sebastian Ghiţă şi Traian Băsescu este un semn al zilelor de acum.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
